Sunt trista...

si am nevoie de cativa prieteni virtuali care sa fie alaturi de mine.

De ce sunt trista... sunt implicata de 4 ani intr-o relatie destul de agitata dar in acelasi timp o relatie rezultata dintr-o mare iubire.
Ne cunoastem de 10 ani, timp de 6 ani am fost cei mai buni prieteni dupa care ne-am indragostit irecuperabil. La un moment dat m-am simtit tare pacalita, deoarece, iubitul meu de azi nu seamana deloc cu prietenul meu cel mai bun de-acum 5 ani. S-a schimbat radical sau nu l-am cunoscut niciodata cu adevarat. Suntem doi oameni total diferiti si totusi asemanatori (culmea, semanam foarte mult fizic). Problemele apar unde suntem diferiti; din pacate avem principii de viata diferite (mai putin cele legate de cum ar trebui sa fie o relatie-din fericire-unde suntem total de-acord), dar total diferite, avem in general gusturi diferite, pasiuni diferite (mie imi place sa calatoresc, sa citesc, sa merg la teatru, film, sunt pasionata de politica, imi plac animalele la nebunie- lui nu, lui ii plac jocurile pe computer, fotbalul, nu suporta politica, e super comod, abia il scot din casa), eu ador sa dansez, pe el abia il misc de la masa si il conving intr-un final , tragand de el la greu (prietenii lui mi-au spus mereu ca numai in prezenta mea l-au vazut dansand). Eu urasc viteza, el este innbunit dupa ea...si credeti-ma lista poate continua la nesfarsit. Va dati seama ca din atatea nepotriviri ies o gramada de scantei, ne certam relativ des, dar ne impacam nebuneste si parca ne iubim si mai mult pe urma. E adevarat si recunosc cinstit ca el este capabil de mai multe compromisuri decat mine si face eforturi mari ca totul sa mearga ok. Altadata o da cu bata in balta si rabufneste. Pe de alta parte si eu am devenit mai toleranta si ma straduiesc cat pot de tare ca relatia sa mearga bine pana in momentul in care se intampla ceva si ajung ca si el la rabufnire.

Una peste alta, am ajuns la un echilibru (fragil) pe care incercam din rasputeri sa il mentinem.
V-am prezentat cadrul general, acum sa trec la subiect. Ca de obicei am ajuns la o situatie in care ne confruntam diferentele. Eu simt ca am ajuns in stadiul in care vreau ceva mai mult. Vreau o familie, vreau un copil, simt nevoia ca am ajuns la acel punct al vietii. Deocamdata nici nu stam impreuna deoarece locuim gard langa gard si recunosc ca e confortabil asa. Si mie imi e greu sa ma desprind de familie si lui ii e...dormim cand la mine, cand la el (mai mult la el)mancam cand la mine cand la el (mai mult la mine). Eu nu m-as muta la el, nici el nu ar putea sa se mute la mine-solutia ar fi sa ne mutam cu chirie. Foarte teoretic ne permitem financiar, dar vis-a-vis de situatia in care ne aflam, pare un efort f mare.
Pe mine ma sperie intr-o oarecare masura ( nu stiu cum as putea face fata ) dar sunt dispusa sa incerc. Si pe el il sperie si tot tinde sa amane acest lucru.
Mentionez ca amandoi avem 28 de ani si recunosc suntem complet imaturi din punct de vedere al unei relatii. Eu ma straduiesc macar si nu doar ca ma straduiesc, simt ca vreau si trebuie sa fac acest pas. El nu .
La capitolul copii-Vaiii, eu imi doresc enorm de mult si abia astept acel moment (desi repet, nu stiu cum o sa ma descurc, dar nu s-a nascut nimeni invatat) pe el il enerveaza ideea. Lui nici animalutele nu-i plac (desi nu m-am prins nicio secunda pe vremea cand eram prietenii cei mai buni si mergea cu mine non-stop la cate o clinica veterinara cu catei si pisici pe care ii gaseam cu diverse probleme).

