Micul nostru Foc a venit pe lume

Pe 3 octombrie la 4.30 dimineatza, s-a nascut minunea mea – Aidan Gabriel. A venit relaxat, totally chilled dupa cum spunea moasa care m-a asistat. In timpul travaliului, am avut momente cand am crezut ca nu mai pot suporta durerea, ca nu mai pot impinge, ca orice as face travaliul va fi fara sfarsit...dar nimic nu a mai contat cand l-am vazut pe Aidan. Si de atunci indragosteala asta devine din ce in ce mai adanca, in fiecare zi il iubesc mai mult si mai mult. Am crezut ca am sa plang de emotie la nastere...dar eram prea extenuata. Il tineam pe piept si-l auzeam cum plange...ma uitam la Sergiu care avea lacrimi in ochi si am inteles atunci ca ceva inexplicabil de frumos se petrecuse acolo, ...in timp ce eu urlam ca disperata si sopteam ca nu mai pot si nu mai vreau.

Dar s-o luam de la inceput. Dupa calculele moaselor, ecografelor si medicilor din Romania trebuia sa nasc pe 29 sau 30 septembrie. Cel tarziu pe 1 octombrie. Eu am fost convinsa ca nu ajung 39 de saptamani, asa ca vazand ca am trezut si de 40 simteam cum creste frustrarea in mine. Ce-i drept imi era cam greu sa ma misc cu cele 21 de kilograme luate. Bebe imi batucea stomacul de ma ustura pielea pe dinafara.

Imi faceam o mie de griji cu sarcinile peste termen...copii in distress, copil nascut mort la 41 de saptamani undeva in central Londrei...pe care mama a trebuit sa-l nasca ca si cum ar fi fost viu. O zi a costat viata unui copil...o zi. Am hotarat totusi sa las anxietatile la o parte si sa am incredere ca al meu copil stie ce face. Mi-l dorisem eu la sfarsit de Septembrie, dar pana la urma, cel mai important era sa vina in pace si sanatos. Asa ca m-am resemnat si am luat eventualele dureri de spate, burta si mai stiu eu ce drept ceea ce erau: alarme false. Multe alarme false.

Pe 1 spre 2 octombrie noaptea pe la 1, m-am trezit cu niste usoare dureri in partea inferioara a abdomenului. Mi le-am cronometrat vreo ora si ceva...veneau cam la 5-7 minute. “Hait...ca vine,” ma gandii. Am adormit pe la vreo 3 si m-am trezit tot in contractii pe la 8 fara un sfert, total confuza in privinta orei...credeam ca e vreo 6 dimineatza. Dupa atatea alarme false in ultimele 2 saptamani, nici nu mai speram sa se intample ceva. Pe parcursul zilei, contractile s-au rarit...spre dezamagirea mea...am si gatit un risotto verde, ba chiar am si dormit de amiaza. Spre seara au inceput iarasi, nu foarte dureroase...dar cel putin apareau la 15-20 de minute. Mi-a trecut prin cap ca s-ar putea sa nasc pana dimineata. Sergiu isi dorise un copil de week-end, cand el nu e la scoala. Radeam amandoi ca daca ar veni sambata, ne-ar scuti de taxa de centru pentru masina. Iar daca ar veni si noaptea, ne-ar scuti de traficul din Waterloo.

Pe la 8 seara, Sergiu s-a apucat un pic de mixat, asa, ca sa treaca timpul, iar eu stateam pe DC si pe toate site-urile posibile despre copii si nastere...de parca ajuta cu ceva ca ingrasam porcu’ in ajun.
Intre timp contractile s-au intetit - la 8-10-7-6 minute...si erau din ce in ce mai luuungi...de la 1 minut jumate la 2 si ceva...deja nu mai era de gluma. Incercam sa aplic metoda de respiratie cu hihihhihu (ajunsa la spital...mitul mi s-a naruit cand moasa imi spune sa inspir si sa expir adanc.)

