Sa ne rugam pentru un ingeras pe nume Maya

youngrita200


Trimis la: - 30/11/2007 : 20:32:56
--------------------------------------------------------------------------------

Am auzit ca ati intrebat de noi. Povestea noastra e foarte trista. O postez sa o cititi si voi. E trista, asa ca daca aveti probleme la sufletel, mai bine amanati.

Odiseea unui ciutic

“Nu e usor/ Nu e nici greu/ Sa încerci acum sa te întorci din drum./ Poate ca eu, cu sufletul meu/ As avea atât de multe sa îti spun./ Însa ochii tai se vor pierde în noapte,/ Lasându-ma pe mine în urma lor/ Stiu ca ochii tai vor fi doua soapte/ Si mi-e foarte dor, mi-e tare dor de ei./ Vreau sa simt caldura ta când noaptea va veni/ Doar stelele sa stie c-ai sosit...” E ciudat, dar se potriveste de minune cu ceea ce simt acum. Îmi vine sa plâng cu lacrimi cât un ocean. În 14 septembrie a început o noua poveste în viata noastra. Credeam ca va fi cea mai frumoasa odisee din viata noasra, care abia începuse... în doi. Adica într-unul singur. Trupurile sunt doua, dar sufletul e unul.
Semnele fericirii erau acolo, sub ochii nostri. „Felicitari, ai o sarcina tare faina”, erau vorbele medicului care urmarea ciuticul cum creste în burtica. Puiul de om si oamenii mari din jurul lui nu aveau sa stie ca povestea vietii tuturor avea sa se schimbe în momentul în care micul sufletel a venit pe lume... pe 14 septembrie 2007. La ora 12:55, când puiul a scâncit pentru prima data în viata, toti oamenii mari apropiati lui au plâns de bucurie. Avem o fetita... cea mai frumoasa din lume. Omul mare care i-a dat viata abia asteapta sa o tina în brate si sa o puna la sân. Asteptarea e curmata, însa, de o veste cumplita: „Doamna, dumneavoastra stiati ca copilul are probleme mari? A facut stop cardio-respirator si a necesitat resuscitare. Si are un suflu cardiac foarte pronuntat.” De unde avea omul mare sa stie toate astea? Vorbele medicului care urmarea ciuticul cum creste în burtica îmi rasunau dureros în minte: „Felicitari, ai o sarcina tare faina”, „Felicitari, ai o sarcina tare faina”, „Felicitari, ai o sarcina tare faina”. Lacrimile au tâsnit si primul lucru care mi-a venit în minte a fost sa-mi cer iertare... De la oamenii mari care erau atât de fericiti. Au urmat patru zile în care cu totii oscilam între disperare si fericire. Când fericiti, când disperati. Puiul de om lupta sa traiasca, iar oamenii mari în halate albe faceau tot ce le statea în putere sa tina sufletelul aproape de noi. În ziua a cincea, am zarit si îngerul. Un înger în halat alb care ne-a redat sufletelul pe care îl credeam pierdut. În trei saptamâni, dupa zile întregi de incertitudine si suferinta, am primit o alta veste cumplita: sufletelul sufera de trisomie 13 în mozaic, o afectiune genetica ce are o incidenta de un caz la 20,000 de nasteri. Oamenii mari care i-au dat viata sufletelului cu ochi albastri afla ca media de viata în aceste cazuri nu depaseste un an. Încep cautari disperate pe internet, în rândul altor oameni mari cu halate albe si totul se confirma pâna la urma. Dar vine si o veste buna: putem veni cu sufletelul acasa, în patutul ei cu asternut roz, plin de jucarii. Urmeaza trei saptamâni de vis. Ciuticul manânca si doarme, asa cum îi sta bine unui sufletel cuminte. Oamenii mari care i-au dat viata nici nu banuiau ca totul avea sa se schimbe. Într-o sâmbata. Suparat pentru ceva, puiul de om înceteaza sa mai respire. Omul mare care o tinea în brate pe cea mai frumoasa fetita din lume face ce-i dicteaza sufletul si instinctul: pune gura pe gurita puiului de om si sufla aer si cheama oamenii în halate albe. Acestia vin foarte repede, dar ciuticul primeste aerul de la omul mare care i-a dat viata si respira din nou. Oamenii mari în halate albe ajung foarte repede, dar puiul de om a venit din nou înapoi si respira normal. Oamenii mari si ciuticul ramân acasa cu sufletele înghetate de spaima. Povestea se repeta însa luni seara, când puiul raspunde din nou unei chemari si se opreste din respirat. Omul mare care o tinea în brate îi ofera din nou aerul salvator, iar oamenii mari în halate albe le iau pe amândoua si le duc în mijlocul lor. Urmeaza o saptamâna cumplita, în care puiul de om înceteaza sa respire de saisprezece ori. Raspunde chemarii, dar oamenii mari în halate albe o aduc înapoi de fiecare data. Disperat, puiul de om cu ochi albastri plânge cu sufletul de fiecare data. Nu e lasat sa plece. Povestea se repeta la nesfârsit. Oamenii mari pierd sirul tentativelor de a pleca ale ciuticului, dar acestea, cu siguranta, depasesc uluitorul numar de treizeci. Si de fiecare data cineva e acolo si o aduce înapoi... pentru înca câteva ore sau zile.
