Fulgusori(165)Bravo Dienutze&Smaranditza&Rgagapie!

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 11

floricik spune:

Monis ce face puiul tau? E treaz ? Poate mai face un nani mic sa doarma si mami.
Ancutza, Miany mi-au placut povestile voastre. Ma bucur ca ati gasit un pic de timp liber pt scris.
Shtephy sa treaca toate grijile.
Magda e f simpatica Iarina. Acum ar vrea sa-l trimita pe bb inapoi?
Lylyana, curaj.
Simina nici al meu sot nu suporta daca se aude ca tastez. Dar daca adoarme...tai lemne pe el.

37+

http://bd.lilypie.com/iQIrp3.png

monis5 spune:

Fetelor, la mine a innebunit DC-ul. De cate ori dau pagina se delog-eaza. Si ma log-ez inapoi si cand dau sa postez, iar este delog-at.... Mai pateste cineva asta?

Camy - uite aici (scoate spatiile) link la cum sa pui wrap-ul - dar ai nevoie de ajutor - cica e mult mai bine asa, ca poti sustine mai bine copilul decat daca iti pui wrapul inainte si abia apoi copilul, ca stii exact cat sa-l strangi ca sa nu atarne. Mult succes, sa ne povestesti cum te-ai descurcat.

http://www. mobywrap. com/t-instructions-Kangaroo.aspx

monis si piticutzul Santiago (Iulian 02 nov 2009) poze de azi de ieri

laurairina13 spune:

Rgagapie, felicitari mamico! Si bine ai venit pe lume bb Maya!Sa fiti sanatoase, sa ai mult lapte mamico si bebitza sa fie cuminte si necolicioasa!

Ancutza, brr...m-am infiorat numa cu gandul la cate dureri ai tras ca sa o aduci pe lume pe micuta Sabina! Dar..finalul...mi-au dat lacrimile...ce frumos cred a fost sentimentul sa stii ca ai adus puiuta pe lume odata cu prima zapada!!! Probabil ca ai uitat de orice durere in momentul ala!

Miany, de cand asteptam si povestea taaaa...in sfarsit!Cum stateam noi toate adunate si ne gandeam la voi, iar Andre facea pe mesagerul! Totul e bine cand se sfarseste cu bine, si iata ca esti acasa cu puiutul David, si deja primiti viziteee

Lylyana, sa anunti daca sa scoatem nescai agitate... Daca nu apuc sa fiu prin zona din cauza de rechinasa urlacioasa, iti urez curaj, sanatate, nastere usoara si pitic sanatos!

Simina, si de la mine! Si si pt Mayuta falcoasa

Stephy, mai ai putin mami si acusi iti vezi baietelul! E mai nasol ca acu spre sfarsit te simti din ce in ce mai neputincios, nu poti face mare lucru, iar tu cum o ai si pe Stefita care te solicita..sa treaca mai repede astea 2 saptamani!

Betty, multam de sfaturile cu alaptatul! Chiar asa o sa si fac, o pun la san cand ii e foame..Vad ca si RamonaC tot asa face...si puiul a luat bine in greutate! Abia astept sa mai treaca o saptamana si sa o cantarim si noi pe rechinasa

PROASPATA MAMICA DE RECHINAS

pozici noi cu rechinas

Ramonika spune:

fetelor, am primit si eu acelasi mesaj de la rgagapie, iar dupa ce i-am raspuns, mi-a mai scris unul: am avut dureri mari si am fost aproape sa intru in cezariana.
dar bine ca s-a terminat totul cu bine. felicitari

Ramonika

si Vladutz

laurairina13 spune:

Monis, eu inca nu am sesizat nici o schimbare in nivelul hormoneilor, si azi facem si noi tot 2 saptamani Cert e ca sunt perfect constienta de starea asta, si as putea sa o aplanez, dar...nu am chef, nu mai am rabdare..Iar dupa o noapte in care cupchila maraie incontinuu si in somn, si stau si dorm iepurestenu imi mai vine sa fac nik pozitiv! Plus ca nici al meu sot nu doarme bine, el mai trebuie sa fie si la munca ziua..mi-e mila si de el Rau mai e cand nu are copila camera lui, in care sa stau cu ea, si sa ma maraie doar pe mine la cap noaptea!

Apropo, mamicile cu bebei, la voi bebeii maraie si in somn?A mea zici ca necheaza/ ca face ca mielu/ ca toate animalutzele, numa nu tace!Si nu o face sushotit, nuu frateee..in gura mare de e imposibil sa dormi pe langa ea la ce nechezaturi scoate! Rar prinde si ea cate o jumate de ora/o ora in care doarme legat, fara sa miste si sa zica nimic! Iar daca se intampla asta, e sigur pe timp de zi!!!Ca noaptea..no way!