Telefoane peste telefoane, toata lumea imi spune sa merg la spital...eu nu si nu...astept sa le am la 3 minute si abia dupa aia...ca altfel...ma duc degeaba si ma trimite acasa. Imi facusem temele si incercam sa fiu fata ascultatoare, dupa cum ne spusesera la cursul de “bebei”. Dar nimeni nu voia sa priceapa si insistau toti sa sun la spital. O fac intr-un final pe la 10 seara si explic ca am contractii la interval de 6-7-5 minute, dar sunt lungi. Ma intreaba daca il simt pe bebe si le spun ca e mult mai linistit decat ma invatase pana atunci. Mai ales la ceas de seara cand el dansa si pirueta pe la mine prin burtica. Ma cheama la spital pentru monitorizare. Plecam cu valiza mea cea rosie...un pik tacuti, stresati...eu strangand din picioare la fiecare contractie. Ajugem in centru in timp record...20 de minute...era 11 si un sfert.

Urcam la receptie impreuna cu o doamna de culoare intr-un scaun cu rotile...cu contractii la 2 minute...adusa de foarte departe de doi asistenti. Suntem rugati sa asteptam. Se face 12...eu respire cu hihihu si incerc sa ma plimb. In sfarsit, pe la 12.15am iese o asistenta si ne conduce la sala de nasteri. Imi dau seama ca de fapt e moasa care ma va asista. Se numeste Amy si imi pare foarte calda si dragutza. Sala de nasteri e o camera cu vedere spre Westminster, Tamisa si Big Ben. Si eu si Sergiu incepem sa chicotim. Nici daca am fi cerut nu s-ar fi putut nimeri mai bine. Amy imi spune ca hihihuu nu e tocmai cel mai indicat mod de respiratie...ci mai degraba deep breaths in and out. Noi ii spunem de Laugh and Learn about Childbirth si nu pare prea impresionata.

Cu chiu cu vai ma dezbrac, ma urc pe pat si ma rog sa am ceva dilatatie. Amy ma avertizeaza ca daca nu sunt dilatata destul, ma va trimite acasa. Eu ii spun ca ma doare mult prea tare si ca o implor sa nu-mi faca asa ceva. Ma controleaza, dilatatie 4cm. Pare destul de impresionata tinand cont ca e prima sarcina si ca de la 0 la 4cm e cea mai grea parte. Imi spune ca dopul si apa sunt intacte si ca nu are de gand sa le deranjeze. In camera cu pricina este si o baie si imi propune sa intru in cada pentru a face durerile mai suportabile. Dar inainte imi pregateste o masca pentru gas and air si ma invata cum sa trag. Imi spune ca pot s-o iau cu mine peste tot si sa nu o folosesc decat atunci cand vin contractile. Trag cu pofta si bineinteles ca ametesc. Ma asez pe pat si incep sa rad in hohote. Ii ofer si lui Sergiu un "gat" dar refuza politicos. Imi zice ca ma lasa sa ma distrez singura de data asta! O aud pe Amy din baie spunandu-mi "Daca inca mai poti rade, inseamna ca nu doare asa de tare." La urmatoarea contractie Sergiu ma indeamna sa admir peisajul...Westminsterul scaldat in razele lunii pline. Imi vine sa-i spun vreo doua, dar prefer sa trag cu sete din gaz.

Baia e gata. Intru in cada, cu masca dupa mine. Amy imi spune cum vor decurge lucrurile...simt ca inclina spre nastere naturala fara epidurala. Dupa nastere, copilul va fi lasat la pieptul meu skin to skin, placenta va fi scoasa natural daca totul e ok si daca vreau pot sa incerc sa nasc in birth pool. Contractiile vin si trec, dureroase, lungi, eu cu gazul dupa mine astept sa ametesc atat de tare incat sa nu mai stiu unde sunt. Pana isi face gazul efectul, trece contractia asa ca hotarasc sa trag non stop.

Ies din baie la un moment dat, nu mai pot sta nici cum...doare, doare, doare. Ma uit la ceas...2 fara un sfert. Ma asez pe o minge medicinala si incep sa ma balangan stanga-dreapta dupa sfatul lui Amy. Sprijinita de pat ii spun la un moment dat ca nu mai pot. Vreau epidurala. “Esti sigura? Daaaaaa. Hai pe pat sa te contolez.”

