Cum trecem peste o despartire dureroasa?

Luna1 spune:

quote:

---

Originally posted by serendipindity


Spunea Elara ca iubirea e un act de vointa. Atunci, poate si uitarea tot un act de vointa sa fie?!

Am sa va tin la curent cu evolutia lucrurilor.

Sa fiti iubite!

Mara

---

In mod sigur! Vointa e cea mai mare putere omeneasca. La fel ca si puterea convingerii. Convinge-te singura ca omul asta nu mai inseamna nimic pentru tine, ca dimpotriva, iti este doar tata la copil si ATAT, nu simti nimic pentru el. Pentru asta ai nevoie de vointa. Normal ca e nevoie de o perioada pentru a iti linge ranile, insa perioada asta o poti controla tu cat de lunga vrei sa fie.

Foarte important este sa te descarci. Impreuna cu o prietena sau singura, plangi, plangi cat de mult vrei, o zi intreaga daca poti, trebuie sa scoti afara durerea.

La fel de important e sa socializezi, iesi in oras cu prietenele, danseaza, atrage barbati chiar daca tu simti ca nu vei mai iubi nicicand, faptul ca vezi pe cineva atras de tine iti reda increderea si te face sa intelegi ca faptul ca esti singura cu un copil nu inseamna ca trebuie sa-ti pui broboada in cap.

Eu aveam doua vieti: cea a mea doar cu copilul, zilele libere si ziua pana ajungeam la serviciu sau dupa (lucram in ture) si cea de vineri si sambata seara cand ieseam cu grupul in baruri si discoteci, dansam si imi descarcam energia negativa. Chiar am o amintire dansand in mijlocul ringului cu un prieten, plangeam, dansam iar el imi stergea lacrimile. Am avut prieteni deosebiti, de aceea spun, iesi si socializeza, conteaza enorm sa te simti femeie nu numai mama.

Te pup

www.alina-jaime.co.uk/main.php" target="_blank">poze

elenus210784 spune:

Acelasi lucru se intampla si cu mine acum. In 22 iulie ne-am despartit, de fapt eu nu am vrut sa iasa asa, dar stii cum e niciodata nu se potriveste cu planul. In ultima vreme se purta destul de rece cu mine, prefera sa stea mai mult plecat decat cu mine acasa si niciodata nu-mi spunea unde pleaca, imi zicea doar "cu treaba".De prin martie relatia noastra nu a mai fost una normala, eu ma enervam prea repede din cauza indigerentei lui, incepeam sa plang, iar el pleca de acasa.In vara am plecat in concediu la parintii mei si pe 22 iulie i-am zis ca vreau sa vorbim despre relatia noastra, ca nu-mi place cum decurge si poate e mai bine sa luam o pauza. Eu ma asteptam la altceva dupa asta, sa sune telefoanele si el sa-mi spuna ca nu vrea sa ne despartim, ca ma iubeste. nu s-a intamplat asa, iar eu am crezut ca e doar orgoliul lui si ca o sa ne impacam caci urma sa vina si el in orasul nostru natal.Ne-am intalnit, i-am zis sa ne impacam, dar n-a vrut, l-am implorat, dar a zis ca nu are timp pt o relatie, ca e foarte ocupat cu serviciul. Am inceput sa plang si el mi-a zis ca are pe altcineva. Nu l-am crezut, dar ulterior am aflat ca chiar a avut pt 3 saptamani.De cand am aflat ca s-a despartit de ea (care mai e si o cunoscuta comuna a noastra, cu care mi-a spus ca a stat doar din interes) am sperat ca ne vom impaca. In septembrie ne-am intalnit o data intamplator, el era putin baut si totul s-a soldat cu saruturi si mi-a zis ca i-a fost dor de mine, pentru ca adoua zi sa devina la fel de rece ca o stana de piatra. Mi-a zis ca degeaba ma iubeste daca nu nu ne intelegem.
Si noi stam in chirie, apartamentul l-a gasit el acum un an si astfel a considerat ca eu trebuie sa plec. Eu i-am zis ca nu am unde sa stau, ca nu e vina mea ca el nu mai vrea sa ne impacam. 2 sapt m-am tot rugat de el sa ma lase in ap si intr-o zi cand nu mai aveam nici o speranta a zis ca da si ca evident trebuie sa platesc toate cheltuielile(pana atunci eu plateam doar chiria, iar el cheltuielile). Am crezut ca voi sta in camera cealalta, dar el a zis ca vom sta in aceiasi camera, paturi diferite. Am venit cu speranta ca lucrurile se vor rezolva, dar am afisat un aer destul de rece, doar ne salutam si mai vorbeam 2-3 cuvinte pe zi. Cu timpul a inceput si el sa nu mai fie asa rece, mi-a propus sa mancam impreuna, dar sa impartim cheltuielile, eu sa gatesc si el asigura transportul cu masina. Iar intr-o seara chiar am facut si dragoste. Si asa pana acum 2 sapt am trait cu speranta ca se va impaca cu mine,dar intr-o seara l-am intrebat de reprezint eu pt el, iar el mi-a spus "colega mea de camera". L-am intrebat dc mereu voi avea acest statut, iar el a raspuns da.Desi n-am mai plans din cauza lui de 2 luni, atunci am plans toata noaptea si el a auzit si dimineata mi-a spus ca am plans aiurea, pt ceva ce stiam demult(adica ca nu mai vrea sa ne impacam)
Dea atunci mi-am zis ca nu ma mai stresez din cauza lui si i-am propus sa fim macar prieteni buni.Incerc sa ma port cat mai ok cu el, dar fara sa arat ca inca il iubesc, desi cateodata nu merge. E ca si cum tot ceea ce reusesc intr-o sapt, se darama intr-o secunda.
Azi de ex,mi-a spus sa-i imprumut niste bani pt masina si sa mergem apoi la cumparaturi, dar tot din banii mei. Eu l-am intrebat cand mi-i da inapoi, iar el a zis ca pot sa traiesc si fara ei.Eu am schitat un gest ca si cand n-as fi fost de acord si apoi l-am intrebat dar banii pt masina cand mi-i da.El a spus pe un ton suparat ca nu mai vrea deloc si sa-l las in pace. L-am lasat in pace(pt ca am invatat ca dc nu-l las e mai rau) si nu am mai vorbit nimic. Acum a plecat si e tot suparat pe mine.
Nu mai inteleg si nu mai stiu ce sa fac. Cand tu nu schitezi nici un gest si el vine cu propunerea de a manca impreuna, cu initiativa de a face sex tu ce dreacu sa mai intelegi?[bang