Camy, plimbare placuta cu wrapul!
Mie imi e frica inca sa scot copilul din casa,cu virusii care circula..o sa incerc sa o scot de azi cate 5 min in balcon...si poate treptat treptat ne facem curaj..Desi, doar cu masina, ca carut inca nu avem cumparat, iar la finantele care le avem..nici in curand nu il vom lua

Lumy, chiar ma gandeam ce mai faceti! ma bucur sa aud ca fetita e bine si iti ocupa tot timpulCand va intoarceti acasuca la voi? De Craciun sunteti tot in tara?

Andre, ce putin mai ai si tu!! Hihi...abia astept sa te aud cu bebitza in brate, tastand doar cu o mana pe forumache!

Ramonika, deci zici ca in saptamana viitoare e ziua cea mare?? Nu iti mai fie frica, stiu ca nu esti pt ceza...dar eu daca as avea si acu de ales intre si intre tot cezariana as alege!Iar despre greutatea Ruxandrei, nu iti mai face griji, sigur e vreo eroare de interpretare la eco..Si chiar de o fi sa fie mai micuta, sanatoasa sa fie!

PROASPATA MAMICA DE RECHINAS

pozici noi cu rechinas

Alinus25 spune:

Salutare tuturor!

In primul rand multumesc tutoror fetelor pentru felicitari si Adrianei pentru mesaj. In al doilea rand felicit toate noile mamicute si bun venit bebicilor, crestere mare si mult laptic.

Noi suntem bine, acasa de o saptamana. Din pacate nu am apucat sa scriu mai devreme, am fost cam stresata si suparata... Dragos s-a nascut cu fractura de clavicula, a fost legat cu fasa, am ajuns si la spital de urgenta (nu mai putea sa respire din cauza fasei, ca-l strangea prea tare).... dar acuma din fericire suntem bine a trecut... sa speram ca nu o sa mai avem probleme... Deocamadata este cumintel, mananca si doarme, lapte am cred ca pentru 2 copii, trebuie sa-l mulg mereu

Aaa si legat de nastere ... a fost foarte usor, a trecut foarte repede, refacerea a fost foarte rapida...(daca nu as fi ramas cu burtica as zice ca nu am nascut de curand). Sustin cu tarie ca a doua nastere e mult mai usoara in toate privintele, refacerea la fel si nici poveste de depresie(la prima a fost un pic).

Va pup

Alina 38+ Dragos-Andrei si Riana-Antonia 25.01.2007

monis5 spune:

Fetelor, am terminat povestea nasterii.
Ca sa va dati seama ce a insemnat, o sa va spun doar ca citind in trecut povesti ale nasterilor, m-am gandit ca eu nu o voi scrie niciodata... ce as putea sa spun despre o nastere?!?! Well....
O s-o postez aici integral, scuze celor pe care nu le intereseaza, dar nu as vrea s-o pun la subiectul cu nasteri... e prea intima cumva si e pentru voi, cele care va veti simti incurajate de cuvintele mele.

Stiu ca e inconsistenta pe alocuri si ca a fost scrisa mare parte sub influenta hormonilor de dupa nastere - ce pacat ca au inceput sa treaca... , dar e sincera.
Si e pentru voi, care m-ati sustinut si de la care am aflat lucruri. Si cu ajutorul carora am analizat mai profund tot ce am simtit in timpul sarcinii. Si pentru mine as well. Va doresc tuturor sa simtiti / sa va simtiti macar ca mine dupa nastere.

monis si piticutzul Santiago (Iulian 02 nov 2009) poze de azi de ieri

monis5 spune:

Ca sa incep cu inceputul, m-am dus luni pe 2 nov la dr de familie sa iau medicalul si cand ma intreba asistenta cand nasc (eram programata la declansare – cica cu manevre minime blabla – miercuri)… zdrang, mi se rupe apa. Cum ii ziceam lui Andre, ca un pisu mic. Doar ca stand in picioare acolo, un pisu mic, 2 pisu mic, 3…. Am tulit-o spre casa (peste intersectie) ca-mi era ca ajunge la genunchi – nu ajunsese departe dar tot eram uda… . Intru in casa, fac ce face orice om normal la cap: scriu pe forum . Apoi ma gandesc, apoi fac dus, tai unghii si… bineinteles, scriu iar pe forum. M-am gandit eu, neavand nici o contractie, de ce sa ma grabesc sa plec la spital… nu mai bine mai stau eu pe acasa sa ma plictisesc in cadru cunoscut decat la spital?!?! De bun simt as zice . Aveam ceva emotii, dar cam ca in sesiune, simteam un mic exces de adrenalina in extremitati… nici o contractie in continuare, doar pisu mic, iar pisu mic… deci m-am coafat putin. Nu se facea sa plec ca zuza la maternitate
Pe la 3 jumate il chemasem pe Rares acasa sa ma duca cu masina – mi-a trecut o clipa prin cap sa plec singura sa-i fac o surpriza, dar am zis sa-i menajez putin nervii, ca urmau a fi scuturati in scurt timp…ok, plecam pe la 4 si ceva, merg la internari, un rezident ca un munte, aratand mai repede ca un rugbist decat a OG realizeaza tuseu si echo si foaie de internare. Il suna pe doctorul MEU – da al meu, bine?!?! – sa-i ramana numele Doctorul aici, ca sa nu apara povestea chiar asa la orice gugaleala a oricui…. de pe telefonul meu… hihihi (am sesizat ulterior ca e practica comuna la Filantropia… inedit si extrem de… romanesc )
Doctorul ii zice f. bine rezidentului, gata la internat… poate facem cinste si cu o perfuzie cu oxitocina (sau asa am inteles eu… ), sa vedem… Intreb si eu cum e cu oxi.. cica au, dar doar cu parafa sefului de tura sau ceva… uatever, eu oricum nu ma stresasem. Ce va fi va fi, chit ca investighez eu sau nu. Ma schimb in hainutele mele, le las pe cele de oras la masina, imi iau traistutele si ma duc la locul cu pricina… Aveam in minte povestea cu Dana.n cu 1 zi cu apa rupta si apoi 14 ore in travaliu… dar aveam in minte calti cred, pentru ca eu nu-mi imaginam cum sa stai atat, cum ar fi asa ceva… cu toate astea aveam carte noua de citit cu mine, mp3 player cu multe albume… apa, cioco, zici ca eram la picnic si mai multe nu…
Ma uit intre timp, ca recuperez din urma, of ce frumos a mai fost pe forum in seara aia… am incercat si eu sa intru de pe mobil, dar nu se incarca pagina… so am renuntat.
Intru la Travaliu 2, una din salile lor de nastere, pe la 17.30 si raportez la Andre si ea la voi… dragut, liniste, curatel, dulap cu celebrele medicamente … inteleg ca la 7 se schimba tura, deci moasele “mele” nu venisera inca… si raman singura pe acolo. A, fara chiloti desigur. Contractii la 40 min, la 3 min, la 6 min, apoi la 15 min… aiureala mare. Oricum erau cca 10 sec, absolut suportabile. Ah, imi zic, cu de astea veniti voi? Pai le mananc pe paine pe astea.

Eu citesc din urma in paralel, cica ce curajoasa ma vedeati voi…. Ha! Nu stiu ce sa zic, ori e curaj, ori inconstienta . Oricum, eu nu am insistat sa ma gandesc f mult la lucruri, ca riscam sa le gasesc inspaimantatoare… am incercat sa iau totul ca pe ceva nou, ce nu am incercat niciodata… desi la 18 ani asistam la nasteri, eu venind de la sectia de nou-nascuti, pentru primirea copilului…. Acuma eram in pozitia… rasturnat … ceva inedit oricum

