Andreuta, cea mai de pret comoara!

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Andreuta, cea mai de pret comoara! | Autor: ccris_ccris

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti...
Asa incep povestile copilariei mele, in care binele invinge intotdeauna raul si toate dorintele se implinesc...
Asa voi incepe si povestea noastra, nelipsita insa de peripetii...
M-am indragostit de sotul meu intr-o frumoasa zi de aprilie(18), colegi de serviciu fiind, la aniversarea zilei lui de nastere (la serviciu). A fost o dragoste la prima vedere, care n-a tinut cont de cei 17 ani diferenta de varsta intre noi (el fiind mai mare). Dupa o vara fierbinte, a urmat o toamna si mai fierbinte, iar in ajunul Craciunului m-a cerut in casatorie... Nunta am facut-o dupa sarbatori, o nunta intima, ca-n povesti. Ne iubeam tare mult si la fel de mult ne doream un bebic sa ne umple vietile si sa ne faca sa ne simtim impliniti...
Mare bucurie mare cand, la o luna dupa casatorie, am aflat ca sunt insarcinata. Nemaiavand rabdare, la doar 5 saptamani, am mers la medic sa ne confirme. Asa era, aveam o mica buburuza in burtica si trebuia sa-mi fac setul de analize specific primului trimestru de sarcina. N-am reusit sa termin cu toate analizele, pentru ca dupa vreo 2 saptamani, am pierdut sarcina... Nu vreau sa-mi amintesc deznadejdea pe care am trait-o atunci, citind dezamagirea in ochii sotului meu, care-l astepta pe bebe de 20 de ani... Si nici cuvintele medicului care se vroiau a fi de incurajare: "Lasa, cand o sa pierzi vreo 2-3 sa-ti faci probleme!".
Si astfel a inceput periplul pe la medici si spitale, fiindca nu mai ramaneam insarcinata! Dupa cateva investigatii si tratamente esuate, prescrise de vreo 3 medici, la recomandarea unei cunostinte, ajung pacienta unui medic de la Giulesti, nu foarte renumit, dar cu experienta in domeniu. Ma pune pe picioare dupa dereglarea hormonala cu care ma pomenisem intre timp si, dupa vreo 2 luni de tratament, mare bucurie mare, testul de sarcina arata 2 liniutze!
Trecuse un an si jumatate de la prima sarcina si iata ca se intrevedea o raza de soare si pe strada noastra. Cu teama in suflet, am urmat cu constiinciozitate toate recomandarile medicului, am mers la toate controalele la interval de 2 saptamani, insa prin saptamana a douasprezecea, la ecografie, ceva nu era in regula, bebe nu mai crescuse... Urma sa revin la control, din nou, la 2 saptamani, cu ecografia de data trecuta, sa vedem ce si cum. Nu am mai ajuns la control, ci la camera de garda la Giulesti cu metroragie...
Internare de urgenta, tratament litic peste noapte, se opreste sangerarea, pot pleca acasa. Mi se face externarea, ma pregatesc de plecare, ho-pa, ma ud din cap pana in picioare, si nu mai reusesc s-ajung la toaleta... Chem o asistenta, ii spun ca banuiesc ca mi s-a rupt apa, imi spune ca e doar o scurgere mai abundenta din cauza repaosului la pat, nu ma controleaza nimeni, mi se da drumul asa acasa. Bineinteles ca pe drum continuam sa ma ud, iar cand am ajuns acasa, deja sangeram. Sun medicul, vino inapoi la spital, la camera de garda! Se constata ruperea membranelor, sarcina compromisa la 14 saptamani... Era si Craciunul... Din nou nu vreau sa-mi amintesc cum medicul m-a lasat balta, fiindca n-am vrut sa-mi declanseze avortul, cat bebe inca mai traia in burtica... si cum am avut noroc, totusi, dupa 3 zile de stat asa in spital, cu medicul de garda, un arab, care s-a purtat exemplar!
Au trecut si sarbatorile alea... si, in primavara, s-a ivit ocazia de a pleca amandoi (eu si sotul) in strainatate, in interes de serviciu, pentru un an. Am profitat de asta si am considerat-o ca pe o bine meritata vacanta.
Sederea s-a redus la 7 luni, intrucat, sotul a avut niste probleme de sanatate... Intorsi acasa, ne astepta o alta surpriza neplacuta: la un control de rutina al sotului, a reiesit ca facuse un preinfarct si trebuia internat de urgenta pentru investigatii... De aici pana la by-pass, n-a fost decat un pas... Alte emotii, din nou deznadejde, apoi din nou speranta, a trecut totul cu bine si iata-ne in concediul din vara 2007, in periplu la manastirile din Moldova, caci doar credinta in Dumnezeu ne mai ramasese...
