Cum afecteaza infertilitatea viata de cuplu

Ne dorim un copil extrem de mult. Nu incercam de foarte mult timp, doar de la sfarsitul lui decembrie 2006. Am aflat ca am ceva probleme care aproape s-au rezolvat, dar de ceva timp simt ca mi-am pierdut rabdarea. Stiu ca sunt multe fete care trec prin aceeasi situatie si care ma inteleg. De multe ori imi fac griji si ma intreb daca voi avea vreodata un copil... Am insa si zile bune...
Totusi, de ceva vreme ma tem ca dorinta asta ne va afecta casnicia. Stiu ca printe multele cauze ale problemelor de cuplu este si infertilitatea...

Cum ati reusit sa va pastrati relatia intacta si sa treceti impreuna peste acest necaz?!

Ioana

bebe?! - decembrie 2006

---

Mergi cu incredere in directia visurilor tale. Traieste viata pe care ti-ai imaginat-o.

szivarvany spune:

Aveam muuulte planuri: planul ca vine bb repede, apoi ca vine in 1-2 ani, apoi facem totul sa vina in urmatorii 10 ani, apoi daca nu vine bb la noi, mergem noi dupa bb ... si stiam ca orice ar fi, noi stim ce avem de facut ! Asta era important, cel putin pentru mine, stiam ce va fi, daca ...
Dupa cum stii ... bbii astia smecheri mai intarzie, nu-ti pierde speranta !
Muuult, muuult succes !

Edit: problema era la mine, dar l-am dus pe consot cu mine la toate controalele, analizele, peste tot, ca urma sa avem un bb al nostru, al amandurora, deci era si problema lui si aveam nevoie unul de altul in toate momentele.


Daria & www.webshots.com/user/giulia16" target="_blank">GIULIA_(2004_08_16)

Elise spune:

intacta noi n-am prea reushit sa o pastram.
Exista inca resentimente fata de perioada de "criza" in care am suferit separat in loc sa suferim impreuna.
Cred ca asta consta solutia: sa realizati ca e o problema comuna, cu care va confruntati amindoi, sinteti doi, sinteti in aceeasi barca.

Pina la urma am trecut peste momentele e criza pentru ca a aparut bblisa. Pina sa apara ea, deci sa se rezolve problema, n-am putut sa trecem peste. Discutiile reveneau ciclic, si ne scoteam okii aproape la propriu pentru toate fleacurile mascand adevaratele frustrari. Asta era partea cea mai proasta, ca nici macar nu puteam discuta deschis despre ce simtim fiecare. Era un subiect destul de sensibil... asa ca preferam sa ne dam cu cratitele in cap in loc sa zbieram "din cauza ta n-avem un copil". Desi mie imi venea sa o spun, probabil si lui.



Elise & BBLisa

alexutza_26 spune:

Noi ne-am dorit amandoi un bebe inca de cand ne-am casatorit acum 5 ani. Dar mereu sub stresul joburilor, al ascensiunii in cariera si viata profesionala...am tot zis mereu la anu', la anu'..si uite asa ne-am trezit ca nu putem ramane "insarcinati" . Au urmat luni si ani de tratamente, sperante, lacrimi si inevitabilele discutii prelungite si filosofice. Ceva s-a cam rupt intre noi, de unde ne visam sa avem pruncul nostru venit ca printr-o minune de la Dzeu, ajunsesem sa dezbatem orice miscare, sa calculam totul, devenisem roboti doar pt a ne atinge scopul.S-a creat un mare gol intre noi, parca amandoi incepusem sa avem indoieli cu privire la celalalt...si pana la urma s-a intamplat minunea....si incetul cu incetul am incercat sa umplem golul dintre noi cu dragostea oferita celui mic, si acum pot spune ca suntem intr-adevar ca la inceput!!!

Alexandra de GABRIEL (30.09.2006)
PRINTZUL

Traieste orice clipa ca si cum ar fi ultima!!!

cristiama spune:

Ne lovim si noi de aceleasi probleme, doar ca de mai mult timp, doar ca deja avem ani de tratamente, sarcini pierdute, etc.