Intre timp ma apuc de citit ca la mine, inafara de oameni care luau diverse lucruri de pe acolo (materiale sanitare, nu va ganditi ca mutau mobila , nu venea nimeni. A, ba a venit o moasa din tura gata de plecare care m-a trimis la pipi pe hol. Adica la buda de pe hol. Cu aleza de panza intre picioare . Am plecat in pas de chinezoaica, am executat, dar aia a fost singura data, ca la tura urmatoare mi-am luat chilotii pe mine. Na! sic!... pai daca tot nu trecea nimeni pe la mine… Ma simteam sedusa si abandonata . De fapt, neavand contractii, cred ca eram complet neinteresanta….
Am citit 40 de pagini din care evident nu am inteles nimic, bine, mi-am si luat un SF cu mine, buna alegere – din paginile alea am reluat dupa nastere, tot nimic n-am inteles, o fi autorul de vina . Intre timp mai venea cate o contractie… ei bine, incepeau sa doara. Insa intre ele ma simteam excelent. De fapt cred ca secretam vreo substanta secreta, ca intre contractii ma simteam mai plina de energie ca niciodata… si nici un gand legat de urmatoarea contractie, zici ca aveam creierul in vacanta, ca urmatoarea contractie nu avea cum sa mai existe… cred ca exces de adrenalina se numeste . Deci intervalul era absolut la oi, 15 min, 3 min, 6 min, ca nebunele veneau… intre timp se schimba culoarea apei… devine rozioara cu ceva rosu prin ea. A, nu e verde? bine doamna, mergem inainte, asa se face de la dilatatie… ok zic…
Ma rog, cumva trece vremea, se schimba tura, vin moasele “mele” . Aratau super, se miscau super, erau absolut dragute. Monitorizare cu batai ok, povestesc ele putin cu mine, ce si cum, cine e Doctorul, vine la nastere (eu zic: sper ca da – habar nu aveam ce ii spusese rezidentului mai devreme… acuma ma gandesc, poate bietul om nu era rezident – uatever)… si desigur INTREBAREA: vreti epidurala? Nooo, nu va uitati la mine? Eu vreau fara! Bine, am precizat ca nu sunt sigura 100% dar eu as incerca fara. Am repetat ulterior de zeci de ori, oricui a stat sa ma asculte: nu stiu ce a fost in mintea mea. Dar ma rog, revin eu la subiectul asta. Mi se explica – again! ca o facuse si Doctorul in trecut, cand am discutat subiectul, ca se poate face doar pana la o anumita dilatatie, zic am inteles sa traiti dar eu sunt erou! Mergem inainte. Bine, hai sa vedem cat esti acum.. (la internare eram la 2) … ups, dilatatie 4, sunam Doctorul.
Doctorul este sunat, zice ca vine in 20-30 min, bun. Ce fac eu? Dau sms, bineinteles (daca aveam net, intram live): copil pe drum, doctor pe drum… il stiti .

