Cand Soarele rasare in miez de noapte

Cand Soarele rasare in miez de noapte | Autor: andra_s

Link direct la acest mesaj


19.01.2010 Eram epuizata, dar pe deplin fericita, extaziata si plina de speranta, am auzit primul scancet al minunii mele, Ianis, un sunet plapand se auzea din mana doctorului, iar in secunda urmatoare il vad pentru cateva clipe, era tot ce mi-am putut dori de la viata, era copilul meu, sufletelul nostru atat de dorit. Inca nu exista in dictionar acele cuvinte care sa descrie sentimentele momentului, dar stiu ca orice mama intelege despre ce vorbesc. Dar sa incepem cu inceputul …

Ma trezesc intr-o dimineata cam bulversata, dar emotionata in acelasi timp. Ii spun sotului: “am visat ca sunt gravida!”, si raspunsul a venit sec si neincrezator “Mmm …”. Ma cam aduce cu picioarele pe pamant raspunsul lui … dar totusi ii povestesc si mamei mele: “am visat ca eram insarcinata. Eram sus, in varful unui munte, in mijlocul unei poienite si eram intinsa pe jos, cu fata in sus … Si a venit o babuta, m-a apucat de talpi si ma intorcea pe o parte si pe cealalta, in timp ce imi privea pantecul si mi-a zis: <<Aoleu, fetito, daca nu te gaseam eu aici, pierdeai sarcina>>, iar eu i-am raspuns: <<Dar eu nu sunt insarcinata.>>, <<Eee, esti maica, dar nu stii tu!>> ” si m-am trezit. Si mama m-a adus cu picioarele pe pamant: “Esti obsedata de lucrul asta, probabil de aceea ai visat”.
Si se prea poate sa fi fost obsedata, pentru ca dupa cativa ani in care nu ne mai protejam, pentru ca oricum nu puteam ramane insarcinata fara tratament, incepusem sa urmez un tratament de stimulare ovariana, ovarele mele erau foarte lenese si neajutate nu isi faceau treaba, nici macar menstruatie nu avem fara un tratament adecvat . Analizele hormonale ieseau din ce in ce mai prost … stiam ca ne asteapta luni, poate chiar ani de asteptari pana vom deveni parinti …
Mai aveam vreo saptamana pana la menstruatie si ma gandeam ca fac in zadar un test … dar totusi cumpar unul. Il fac, dar degeaba, o singura liniuta, se mai zarea fff pal si a doua, dar eram convinsa ca era doar imaginatia mea bolnava, si nici nu il mai arat ca poate chiar zicea sotul ca-s paranoica. Il arunc la cos, reprosandu-mi ca am fost bleguta sa ma aprind asa de la un vis … Mai fac vreo 2 teste in zilele urmatoare, tot asa ies, cu a doua liniuta fff pala, se vedea doar dintr-un anume unghi … probabilpentru ca imi doream foarte mult sa ie acolo …
Era devreme sa ma duc la eco, aveam 3 saptamani si 5 zile de la ultima menstruatie asa ca peste 2 zile mai iau un test, mi-am promis ca e ultimul si ultimul a fost !!!!!!!!! Aveam in fata un test cu doua liniute roz, se vedeau perfect !!!!!!!!!!!!! Bucurie mare, nu imi venea sa cred ca vom avea copilul nostru, ca Dumnezeu ni l-a dat asa repede! Anunt tot familionul si cu testul in mana tremuranda fumez o ultima tigara sa imi revin, apoi imi promit sa nu mai fumez si am reusit, pentru puiul meu as fi facut orice.
Zilele trec una cate una, noi ne facem planuri cu bebe, liste cu nume, eram asa fericiti! Eu ma simteam foarte bine, ma inscriu la odisee si cand vadeam fete cu sangerari, greturi si alte neplaceri ma mandream ca singura mea simptoma e un somn cat casa si tare mai trag de ochi la serviciu …
In ziua cand am implinit 8 saptamani incep niste arsuri groaznice, eee, zic e normal, mai aveam si inainte, asa ca “le accept”. Pe la 13 saptamani fac triplul test si la eco imi iese placenta mai jos inserata, dar doctorul ma linistete ca se va ridica si la urmatoarea eco, la 18 saptamani aud ceea ce presimteam de ceva timp: e baiat!!!. Pana aici totul bine si frumos, in afara de arsuri, care ma chinuiau fara mila, abia asteptam sa intru in prenatal, sa ma bucur de perioada sarcinii, sa imi etalez burtica, sa ma plimb si sa imi fac toate poftele de graviduta.