Pur si simplu nu conditionez fericirea in relatie de existenta copilului. Avem o relatiei buna care trece printr-o perioada grea.
Am discutat optiunile:
- pana unde mergem cu tratamentele, eu nu as accepta donatori de nici un fel, si pana la ce varsta, eu am deja 37 de ani
- am discutat de adoptie dupa 40 de ani
- am discutat cum ar fi viata fara copii

Cred ca foloseste sa ai optiuni, nu mai este copil sau nimic.

oanaib spune:

In primul rand sa stii (din experienta vorbesc) ca nici un doctor nu o sa inceapa sa va faca investigatii amanuntite pina cand nu trece un an de cand incercati pe cale normala si nu iese. Si eu am incercat 8 luni sa ramin insarcinata si devenisem disperata. Am facut un tratament de anexita in timpul menstruatiei (doxicilina si prednison) si am aplicat "o schema" pe care mi-a recomandat-o doctorul si anume incepand din a 10-a si pina in a 20-a zii faceti sex o zi DA o zi NU, o singura data pe zii seara inainte de culcare fara sa te speli si dormi asa. Explicatia este urmatoarea: spermatozoidul traieste 48 de ore iar daca faci sex mai des atunci sperma nu va fi de aceiasi calitate. Si sa mai stii un lucru confirmat de orice doctor ginecolog: stresul este principalul motiv pt care femeile care nu au probleme fizice nu reusesc sa ramina gravide. Stiu ca e greu dar incearca sa te linistesti.

anya spune:

Si noi am incercat ani si ani, am schimbat medici si spitale, am facut analize, laparoscopie exploratorie, 7 inseminari si un FIV, am mers impreuna la aproape toate analizele, am mers impreuna in Ungaria dupa medicamente, ne-am certat, ne-am impacat si am facut planuri impreuna. Am exclus cu desavarsire viata fara copii, astfel incat dupa 40 ani treceam automat la adoptie. Chiar incepusem sa caut sa vad ce acte si hartii ne trebuie. La noi nu exista "un vinovat" - era unul din cazurile inexplicabile de infertilitate. Si dupa vre-o 7 ani de cautari... a vrut si barza sa vina. Am fost impreuna la ecografii si in sala de nastere, l-am alaptat impreuna si noaptea ... si intre timp a mai trecut si barza numarul 2 pe la noi.

Important e sa fiti IMPREUNA.

ileanna spune:

quote:

---

Originally posted by cristiama

Ne lovim si noi de aceleasi probleme, doar ca de mai mult timp, doar ca deja avem ani de tratamente, sarcini pierdute, etc.

Pur si simplu nu conditionez fericirea in relatie de existenta copilului. Avem o relatiei buna care trece printr-o perioada grea.
Am discutat optiunile:
- pana unde mergem cu tratamentele, eu nu as accepta donatori de nici un fel, si pana la ce varsta, eu am deja 37 de ani
- am discutat de adoptie dupa 40 de ani
- am discutat cum ar fi viata fara copii

Cred ca foloseste sa ai optiuni, nu mai este copil sau nimic.

cristiama

---

cristiama cred ca sunteti un cuplu f f misto. Felicitari si tineti-o tot asa. Este clar ca ati inteles cu ce va confruntati, nu ati facut proiectii aiurea ajungand sa va scoateti okii k e rece cafeaua. Si faptul ca ati putut analiza impreuna orice varianta este super.

Cred ca putine cupluri pot reactiona asa.



Never say NEVER.

Mariaa spune:

ma bag si eu in vorba :)

in urma cu 10 ani depistam la medic ca am chlamydia care stiam ca da sterilitate - am zis ok nu-mi doresc in clipa asta copil dar hai sa tratez asta ca sa ma stiu ok cand pornim la drum; tratarea a durat peste un an de zile, cedand foarte, foarte greu; apoi a aparut sarcina, fericire maxima si bucurie insa dupa 3 zile am avut avort spontan - toxoplasmoza! din nou tratamente ...

in perioada aceea (eu realizam ce serioase-s chestiile astea si eram foarte constiincioasa cu tratarea lor) al meu ma 'asista' tacut sa zicem...ii raportam ce am facut la medic, discutam, etc...dupa inca un an, nu apare sarcina - operatie uter septat; refacere peste jumatate de an, apoi din nou grafice,etc.. nimic...de ce ? ce se intampla ? intra in schema el! au urmat ani in care a facut peste 20 de spermograme, injectii in burta (si le facea singur, brrrrrr) tratamente peste tratamente de tot felul de la homeopatie la reflexoterapie, bioenergie, urologie ( masaj prostata...groaznic de nasol ...) in fine...analizele reveneau si pe cand sa facem inseminarea recadeau brusc! va dati seama ca asta insemna joc de glezna cu nervii nostrii! insa atunci cand era el jos eu eram sus si invers...ne-am sustinut extrem de mult si am evitat timp de 10 ani sa pronuntam cuvantul 'vina' !!!
psihologia cuplurilor cu probleme de sterilitate e una aparte!
ajung sa discute si sa dezbata notiuni si probleme care pentru alte familii sunt absolut normale si trecute cu vederea...nimeni nu-i de vina...nu-i alegerea noastra si trebuie sa invatam sa trecem IMPREUNA prin incercarea asta !