Deci ne aflam intr-un impas si nu stiu ce ar trebui sa fac. Eu vreau si sunt si pregatita sa merg mai departe in relatia noastra- el nu-desi imi spune ca sunt dragostea vietii lui si cu mine vrea sa fie, bla, bla.
Ce ma sperie cel mai tare e reactia lui vis-a-vis de un copil, ca i se par enervanti si ca nu ii suporta cand plang etc.
Inteleg eu ca nu e pregatit, dar una peste alta chiar nu se da in vant dupa copii, iar eu ii ador si asta nu mai inteleg.
Intr-un final mi-a zis, ca daca eu tin neaaparat facem si pasul urmator, mutat impreuna, copii si restul...dar a sunat cum nu ar trebui sa sune.
Nu asa mi-am imaginat situatia, din contra. Sunt tare suparata si probabil nu am fost foarte coerenta, sper sa intelegeti in mare ce v-am povestit si va rog...am mare nevoie de niste pareri din afara.

Elle_seb spune:

Nu vreau sa-ti para deplasat, insa prima parte a postarii tale m-a amuzat un pic si mi-a adus aminte de o melodie dragutza pe care ti-o impartasesc.
http://www.youtube.com/watch?v=FbknGnZXHUk
In privinta copiilor and Co, parerea mea este ca mai intai sa ve mutati impreuna, sa vezi cum evolueaza lucrurile si apoi sa te gandesti la un copil.


Elle

diciu spune:

Vidra..am citit cu atentie subiectul tau...si ce povestesti tu..nu e deloc strain pentru mine...asa ca iti voi spune parerea mea directa:
O astfel de relatie intre doi oameni...ce au preocupari..pasiuni...pareri...dorinte si prioritati diferite....nu poate fi o relatie buna pt nici unul dintre ei..mereu vor exista nemultumiri deoparte si de alta...compromisuri prea mari...frustari...si astfel 2 oameni nu pot fi fericiti...ci doar chinuiti. Ii poti gasi desigur luptand pt fericirea lor...dar sansa ca aceasta sa fie asa cum ar trebui e f mica.
Daca ai posibilitate sa alegi inca...trebuie sa te gandesti f bine..pentru ca fraze de genul "tu esti iubirea mea!"..eu chiar le consider bla bla bla...si cu timpul nu vor mai avea nici o importanta si doar diferenta dintre cei doi se va vedea...si accentua.
Desigur ca poate exista si o mare dorinta de a face fiecare ce poate sa fie bine! Puteti incerca...dar eu personal vad o sansa f mica ca sa formati un cuplu fericit in timp...poate doar o relatie inerta...cum sunt f multe in ziua de azi!

Depinde ce-ti doresti....Gandeste in perspectiva...


anda

Vidra spune:

Elle_seb inca nu am putut asculta melodia (nu am boxe la birou) abia astept sa o ascult acasa.
Diciu, offf, rational asa gandesc si eu...practic e f greu.
Oricum, presupun ca mult nu va mai merge asa. Eu imi doresc f mult sa ne mutam impreuna ( desi imi e teama la randul meu de asta ) si el se face ca ploua. Presupun ca mutatul impreuna (sau lipsa lui) va fi decisiv pana la urma.
Una peste alta ma simt prinsa intr-o situatie conflictuala interioara groaznica.
Pt mine testul final, e mutatul impreuna... dar nu stiu cum sa procedez sa il conving sa incercam. (ma enerveaza la culme si ca sunt in postura in care trag eu de el). Cateodata imi vine sa ii dau un ultimatum, alteori nu mi se pare in regula asta (mie nu mi-ar conveni sa fiu fortata sa aleg ceva daca nu sunt pregatita) si tot asa.