Porumbita spune:

ca te ia de fraiera...

danet spune:

Elenus , are dreptate porumbita, te pui in postura de fraiera.
Daca un barbat vrea sa manance sau sa faca sex cu tine , pentru el , cel putin, nu inseamna decat ca ii e foame sau are chef sa se culce cu cineva.
Nu trebuie sa te iubeasca pt asta , pur si simplu esti acolo , esti disponibila.
Daca esti dezamagita de raspunsul lui e doar vina ta .

serendipindity spune:

Ce mai faceti, fetelor?
Elenus, imi pare rau de ce ti se intampla. Te inteleg mai bine decat oricine. Cand iubesti, nici o concesie nu ti se pare in zadar. Insa vine un timp cand iti dai seama ca nu poti sa fii numai tu cea care se daruieste si se implica intr-o relatie, trup si suflet. Ai nevoie de feed-back. In lipsa lui, traiesti cu senzatia ca vorbesti cu peretii.

A venit pentru mine vremea sa ma detasez, sa fac eforturi sa mi-l scot pe EL din minte. Cu timpul, poate voi reusi sa mi-l scot si din suflet.
Evit cat de mult pot sa mai dorm pe "acasa". De cele mai multe ori, raman peste noapte la prietena mea cea mai buna, care locuieste si ea cu chirie, impreuna cu un fost coleg de serviciu. Cu ei, uit pe moment de probleme, rad cu pofta, ma redescopar pe mine, cea de altadata: o femeie plina de viatza, demna, independenta si optmista.

In noaptea de Sf. Andrei, a sunat telefonul la ora 0:30. Abia dimineatza am vazut apelul. Am dat un bip inapoi si mi-am vazut de lucru. M-a sunat aproape de ora pranzului. I-am raspuns pe un ton cald, de bun simt, fara sentimentalisme. "-Ce s-a intamplat? Nu-ti gaseai cheile azi-noapte? -A, nu, dar am venit acasa, am vazut ca nu erai si m-a gandit ca s-a intamplat ceva!" "A sunat din reflex", am gandit, sau mai bine zis mi-am impus sa gandesc. Am refuzat sa mai despic firul in patru si am incheiat conversatia civilizat, urandu-ne toate cele bune.