anul trecut eu am avut un moment de deruta - m-am saturat de tot, analize, tratamente, totototottt. am discutat din nou, am decis sa facem inseminare cu donator in ideea ca macar unul din noi sa fie implinit si sa fie parinte natural ( sa zicem asa..) a fost de acord , am ajuns pana in fata inceperii tratamentului de stimulare pentru vitro...si nu am putut s-o fac (eu).
mi s-a parut absolut egoist fata de el si un avantaj care nu era fair peste ani fata de el...stiu ca e ciudat si o sa ziceti ca-s nebuna, dar nu am putut s-o fac! nu e drept fata de el!
m-a inteles, am vorbit mult, din nou au trecut cateva luni!
acum o saptamana am fost la maternitate la nou nascuti iar ultima solutie pentru noi a devenit solutia - ne-au trebuit doar 3 zile sa decidem ca in curand familia noastra se va mari ! o sa adoptam un bb si abia asteptam sa-i oferim toata dragostea noastra!

am povestit mai pe larg ca sa vedeti suisurile si coborasurile din acesti ani; trebuie sa comunicati muuullllttt mai mult decat alte familii care nu se lovesc de problema asta, sa nu va blamati partenerul sub nici o forma, nici in relatia cu el si nici in relatia cu prietenii de familie - prietenii nostrii de familie nici acum dupa 10 ani nu stiu din ce motiv nu putem avea noi sarcina (nu zic bb, ca bb o sa avem )
in fiecare moment trebuie avuta in atentie siguranta si confortul psihic al celuilalt vis-a-vis de problema asta si de acceptarea ei de catre partener.

e prematur sa-ti faci griji mari dar numai faptul ca te gandesti la asta inseamna ca relatia voastra e foarte pretioasa pentru tine si cred ca o sa faci tot posibilul s-o pastrezi asa!

dorinta mare de bb nu se cuantifica nici in luni nici in ani, poti dori un bb extrem de tare din prima zi de casnicie din dragoste mare fata de partener - asta sa nu uitati niciodata, ca va aveti unul pe celalalt si ca IMPREUNA puteti face totul pe lumea asta! inclusiv un bebe !

Mariaa

rabdarea este cheia fericirii !

oanagabriela spune:

Si acum povestea noastra (cu Happy End ). Timp de 10 ani am incercat, am sperat, am disperat, ne-am rugat, am fost pe la doctori in 3 tari diferite...Toate astea fara rezultat. De fiecare data verdictul era dur: nu este nimic in neregula (a existat o prima sarcina pierduta in primul an de casnicie), iar FIV ramane singura solutie (sau adoptia)...In toti acesti ani, am reusit sa facem in asa fel ca viata noastra sa nu fie afectata de lipsa unui bb, cu multa intelegere si o oarecare resemnare...Printre altele am trait o "revolutie", plus 2 emigrari, care si-au pus amprenta asupra noastra (vrind-nevrind), s-a adunat mult stres, am avut multe incercari (ca la foarte multe dintre voi). Anii au trecut si ne-am oprit de fiecare data inainte de a luat o hotarire...Pina la urma de comun acord am exclus si FIV si adoptia...Ma apropiam de 40 de ani si am considerat capitolul "copil" inchis definitv...
In preajma Craciunului 1999 m-am simtit rau (greturi, oboseala) si m-am plins unei prietene, care a zis ca asta este boala "cu ochi" . Eu am ris si i-am zis ca la mine gata, s-a inchis capitolul...Peste o luna am inceput sa am niste banuieli, am cumparat un test de sarcina si cind am citit rezultatul am crezut ca lesin de bucurie...In mai 2000 s-a nascut minunea mea de fetita (tare grabita, la 28 de saptamini) si de atunci nu este zii sa nu multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sansa sa fiu mama.

kariguld spune:

Buna numeioana,
Si noi am incercat multi ani sa avem copii. Nu intru in amanunte, dar dupa multe tratamente , doua sarcini pierdute am avut in sfarsit copii pe care ni-i doream mult.
Sotul a fost mereu aproape de mine, ca eu eram cu problema,(nu am decat un ovar!) ma incurajat mereu, am calatorit mai mult, ne-am ocupat timpul cu tot felul de lucruri, mergeam la teatru, la opera, ne-am gasit si o pasiune comuna: traforajul!! construiam diverse lucruri, casute, avioane multe chestii pe care apoi le-am dat copiilor. Nu ne-am certat niciodata pe tema asta, am profitat de fiecare zi ca sa facem ceva util!

Se pare ca sunt din ce in ce mai multe cupluri care nu reusesc sa aiba copii decat in urma unor tratamente! Suntem probabli afectati de mediu, alimentatie sau mai stiu eu ce??

Sa nu-ti pierzi speranta caci intr-o zi veti avea si voi copii vostri, dar cu rabdare si credinta!

Kari