Francesca din Montreal

Francesca din Montreal | Autor: Lumy

Link direct la acest mesaj

Motto : Se pare ca am incurcat borcanele si-am trimis mesajul de mai jos unde nu trebuie (interzis barbatilor)... Incerc sa-mi rectific greseala...

****************************************************

Sarut mina doamnelor !

Lumy m-a insarcinat sa descriu in citeva cuvinte cum a decurs nasterea, asa ca mi-am permis sa ma logez in spatiul acesta destinat femeilor...

Cele 40 de saptamini de sarcina au decurs foarte lejer (nu doar din punctul meu de vedere, astea au fost cuvintele sotiei mele mai tot timpul...), am stiut (ce ne-am dorit ne-am dorit) inca dupa prima luna de sarcina ca urmeaza sa avem o fetita, asa ca ne-am tot pregatit pentru marea intilnire. Ne-am documentat mult in legatura cu schimbarile ce intervin de-a lungul perioadei de sarcina, am citit multe si pina la urma am dat si despre site-ul acesta care este absolut minunat...

Data probabila a nasterii a fost 5 mai. Primele semne ca nasterea se-apropie au fost niste crampe resimtite in timpul noptii de 3 catre 4 mai. Spun crampe caci nu au fost nici contractiile adevarate, dar nici ceva de trecut cu vederea... Au fost destul de dureroase sa avem o noapte alba... Prima...

Ziua de 4 mai a trecut oarecum mai lejer decit noaptea. Crampele parca s-au mai linistit pe timpul zilei, insa pe la ora 2200 adevaratele contractii si-au facut aparitia. Am inceput sa cronometram... Ne-am fi asteptat ca aceste crampe sa dureze citeva secunde si sa se repete la intervale de 15-20 minute, insa ceea ce simtea Lumy era ceva diferit... Crampele durau cam 20-30 secunde si se repetau la intervale de 10-12 minute. Oare nasterea sa fie mai aproape decit ne-am fi asteptat ? Dupa miezul noptii contractiile au inceput sa devina mai dureroase, sa dureze mai mult, iar frecventa lor sa creasca... La ora 0300 pe data de 5 mai contractiile se repetau la intervale de 4-5 minute... Durau vreo 45 secunde si erau destul de dureroase... Am dat telefon la spital, sa cerem sfaturi... E vremea sa venim catre spital sau nu ? Raspunsul ne-a mai linistit: "daca aceste contractii vor fi la fel de frecvente si-n urmatoarele 2 ore, puteti veni la un control"... Si noi, care simteam ca cea mica isi face deja loc sa iasa afara...

La ora 0500 ne-am prezentat la spital. Nu eram singurii in asteptarea berzei, asa ca am mai asteptat pe-acolo pina la ora 0700. Am facut cunostinta cu monitorul de care tot auzisem si nu prea stiam ce este... Emotiile si-au spus cuvintul, asa ca primele contractii si-au facut aparitia dupa 7 minute... Apoi din ce in ce mai dese, pina cind au devenit regulate pe la 3-4 minute... Contractiile se pare ca erau destul de bune, insa dilatatia nu era decit de 2. Intre timp sosise si doctorul care se ocupase de Lumy de-a lungul sarcinii, a vazut cum stau lucrurile si-a decis... sa mergem acasa !! Am crezut ca nu intelegem bine, insa asta era concluzia lui... sa mergem acasa si sa venim cind contractiile vor fi la mai putin de 2 minute, FOARTE dureroase sau cind se va rupe apa...

Acasa am continuat cu cronometrarea... Aveam un sentiment ascuns ca avem sanse mari ca nasterea sa ne gaseasca acasa sau in drum catre spital... Eu am adormit, Lumy a ramas sa se lupte cu contractiile. Din firea ei, este o fiinta foarte puternica, asa ca durerile pe care le resimtea le-a catalogat a fi dureri de "nota 7", destul de puternice ca sa nu poata dormi insa... Aveam deja la activ 2 nopti albe si-o zi...

Pe la ora 2100 contractiile erau deja la 2 minute si deja frecventa lor incepea sa scada... Am plecat catre spital. La ora 2130 a venit doctorul Malloh (ginecologul care s-a ocupat de Lumy) si-a decis internarea... Dilatarea era de 3 cm... Ne-am dus in sala de nasteri, au cuplat-o pe Lumy la monitoare, doctorul a plecat sa se odihneasca intr-un salon alaturat, apoi am ramas singuri... Eu si Lumy. Cu toate ca monitorul avea un afisaj si catre salonul infirmierelor, la fiecare 10-15 minute venea cite-o infirmiera sa ne-ntrebe de sanatate. Exat la miezul noptii, cind dilatarea ajunsese la 6-7, doctorul a decis sa sparga apa. Evenimentul in sine nu a fost dureros, insa contractiile urmatoare au fost din ce in ce mai accentuate.

