Sunt dependenta de sotul meu...

As putea spune in momentul de fata ca am o viata implinita. M-am casatorit recent cu un barbat care ma iubeste, pe care il iubesc si cu care, in ciuda opozitiei lui, am un copil extraordinar pe care il iubim amandoi. Problema este ca niciodata nu poti sti ce iti ofera viata. Daca ar fi sa ma despart de el, practic nu stiu cum as mai putea trai.
Relatia noastra a fost si este neobisnuita. Ne-am cunoscut pe Interne. El vroia o femeie stabila, ca sa nu existe complicatii, eu avusesem parte de cateva relatii pasagere in care doar eu ma implicasem. A fost singurul care mi-a raspuns la afectiune fara sa se sperie cum faceau cei dinaintea lui. Cand mama a incercat sa imi restrictioneze relatia cu el, am luat pastile. A venit la spital, m-am externat, si la 3 saptamani dupa ce ne-am cunoscut m-am mutat la el. Ca sa scap de gura mamei, speriata ca dezvoltam o obsesie nelalocul ei pentru acest barbat. Au urmat multe episoade de certuri si impacari. Am ramas insarcinata, nu pentru ca vroiam, ci pentru ca luam niste contraceptive locale ineficiente. Nici pana in ziua de azi nu cred ca i-am indepartat ideea ca am facut-o special ca sa-l prind in lat. Nu a vrut copil, a zis ca ar vrea sa mai astepte, sa mai profite de niste ani. Nu am vrut sa fac avort, nu pentru ca as fi credincioasa, ci pentru ca a omori un embrion de cateva saptamani mi se pare la fel de criminal ca si a omori un adult. Asta e principiul meu.
A jurat ca ne despartim, dar pentru ca ma iubea nu a facut-o. Am nascut un ingeras scump si acum nu mai regreta nimeni nimic. Ne-am casatorit si avem o viata minunata impreuna. Cand eram in luna a 7-a ne-am certat, el a plecat singur in concediu, eu am bocit cateva zile in care nu am putut sa mananc nimic si am luat iar pastile. De data asta am fost aproape sa mor. Nu concepeam viata fara el, nu ma interesa copil, nu nimic. Din fericire s-a iantors la mine. Nu stiu nici pana azi daca din dragoste sau din mila. Cred ca dragoste, pentru ca daca nu simtea nimic nu l-ar fi interesat disperarea si nefericirea mea.
Cand credeam ca totul e perfect, a venit ziua de Revelion, cand s-a dat la cea mai buna prietena, nasa copilului, martora la cununie, care ii facea, din cate am inteles, ochi dulci de mult, si aproape era sa ne despartim de data asta. Credea sincer ca e indragostit de ea. Ca trebuie sa dispar ca sa le fie bine. Dar n-a putut sa ma vada ca plec. Si suntem impreuna.
Problema este ca nu stiu ce m-as face fara el. Eu nu am viata mea. Stau cu el si bebe, ma invart in cercul lui de prieteni, ma distrez cu el, dorm cu el in brate, imi petrec fiecare moment liber cu el, vacantele la fel...pur si simplu daca ne-am desparti eu nu as mai avea nimic si pe nimeni pentru care sa traiesc. Mama e bolnava psihic si nu as mai suporta sa stau cu ea. Copilul e mic. Daca as pieri, ar avea grija de el tatal si bunicii lui care il iubesc la nebunie.
Nu stiu cum as putea sa scap de dependenta asta...fara sa incetez sa-l iubesc! Practic toata viata mea e el. Daca dispare...ma prabusesc in abis...

tora97 spune:

in primul rind te as sfatui sa consulti un psiholog... sigur ai ceva probleme... si spun asta bazindu ma pe actiunile tale de suicid

apoi... te as considera extrem de egoista, te gindesti doar la tine, la confortul tau, la viata ta.. spun asta nu gindindu ma doar la faptul ca il vrei pe sot alaturi de tine apelind chiar si la santaj, ci mai ales la gestul tau de a lua pastile CIND ERAI INSARCINATA!!! in acel moment pt tine copilasul acela, pe care spui ca il doreai, nu a contat absolut de loc!

in momentul in care devii mama nici nu indraznesti sa te gindesti la vreun act de sinucidere... caci NIMENI pe lumea asta nu ti va putea creste puiul asa cum ai vrea tu.. iar tu deja te gindesti in grija cui sa l lasi...

una peste alta... sotul tau te va parasi la un moment dat, oricit de multe pastile ai lua! inteleg ca el te acuza de faptul ca l ai cam escrocat raminind insarcinata si se considera santajat prin gesturile tale. cum crezi ca poate un om normal iubi o piatra de moara pe care o poarta permanent legata de git?