Oamenii mari în halate albe analizeaza totul si într-o zi de miercuri ne comunica „oficial” ca „Nu se mai poate face nimic. Problema cea mare nu mai e inimioara puiului de om, ci trisomia. Stopurile respiratorii sunt de origine centrala (din cauza afectarii creierului)”. „Bun. Si noua ce ne ramâne de facut?”, vine întrebarea fireasca a oamenilor mari care au dat viata sufletelului cu ochi albastri. „Sa asteptati”, a venit, fara menajamente, raspunsul din partea omului mare cu halat alb. Practic, a fost ca o condamnare la incertitudine, la un sfârsit care va veni când va vrea Dumnezeu. Lacrimile ard din nou obrajii sleiti de putere ai omului mare care îsi vrea sufletelul în brate, sa-l sarute la nesfârsit. Omul mare cu par lung si ochelari îsi strânge comorile în brate si încearca disperat sa îsi stapâneasca lacrimile de durere. Reuseste. Si, împreuna cu alti oameni mari, decide ca e mai bine sa venim acasa. Acasa de tot. Dar mai dureaza o saptamâna pâna când camera puiului mic e dotata cu tot ce trebuie: oxigen, aspirator si o salteluta pe care nimeni nu vrea sa o auda, pentru ca asta ar însemna ca ciuticul nu mai respira.
Cât am fost departe de casa, împreuna cu noi mai suferea o fetita balaie cu ochi albastri. Era suspecta de leucemie, însa gândurile îi erau cât se poate de limpezi si de sincere. Mi-a spus într-o zi ca ea stie de ce puiul mic cu ochi albastri e „cuplat” la un sigur televizor (monitorul functiei cardiace). A spus ca celalalt televizor din salon era pentru suflet, iar micul meu omulet nu are probleme cu sufletul, deci ala nu trebuie monitorizat. Cât adevar în vorbele unui copil de cinci ani!
În saptamâna de asteptare, omul mare care sta cu sufletelul îsi pune gândurile pe hârtie nu ca sa nu le uite, ci ca sa-si ofere ocazia de a-si descarca sufletul si de a împartasi ceea ce simte.
20 noiembrie 2007
Baia Mare
„Tristete nemargininta. Suferinta. Lacrimi. Rugaciuni. Mister. Totul e alb în jur si miroase a clor. Infirmiera tocmai a terminat de sters praful si de spalat pe jos. Mirosul întepator îmi ajunge în suflet si brusc revin pe micutul scaun, realizând ca puiul meu are nevoie de mine în continuare. E în bratele mele si ma priveste rugator fix în ochi. Albastrul splendid al privirii ei îmi cere insistent sa fac ceva. Orice. Orice însemnând un gest marunt care sa-i arate ca o iubesc. Este convinsa de asta, dar are nevoie de noi si noi dovezi. Îi place sa fie iubita si mângâiata... cu atât mai mult cu cât suferinta ei este nemarginita. Cunoaste durerea înca de la nastere. Cunoaate lumea de dincolo înca de la vârsta de câteva ore. A fost acolo timp de 40 de minute, dar a venit înapoi pentru ca are o misiune importanta pe pamânt. Oamenii mari din jurul ei nu o cunosc. Încearca doar sa o ghiceasca. Pâna acum, daca despre asta e vorba, a reusit. A unit o seama de oameni si i-a facut sa-si deschida sufletele ca niciodata pâna acum. Sufletelul ei stie ca e iubita ca lumina ochilor. Lumea unor oameni mari se învârte acum doar în jurul ei. Însa LUMEA ei e atât de mica! Se întinde doar de la patutul rece de inox pâna la patul opus în care doarme un om mare. De „cutiuta” plina cu oxigen sta proptit în trompa un elefantel zâmbaret, roz în obraji. Parca ar sopti usorS „Linisteste-te, copil mic! Sssst... Dormi linistit, pui de om!” Ochii puiului nu se mai dezlipesc de chipul albastru cu bujori roz, decât atunci când sunt închisi si viseaza îngerasi sau când unii oameni mari din jurul ei îi vorbesc sau o asculta.
Oxigenul umple în continuare „cutiuta”, iar timpul parca sta în loc pentru noi. Însa boala nu sta sa numere secundele si minutele. Ea macina în continuare. Iar oamenii mari în halate albe sunt neputinciosi. Spun ca nu mai pot face nimic. La fel de neputinciosi sunt si oamenii mari care i-au dat viata. I-au dat-o o data... Iar a doua, a treia, a patra... a nu-stiu-câta oara nu se mai poate. E imposibil. Dar ea tot mai vrea printre oamenii mari. Si vrea sa fie iubita. Asta se poate. Fara limite. Nu se poate sa obosesti iubind. Oamenii mari nu vor obosi niciodata iubind-o. Si, întotdeauna, un sarut dulce, parintesc, se va asterne pe obrazul sau pe umarul puiului, ce sta culcat în patul rece de inox.”