Astazi, am trecut pe acasa cu treaba, dar am avut surpriza neplacuta sa constat ca ratacisem cheile. Colegii de apartament, de negasit. Fara nici un chef, dardaind de frig in fata blocului, l-am sunat pe el. Nu a raspuns. In lipsa altor optiuni, l-am sunat pe tatal lui. "Sunteti in Bucuresti?" "Nu, la Hunedoara." Intr-un final, imi raspunde la telefon unul dintre colegii de apartament. "Scuze, n-am auzit interfonul!"

N-a trecut mai mult de jumatate de ora si m-a sunat. Acelasi ton de bun simt. Din vorba in vorba, am ajuns la subiectul "ce faci de Craciun?" Nici un plan. "Poti sa vii sa-l vezi pe bebe, banuiesc ca ti-e dor de el! Si stii foarte bine ca la ai mei gasesti tot timpul usa deschisa. In plus, e primul nostru Craciun ca parinti, ar fi culmea sa nu-l petrecem cu cel mic." N-am primit nici un raspuns transant si nici nu ma asteptam sa-l primesc. I-am pasat mingea si atat.

Pana nu demult, traiam cu senzatia acuta ca timpul nu mai are rabdare cu mine. Acum, am intors foaia. Voi avea eu rabdare cu timpul.

elenus210784 spune:

Da asa este. Ma cam ia de fraiera. Intotdeauna constientizezi anumite chestii, dar ai nevoie parca de cel putin o persoana care sa-ti spuna asta. Eu i-am mai spus odata ca ma foloseste sa fac diferite treburi prin apartament, dar el a zis ca nu-i adevarat ca pt el banii nu conteaza si de ex dc ar vrea si-ar putea duce hainele la spalatorie ca sa nu i le mai spal eu.
Astazi insa l-am intrebat daca ma ia de fraiera si el zis
"nu, dar esti fosta mea prietena"
Dragostea asta e asa un chin pt unii oameni. Incerc si eu exact ca tine Mara sa fiu tare, dar cateodata pur si simplu nu merge, oricat ai incerca.

sali spune:

Elenus,pai tipul e cam nehotarat:banii ori conteaza ori nu conteaza.Se contrazice.Doar singur ti-a spus ca a stat cu tipa aia trei saptamani doar din interes.
In ceea ce te priveste, ia fa-ti o socoteala simpla: luna trecuta , cam cat ai dat tu in casa(chirie, reparat masina, dar si maruntisuri) si cam cat da el.Vezi cum iese.Si nu uita sa adaugi la totalul tau si munca ta, pt ca nu cred ca face el curat,spala ,calca. etc.Oricum, din ce ne-ai spus, rezulta ca esti o varianta convenabila pt.el.
Iar chestia cu nu am unde stau si ma rog de el sa ma primeasca nu tine,cred ca daca ai bani sa-i dau lui pt masina si pt cumparaturi din care serveste si el, atunci ai putea sa-ti platesti cu banii respectivi chiria in alta parte.Doar ca tu nu vrei sa pleci de dragul lui si iti gasesti singura scuze.
Concluzia mea: pt el tu esti o femeie la super oferta.Amanta de ocazie,colega de camera cu care imparte cheltuielile si fata in casa.

calatoare spune:

In astfel de cazuri nu pot vorbi din proprie experienta. Citind tot ce a scris Mara si elenus pot spune doar atat: dragoste cu sila nu se poate. Iar daca devii insistent(a) nu-ti faci decat rau.

MissParker spune:

Draga Mara,

Sunt noua pe acest forum si am dat din intamplare peste tema asta deschisa de tine.