Intorsi din concediu, un nou licar de speranta se intrevede: dupa inca un an de asteptari, din nou un test de sarcina pozitiv... Cum sa mai reactionam? Sa ne bucuram, sa ne temem, sa speram ca de data asta se va intampla minunea? La ce medic sa mai mergem? Incotro s-o apucam?
Si, iata, c-am descoperit DC-ul! Dupa nopti intregi de cautari asidue, de povesti cu final fericit, descopar femei (acum mamici) care au trecut prin aceleasi clipe de cosmar ca si mine si ma regasesc in povestirile lor... Incet-incet se face lumina in mintea si sufletul meu si stiu incotro s-o apuc. Pasii imi sunt indrumati catre dl. dr. Tutunaru, omul care a ajutat la aducerea multor bebiti pe lume!
Si, astfel, prind curaj si, entuziasmata, ma infiintez la cabinet la dumnealui. Era al 6-lea medic la care ajungeam! Oare el ce-o mai zice, o putea sa-mi dea de cap? M-o putea ajuta?
Nu mai intru in detalii legate de prima impresie, ca imi venea sa fac cale intoarsa vazand puhoiul de la usa lui, ca mi se parea infatuat si inabordabil etc. Mi-a prescris un tratament, mi-a dat un set de analize (altul de data aceasta) si m-a chemat dupa 2 saptamani. Toate bune si frumoase pana in saptamana a 12-a, cand ma duc la control ca de obicei. Sotul meu era plecat din tara si o rog pe mama sa ma insoteasca, ca sa nu fiu singura la volan.
Ajungem la cabinet, acelasi puhoi de femei cu care ma obisnuisem deja, aveam timp sa merg si la toaleta... Cand ajung la toaleta, mi s-au inmuiat picioarele... din nou sangerare... intru in panica, ma podideste plansul, ce ma fac? IARR? Revin in sala de asteptare, le rog pe fetele care erau inaintea mea sa ma lase sa intru peste rand... Desi mustacesc, pana la urma sunt de acord... Cand ma vede doctorul plangand, ma ia la rost sa ma potolesc ca-i fac rau lui bebe si ma pune la ecograf... Slava Domunului, bebe e bine... placenta e de vina, e jos inserata, ma trimite la ecografie la Iosup si-mi recomanda repaos la pat 2 saptamani, fara insa sa-mi garanteze ceva. Ce sanse am, Dumnezeu stie! Daca nu se ridica placenta singurica pana la 20 de saptamani, e praevia si nu e chiar bine!
Linistita cat de cat, plec acasa, nici n-am curaj sa-l sun pe sot! Cand sunt aproape de casa, ma suna el, impacientat ca n-am sunat sa-i spun ce-am facut la doctor! Il mint ca-i totul bine, ii spun totusi ca e placenta jos inserata si trebuie sa stau la pat. Nu-i spun nimic de spaima pe care am tras-o, ca sa nu-l supar! Asta e, daca trebuie, stai si la pat! Si de atunci am intrat in concediu medical si am stat acasa, la pat, cumintica, fara sa mai ridic un pai. Am avut noroc, placenta s-a ridicat, am trecut cu bine de perioada critica, insa la serviciu nu m-am intors.
Iata-ma in saptamana 30, facandu-mi probleme la ce spital sa nasc si cu ce medic, fiindca citisem multe povesti neplacute despre spitalele de stat...
Dupa alte nopti nedormite si intrebari in stanga, in dreapta pe forum (intre timp aveam si grupul meu de prietene virtuale, mamici in devenire ca si mine, carora le multumesc din suflet pentru tot ), ma hotarasc asupra unei clinici particulare, cu parere de rau ca-mi las medicul care m-a ajutat atat de mult sa tin sarcina...
Reusesc sa ma inscriu la un medic de la clinica privata, prin saptamana 34 de sarcina si astept cu infrigurare sa trec de pragul de 37 de saptamani, intrucat, in caz de Doamne fereste, nu primesc prematuri la clinica, tratamentul fiind extrem de scump!
In saptamana 37, ma duc la controlul saptamanal de-acum, avand si rezultatul analizelor de trimestrul 3. Analizele nu sunt foarte bune, m-am pricopsit cu streptococul B, care n-a vrut sa dispara, nici dupa 2 cure de antibiotic. Astea fiind zise, medicul imi recomanda cezariana... Ma trec toate apele... Mi-e frica, mai frica decat de nasterea naturala, dar nu stiu de ce...