si eu imi iubesc sotul, si tot asa multe dintre femei, dar nu ne agatam de viata lui cu orice pret.. asta este o atitudine absolut nesanatoasa pentru oricare, inclusiv pt viata de familie in sine

mergi la un medic si "cauta te!" mai ales ca ai si antecedente in familie!



poze multe cu noi/Ana a implinit un an/ 2006/2007
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez

Zina spune:

Imi pare rau, poate un psiholog te-ar ajuta, de fapt sunt sigura de asta. Prea multe ganduri negre ai si episoade de "luat pastile", acestea trebuie "rezolvate".
Pune accentul pe copil, nu pe el, copilul trebuie sa fie pt.tine acum centrul universului.

pisigri spune:

O sa indraznesc sa iti raspund eu.
Dupa parerea mea esti implicata intr--o relatie bolnava, toxica. Asa a fost de la inceput, si cred ca mama ta a avut dreptate in prima faza, cind a incercat sa te tempereze si sa va desparta.

In primul rind, incercarile tale repetate de a te sinucide ar fi trebuit sa va puna pe ginduri pe toti, si ar fi trebuit sa fii indrumata catre ceva ajutor de specialitate.

In al doilea rind, desi s-ar putea sa interpretezi la modul..urit ceea ce iti spun eu acuma, consider ca un alt punct de cotitura in viata ta a fost cel in care ai ramas insarcinata. Nu cred ca in acea faza erai pregatita sa ai un copil, atita timp cit tu nu esti deocamdata capabila sa ai grija de tine si de sufletul tau. Mai mult de atit, erai implicata la ora aceea intr-o relatie nesigura, pe care nimeni nu parea sa o sustina, si aveai alaturi un barbat care nu isi dorea acest copil. In asemenea conditii, parerea mea sincera este ca nu te incapatinezi sa aduci pe lume un copil decit daca esti dispusa sa il cresti ca mama singura.
Lucru pe care tu nu erai dispusa sa il faci. Iti dai seama cit de ipocrit suna sa afirmi ca nu ai vrut sa intrerupi sarcina pt ca nu vezi nici o diferenta intre a ucide un embrion si un adult, si apoi sa iei pastile in luna a 7a, cind deja era vorba de mult mai mult decit un embrion, pentru ca barbatul de linga tine ...incepe sa se tina de cuvint, pleaca, in conditiile in care oricum iti spusese ca el pleaca daca tu alegi sa faci acest copil?

Nu e vina nimanui ca tu nu ai o viata a ta. Inainte sa apara acest barbat, aveai o viata? Ce virsta are copilul, de mai stai cu el in casa non stop? Cind s-a declansat boala mamei tale, in ce consta ea, si de ce consideri ca declansarea acestei boli nu te...priveste si nu te atinge in nici un fel? Socrii tai exista, locuiesc in acelasi oras cu voi, pot sta 4 ore pe zi cu copilul? Ce job ai avut inainte de nastere si cind ai renuntat la el? Te mai intorci la job cind copilul va fi destul de mare?

Mie mi se pare ca nu iti asumi deloc rolul de adult, cu responsabilitatile aferente, si ca sotul tau este cel putin inconstient daca te lasa sa te tirii astfel de la o zi la alta, singurul tau reper fiind programul lui la servici si un copil pe care era sa il omori odata cu tine.

In plus, incidentul cu nasa ma face sa cred ca sotul tau este un barbat slab si da, as lua mai atent in calcul varianta ca tolereaza aceasta situatie mai mult pt copil si din mila pt tine.

Asadar, iarta-ma pt sinceritate, dar am fost si eu intr-o situatie de dependenta de un barbat, si chiar daca nu am ajuns la acte disperate cum ar fi tentativele tale de sinucidere, acum, ca m-am desprins si am o relatie normala si functionala, ma uit in urma si vad foarte clar toate semnele care ar fi trebuit sa ma ingrijoreze pe atunci. Cred ca pur si simplu este timpul sa te trezesti, sa deschizi ochii, sa iti gasesti si ALTCEVA de facut decit sa stai cu el si sa respiri prin el. Odata cu ocupatiile vin si cunostintele, cercul social se largeste, orizontul la fel, exista si alte lucruri importante in afara de EL. Si NEAPARAT consulta un psiholog; ai nevoie de cineva sa te indrume pe aceasta cale. nu iti cere nimeni sa te desparti de el, doar sa deschizi ochii si sa te deschizi tu spre toate experientele de viata care te asteapta.
Si ai grija ce faci cu mama ta. Ea ti-a dat viata si te-a crescut si te iubeste. Nu e cazul sa o scoti din viata ta cu totul, indiferent de boala de care sufera.

if you can't say something nice, then don't say it at all
http://pisigri.blogspot.com/