La ora 0320 am cerut o anestezie, nu neaparat din cauza durerilor extraordinar de dureroase, ci mai ales din cauza oboselii accentuate. pt Lumy era a 3-a noapte nedormita si stiam ca mai are de luptat si cu "impinsul"... Dupa epidurala, Lumy a avut contractii foarte puternice, insa a avut si-un somn linistit, pret de 1-1,5 ore. Un somn binevenit...

Dimineata, pe la ora 0730 dilatarea ajunsese la 10 cm, insa contractiile erau la fiecare 4-5 minute ! Total aiurea, cu toate ca intensitatea lor era destul de puternica. La momentul respectiv, bataile inimii ciutancei au inceput sa se rareasca, a venit asistenta, apoi doctorul, apoi inca un doctor... Nu stiu cum s-a intimplat ca ciutanca a reusit sa se intepeneasca undeva pe traseu, iar cordonul ombilical i s-a infasurat in jurul gitului... Solutie de moment: fortarea nasterii (se pare ca normal am mai fi asteptat vreo 2 ore), taierea jos un piculet... folosirea forcepsului... Am fost asigurat ca totul este sub control, nu exista riscuri... Asa a si fost... Partea dureroasa a nasterii a durat 5 minute. Pe 6 mai, la 0748 s-a nascut Francesca, iar toate durerile au trecut... Am stat alaturi de Lumy tot timpul nasterii, a fost o experienta extraordinara... Serviciile medicale extrem de ridicate, personal foartre dragut, curatenie ridicata la rang de religie.

Aici, in Canada, copilul ramine mereu cu mama, de la nastere pina la externare. Pret de vreo 10-20 minute Francesca a trebuit sa fie cintarita, inregistrata si imbaiata, asa ca a fost doar cu mine, Lumy s-a mai odihnit putin... Apoi am stat mereu impreuna. Imi vin multe evenimente in minte, multe dintre ele incep deja sa intre in trecut, nu vreua sa scriu un mesaj lung si plictisitor... Am stat in spital 2 zile, dupa care ne-am externat.

Cam asta a fost istoria Francescai. Acum am trecut la alt capitol: schimbam pempersii si umblam in virful ciorapilor. Citim mailurile pe fuga, vorbim la telefon in soapta, a-nceput domnia printesei :-)))

Nastere usoara tuturor viitoarelor mamici !!!

Cu respect,
Crisan Francesca si Lumy

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Claudya spune:

Bine ai venit,Francesca!!!frumos nume!)
Sa fii sanatoasa si ai tai parinti la fel!!!Sa ai parte de tot ce e mai bun si mai frumos!!!

Vrem si pozici!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns DanaMario spune:


Va doresc tot binele din lume si multa sanatate!
Sa-i dea Dumnezeu sa aiba o viata lipsita de griji.

Citesc toate povestile de pe acest site legate de nastere si mai ales cele legate de Canada caci zilele astea azi, miine daca Dumnezeu ne ajuta vom aveam si noi un baietel mult dorit si asteptat.

Cu bine
Dana

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Yasmine spune:

Bun venit in lume Francesca, sa fii sanatoasa shi sa creshti mare shi cuminte, sa-i bucuri pe parintzii tai !!


Corinna

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dialu spune:

Bine ai venit Francesca in lumea asta mare!
Sa dea Domnul sa fi sanatoasa si fericita si sa-i bucuri pe parintii tai! Diana siPatric, ieri 3 luni

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns desprecopii spune:

draga Lumy - ne-a placut mult povestea ta - am vrea sa o publicam pe prima pagina la Destine. Te rugam sa ne trimiti la info@desprecopii o poza cu intreaga familie.

iti multumim,
cu prietenie,
desprecopii.com

Pentru parinti... despre copii!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cl spune:

Bine ai venit, Francesca! Sa ai parte numai de ceea ce este bun si frumos in viata!
si ,
Claudia si Alex(4 ani si 4 luni)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Lumy spune:

Oameni buni,

Am developat niste poze cu printesa noastra si-am tot incercat sa le pun in Album, dar nu am reusit. Am micsorat dimensiunea pozelor, le-am facut de 29Kb fiecare, ... degeaba... Trebuie sa mai invatam cite ceva despre PC... Pina mai creste asta mica.... Oricum, daca as avea o adresa personala le-as trimite cu multa bucurie !!!

Lumy

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Milena spune:

Astept poze , ai adresa mea de mail. Cind ai timp, astept un telefon de la tine. E cuminte Francesca?
MIlena

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns GabiG spune:

Draga Lumy,
am citit si eu acum povestea voastra si m-a impresionat si mai mult dintr-un motiv anume...Pe fetita noastra o cheama tot Francesca si s-a nascut pe 7 iunie 2002.
Va dorim numai bine si sa cresteti mari si frumoase...

si Francesca 1an2 luni
Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!
http://f1.pg.photos.yahoo.com/adigabi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Anina_n spune:

Ai avut parte de un travaliu lung. Dar cand iti vezi minunea mica in brate, nu mai conteaza. Felicitari pt. printesa voastra ! Francesca, ce nume frumos !

Nina & Nina-Cristina (1 an si 7 luni)

Mergi la inceput