Ma consult cu sotul, pentru siguranta lui bebe, facem cezariana, stabilim si data: 22 aprilie, la 2 zile dupa ziua lui tati... Buun, ne vedem peste o saptamana. Intre timp facem controlul preanestezic, unde aflu ca mi se face anestezie rahi-peridurala si nu generala, ca sa-mi pot vedea sufletelul!
In saptamana 38 (intr-o zi de miercuri, martea urmatoare trebuind sa nasc), medicul constata ca a inceput sa se deschida colul si-mi recomanda sa facem cezariana in week-end, pentru ca daca mi se rup membranele intre timp, cezariana nu mai are eficienta. Asistenta imi lua tensiunea, care creste brusc la 18 cu nu stiu cat, pentru ca asistenta renunta la masurarea ei. Rad, dar nu e rasul meu, mi se face din ce in ce mai frica. Ok, daca asa trebuie, asa facem. Aranjez cu medicul sa ma prezint la camera de garda, vineri la ora 12(18 aprilie), spunand ca am contractii.
Zis si facut, cu un bagajel sumar, ma infiintez la clinica, vineri la 12 trecute fix. Sunt pusa la monitorizare, contractii - ioc!
Este sunat medicul meu, i se spune ce si cum, internati-o!
Gata, urc pe sectie, mi se da o rezerva cu 2 paturi (asa optasem), mi se spune sa ma schimb la camasuta si papucei. Nici nu termin bine, ca a si venit o infirmiera sa ma ia. Mergem la sala. Intre timp, venisera si ai mei, mama cu tata.
Emotii din ce in ce mai mari, mi se face cald... Coboram, sotul dupa mine, ai mei la fel... Ajungem la blocul operator, stop, numai doamna intra, domnul ramane afara. Oops!
Intru in preoperator, verifica daca am toaleta facuta (am avut grija acasa), ma dezbrac, sunt transpirata toata, ma intind pe un pat, vin vreo doua infirmiere, imi fac aer cu niste pliante, reviste, nu stiu cu ce, imi pun o branula si perfuzie cu ser fiziologic, cred. Gata, haideti in sala. Ma urca pe un pat ingust, oare nu cad de pe el? Nuu, ca va tinem noi, stati linistita! Mi se spune ca urmeaza sa mi se faca rahi-peridurala, a venit si doctorul meu, care-mi spune sa stau linistita ca tocmai a terminat de citit de dimineata capitolul cu cezariana si stie ce are de facut... Simt o usoara intepatura in spate si picioarele incep sa mi se incalzeasca de la degete spre coapse, solduri, gata, imi sunt grele, nu le mai pot misca. Ma rasucesc fetele pe masa (statusem in sezut, sprijinita in fata de una dintre ele)... Dar eu inca mai simt! Stati linistita, zice anestezista, ca n-o sa simtiti nimic! Mi se pune un paravan in fata, format dintr-un camp steril, nu mai vad nimic. A inceput!, imi spune anestezista. Sa nu va speriati ca veti fi un pic zgaltaita, ca sa-l scoata pe bebe. Un pic? Sunt zgaltaita bine de vreo 2-3 ori si... oaa-oaa, se aude glasciorul scumpei mele! Doamne, ce emotie! Dar nu pot s-o vad bine, c-o ia neonatoloaga, o aspira, oare ce-i face, ca plange tare... Mi-o aduce asa, dezbracata, e liliachie la piele, cu o mana o tine de picioruse, cu cealalta de ceafa si mi-o da s-o pup pe obrajori (Doamne, ce pielicica fina are!), intai pe unul, apoi pe celalalt si mi-o lasa un pic pe umar, nu pot s-o ating, ca am mainile cu perfuzii... Ii spun taci cu mama si... tace. M-a recunoscut! Ce bucurie! Dar, gata, mi-o ia, o infasa si pleaca, maine o mai vezi!
Inte timp, simt niste stropi de apa pe fata, ma spalau cred, fiindca anestezista ma intreaba daca nu vreau sa dorm un pic pana se termina. Sunt de acord, adorm si ma trezesc cand ma muta pe targa pentru a fi dusa la reanimare. Sunt ametita, am o stare de greata super nasoala, in fine, ajung la reanimare, din nou greata, ma muta de pe targa pe pat. Imi pun niste gheata pe burta, dar nu pot sa respir, imi vine sa tusesc si nu pot. Vine doctorul, e prea multa gheata, mai imi ia din ea, si pot sa respir mai bine...
Gata, s-a terminat cu bine, nu-mi vine sa cred, SUNT MAMICA! In secunda doi, il vad pe sot intrand, tare emotionat, cu lacrimi in ochi. Ai vazut-o? Da, e foarte frumoasa, i-am facut si poze!