23 noiembrie 2007
Baia Mare
„Mi se pare deja o joaca. Un fel de „v-ati ascunselea” cu viata si cu moartea. În zilele senine, cum e azi si cum a fost ieri, copilul mic e linistit. Cu privirea senina, parca numara orele care trec. Un om mare, caruia seninatatea ei îi lumineaza chipul, tine în mâna o sticluta mica, mica, din care cu fiecare miscare a guritei copilului mic, se scurg încet mililitrii de lapte. Privirea fixa si albastra oboseste tot mai repede, parca ar spune „mai vreau”.Oamenii mari care au grija de copilul mic ar face orice ca puiul de om sa simta placere când manânca. Efortul este enorm, iar puiul adoarme nesatul. Nimic, nici chiar stomacul pe jumatate gol, nu o mai poate trezi. Poate un sarut... barbos... o mai face sa deschida „o septime” dintr-un ochisor, care se închide rapid si continua sa odihneasca puiul de om.
Am constatat ca omuletul din patul rece de inox stie sa aprecieze dragostea ce i se ofera. Absenta pentru câteva ore a oamenilor mari care o iubesc o fac sa devina agitata. Mângâierea unui strain si laptele caldut o potolesc în toiul noptii doar pentru câteva ore. La venirea diminetii, dorul devine insuportabil parca si puiul de om deschide ochii si cauta pe cineva. Pe cineva pe care noi, oamenii mari, îi numim „MAMI” si „TATI”. Nu e niciunul aproape. Oamenii mari în halate albe nu iau în seama lacrimile ei. De disperare, o mângâiere si un pic de lapte, chiar si rece, ar fi fost de-ajuns pentru ca omuletul sa se linisteasca. Dupa un ocean de lacrimi, copilul mic primeste în final doar laptele rece si poate o gura de oxigen. Mângâierea avea sa vina mai târziu... de la MAMI. O mami care i-a promis puiului si si-a promis ei ca nu-l va mai lasa singur niciodata. Promisiunea a reusit sa smulga de pe chipul copilului primul zâmbet adevarat. Cred ca era un imens „Multumesc si sa nu ma mai lasi niciodata singura”. Si asa au înteles oamenii mari de ce puii de om vor sa fie iubiti. O merita! Ei sunt lumina. Ei sunt aer. Ei sunt placere. Placerea de a trai. Ei sunt zâmbete si – poate, uneori – lacrimi. Puii de om sunt soarele si luna, cerul si pamântul.”

rita si maya - soarele meu

Ieri Maya ar fi implinit 4 luni...
Insa de duminica soarele Ritei nu mai straluceste... Din pacate povestea lor nu e una cu final fericit... E o poveste trista de la inceput si pana la sfarsit.
Sa ne rugam pentru sufletelul care a disparut... Sa ne rugam pentru parintii ei, sa treaca peste durerea de a o fi pierdut

Si bv spune:

Cele mai sincere pareri de rau pentru Mama cu suflet atat de frumos dar indurerat, a unui ingeras atat de iubit!

