M-am convins...

La inceput doar banuiam, apoi mi s-a confirmat posibilitatea de catre psiholog, acum sunt convins: fata mea cea mare are devieri de comportament cauzate de un complex din care nu lipseste divortul meu si, apoi, recasatorirea.
Nu conteaza comportamentul, conteaza dorinta de afirmare in lumea ei, afirmare prin orice mijloace, cautarea in alta parte a unor confirmari pe care, crede ea, nu le gaseste in familie.
O sa spuneti ca cei mai multi copii de 14 ani procedeaza asa, insa eu simt, cu intuitia unui parinte indragostit dintotdeauna de copilul sau, ca este afectata si nu reuseste sa iasa din dilema care ii marcheaza tanara existenta.
La toate subiectele care au ca tema despartirea parintilor sau, mai grav, conceperea unui copil desi este sigura neparticiparea tatalui la procesul de crestere, in cadrul familiei, am spus, instinctiv, ca pe copii ii pandeste un mare pericol, acela de a ramane marcati pentru o parte, mai mare sau mai mica, a vietii lor.
Se pare ca am dreptate si, desi ii ofer o familie ce se apropie de perfectiune, fiica mea nu uita si nu iarta.
Sper sa nu-si creeze suferinte ireversibile pana ce, prin maturitatea varstei, va intelege cat este de apreciata pentru ceea ce este si nu pentru ceea ce incearca sa arate.

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

maru spune:

ce unelte de lucru ti-a dat psihologul? Ok, are ceva traume, firesti dupa un divort, are un comportament categorisit cu probleme, da ce ti-a spus sa faci?
noi am avut probleme cu copilul dupa emigrare, acumulase o frustrare care il schimba total, si am mers la psiholog aici, evaluarea a fost destul de dificila, datorita englezei lui Andrei, normal nu corespondea varstei, dar s-a inteles destul de bine cu dr si la final...la final ne-a dat instrumentele de lucru: ne-a spus ce tip de copil e copilul meu, cum trebuie sa il stimulam, cum trebuie sa il protejam, cum trebuie sa...

rar copii fara probleme in adolescenta: la unii e un divort, la altii e moartea unui parinte, la altii saracia, la altii emigrarea sau imigrarea.

parerea mea e sa nu iti mai faci atatea probleme de constiinta ci sa cauti sa iti adaptezi comportamentul dupa cerintele copilului (sa folosesti instrumentele necesare pentru ca contracara o adancire a traumei emotionale suferite)

Doamne'ajuta!

POZE
http://maru-incotro.blogspot.com/

szivarvany spune:

Sper sa fie o perioada, varsta critica, ceva ce veti depasi cu totii cu bine !
Imi pare tare rau ca sunteti in acest impas ... ca sa nu zic (,) ca mi se pare incredibil la ce familie frumoasa sunteti !



Daria & GIULIA(2004 08 16) arta la 3,4 ani dans la 3,9 ani 1 2 3

coltofeanu spune:

"dilema care ii marcheaza tanara existenta "?

Rufus, fetita ta a ramas cu tine si acum trebuie sa te "imparta" si pe tine.
Si eu cred ca eram un pic egoista si il vroiam pe tata doar pentru mine. Insa normalitatea mea a fost "eu si mama" si cand fooooarte tarziu a aparut tata, nu am mai fost in stare sa-l accept. M-am multumit cu mama care era numai a mea. Cu toate ca ii spuneam mamei sa se recasatoreasca, in sufletul meu nu cred ca eram pregatita. Poate il vedeam pe posibilul tata vitreg ca pe un musafir ce asteptam sa plece. Sau poate nu. Nu stiu. Este o poveste lunga si imi pare rau ca nu pot (nu-mi place) sa vorbesc despre asta.

Cu multa intelegere si rabdare problema fetitei tale se va rezolva cu singuranta. Va creste si isi va da seama ca ai facut ceea ce este bine pentru voi.

Rufus spune:

In primul rand, psihologul mi-a explicat (din teorie si din discutiile cu Ioana) de unde provine o parte din frustrari, posibil responsabile de comportamentul ei. Apoi mi-a dat si ceva instrumente, asa cum le spuneti, care nu prea au fost pe placul fetei. Asta pentru ca, contineau o anumita doza de fermitate din partea mea (ceea ce nu prea aveam pana atunci). Din acel moment, nu a mai colaborat cu psihologul si nu a mai vrut sa participe la sedinte. Ori, conditia era ca ea sa vrea, fara constrangere. Urma ca in program sa fie incluse Tora, Teodora, precum si fosta sotie. Din pacate, nu a mai fost cazul.
Ioana nu ma mai poate avea doar pentru ea. Relatia noastra nu a fost pusa niciodata in pericol, dar asta e doar parerea mea, nu si a ei.
Ma nelinisteste cresterea exponentiala a nemultumirilor ei, precum si amploarea "prognozata" a comportamentului, in viitorul nu foarte indepartat.


poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

miau-miau spune:

sorry ca ma bag, dar adica ce face, ce comportament are? nu invata la scoala, ia note mici, e obraznica cu voi sau cu unii din voi, ce nemultumiri zice ca are.
te intreb ca ma intereseaza subiectul. si eu am copil de virsta apropiata cu a ta si sint in situatie similara in fam. adica parinte vitrg.
o chestie stiu sigur, ca nu as duce copilul la psiholog decit daca chiar e nasol, fiindca s-ar simti tratat ca un om cu probleme, ca o problema si sint convinsa ca m-ar ocoli daca as face asa ceva, s-ar indeparta. de fapt sint convinsa ca nu ar accepta nici in ruptul capului. n-am motive sa fac asta, dar ma gindesc ca daca mi-ar trece prin cap, oricum nu as reusi sa conving copilul sa mearga la psiholog.

coltofeanu spune:

quote:

---

Originally posted by Rufus

Relatia noastra nu a fost pusa niciodata in pericol, dar asta e doar parerea mea, nu si a ei.