La intrarea in scena a Doctorului ar fi frumos sa zic cateva vorbe despre el si cum am ajuns la el. Am mers pana la cca 15-16 saptamani la un alt doctor la Elias de la care am dezertat din cauza ca era prea aglomerat, nu raspundea la telefon, era greu de gasit programare la el… ce mai, mult prea celebru pentru gustul meu. (Si in plus cand mergeam la consultatie, nu parea ca m-ar mai fi vazut vreodata… de fiecare data luam povestea de la capat, ce am, ce tratament mi-a dat, cand m-a vazut ultima oara etc). Mai ales ca aveam o sarcina cu decolare de la 6 saptamani, cu sangerari, cu amenintare de avort… aveam nevoie de cineva pe care sa ma bizui (de fapt astea-s prostii, aveam nevoie de un doctor pe care sa ma pot baza punct. Indiferent de cum mergea sarcina.) Plus ca era la Elias, care - desi la 5 min pe jos de la mine – arata jalnic. E drept ca si povestile despre spital m-au scarbit si ca nu am intrat decat la ginecologie (in maternitate nu am fost nicodata, aparent aia e in regula), dar senzatia a fost ca ma intorc in timp acolo…. Saloane jalnice, atmosfera de inceput de secol, echograf cu un monitor la care numai imaginatia te lasa sa intrezaresti ceva… Ok, cum gasesti alt doctor in orasul asta mare? Cum il alegi? Nu-mi amintesc exact unde am citit de Doctor, posibil pe la subiectul Filantropia pe DC.. oricum era la “concurs” cu dr. Nayel de la CF2. Pana la urma m-am dus oarecum la noroc, nu la Filantropia, ci la una din cele 2 clinici la care consulta pe langa spital, urmand sa merg dupa nas… aveam sa vad loco daca imi “prieste” au ba. Prima impresie a fost oarecum neutra, dar nimic ciudat, nimic inconfortabil. De ce am parasit primul doctor? (el) E un doctor f bun (si chiar cred asta) dar e prea ocupat din punctul meu de vedere. (eu). Bine ca nu m-a intrebat de ce l-am ales pe el. Ca raspunsul cred ca-l am abia acum . Surpriza a venit cand la cateva saptamani ne-am intalnit in oras si m-a recunoscut. A fost !
La celalalt ma duceam f des (cu problemele de la debutul sarcinii) si nu ma recunostea niciodata si acum am fost la o singura consultatie si primeam raspuns la salut pe strada. Si nu era doar de politete. Iupiiii, that’s the men! (Oricine orice ar zice, cand esti gravida, vrei atentie, vrei sa stii ca doctorului ii pasa, vrei sa stii ca esti importanta.) Au urmat consultatiile regulate si singura “discutie” cu el am avut-o legat de echografia morfofetala de trim II (pe cea de trim I mi-o facuse primul doctor) pentru care ma trimisese la o colega de la Filantropia care consulta si pe la clinicile din oras. Ascultatoare, m-am executat, insa doamna respectiva a absentat cu siguranta de la o parte din cursurile de etica medicala (oare se face de fapt asa ceva la scoala de medicina din RO? ). A inceput prin a ma intreba daca stiu ca am o brida amniotica in uter. Nu, nu stiam nika. Pai si ce face ea acolo, zic… Pai a impartit uterul / placenta in 2 camere, hai sa vedem daca nu e cineva si in a 2 a camera… Nu e nimeni. A bun, ce relaxare… aflu ca NU am gemeni la 5 luni . Acuma imi dau seama cat eram de socata de ce aud. Ar fi trebuit sa ma ridic atunci de pe masa si sa plec mancand pamantul ca sa nu aud ce a urmat. Pentru ca am intrebat, bine si ce face brida asta (ulterior am aflat ca apare ca o membrana, ata, sfoara – nu stiu cum sa-i zic – bucatica din placenta, care “atarna” si care poate fi din cauza cresterii diferite a marimii uterului vs. cresterea placentei… asta asa pe scurt). Pai, zice ea, se poate infasura pe diferite segmente ale bebelusului, nelasandu-le sa se dezvolte normal. POC! Mi-a troznit capul. Ca mi-a spus ulterior ca pericolul asta e mai mare in primele 3 luni de sarcina, ca totul e ok acum – a masurat 40 de minute de toate si totul e perfect – ca blablabla, nimic nu a mai contat. Am iesit si am inceput sa procesez… si sa ma ingrijorez. Dar asta a fost nimic, pana n-am ajuns acasa si – ramanand singura – am cautat pe net. Va rog eu sa nu faceti cumva asta nici acum nici mai tarziu. Cazurile de sindrom de brida amniotica au incidenta f mica. Foarte-foarte mica. Va mai spun doar ca am plans 2 zile de aveam ochii ca la melc in cap. Dupa moda romaneasca, am bagat urgent o fisa la dr. Iosup si dupa o saptamana am avut confirmarea ca e totul ok si ca da, exista o brida acolo, dar e neimportanta, ca se prezinta ca o membrana, ancorata de placenta si nu atarnatoare ca o liana, ca sa faca nenorociri pe acolo. Singurul risc era sa micsoreze din spatiul copilului, sa nu-l lase sa se intoarca…de astea. Nimicuri, dupa ce ma intoxicasem cu internetul. Cred ca atunci a fost ultima oara cand am cautat ceva pe net despre sarcina mea.