Aveam 22 de saptamani si plec increzatoare cu sotul din dotare la eco, aveam programare pentru morfologia fetala, bebe este ok, grasalan, frumos, ce sa mai, plec de acolo in al noualea cer. Dar nu ies totusi pe usa cabinetului “cu mana goala”, ci cu recomandarea de a merge ziua urmatoare la un consult pe masa la dr ginecolog ce imi urmarea sarcina pentru ca am colul scurtat. Era prea tarziu sa ma duc atunci la spital sa vorbesc cu dr nostru, asa ca plecam acasa fericiti ca piciulica al nostru e bine. Asa ca a doua ma sui in masina si plec inapoi la Bucuresti pentru consult. Ma intalnesc cu dr meu in curtea spitalului, ii spun ce vant ma aduce, si-mi zice: “te internez, maine facem cerclaj”, ma uit consternata, asa fara consult , fara nimic, ma vede ca m-am incruntat si-mi zice ca nu ii trimite dr Albu paciente la consult ginecologic degeaba, dar oricum ma va consulta inainte de a face fisa de internare. Ma sui pe masa suspinelor, asa era, colul meu era scurtat si moale … Ma trimite la internari sa imi fac fisa … ma cuprinde o spaima teribila, sun acasa, aveam vocea sfarsita, ma temeam pentru sufletelul din burtica … trag aer in piept sa imi revin, realizez ca nu am cele necesare internarii si fug repede sa imi cumpar bagajul de spital, noroc ca este un centru comercial langa Maternitatea Giulesti.
A doua zi imi face cerclajul si peste alte doua zile ma intorc acasa … intru in concediu medical … repaus total la pat … eu o fire foarte activa, offf, imi e greu, dar ma conformez, ghemotocul mic merita orice efort.
Dupa 2-3 saptamani imi permit asa cate o plimbare scurta, nu mai rezistam in casa si in curte, as fi plecat oriunde, dar ma limitam la 30-40 de minute de mers agale.
La 25 de saptamani plec iar la control, dr verifica firul de cerclaj, il privesc de pe masa, se incrunta un pic, offf ce o fi, ma sperie expresia fetei lui … “firul de cerclaj e in tensiune, copilul e intors si coborat, uite ii simt capsorul aici … imi stai la pat si esti cuminte, cuminte, cuminte” … mi se pune un nod in gat, ma cuprinde teama, mi se umezesc ochii. Dr imi spune ca ne vedem peste 3 saptamani sau daca am cea mai mica durere sa vin imediat la spital. Ma ia usor de umar si ma imbarbateaza, “hai ca o sa fie bine, dar sa ma asculti, sa fii cuminte”. Plec asa dezamagita si speriata …
Pe la 27 de saptamani incepe sa ma doara burtica intr-o parte, am niste junghiuri foarte puternice si ceva intepaturi ale colului care trec dupa cateva no-spa. As fi plecat la spital, dar sotul nu era acasa, era la Timisoara, venea a doua zi, eu nu mai aveam voie sa conduc asa ca m-am rugat sa nu ma mai doara nimic si Dumnezeu m-a auzit. Peste cateva zile aceleasi dureri de burta, iar colul ma intepa groaznic, iar iau no-spa, iar imi trec,dar a doua zi dimineata am plecat la spital. Cand m-a vazut dr pe hol asteptand cu o fata de curca plouata m-a intrebat daca am dureri, i-am confirmat si mi-a spus ca ma interneaza ca sa facem o prima doza de dexametazona pentru maturarea plamanilor copilasului … m-am schimbat la fata, sotul la fel, am stiut ca nu-i de bine … aveam 28 de saptamani si ma temeam de o nastere prematura, bebe mic avea un kg si ceva, nici nu vroiam sa ma gandesc … incercam sa ma incurajez ca acolo voi fi pe maini bune si totul va fi ok. Imi face consult ginecologic si imi zice ca membranele sunt vizibile, colul deschis, firul de cerclaj derapat din cauza unei malformatii a colului, 90% este sigur ca va fi vorba de o nastere prematura … pica cerul pe mine, dar incerc sa raman tare … ma asigura ca bebelusul va trai la aceasta varsta gestationala, ma incurajeaza ca se va termina totul cu bine, ma conduce spre salon si ma atentionaza sa ma dau jos din pat doar pentru a merge la toaleta, masa sa o servesc tot in pat, ca-i pentru binele nostru. Imi spune ca o sa faca tot posibilul sa ajungem macar in a 34-a saptamana. Era 17 decembrie si aveam DPN-ul pe 6 martie … mi se parea o vesnicie. Ma gandeam la sarbatorile de iarna pe care le asteptam cu atata nerabdare, petrecute in spital … ma intristez, apoi tot eu ma imbarbatez, ma gandesc ca sunt primele singurele sarbatori alaturi de mogaldeata mea, eu cu nasul la aer, el la caldurica . Si uite asa trec zilele una cate una, deloc usor, tratamente, injectii la fiecare 6 ore, perfuzii, distractie d-asta de spital … Ma bucuram mult ca mai trecea inca o zi, si inca una, fiecare era importanta pentru noi, sa mai ramana bebe la caldurica. Dar dupa 4 saptamani de spitalizare si injectii peste injectii, am inceput sa am galme peste tot si nu mai aveam loc de alte intepaturi, am trecut la pastile si supozitoare, nu pentru mult timp, pentru ca dupa 12 ore de la ultima injectie aveam contractii din 5 in 5 minute, foarte putin dureroase. O asistenta cheama medicul de garda, ma consulta si imi zice ca am dilatatie 2, nimic nou, colul meu cedase, cu tot cu cerclaj, de cateva saptamani … mi-au administrat o perfuzie cu o doza dubla de gynipral si s-au oprit contractiile intr-un final.