CorinaDani spune:

draga mea,

nu te supara, dar eu cred ca intr-adevar ai ceva probleme...iar faptul ca pe undeva ai inceput sa le constientizezi (dar foarte ciudat, te contrazici...)este un lucru bun, ramane de vazut si daca vei face ceva astfel incat sa revii cumva la normal...

este posibil sa fii afectata si de faptul ca, asa cum ai scris, mama ta este bolnava psihic...nu ai scris exact despre ce boala este vorba, gandeste-te ca poate ai mostenit si tu ceva...sau poti fi in acest moment in perioada de depresie post-natala...

iar faptul ca ai luat pastile fiind insarcinata in luna a 7-a - CRIMA CURATA !!!! cum ramane cu faza cu avortul, embrionul, etc. ? te cam contrazici singura...macar esti sigura ca gestul tau necugetat nu l-a afectat pe copil (adica este normal dezvoltat fizic si psihic pentru varsta lui?)

ar trebui sa incepi sa te gandesti mai mult la ceea ce vrei TU de la viata in general, nu pot sa cred ca te consideri o nulitate si ca existi doar pentru a-l iubi pe acest om...deja ti-ai facut calculele ce s-ar intampla cu copilul daca tu nu ai mai fi...total aberant, adica acest copil nu merita sa aiba alaturi o mama, care sa-l ocroteasca si sa-i ofere toata dragostea ei ?!?

ce, s-au terminat barbatii pe lumea asta si tu nu mai poti fara el ? dar tu chiar nu ai personalitate, mandrie, respect de sine ? esti carpa lui de sters pe jos, face ce vrea cu tine ?

iar sotul tau, scuza-ma, dar cred nu stie ce-i de capul lui...ba nu vrea copil, ba vrea....ba pleaca, ba se intoarce....ba te iubeste, ba face ochi dulci primei femei atragatoare din jurul lui...apropos, cati ani aveti fiecare ?

ai incercat vreodata sa discuti serios cu el ? sa vezi exact ce simte el pentru tine, ce inseamna viata de familie pentru el, rolul de sot si de tata ?

pe de alta parte, poate ca si el are niste semne de intrebare vis-a-vis de sanatatea ta mintala...si decat sa-ti provoace alte tentative de sinucidere, te lasa sa crezi si sa faci ce vrei tu...

incearca sa-ti organizezi viata astfel incat sa cunosti oameni noi, sa faci ceva care sa-ti placa cu adevarat, gaseste prieteni alaturi de care sa te simti bine ca OM, cauta-ti un job part-time sau ia-ti de lucru acasa, implica-te sa te dezvolti pe plan personal si profesional...

decat sa te lamentezi "aoleu, ce ma fac eu daca ma paraseste sotul, n-am pentru cine sau ce sa traiesc, mai bine dispar decat sa mai traiesc, ca si-asa copilul are cine sa mi-l creasca", mai bine mergi la un specialist, discuta deschis despre problemele pe care le ai (si pe care simt, cumva, ca nu le-ai spus pe toate...), fa terapie si incearca sa-ti schimbi modul de a gandi si actiona...in primul rand pentru binele copilului tau...

te-ai gandit macar un moment, daca tu mori pentru ca el te paraseste, ce i se va spune acestui copil cand va afla adevarul si va intreba ce s-a intamplat cu mama lui? "mama ta si-a luat viata pentru ca a parasit-o tatal tau...nu a crezut de cuviinta ca trebuie sa ia viata in piept si sa aiba grija de tine...era si cam nebuna, saraca...a mai incercat de 2 ori sa se sinucida..."

Clori spune:

Dora,
Parerea mea este ca aceasta dependenta de sotul tau are radacinile in copilarie. Tu nu te bazezi prea mult pe tine, scrii singura ca nu ti-ai facut o viata a ta ci totul se invarte in jurul lui si al copilului. Cauza poate fi lipsa de afectiune din partea parintilor sau alte abuzuri suferite... Nu cred ca vei putea rezolva aceasta dependenta pana cand n-o sa rezolvi problemele din care provine.
Mi se pare ingrijorator ca sotul tau s-a simtit prins in lat si considera ca ar fi vrut sa mai astepte pana sa va casatoriti si sa va faceti o familie. Poate ca el se simte presat de aceasta dependenta a ta, se simte sufocat in relatia cu tine. Poate ca el chiar nu era pregatit sa faca pasul asta, avand in vedere ca ai povestit ca a plecat singur in concediu, cand tu erai insarcinata, ca are impresia ca e indragostit de prietena ta... Incearca sa discuti cu el, sa te ajute sa-ti rezolvi problemele, de dragul copilului vostru, in primul rand. Nu cred ca-ti doresti ca problemele pe care tu le ai, care cu siguranta sunt mai multe decat aceasta dependenta, sa-i influenteze copilului tau viata.
Cred ca e mai bine sa vorbesti totusi cu un psiholog. Desi tentativele tale de sinucidere eu le-am vazut mai mult ca pe un strigat de ajutor, decat ca pe o dorinta reala de a disparea din aceasta viata, nu este normal sa apelezi la asemenea gesturi atunci cand te intalnesti cu un obstacol. Mai ales atunci cand erai insarcinata... Oricum, gandeste-te ca dragostea nu inseamna o dependenta bolnava de omul pe care-l iubesti si sa-l obligi, prin orice mijloace, sa ramana alaturi de tine. Inseamna ca doi oameni sa puna la un loc ceea ce sunt ei, ca doua persoane separate, pe picioarele lor. Si fiecare sa-l ajute pe celalalt sa evoleze, in loc sa-l tina captiv, intr-o relatie de acest gen. La urma urmei, ai trait inainte atatia ani fara el. Ce te face acum sa te agati de acest om cu atata disperare? Te-ai aruncat in bratele primului barbat care ti-a intors afectiunea. Esti convinsa ca il iubesti cu adevarat? Sau pur si simplu iubesti viata mai buna pe care ti-a oferit-o, in comparatie cu ceea ce ai trait langa mama ta bolnava si iti este teama sa te intorci la ea?

mariamunteanu spune:

Dora, la modul cel mai serios si mai prietenesc iti spun: cauta un psiholog si incepe terapie. Urgent !

Ai mari carente afective din copilarie. Spui ca mama ta e bolnava psihic.
As putea sa-ti fac multa teorie, dar tu ai nevoie de un terapeut. Vei vedea cum viata ta se va imbunatati considerabil si vei deveni o persoana stabila, increzatoare. Se poate rezolva, crede-ma.

Maria

oocristina spune:

Dora,

Nu renunta la lupta.

lau10 spune:

Nu vreau sa raspund cu o parere despre ce ar fi bine sa faci pentru ca sincer numai un medic psiholog te poate ajuta.
Vroiam doar sa te intreb de ce spui ca nu ai putut pur si simplu sa faci avort (pentru ca nu puteai sa omori un "embrion"), dar ai putut lua pastile cand erai insarcinata (pastile care ar fi putut la fel de bine sa il omoare pe cel mic)...nu ti se pare ca te contrazici putin si ca de fapt ai facut acest copil tocmai pentru ai pune sotului latul de gat?
Fetele au dreptate, trebuie sa mergi la medic, mai ales cu o mama cu probleme psihice, trebuie sa te aiba cineva in vedere.

Mult succes

Cristina_C spune:

Ba va trebui sa poti sa traiesti si fara sot, la o adica. Oricui i se poate intampla, garantii nu sunt. Daca nu vrei sa traiesti pentru tine, atunci va trebui sa o faci pentru copilul care este dependent de tine. Cum adica sa-l creasca altii? Esti mama lui! Ai fi mama singura sau o mama care, candva, si-ar reface viata, important e sa ramai mereu acolo, langa copilul tau!

Pentru tentativele de suicid e clar ca trebuie sa mergi la un psiholog, poate chiar la un psihiatru.
Trebuie neapartat sa-ti recapeti increderea in tine si sa nu te devalorizezi atat...

CorinaDani spune:

Eu chiar nu mai inteleg nimic...noi ne dam de ceasul mortii, s-o sfatuim pe Dora ce ar trebui sa faca, etc, si iata ce am gasit, o postare a Dorei, din decembrie 2008, la subiectul "Ce te mai tine in relatie..." (urmeaza postarea Dorei)

" Eu: relatie de circa 3 ani finalizata cu un copil. L-am prins ca m-a inselat de 3 ori (odata de la vecinu, odata a lasat un mesaj pe messenger, odata de la cea careia i-a lasat mesajul respectiv). Cele 2 persoane de care stiu sunt una muta si alta mai batrana ca el cu vreo 7 ani (mica, grasa si proasta daca e sa ma iau dupa descrierea lui). Sunt absolut sigura ca au mai fost si alte dati de care nu am aflat (ca n-o fi prost sa recunoasca). Motivul? Avea chef si i s-a oferit ocazia. Nu era prost sa n-o faca. Sincer, asa cred ca sunt toti. Asta a fost mai prost ca s-a lasat prins, daca era putin mai precaut puteam sa jur ca nu m-a inselat niciodata. Asa ca, fetelor, nu vad ce puteti sa faceti decat sa fiti cu ochii pe ei si sa ii supravegheati strict. Fara ca ei sa stie, fireste!"



Deci...mi se pare mie sau cineva minte in toate povestile astea de adormit copiii ? In topicul deschis astazi, Dora nu pomeneste nimic de cele 3 ocazii in care l-ar fi prins...

Va rog, astept parerile voastre...