Imi scoate dopul si-mi spune: “esti dilatata 8cm...surprinzator de repede, dar e cam tarziu sa-ti fac epidurala. Pana isi face efectul, tu vei naste. Hai ca merge foarte repede. Hai sa mergem in piscina ca vine bb.”

Imi spun ca pot si ca nu mai e mult. In sala cu piscina, luminile sunt difuze, intru in apa si ma chinui sa nu mai incordez bazinul. Trebuie sa stau cat mai cracanata si relaxata ca sa vina repede. Din cand in cand Amy ii monitorizeaza bataile inimii lui bb. Perfecte, acelasi ritm de la inceput. Sergiu e langa mine...il strang tare de mana, de cap, urlu de ma aude tot spitalul. El e minunat. Ma incurajeaza, imi spune ca pot si ca sunt curajoasa. Stiu si acum cum am stiut mereu, nu as fi fost in stare sa nasc fara el. Nu as fi vrut sa fie niemni altcineva langa mine in acele momente. Fara el nu stiu ce m-as fi facut. A stat acolo cu mine cap coada si m-a vazut in cele mai ingrozitoare ipostaze, cu venele umflate si ochii iesiti din orbite, urland din toti rarunchii. Pentru asta si pentru multe altele il iubesc mult.

La un moment dat simt ca imi vine sa imping. Ma uit la ceas...aproape 3. Durerile sunt cumplite si acum si o senzatia de presiune...parca mi se sparge fundul. Urlu si iar urlu. Gazul nu mai are nici un efect. Cand imping prima data simt ca a pocnit ceva si le spun ca mi s-a rupt apa. Verifica sa nu fie colorata si ma indeamna sa fac ce simt. Eu simt ca mor, dar cum naiba sa-i spun asta? Inca o contractie, si inca una si inca una si capul lui bb nu mai iese. La un moment dat ies din piscina...zau ca nu mai stiu de ce m-a scos, dar nici nu vreau sa mai intru. Ajung pe langa piscina, ma sprijin si ma aplec, stau cum nu mi-am inchipui ca voi sta vreodata, in patru labe, cu capul pe imensul bean bag pe care Amy il pregatise pentru momentul cand voi elimina placenta. Pana la urma ajung sprijinita pe bean bag cu picioarele aduse spre piept si tot imping. La nesfarsit imping si le spun ca nu mai pot, ca nici sa imping nu mai pot. Incepe sa ma usture, am senzatia ca fac pe mine treaba aia rusionoasa. Amy parca imi citeste gandurile si-mi spune ca sa nu-mi fie rusine, orice s-ar intmapla. Slava cerului, nu s-a intamplat.

Intre contractii imi trag sufletul si-l aud ca de la o mare departare pe Sergiu: "hai, curaj...musca-ma, zgarie-ma, fa-mi ce vrei si spune-mi orice simti ca te ajuta." El nu intelege ca sunt sfarsita, ca abia mai am putere sa ma tin cu o mana de gatul lui si cu cealalta de bara din perete. Cum D-zeu sa-l mai si musc? Inca o contractie si simt ca-mi explodeaza creierii, ochii din cap...ma aud ragusita si stinsa. Nu mai pot, de ce nu iese? O intreb pe Amy cat mai dureaza? Sunt constienta ca asta depinde numai de mine si de bebe. Dar bebe nu se grabeste si tot ce vreau e sa iasa o data. Amy ii verifica bataile inimii iarasi si ne spune... “copilul asta e super chilled. Cand va iesi, va face semnul victoriei si va va spune hey dude, chill! E foarte relaxat.”

In sfarsit incepe sa i se vada capul. Amy imi duce mana sa i-l simt. Si o distreaza faptul ca bataile inimii lui sunt la fel de constante, chiar si acum cand jumate de cap ii este prins in menghina. “Nu se grabeste deloc.” Imi spune ca e blondut si ca trebuie sa imping. O intreb a nu stiu cata oara cat mai dureaza. Iar ea imi spune ca nu mult, pentru a nu stiu cata oara.