Am inceput iar cu injectiile, numai eu stiam cat strangeam din dinti la fiecare intepatura, era o asistenta pe care nu o sa o uit niciodata, imi venea sa plang de cate ori o vedeam, facea ravagii unde baga acul de seringa, cu toate ca o “mangaiam” in buzunare.
Pe 18 inuarie, dimineata la vizita medicala, ma vede dr ca stateam cu gheata pe fund sa scap de galme, ii spun sa ne oprim din injectii pentru ca eram la capatul puterii de a rabda, efectiv aveam tesutul tumefiat, inflamat si intarit, ciuruit de injectii. Imi spune ca se teme de o injectita si trecem iar la pastile, gata cu intepaturile.
Seara adorm linistita, dar dupa o ora ma trezesc, ma durea putin burta, buimaca de somn sun asistenta si cer un supozitor cu glicerina, banuiam ca din cauza constipatiei am dureri. De fiecare data cand imi amintesc, ma umfla rasul, cum de m-oi fi gandit tocmai la constipatie ?!?!?. Peste 10 minute sun iar asistenta rusinata, ca de fapt eu am contractii, imi trece rapid prin minte ca se poate sa nasc in curand, dar refuzam sa accept, aveam 33 de saptamani si 3 zile, imi aduc aminte de spusele doctorului, ca vrea sa ajungem in 34 de saptamani si gandesc ca n-ar trebui sa ma sperii, perioada critica a trecut, trag aer in piept si imi urez curaj.
Era 22.40, vine o doctora de garda, aveam contractii la 2 minute, nu-i venea sa creada ca sunt asa dese din prima, il suna pe doctorul meu si spune asistentei sa ma aduca la sala de nasteri. Totul devine certitudine, ma schimb in camasa de spital, imi iau geanta si o sticla de apa si pornesc cu chiu cu vai spre sala de nasteri. Ajunsa acolo ma consulta un alt doctor de garda, dr Ion Ionut, si ii spun numele pentru ca am numai cuvinte de lauda pentru acest om. Colega lui ii zice ca doctorul meu ii spusese la telefon sa imi scoata firul de cerclaj pana va sosi el, astalalt face ochii mari si ii spune ca nu mai are ce scoate. Ma ajuta sa cobor de pe masa si imi zice ca azi voi face cunostinta cu minunea mea. Asa ca ma duc in sala de travaliu, cer imediat sa mi se faca epidurala, dar soc, asistenta ma mangaie pe mana si imi spune ca foarte curand voi naste, aveam deja dilatatie 7, e prea tarziu pentru epidurala!!! Ma gandesc ca asta habar n-are ce vorbeste si o intreb si pe doctora daca pot face epidurala, imi spune acelasi lucru, ca nu se mai poate, ca doctorul meu e pe drum si voi naste in curand. Nu-mi venea sa cred … aveam niste dureri groaznice si trebuia sa le suport pana la capat. Intr-un moment in care aparatura de monitorizare era in stand-by, asistenta imi spune ca pot suna acasa, o rugasem sa dau un telefon sotului:
- Cred ca nasc !?!
- Ce, cum, nasti sau doar crezi? Gata, vin la tine!
Imi dadeam ochii peste cap de durere si impingeam intr-un perete de aveam impresia ca o sa-l daram pana la urma, in timpul asta dr Ion Ionut se aseaza pe patul meu, ma tinea de mana si imi spunea bancuri si ma facea sa rad ca sa trec mai usor peste cruntele dureri ale travaiului, eram sigura ca asa ceva doar in filme exista, ei bine, mie mi-a fost dat sa traiesc asta pe un pat de spital de stat. Si aveam dureri de neinchipuit si imi era rusine de el sa scot si cel mai mic sunet, de gemut sau tipat nici nu se punea problema.
La ora 00.10 m-au dus pe masa de nasteri, ajunsese si doctorul meu, urmeaza cele mai lungi si mai grele 25 de minute din viata mea, dar au meritat din plin, pentru ca la 00.35 eram cea mai implinita femeie de pe pamant, eram MAMA, aveam COPILUL MEU si tot universul era al nostru!!! Si orice mama stie ca sentimentele acestui moment nu se descriu, pentru ca nu exista cuvinte, se traiesc la maxim, pentru ca sunt cele mai nobile simtiri!
Sun sotul care era pe drum spre spital:
- Avem un baietel minunat, de acum suntem parinti!