Elise spune:

stii, e bine ca realizezi asta acum si nu dupa vreo 2-3 ani de casnicie si tot atitia copii.
Asta iti spune cineva care l-a iubit, l-a luat (ma rog, si el m-a luat ) - si dupa aia, ups, stai ca n-am stiut ca:

- el e obisnuit cu nspe feluri de mincare gatite zilnic, io urasc sa gatesc

- isi lasa ciorapii in mijlocul casei, eu nu string dupa el. Nici el nu stringe dupa el.

- horror, eu muncesc si castig mai mult, asa ca el e complexat si sta in vf. patului pe kestia asta.

- nu ma ajuta. Cu nimic. Problemele mele sint "ale mele".

- nu imi plac prietenii lui

- nu ii plac prietenii mei

- familiile nu se inteleg, nici intre ele, nici cu "noii intrusi"

- vrea altceva de la viata, adica nimic in afara de un film bun si un copan.

- eu vreau mashina, scandal ca din banii aia puteam sa traim cinci ani... prin fotosinteza

- el n-are dorinte, idealuri, perspective, eu sint prea "fitzoasa" pentru gustul lui. Vrea o basma tacuta care sa ii gateasca. Nu nevasta cu pretentii. Ce-i aia....

- are conceptii misogine, e purtator de ceva in plus, iar eu am fost crescuta fara sa cred ca am vreun handicap sau vreo obligatie in plus, fiind femeie. So, discutii de suprematie: el e barbat, deci el e seful, implicit merita respectul meu total. Pentru ca nu face nimic. Asa. De la sine.
Wrong. Respectul se castiga.

- descopar ca nu e multumit nici de cum arat, nici de cum ma port, sintem tot timpul in contradctie, si evident ca el are dreptatea absoluta. Asa ca nu face decit sa imi dea in cap, noroc ca increderea mea in mine nu e prea subminabila.

Si tot asa.
Si ne iubim.
Dar de la un punct incolo, nu prea mai conteaza, si nu prea mai ajuta.
Eu ajung acasa, il gasesc uitindu-se la televizor, ma duc si imi culc copilul, il gasesc tot uitindu-se la televizor. Intru pe net, bantui un pic, dl. se uita la televizor. Ii spun noapte buna, imi spune noapte buna, s-a terminat filmul, intra el pe net.
Dimineata nu ne intersectam, pentru ca doarme.

Cam asta e viata impreuna, atunci cind nu ne certam - adica in momentele fericite si linistite.
Scuze pentru sinceritate.
Da' nu cred ca asta vrei.

Noi avem un bb impreuna, pentru care eu personal as face orice - cu copilul se poarta excelent, o iubeste, e un tata bun, si un partener de viata inexistent pt. mine.
Spun "partener" nu barbat, barbatu' e existent din cind in cind, daca ii fac cite o vizita.

Cam asta e tabloul.
Analizeaza-l si vezi daca iubirea vietii tale evolueaza spre asa ceva - daca da, fugi.


Elise & BBLisa

iepumic spune:

As vrea sa comentez dar nu pot.....ca a zis Elise suficient.....concis, la obiect.....si din pacate...valabil pt. MULTE relatii. Vestea buna, pt. tine Vidra, este ca nu toate relatiile sunt asa, nu toti barbatii sunt asa...nu esti maritata, nu ai facut inca pasi care sa iti limiteze sau ingreuneze optiunile.....asa ca ai atuul de a putea sta putin deoparte si judeca situatia. Cred ca n-ar fi rau sa vorbesti cu domnul si sa ii expui nemultumirile tale....nu ca s-ar schimba din cauza asta (sa nu crezi ca oamenii se schimba pt ca vrei tu.......este iluzia cea mai aducatoare de nefericire!)...dar sa vezi macar...cum se justifica, cum isi sustine "principiile" de viata.....si poate o astfel de discutie te va lumina si pe tine mai mult, iti va fi mai usor sa iei o decizie. Printre multele lucruri pe care le-am observat in jurul meu este si urmatorul: unii oameni (ca sa nu zic neaparat barbati) nu se maturizeaza niciodata si nu au ce cauta intr-o relatie...nu se simt nici ei confortabil, nici cei de langa ei. Tie iti doresc sa treci prin viata si printre probleme ca.....o vidra. (mi-am permis sa glumesc putin, sper ca nu te superi).
Elise, intotdeauna te-am perceput ca un spirit foarte puternic, ascutit.....una dintre femeile care mi-ar placea sa fiu.......si nu sunt....si poate nu voi fi niciodata....ma surprinde putin sa citesc de la tine asa ceva.......insa ma bucur ca esti sincera, inca o data observ ca esti puternica....iti doresc sa ai parte de acel partener care te merita (nu am vrut sa spun "iti lipseste"..). .