Nu mai stiu la ce sa ma gandesc, imping, imping...dar il simt cum la finalul contractiei capul lui se duce un pic inapoi spre disperarea mea. Ma ustura si ma doare si nu stiu ce as putea face ca sa iasa mai repede ca simt ca nu mai pot. Imping iarasi si iarasi si iarasi...Amy ma incurajeaza, Sergiu ma incurajeaza, iar mie-mi vine sa le zic amandurora sa-mi ia locul 2 minute si apoi sa vedem cum e cu incurajatul! Mai imping o data, il aud pe Sergiu scremandu-se langa mine ...as vrea sa rad...sa-l intreb ce simte...dar nu pot pentru ca doare mult prea tare. In sfarsit simt cum usturimea si presiunea dispar ma uit jos si vad un bb vanat, vanat. Nu stiam ca ies asa vineti. Ulra din prima. E 4.30 dimineata, 3 octombrie 2009. Amy sufla usor pe el si incepe sa prinda culoare. Un capusor de oblio cu buzite carnoase si un plans adorabil...Sergiu filmeaza, are lacrimi in ochi si atunci imi dau seama ca e gata...s-a nascut copilul nostru. Imi sopteste ca e extraordinar si nemaipomenit, dar eu nu stiu pe ce sa ma concentrez. Sunt putin pierduta in spatiu si singurul lucru cert este mogaldeatza de la pieptul meu care incearca sa se aline. Sunt putin pierduta in spatiu si singurul lucru cert este mogaldeatza moale si plapanda de la pieptul meu care incearca sa se aline. Il mangai si-i vorbesc, dar cine stie ce simte saracutul, venit de acolo de la fericire in lumea asta.

Amy ma intreaba cum ma simt, daca mai vreau copii. Ii spun ca da, dar nu mai nasc natural sub nici o forma! Eventual cezariana.

Mi-am inchipuit momentul asta de o mie de ori, dar nimik nu se compara cu the real thing. Nu am plans asa cum m-am asteptat. Eram atat de sfarsita incat incercam sa imi tin picioarele locului sa nu mai tremure. Bebe scanceste pe pieptul meu, Sergiu filmeaza, iar Amy incearca sa-mi scoata placenta cat mai repede si fara discomfort. Spre surprinderea ei, nu m-am rupt, nu am pierdut sange mai deloc...din punctul ei de vedere a fost o nastere perfecta. Copilul relaxat cap coada, iar eu...hmmm....nici daca am fost oribila nu mi-ar fi spus. A doua zi a venit sa ne vada si m-a laudat ca am fost well behaved. nu am spus fuck decat de vreo 10 ori . I-am oferti un buchet de flori pentru ca a meritat.

Mi-a adus un scaun cu rotile si ne-a transportat in camera. Eu cu bebe la piept. Desi obosita nu am putut sa adorm mult timp. I-am facut poza, l-am mangaiat, l-am sorbit din priviri in timp ce el dormea. Am privit rasaritul printre cladirile de langa Westminster Bridge si mi s-a umplut inima de iubire si fericire. Dupa 2 ore de somn, m-am trezit cu bebe la pieptul meu. Nu-mi venea sa cred ce simteam ...ce bucurie imensa. Si cat era de frumos puiul meu. De cand l-am vazut prima data am spus ca e leit Sergiu. Incercam acum la luminia zilei sa vad daca are ceva si de la mine. Nu ca ar fi contat prea mult. Era perfect asa cum era!

Cand s-a nascut ne-am dat seama ca Sasha nu i se mai potriveste, iar Sergiu s-a intors la spital cu o lista de nume printre care si Aidan, care in galeza inseamna micul foc. Il propusesem eu mai de mult, dar tati nu a fost prea incantat. Ceva legat de Sex and the City nu i-a convenit ... prejudecati de-ale barbatilor. Apoi i-a cautat semnificatia si s-a gandit ca micul foc este o descriere perfecta pentru bbelache al nostru care se inroseste ca vapaia cand se supara, screme, sau plange.

Am petrecut o zi minunata in spital, cu Aidan pe piept, tati lang noi, Tamisa curgand linistita intr-o zi insorita de toamna, in timp ce turistii se pozau pe Westmnister Bridge cu Big Ben-ul in spate. Si m-am gandit tot timpul la cum as putea descrie sentimentul de a fi mama lui Aidan. Este ireal de frumos si prea "imens" pentru a fi descris un cuvinte.