Ma bucur pentru tine ca ai ajuns de la "Il iubesc din tot sufletul! Am fost impreuna mai bine de patru ani, patru ani minunati... Nu mi-a vorbit niciodata urat, nu s-a imbatat niciodata, nu a umblat dupa altele, a fost un partener ideal." (25 octombrie) la "A venit pentru mine vremea sa ma detasez, sa fac eforturi sa mi-l scot pe EL din minte. Cu timpul, poate voi reusi sa mi-l scot si din suflet." si "Pana nu demult, traiam cu senzatia acuta ca timpul nu mai are rabdare cu mine. Acum, am intors foaia. Voi avea eu rabdare cu timpul." (5 decembrie). E un progres, cu toate ca poate acum nu vezi lucrurile asa. Fiindca daca acei patru ani ar fi fost chiar atat de minunati, nu s-ar fi ajuns la stadiul actual. Fiindca a nu se imbata si a nu vorbi urat si a nu umbla dupa altele (desi uite ca in final tot a umblat dupa alta) nu sunt decat criterii ale ratiunii, criterii traditionale dupa care am fost programate sa judecam, cand ar fi mult mai bine (dar mai greu) sa ne intrebam: ce legatura au aceste "soft skills" ale barbatilor (nefumator, nebautor, neviolent, muncitor, serios, devreme acasa, generos, corect etc.) cu capacitatea unui om de a iubi?? Fetelor, nu va mai lasati ametite de astfel de "calitati" superficiale care in fond nu spun nimic despre calitatea sufletului si despre substanta sufleteasca a unui om si daca este capabil sa iubeasca. Stiu multe persoane f. inteligente, corecte, generoase si cum mai vrei tu, care nu traiesc decat cu creierul si cu ratiunea, cu criterii legate de ego si intelect si care nu au acces la propriile sentimente. Scoate-ti-l din minte pe "printisorul" care nu stie ce vrea (mai bine zis stie ce nu vrea, nu te vrea pe tine!). Timpul e acum cel mai bun prieten al tau. Si incearca sa pui distanta intre voi. Nu mai cauta scuze si pretexte, fa-o! Nu ai de ales. Aduna-ti fortele si MOVE ON!! Alternativa se cheama compromis, se cheama renuntarea la propria integritate, mai tarziu vei regreta timpul pierdut, pe care nu ti-l mai da nimeni inapoi!! Am sa revin cu povestea mea (acum trebuie sa plec de la servici ;-)) si daca vrei, mai discutam pe tema asta.

Numai bine, Felicia (big fan al serialului "Pretender")

P.S. "Always be who you are. Unless you want to survive" (Jarod)

O iubitoare de adevar

serendipindity spune:

Felicia, draga, a trebuit sa citesc postarea ta ca sa imi dau seama ca m-am schimbat mult in aceste luni! Eu am tot scris, fara sa ma uit in urma. Am inceput sa gandesc diferit fara sa imi dau seama. Poate ca am inceput si sa simt diferit, dar de lucrul asta o sa-mi dau seama cu timpul.
E foarte adevarat tot ceea ce spui, degeaba ne-a dat Dumnezeu cap, degeaba ne-a inzestrat cu simturi si doua maini ca sa muncim, daca noi ne neglijam sufletul, daca nu stim sa empatizam cu cei de langa noi.
Am revazut nu demult un film - prost, de altfel (productie hollywood-iana siropoasa), dar in care scenaristul a avut inspiratia sa introduca un personaj caruia i-a atribuit o replica memorabila: "Pe noi, oamenii nu ne defineste ceea ce facem, ci cat de repede ne ridicam dupa o cadere".
Ce mai pot sa adaug eu: pe oameni nu-i defineste nici cv-ul, nici averea parintilor, nici culoarea ochilor. Ceea ce valoreaza cu adevarat este taria de caracter. Iar un om care nu este capabil sa se daruiasca sufleteste nu poate avea tarie de caracter.

Am fost slaba, mi-a fost frica sa merg singura mai departe, nu concepeam tragedie mai mare decat aceea de a-mi creste copilul fara tatal sau natural. Dar am intalnit oameni care m-au invatat ca adevarata tragedie este sa te negi pe tine ca fiinta, sa te izolezi de restul lumii si sa nu mai lasi pe nimeni sa intre in sufletul tau. Am inteles ca un om puternic este cel care, dupa ce a indurat cele mai aspre suferinte, ramane sensibil la frumos, la iubire, la arta, la lucrurile marunte care ne coloreaza viatza cum ar fi rasul unui copil sau mirosul de primavara. Iubesc prea mult viatza ca sa refuz s-o traiesc. Mai ales acum, cand stiu ce inseamna sa aduci o viatza pe lume.

Nu imi mai doresc decat sa fie bebe sanatos, iar eu sa regasesc in mine forta de a merge mai departe. Abia acum imi dau seama ce m-a tinut atata timp pe loc: mi-a fost frica sa traiesc, din nou, ca femeie. Abandonata de el, am crezut ca daca incep sa traiesc din nou ca femeie nu voi mai putea fi o mama buna. Ca si cum a fi mama si femeie in acelasi timp ar fi fost ceva imposibil. Nu stiu de unde a venit sentimentul asta, da l-am purtat in subconstient pana acum, cand contradictia a iesit la suprafata. Asa cum am o datorie fata de copilul meu, sa-i asigur pe cat posibil totul pentru a fi fericit, asa am o datorie si fata de mine. Depinde numai de mine sa fiu fericita!