Doamne, iti multumim pentru ingerasul nostru! In sfarsit suntem parinti!

P.S. Sotul meu a purtat in geanta testul pozitiv pe tot parcursul sarcinii! Il avem si acum, alaturi de buricut si perisorul taiat de nasa la ruperea turtei!

La multi ani, scumpa noastra Andreea! Ai implinit un anisor! Nu-mi vine sa cred!

Cristina, cea mai fericita de Andreea Georgiana (18 aprilie 2008)
Iti multumim Doamne pentru mica minune!

Chocolate therapy is, oh, so good!

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

VioletaH spune:

Cristina, am citit cu sufletul la gura povestea nasterii iubitei tale fetite, foarte emotionanta este, iar tu ai scris cu mare talent de povestitor. Nu am stiut nimic pana acum despre intamplarile triste care s-au petrecut inainte de venirea ei pe lume. Ma bucur mult ca Dumnezeu v-a binecuvantat cu asa un copilas minunat! Sa va traiasca si sa aiba o viata frumoasa!
La multi ani, Andreea!

Vio &

Sean
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=863471b462ccca5342ce0b&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email" target="_blank">Amazing 365

gecko spune:

Criss, ma bucur ca Dumnezeu v-a binecuvantat cu asa comoara de ziua voastra, o meritati din plin.

La Multi Ani Andreea!!! Sa cresti mare, sanatoasa si frumoasa!!!

La Multi Ani impreuna fericiti, sanatosi, parinti ai Andreei!!! Sa va iubiti, sa va intelegeti si sa va respectati si atunci cand va fi timpul sa tineti in brate si a doua comoara!!!!

natynic spune:

Cu lacrimi in ochi ti-am citit si eu povestea atat de emotionanta si de frumos scrisa, draga Cris!
Si ce sa zic...e precum ai inceput...ca in povesti...a fost odata ca niciodata...si s-a terminat cu bine!
O viata de fericire sa aveti, intreaga familie!

Naty
mamica Iuliei Elena-esenta tare in sticluta mica (30.01.2008)
DA-I DOAMNE MINUNII MELE SANATATE, MINTE SI NOROC!

Olgutzika spune:

La multi anisori, Andreuta!

Sa fiti sanatosi, Cris, sa va bucurati de comoara voastra si sa va iubiti mereu la fel de mult !

Olga mamica de Ioana-Sofia, 25 feb 2008

ccris_ccris spune:

Va multumesc din suflet, randunici, ca ati trait alaturi de noi bucuria venirii pe lume a Andreei!
Sa dea Dumnezeu copilasilor vostri ce imi doresc eu pentru al meu!

Cristina, cea mai fericita de Andreea Georgiana (18 aprilie 2008)
Iti multumim Doamne pentru mica minune!

POZELE MELE

Chocolate therapy is, oh, so good!

ariel_7000 spune:

Cris, frumoasa poveste! uite, e ca si povestile copilariei tale, cand binele invinge raul. Doamne Doamne si ingerii sa vegheze asupra voastra, sa va ajute sa o cresteti mare si sa fiti mereu aproape de ea

mami de alexutza (10.04.2003)si Teodor Mihai (10.04.2008)
"Copilul rade:
Intelepciunea si iubirea mea e jocul !
Tanarul canta :
Jocul si intelepciunea mea-i iubirea !
Batranul tace :
Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea !"
Lucian Blaga

gudinde spune:

Ccris,

Emotionanta poveste!
Sa fiti fericiti, sanatosi si La multi ani Andreei.

motanik spune:

La multi ani Andreutei mult dorite! Sanatate si mult noroc in viata!
Emotionanta povestea.

--------------------

Andra si bebe Theodora Povestea noastra