Iepumic
Noi pozici cu Iepi-Mici
CONCEDIU 2007

All's Well That Ends Well.

daniela_b spune:

quote:

---

Initial creeata de Vidra

.... sper sa intelegeti in mare ce v-am povestit si va rog...am mare nevoie de niste pareri din afara.

---

Stii ce inteleg eu? Ca tu esti un fel de Mos Craciun ( ca tot vine sezonul) ai un mare sac cu lucruri de daruit cuiva dar ca nu prea ai cui asa ca esti gata sa le transformi in pietre de moara, un mare sac de tiriit dupa tine toata viata, in loc sa gasesti cui sa le faci cadou.

Inchide ochii, Vidra, si gindeste-te... cum iti apare viata voastra viitoare?
Ce vezi? Doua balene esuate pe-o plaja pustie (hm, sa zicem presupus romantica) in fata unui ecran color sau el balena si tu pe ecran?

(imi cer scuze fata de balene, aceasta a fost doar o comparatie si niciun animal nu a fost ranit in timpul acestei comparatii)

Vorbesc serios.
Este acesta omul linga care vrei sa traiesti si usor si greu? Este omul acesta cel care pe care sa te poti baza chiar si cind iti crapa maseaua ( desi ca prieten ti-o fi demonstrat ca da..., eu vorbesc aici de alt tip de divina prietenie in cadrul cuplului de indragostiti).
Este acesta omul caruia sa ii faci copii si sa simti ( sa simti!) ca el simte (el simte!) ca i-ai daruit lumea intreaga odata cu ei?
Ai zimbi in fiecare dimineata cind mofturosii tai de copii se vor fi uitat cu "ochii lui" la tine, chiar si daca iti vine sa "il omori" pe el fiindca a fost un "porc", lately?
Este el intru totul (intru totul!) alesul inimii tale, pe linga alesul ratiunii tale sau macar asa crezi in aceste clipe?
Este el cel pentru care ai traversa mari, urca munti, taia liane prin paduri tropicale, doar ca sa-i tii miinile intre ale tale si sa-i dai vreo doua peste ochi ca nu a reparat netul, cit sa-ti trimita un mesaj ca e bine mersi astfel incit sa nu te mai lase sa pleci sa-l cauti aiurea?
Este el cel pe care l-ai ierta pentru toate daca ai sti ca e sincer si se caieste pentru greseli?
Este el cel pe care il crezi in stare sa faca aceleasi lucruri pentru tine?


Daca da, atunci trebuie doar sa lucrezi la ritmul vostru diferit de viata ( alegeri, placeri, distractii, idei diferite) si atunci totul se va schimba.

Daca nu, nu stiu.
Poate ar trebui sa gasesti pe altcineva.

Viata, dragostea, iubirea, cautarea fericirii in cuplu, copiii crescuti impreuna, zimbetele de fiecare zi, soarele din sufletul oamenilor sint atit de valoroase incit nu le poti irosi pe doar fericirea, multumirea, confortul unui partener care asteapta sa-i faci viata frumoasa, pe "gratis" si nu se straduie sa isi adapteze ritmul dupa al tau, oricit de "nebunesc", "idiot", "fara sens" ar fi acesta.