M-am intors la Doctor cu cele 2 echografii, a verificat si el la echo si a fost de acord cu Iosup. In vizita aceea l-am intrebat daca e cu suparare daca eu nu vreau s-o mai vad pe doctora cu pricina la fata si daca ma duc la morfo III tot la Iosup. A fost de acord, desi a precizat ca a lui colega este f competenta pe morfologie fetala; i-am explicat ca sunt convinsa de asta, nu contest nimic, doar ca pe mine m-a suparat f rau abordarea ei… Oricat de profi ar fi cineva... putea sa inceapa prin altceva, nu prin a se minuna ce brida am eu acolo… pentru psihicul unei gravide a fost o miscare grea tare, si eu nu eram paranoica… toata sarcina am dus-o cu “ce va fi, va fi”… dar doctora aia ma dezechilibrase destul de puternic.
Pana la 34 de saptamani am fost lunar la clinica..., iar la el la spital am fost doar de 2 ori. Este perfect adevarat ca se poarta extrem si frumos si la clinica si la spital (desi la spital erau valuri de oameni asteptand pe la usi, nebunie prin cabinete, nu puteai vorbi ca lumea…). Este de asemenea perfect adevarat ca poate mi s-a potrivit mie ca stil... am incercat, si de multe ori am si reusit, sa fiu optimista, sa nu pun intrebari despre subiecte irelevante sau intrebari la care stiam deja raspunsul sau cu raspuns evident. Asta pentru a nu ma incarca pe mine cu lucruri inutile. Oricum, orice am intrebat, am primit raspuns detaliat si documentat si de multe ori foarte sincer.
Am fost intrebata de felul in care vreau sa nasc si am avut senzatia ca a fost oarecum usurat cand am spus ca vreau natural, daca nu apar alte probleme la mijloc. Stiu ca politica maternitatii Filantropia este de a nu face cezariene la cerere... n-am reusit sa-mi fac o parere despre Doctor, ce spune daca vrei cezariana doar asa... fara nici un motiv. Eu singurul motiv pe care i l-am expus, a fost miopia din dotare la care mi-a replicat ca pana acuma nu s-a gasit nici o legatura intre cele 2 ... si ca a fost folosita doar ca scuza pentru cezariana. A bon, mergem pe naturala deci. Trebuie sa spun multumesc internetului pentru ca la inceputul sarcinii credeam ca vreau cezariana, din motive pe care nu le mai dezvolt aici. Noroc ca am tot citit si am gasit oameni minunati pe DC care au citit si au impartasit informatia si am ales calea naturala. Nu sunt obtuza si cred ca cezariana isi are rolul / rostul ei in foarte multe cazuri, insa a o alege de buna voie, doar de frica “vai, o sa ma doara” mi se pare eronata. Na ca am trecut la judecati de valoare . Nu ca m-ar fi durut vreo cezariana la viata mea , dar am vazut fetze de cezariene cat am stat in spital... well cred ca doare infinit mai mult decat o nastere naturala. Dar, desigur, depinde extrem de mult de la caz la caz. Oricum, am incercat sa ma asigur, discutand cu Doctorul, ca in caz de... se trece rapid la cezariana (nu ma vedeam stand 12 ore in travaliu si mai si nascand dupa aia...).
Bun, revenind cat de cat la firul povestii, ca sa ajungem si in prezent (care deja e trecut acum ), am mai fost la spital la 2 controale saptamanale, analizele de final (streptococi si alte “vietuitoare”) si apoi dupa saptamana 38 am fost de 2 ori la interval de 3 zile. Doctorul a stabilit ca daca nu se intampla nimic, miercuri 4 noiembrie (pe 6 noiembrie se faceau fix 40 sapt de la UM), incercam “cu manevre minime” sa inducem nasterea, pentru ca totul pare la termen. La nelamurirea mea de ce nu am astepta sa se intample natural, explicatia a venit, ca de fiecare data din partea lui – calm, ferm, assuring - si acceptata fara rezerve din partea mea: copilul este la termen, nu mai ia in greutate (cu 2 zile inainte de nastere fusese aproximat la 2.900 gr) si desi placenta este inca functionala si lichidul este suficient, mediul intrauterin se poate transforma (la varsta asta a sarcinii) foarte rapid intr-unul nefavorabil copilului. Ok, mai aveam 3 zile de leneveala cu puiul in marsupiu... Cumva parca toate temerile din timpul sarcinii au disparut. Urma clipa adevarului. Si parca acum nimic rau nu mai putea interveni. Si nici macar la declansare nu ma gandeam, de parca as fi stiut... Luni s-a rupt apa. Si acum inapoi in poveste, la spital.