Asa a inceput povestea noastra, a iubirii in trei, care continua si azi atat de frumos, ca intr-un basm in care SOARELE RASARE IN MIEZ DE NOAPTE!


________________________________________________

Poze & www.youtube.com/user/andrastephanie#p/u" target="_blank"> Video

Mami de minune mica Ianis Stefan (19.01.2010)

Suntem cei mai fericiti parinti din Univers !!!



Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns oanaiacovita spune:

Cu lacrimi in ochi si cu o emotie mare in suflet, am citit si am retrait momentele de acum 1 an. Sa va traiasca minunea, Andra si sa fiti fericiti toata viata.

Un brat de pentru o super mamica si un milion de pentru strumful motat, Ianis.



Oana, mami de minune mica, Eric Nicholas(21.02.2010)


Multumim Doamne pentru minunea data si ajuta-ne sa fim sanatosi!



Cand cineva acolo SUS te iubeste...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mihaelagrosan spune:

Andra sa va dea Dumnezeu sanatate. Sunteti o familie frumoasa, iar Ianis e superb.
Foarte frumos ai povestit.

Mihaela deElena Maria (9.08.2006) si Angela Ioana (21.03.2010)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sensibila spune:

Foarte frumoasa si foarte emotionanta povestea !
Sa fie sanatos si sa va aduc anumai zambete in fiecare zi din viata voastra !

de Steluta Norocoasa Gia Darria nascuta pe 10.03.2010
IAD3 reusita 16.06.2009 cu Dr Anca Moisa (IAD1 nereusita, IAD2 avort menstrual)
Atat sunt de mare !
www.petitieonline.ro/petitie-p42643046.html " target="_blank">Spuneti NU abuzului sexual fata de minori!
www.pethelp.ro/" target="_blank"> Carucioare pentru animalute
"Copii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti." N. Iorga
"Un copil poate oricand sa-l invete pe un adult trei lucuri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce-si doreste"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ate_09 spune:

wow...ce emotionant!!! Mi s-a furnicat pielea pe mine cand am citit povestea ta! Parca ieri am trecut fiecare prin momente asemanatoare iar acum deja a zburat un an!!
Sa dea d-zeu sa fiti fericiti si sanatosi toti trei si cine stie..poate va mai veni si o "fratioara"
Pupici lui Ianis si sa aveti o zi superba!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rebiana27 spune:

Minunata povestea voastra, Andra! Sa va dea Dumnezeu zile senine si frumoase asemeni micului Ianis, pentru a va bucura unii de ceilalti!

Mami de doua minuni: Luca si Mara



I can't fake with dignity so i'll not try!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns samaria spune:

Minunata poveste, sa va traiasca minunea, sa fie sanatos, si voi la fel, sa va bucurati de el pana la 100 de ani!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns moraky spune:

Ce frumos ai povestit iubita...m-ai emotionat asa tare..pup ingerasul mic si pe tine mamica curajoasa!!Piti va iubeste tare!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns briza_marii spune:

Andra mi s-a zbarlit pielea pe mine si imi vine sa dau apa la soareci. Acum cand am citit, mi-am amintit cum stateam si ne rugam pentru voi sa mai rezistati un pic in formula "2 intr-unul"..intre timp uitasem tot chinul tau. Dar chiar ca a meritat din plin: Ianis e un copil SUPERB

_
Mami de iepuras Eric Mihai (1 aprilie 2010)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kossir spune:

Frumos, frumos, frumos.
Mi-am amintit de zilele tale de spital, de emotii, durere, de cum ne rugam toate pentru voi, dar zau ca IANISUL merita tot. Ochii copilului tau sunt rasplata tuturor incercarilor tale. Sa fiti fericiti impreuna

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns stefimic spune:

o poveste minunata, dovada o aveti in fata voastra, e o scumpete si sunt convinsa ca e raza voastra de soare.
sa aveti o viata minunata ,presarata numai cu bucurii si sa mai ai parte mami de inca o minune.

cata mami de STEFAN(9.03.2007) si IOANA(25.02.2010)

Mergi la inceput