---

Treuie sa o convingi, sa gasesti modalitatile adecvate varstei ei sa inteleaga acest lucru. Are foarte mare nevoie de dragoste, de confirmari din partea ta... eu asta asteptam.

Miau-miau are dreptate.
Eram miniona, mama isi facea griji ca am probleme medicale si mi-a facut un set de analize si altele printre care am mers si la psiholog, asa ca sa fie investigatiile complete. Dintre toate investigatiile , vizita la psiholog mi-a rams in minte, desi cred ca eram mai mica decat fetita ta. In mintea mea de copil m-am simtit oarecum tradata, imi inchipuiam ca mama nu avea incredere in mine si de aceea m-a dus sa discut cu psihologul. Nu mi se parea corect ca o persoana straina sa ma intrebe amanunte din viata mea, lucruri pe care eu abia incepeam sa le inteleg. Discutia cu psihologul parca ma maturiza prea devreme, imi dadeam seama de niste chestii care daca erau lasate asa cum erau nu imi creeau nicio problema la varsta aceea.

Totul se rezolva cu dragoste si intelegere.

oocristina spune:

Spune-i mereu cit de mult o iubesti. Are nevoie de certitudini. Certitudinea ca o iubesti, neconditionat.

maru spune:

schimba psihologul, cum adica sa indepartezi niste frustrari cu altele?
cere inca o opinie, ceva nu e in regula, ea trebuie sa accepte neconditionat ce spune psihologul si o va face daca va avea senzatia si convingerea ca psihologul e de partea ei, ca vrea sa o ajute pe ea si nicidecum sa ii faca viata tatei mai usoara, si a noii sotii si a surioarei celei mici cu care il imparte pe tata!


Doamne'ajuta!

POZE
http://maru-incotro.blogspot.com/

april spune:

14 ani e o varsta dificila pt toti adolescentii. Nu stiu daca are vreo legatura cu divortul si recasatoria, poate doar aceste sa fie un motiv. Tot mai des vad in jurul meu familii cu pb la copiii de 12-18 ani.

Fomalhauti spune:

Sa scriu, sa nu scriu.... Eu am alta parere decat majoritatea parintilor. Si mai ales decat psihologii.... Dar mai ales aici, pe forum, cred ca imi scriu degeaba parerea, nu ma crede nimeni. Rufus, daca m-ai crede, te-ar ajuta foarte mult....

Am sase copii. Au aceeasi parinti si au fost crescuti in aceleasi principii (ei, s-au mai schimbat unele lucruri, dar nu esential). Si sunt diferiti...Uneori ma amuz cu sotul meu: Daca am fi avut un singur copil, pe primul, ne-am fi dus la scoala, la sedinta cu parintii si am fi auzit ca un copil se bate si injura. Si am fi zis: "Parintii sunt de vina, nu l-au educat cum trebuie... Probabil copilul e batut acasa si la el acasa se injura...." Despre primul nostru copil nu s-a vorbit niciodata la sedinta cu parintii...Dar l-am avut pe al doilea. Care s-a batut ani de-a randul, injura, ne-a dat ocazia sa o cunoastem pe directoarea scolii, pe directoarea adjuncta si numerosi profesori (copilul fiind celebru in scoala fiindca i-a spus unei profesoare ca este tampita). Stiu, adeptii psihologiei vor zice: "Al doilea nascut, in competitie cu primul, bla-bla-bla..." (aceasta este exprimarea imprumutata de la adolescentii mei). Dar urmeaza fetita...Senina si vesela, socializata (si acum adolescenta care incearca in permanenta sa-mi gaseasca nod in papura, sa ma contrazica....). Al patrulea copil este cel mai....interesant din punct de vedere psihologic, daca mai era nevoie, este cel care contrazice orice psihologie, este....asa cum s-a nascut. Seamana cu tatal meu, desi, dintre cei mari, el a avut mai putin timp sa-l cunoasca pe tata si....l-a cunoscut deja un pic altfel, bolnav....Si totusi este ca tatal meu asa cum mi-l amintesc eu. Are generozitatea neconditionata a tatalui meu (le cumpara din banii lui cadouri fratilor lui, care nu fac asta niciodata; in momentul in care a decis sa cumpere un cadou niciodata nu renunta fiindca i se pare prea scump). Are dragostea tatalui meu pentru flori si calatorii, desi, spre deosebire de fratii lui mai mari, a fost putin alaturi de tata in calatorii.... Si are modul tatalui meu de a se supara cand este contrazis si de a-si pierde orice control cand se enerveaza...

Ceea ce vreau eu sa-ti spun este ca eu cred ca fiica ta ar fi avut cam aceleasi probleme de adolescenta si daca nu ai fi divortat si daca ai fi divortat si nu te-ai fi recasatorit.