A aparut Doc la spital... in timpul in care a spus ca vine. Urmeaza ceva smalltalk, facem un control si dispare prin zona. Intr-una din salile vecine se intampla alta nastere. Biata fata cerea de la moase ceva sa n-o mai doara... eu in timpul asta “citeam” (de fapt cred ca dadeam paginile aiurea) si ma gandeam ce bine ca nu ma doare. Numai sa ma rog de cineva sa-mi dea ceva contra durerii nu aveam chef. Si sa mai fiu si refuzata cum fusese ea. Moasele ma “lauda” catre doctor cat de optimista sunt, doctor care le replica: la asa doctor, asa pacienta. Nici nu stie cate dreptate are, cat din optimismul meu a fost insuflat de el. Urmeaza in vreo doua reprize aceeasi conversatie si cu doctorul : vreti epidurala ? nu, ca-s voinica. Dar totusi, ce parere aveti, o sa rezist, ca eu sunt mai mult curajoasa, insa nu si rezistenta. El : cred ca da. Cu toate astea cred ca m-a intrebat de cateva ori, nu-mi amintesc f exact. Am primit un cocktail in vena, pentru ca tot nu apareau contractii regulate si Doc a apreciat ca e timpul sa intram intr-un ritm cat de cat. Cred ca se facuse spre 8 seara cand a venit CONTRACTIA. La inceput mi-am zis, ei, e tot de aia. Nu era. Parea ca nu se mai termina. Estimez ca dupa cele scurte pe care le avusesem pana atunci, nici asta nu a fost prea lunga. Insa pentru mine nu se mai termina. Si atunci nu a mai contat nimic din ce sperasem eu cu nasterea f naturala, am strigat dupa doctor : vreau anestezie !!!!!!!!! ca eu sigur nu rezist la asa ceva. Gata! Viteza toata lumea, doctor, moase, se striga dupa anestezist. Stai asa, ca nu-i asa. Sa vedem dilatatia, daca nu cumva e prea tarziu. Opaaa, e 6, e ultimul moment in care se poate pune, viteza maxima iar. Apare anestezista cu asistenta din dotare, intind masuta cu o mie de chestii pe ea... cred ca puteau sa-mi faca orice, nu cred ca mai vedeam bine la propriu cand eram in contractie. (Contractia cum o stim din sarcina, adica fara senzatia de push, doar ca dureroasa, nene). Mica conversatie despre alergii samd si urmeaza inteparea. N-a fost foarte dureroasa anestezia in sine pe cat a fost procedura de administrare. Cu umerii drepti si spatele arcuit ca la pisica, in timp ce cu mare bucurie m-as fi zvarcolit putin sau m-as fi urcat nitel pe pereti... ma rog, orice numai sa stau nemiscata nu . In fine, se termina si asta, “beneficiez” de intinsul inapoi pe pat care devenise intre timp masa si de multe paturi pe mine, in jurul meu, pe cap... numai nasul mi se mai vedea; a aparut si Doctorul la um moment dat si a inceput sa rada, cica daca ma ascund de el... Clar asta faceam . Oricum, bune paturile caci aparusera deja frisoanele. A durat putin pana a “luat-o” anestezia... si am cazut intr-o stare din care mi-e greu sa mai povestesc foarte coerent. Adica timpul si-a pierdut instantaneu sensul si simtul realitatii era usor deformat. Cred ca am mai primit ceva in vena, nu mi-e clar, dar parca a mai umblat cineva la branula mea... mi-a si spus ce-mi da... nu mai stiu. Stiu ca as fi acceptat orice numai sa se termine bine. La un moment dat totusi m-am mobilizat si am sunat-o pe Lore – cea de la care ulterior am cumparat kitul de epidurala pe care l-am “inapoiat“ spitalului ca auzeam ceva discutie in jurul meu despre kitul ala… nu mai reusesc acum sa-mi amintesc clar. Cert e ca aveam de unde sa iau rapid kitul. O rezolvasem si pe asta. Acum sa nastem. Zic ca timpul o luase razna pentru ca moasele mi-au tot spus sa incerc sa dorm putin. Sa dorm?!?! Pai nu avem de nascut? Pai da, dar ca sa am putere cand o fi sa se intample. Bun, na, sa dorm atunci, ca parca ar fi mers asa... un pic de somn, mai ales la confuzia care ma prinsese... Insa mai tot timpul aparea cate una din moase care ma intreba de ce nu dorm si impresia era ca vin tot din 3 in 3 minute. Pai cum sa dorm daca ma tot ia lumea la vorba?!? . De fapt posibil ca ele sa fi venit de fapt mult mai rar, dar eram eu . Contractiile se simteau in continuare dar mai mult in partea de sus a burtii si erau nedureroase. Uf ce usurare! Nici nu ma gandeam ca o sa fie altfel. De fapt, mai corect ar fi sa spun ca nu gandeam. Deloc. Ar fi foarte adevarat. Ei bine, din indemnurile la somn am ajuns cumva la trainingurile de respirat / impins. Cum contractiile devenisera tot mai dese, am fost dezgropata din paturi si iata ca incepea nasterea. Chiar ea ! Moasele imi explicasera si ceva mai devreme cum e cu respiratul pe contractie, evident am retinut nimic. Puteam sa citesc 100 de carti si sa vad 100 de filme, eventual sa fac repetitii, in momentele de contractie singurul punct al realitatii era senzatia de impins si vocea moasei din urechea mea. Bine ca nu m-am stresat inainte sa invat cine stie ce, ca oricum nu mi-as fi amintit nika . Sau daca mi-as fi amintit, nu cred ca eram in stare sa aplic... e bine intr-adevar sa respiri pe contractie. Pentru cine poate . Eu am incercat inainte de anestezie si nu mi-a prea iesit. Primele din contractiile puternice au fost fara impins, desi senzatia de push incepea sa se arate la fata. Cica pe alea sa nu imping, asteptam dilatarea completa si abia dupa aia push. (Ha, am citit ceva foarte interesant despre dilatatie: cica dilatatia de 2-4-10 etc reprezinta doat un fel de a spune; nu e vorba de cm, cat de anumite repere pe care doctorul / moasa le simte la mana. Dilatatia completa, asa numita de 10, este de fapt cat de mare este capul copilului.... asta asa ca fapt divers).
Am ajuns destul de rapid – asta am constatat ulterior pentru ca atunci nu-mi dadeam seama – la dilatatie completa, a aparut doctorul “echipat”, moasele erau langa mine si una dintre ele mi-a repetat de un numar de ori (cred ca era absolut evident ca nu prea pricep nimic) cum in momentul in care apare contractia, inspir adanc, pun capul in piept si imping ca atunci cand esti pe buda pt kk. Expir si repet operatia = 3 impinsuri pe contractie. Simplu, nu? Nu stiu cate contractii de astea au fost dar nu multe, asta e destul de clar. Cert e ca in momentul in care impingi, nu mai doare. Iuhuuu. Cum-necum, m-am apucat de treaba, dar meritul mare a fost al moasei care statea langa mine, care m-a sustinut fizic ca sa pun capul in piept si care imi spunea mereu in ureche ce sa fac: inspira, tine aerul, acum impinge, gata, inspira, impinge ca si cum... etc etc. Parea ca merge bine… sau asa credeam eu, pentru ca nu ma critica nimeni. Inca . De fapt, am auzit ceva cuvinte de lauda si incurajare. Doar ca la un moment dat m-am pomenit impingand in gat, in loc de fund… (lucru care s-a simtit ulterior intr-o raguseala care a tinut pana dimineata)… ma intreaba doctorul cum fac bine primele 2 impinsuri si al 3 lea e ineficient? I-am spus foarte sincer ca a 3 a oara uit pur si simplu unde sunt, ce am de facut, imi pierd complet concentrarea. Bun, reluam. De undeva apare una din moase cu camera mea foto si incepe sa pozeze... WTF?!?!... ma rog, nu am timp sa investighez prea mult ce si cum ca vine iar o contractie. Intre contractii mi se fac poze – nu le-am facut publice – doctorul pozeaza si el si e foarte relaxat, toate par ca merg struna. La un moment dat il aud pe doctor: “chemati copiii”. Stiam ce inseamna asta din trecut : erau chemate asistentele de la nou-nascuti si neonatologul. Oau, deja ?!? insemna ca mai e foarte putin. Urmeaza inca o contractie. Sau 2. Si “eliberarea”. Aud ca prin vis taierea cordonului, deci pana la urma a fost cu circulara. Si in cateva secunde a iesit piticutzul cu totul. Cumva de pe masa vedeam masa unde era copilul. Ma uitam asa nauca si nevenindu-mi a crede... in cateva momente a inceput sa urle.
Se terminase.
Sa mai spun ca era incredibil? Se terminase. Se terminasera cele 9 luni de teama, de griji, de framantari. Incepea adevarata aventura. Pe moment eram doar foarte usurata. Bucuria a venit ceva mai tarziu. Dupa ce am scapat de cusut si restul. Desi inca anesteziata, imi venea sa topai. Era cea mai mare realizare. Era de fapt, Realizarea. M-am gandit ca in realitate niciodata nu realizasem nimic cu adevarat. Pana acum.