MangaGirl MAMI DE AIDAN GABRIEL, BB SCUMP SI CARLIONTZ - 03.10.2009

www.mariaciubotaru.blogspot.com

4mykids spune:

Frumoasa povestea Maria, cuvinte dulci venite din inima unei mama fericite.....sa va dea Dumnezeu sanatate la toti 3 , sunteti niste frumosi si Aidan(focul vostru)sa va tina mereu fericiti si sa va bucure viata..

Claudia, mami de Iulia(04.12.2003) si Alexandra Isabella(05.09.2009)
http://s216.photobucket.com/albums/cc315/iulia04122003/fetele%20mele%20iubite/

mary_07 spune:

Doamne,ce frumos
Am ras la "A doua zi a venit sa ne vada si m-a laudat ca am fost well behaved. nu am spus fuck decat de vreo 10 ori ."
Iar ultimul paragraf e de-a dreptul speechless.
Sunteti o familie foarte frumoasa,va doresc multa sanatate ,fericire si "Micul Foc" sa va aduca numai bucurii


Poze cu noi

_

Melania, de Alexandru (2 noiembrie 2007)
si Razvan (21 august 2009)

miereamara spune:

Felicitari, o poveste foarte frumoasa! Sa va traisca micul Aidan!

PS: exact aceleasi prejudecati le-a avut si sotul meu in legatura cu numele:)), dar personalitatea copilului a invins pana la urma:)) Al meu e numai "foc si para", sunt curioasa al vostru Aidan cum va fi!

www.flickr.com/photos/14984866@N07/" target="_blank"> Baby Gator

kawaichan spune:

Ce frumos ai povestit iar Aidan are un tatic special vad
Super ca ai avut parte de un spital si conditii asa de bune,iar bb se pare ca si-a ales momentul cu grija-nu tu trafic,nu parcare cu plata,camera cu vedere la Westminster si Big Ben

Felicitari !!

Mihaela,mami de Joshua 09.09.'09

diamar78 spune:

Se pare ca nu a fost o nastere prea usoara dar pana la urma cred ca ai simtit ca a meritat tot chinul cand l-ai primit pe Aidan in brate. Nu-i asa?
Sa aveti o viata frumosa impreuna!

mamica fericita de Matei 11.09.2009 si David 25.05.2007

Doamne ajuta pe toata lumea!

liliac1 spune:

Sunt fara cuvinte! N-a fost usor dar se pare ca finalul a fost incantator!
Va pup pe toti trei si va doresc armonie!


Liliana, Andra-Maria (29.09.2003) & cu Radu-Mihai 39+

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

anamaria1979 spune:

Vai ce frumos! Din cate povestesti nu a fost nasterea foarte usoara. Esti o curajoasa si te felicit si bine ca ai nascut in Anglia, ca aici nu erau nici pe departe conditii similare. Sa fii sanatoasa si sa te bucuri cu Sergiu de Aidan.
Mi-a placut faza cu fuck doar de 10 ori. Putin as zice eu la ce ai indurat.

angelli spune:

OOOOOOF ce emotionant! Iar plang! Iar numele este foarte foarte frumos, misterios si puternic!

Adrianasi Andreas(28.07.2006)
baby Nicholas

aidaciolac spune:

Tare emotionant manga draga. Am ras si am plans de emotie. A fost greu , dar minunea voastra si-a facut intrarea in lumea asta intr-un peisaj superb: doi tineri si frumosi parinti plini de iubire si vederea spre Westminster, Tamisa si Big Ben. Imi doresc ca asa sa fie si viata lui
Felicitari dragilor pt frumosul Aidan. Sa fiti sanatosi si fericiti toata viata

Iulika29 spune:

Mango uite cum m-ai facut tu så retraiesc niste momente de neuitat..foarte frumos ai povestit si natural si Sergiu a fost tare de tot cu få-mi ce vrei zi-mi ce vrei numai så te ajute



www.webshots.com/user/IulikaB" target="_blank">POZE

Iuliana, Cea mai Fercitå de Bruce Nicholas (14.08.2009)

Bruce, minunea noastrå