Si sa nu uiti: dragostea este minunata, lipsita de cifraraie si planuri contabile dar functioneaza ( ma crezi sau nu) pina la capat, ca un tabel de contabilitate: "iesirile" trebuie sa fie cumva echilibrate cu "intrarile", altfel intra in faliment!





www.helpsonia.com

MissParker spune:

Vidra, sa inveti sa pui mai mult pret pe fapte decat pe cuvinte. Pentru inceput.

Elise, mi-a sangerat inima citind randurile tale. Oricat de puternica esti, mai bine fugi si tu! Fiindca meriti mult mai mult in viata asta, care e tare scurta.

Felicia 9+

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia

Elise spune:

iepumic, multumesc.
Nu stiu ce altceva sa spun.

MissParker, daca relatia noastra ar fi in detrimentul copilului, as fugi imediat cu ea cu tot. Dar nu e.

O iubim amindoi ca pe ochii din cap, facem orice pentru ea, doar ca am obosit sa ne adaptam unul altuia. E intre noi doi.
Sa ajungem la acelasi punct necesita mai multa elasticitate decit avem amindoi.
Si, la rindul nostru... ne iubim. Nu pot sa spun ca nu-l iubesc.
Oricum, ideea e ca am ajuns intr-o situatie din care nu vad nici o iesire asa ca nici nu mai caut. Deocamdata. Ce o fi in timp, om vedea. Sint fericita ca am un bebe superb, si cu asta basta.

E o situatie complicata, si nu vreau sa monopolizez subiectul vidrei.
Vroiam doar sa-i spun sa se gindeasca bine, daca are dubii acum e momentul sa decida.

Elise & BBLisa

ladyJ spune:

Vidra,eu am auzit de la o doamna pe care o respect foarte mult ca,doua extreme se atrag..puternic,dar nu pentru mult timp.

Sigur ca e exotic sa ma cuplez cu un tip total altfel decat mine.Sigur ca ma las antrenata in mirajul noului.sigur ca nu o sa ne plictisim,dar pot eu oare sa-mi cladesc o viata langa cineva diametral opus de mine?Putem noi amandoi renunta la viziunile noastre,si putem oare gasi cale de mijloc,care sa ne placa amandurora?

Probabil ca se poate.Insa este extrem de greu si se cere ca element principal disponibilitatea celor doi de a renunta la cea ce sunt,ce au fost pana acum.


Elise,m-a dezarmat sinceritatea ta.
Esti bine asa?Adica....esti deja ´´anesteziata´´ si nu te mai deranjeaza?Te-ai obisnuit?
Scuza-ma ,nu trebuie sa-mi raspunzi,sunt totusi intrebari mult prea intime.

ladyJ

coltofeanu spune:

... nu se va schimba situatia peste ani. Am cunoscut un cuplu cu probleme asemanatoare. Incercau sa se schimbe de dragul copiilor. Ea traia prin copii si pentru copii, relatia sot -sotie fiind aproape inexistenta. A avut momente cand a dorit sa divorteze insa rudele, prietenii au sfatuit-o bine : " nu faceti copiii sa sufere , ei sunt singurii care vor suferi cel mai mult etc". Si nu au divortat. Copiii au crescut, ba i-au reprosat ca nu au avut o copilarie fericita pentru ca nu au simtit dragostea dintre parinti. S-au casatorit si au plecat la casele lor, vin in vizita fooooarte rar, iar parintii au ramas sa imparta un apartament singuri, tacuti , ca doi straini. Acum ea are aproape 60 ani si imi spune : " daca vreodata simti ca relatia nu mai merge, fa ceea ce crezi ca este mai bine pentru tine... pana nu este prea tarziu ". Se intreaba pentru ce a fost o mama si o gospodina desvarsita, o doamna de invidiat -in aparenta - daca a meritat sacrificiul...Ironia sortii este ca unul dintre copii crede cu tarie ca ea este cea vinovata.