Simona

Poze

andrruzza spune:

Odihneste-te in pace micuto!
Condoleante Rita, suntem alaturi de tine!





mami de Rares Andrei (10.03.2005) si Stefania Maria (10.10.07)

http://community.webshots.com/user/andrruzzaR

"Neasteptatul se produce intotdeauna"

mihailescu teodora spune:

Rita,draga mea,aduna-ti toate fortele si incearca sa fii puternica in amintirea Mayei!
Cred ca iti e cumplit de greu,sunt convinsa ca nimeni si nimic nu mai conteaza pentru tine,ingerashul vostru va veghea asupra voastra!
Maya
Promite-ne ca vei ramane cu noi,iti vom oferi sprijin si caldura sufleteasca,NECONDITIONAT!
Ai fost si vei ramane o mamica de dulcetica scumpa care acum are grija de tine de sus!

Multe condoleante!

Teodora ,cea mai fericitade Mihnea Andrei(17.10.2007)
Mihnea
www.flickr.com/photos/21367727@N02/" target="_blank">Papanashul meu iubit

,,Daca vei reusi sa-ti pese si de altii inafara de tine,vei avea succes si te vei simti implinit'' Maya Angelou

denizel spune:

Condoleante, draga Rita!
Da, esti un om mare! Mare pana la Cerul de unde te priveste si-ti multumeste Mayuca ta!

Sabina spune:

Draga mea Rita, iti doresc multa putere.
Ma rog la Dumnezeu pentru voi si sunt sigura ca Soarele tau iti va mangaia inima pentru tot restul vietii.
Pentru noi esti un exemplu de daruiire si iubire, ne-ai dat enorm prin prezenta ta.

Te imbratisez din tota inima si sunt alaturi de tine.




Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina, www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia si bb Gheo

gusta spune:

Odihneste in pace pui mic .

Si multa putere parintilor sa treaca de asa o grea incercare.

Marilena si Mara Augusta

RGE spune:

..nu stiu ce as putea sa scriu care nu nu s-a scris deja..ma doare sufletul, imi curg lacrimile pe obraz si ma intreb de ce ??..dar nu mai are rost ...imi strang ursuletul in brate si nu ma mai intereseaza ca il invat rasfatat...sa va aibe Dumnezeu in paza Lui si sa va dea putere sa treceti mai departe..si ma rog ca intr-o buna zi sa rasara soarele pt voi din nou si sa nu apuna niciodata..SINCERE CONDOLEANTE!!..ODIHNEASCA-SE IN PACE!!

------------------------
ROXANA de "ursuletz" GEORGE IONUTZ(31 octombrie 2007, cezariana)
------------------------
"Si s-a nascut, mititelul, tipand si batand aerul, cu fetisoara chinuita, pe care abia urma sa se astearna pacea si intelepciunea copilareasca.
... Apoi cineva mi l-a asezat in brate. M-a privit. Ne-am recunoscut; memoria comuna a doua suflete. S-a linistit. N-a mai plans. Ochii lui se topeau intr-ai mei, dospind in mine, cu caldura lor blanda, o legatura inefabila. Si am simtit toata forta iubirii lui rascolindu-mi inima."
"Niciodata nu voi uita cum te-am vazut prima oara. Erai ud, lipicios, plin de riduri si tipai de mama focului. Dar a fost cea mai frumoasa imagine care mi-a ramas in minte!"

poze
"Doamne ajuta-ne!!"

carpatina spune:

Rita, va imbratisez cu drag, pe tine si pe sotul tau! Suntem alaturi de voi! Dumnezeu s-o odihneasca pe micuta Maya!

tomasa spune:

Dumnezeu sa odihneasca in pace acest mic sufletel curat si atat de iubit! Rita, multa putere, suntem alaturi de tine in aceasta durere imensa si te asteptam cu drag alaturi de noi!

mama bradutzului Tudor (9 ian. 2005)
si a papanashei Maria (25 sept. 2007)

rodicamaries spune:

Condoleante Rita... nu stiu ce as putea sa-ti scriu sa-ti aline macar un pic suferinta...

Poate cand vei privi soarele stralucind... vei sti ca acolo sus langa Soare e si soarele tau, care te vegheaza...





Rodica de Darius Filip 19 sept 2007