Restul detaliilor au devenit nesemnificative acum. Faptul ca am fost taiata, ca nu am putut sa-mi aleg pozitia in care sa stau in travaliu, faptul ca nu am rezistat fara epidurala, ca am primit perfuzii cu tot felul de medicamente si ca nu am putut naste complet natural cum visam eu, ca doctorul a scos placenta foarte repede dupa nastere neasteptand sa se elimine natural, ca in placenta era... “ceva” (doctorul a recunoscut a doua zi ca nu a mai vazut niciodata asa ceva... ar fi putut fi un al doilea embrion oprit in dezvoltare si care fusese “invelit” ca sa protejeze embrionul viabil... sau celebra brida amniotica, ce adunase pe langa ea lucruri... nu se stie; oricum am avut vedere completa la masuta pe care a fost scoasa placenta si i-am auzit pe doctori si moase minunandu-se... ), ca am avut o gramada de cusaturi si anestezia incepuse deja sa dispara de ma apucase tanguiala... toate astea sunt undeva departe, piese prea mici intr-un decor prea mare.

Am primit pentru 2 clipe copilul “la pupat”, eram oarecum socata, vroiam sa-l vad mai mult decat sa-l pup... oricum am avut timp sa-mi dau seama ca ultimul nume cu care cochetasem inainte de nastere nu i se potriveste. Era prea frumos pentru asa nume...
Am mai ramas in sala o vreme, in cele 7 paturi, sa-mi mai treaca din frisoane, v-am sunat pe voi, prin Andreea si Ramona () si cand am fost mutata la salon, a venit si Rares. Imi iau libertatea de a nu povesti ce om minunat este... .
La 22.20 seara am nascut, la 4 eram pe scari prin spital sa vad copilul.
Dimineata, afara ningea. Cu fulgi adevarati. Si eu nascusem. Chiar eu.
Restul e istorie.

monis si piticutzul Santiago (Iulian 02 nov 2009) poze de azi de ieri