Povestea ingerasului meu - Iulia

Ne doream foarte mult un copil dar ne tot spuneam ca nu acum , ca nu e momentul, ca e mai bine pentu noi sa fie anul viitor (adica anul asta) sa ne mai asezam putin la casa noastra. Dar stiti voi cum sa intampla cu planurile de acasa, asa ca in 18 martie cand trebuia sa sa vina...comunistii, surprize-surprize... nimic. Am stiut din primul moment ca acolo in burticuta este o mogaldeata si nu mai aveam rabdare pana in momentul in care sa mi se confirme. Asa ca dupa 2 zile am facut un test de sarcina care a iesit pozitiv. Nu va pot descrie in cuvinte reactia pe care am avut-o in acele momente, bucurie si emotie, lacrimi si zambete. Am fugit la Danutu cu testul in mana si am inceput amandoi sa plangem de fericire dar in acelasi timp speriati de ceea ce avea sa urmeze, dintr-o data ne-am dat seama ca acum nu mai suntem doar noi doi ci si un bebe care presupune responsabilitate si sacrificiu. Parca nu eram pregatiti pentru asta...

Dupa ce ne-am obisnuit cu ideea, totul a fost minunat, asteptam ziua cand bebe va misca si ne faceam planuri pentru el. Eram foarte optimista si nimic nu parea sa ne stea in cale, dar la aproape 4 luni, dupa cateva zile extenuante la servici, m-am trezit dimineata pe la 6 cu sangerari abundente si tot cerul a picat atunci pe mine. Dani era la lucru in schimbul de noapte iar eu singura si disperata. Intr-o jumatate de ora a venit acasa si am fugit la urgenta si ca un facut, doctorul meu nu era in localitate asa ca eram la voia sortii. Dupa primele controale auzisem deja tot felul de ciudatenii dar nimic concret legat de motivul sangerarii. Plangeam intruna, nu imi venea sa cred ce mi se intampla, numai la gandul ca bebe are ceva mi se inlacrimau ochii. Dupa trei zile mi-au dat drumul acasa, fara un diagnostic clar si multam la D-zeu ca a fost bine.

Apoi totul a decurs fara probleme pana la afarsit. Abia asteptam momentul cand aveam sa-mi strang bebelusul in brate. Cand am auzit ca va fii fetita am fost in al noualea cer petru ca din copilarie, m-am vazut mamica... de fetita.

In 15 nov aveam programat controlul si impreuna cu Dan ne postam in fata cabinetului astaptandu-ne randul. Stiam deja ca voi naste cu anestezie epidurala si ma consolasem cu gandul ca nu va fii asa dureros. Dar cea mai mare problema a mea era ca nu o sa mai ajung sa fac anestezia daca ma apuca durerile acasa pentru ca doctorul meu lucreaza la Spitalul Hateg la 60 km de Deva si pana ajungeam eu acolo aveam brobabil dilatatie la care nu se mai preta anestezia.Asa ca,l-am convins pe doctor sa ma interneze in spital cu cateva zile inainte de dpn care era 26 nov. de frica nasterii acasa sau la spitalul Deva unde nu vream sub nici o forma sa ajung (mai ales dupa experienta neplacuta cu eminenta de avort).In plus de asta Dani nu are permis si nu putem ajunge acolo decat cu taxiul si ma si vedeam ca graviduta din "Uite cine vorbeste" cu un taximetrist panicat pe strazile Devei. Vineri in 18 nov. mi-am luat bagajelul, cheile da la masina Dani in dreapta si am pornit spre spital. Va dati seama ca eram cat China (94 kg.) si mai aveam 2 cm pana la volan. Mi-am lasat frumos masina in parcarea spitalului fiind convinsa ca si la plecare am sa pot conduce.

Cand am ajuns in sectie asistentele ma asteptau, fiind deja anuntate de doctor ca vine o "nebuna" care n-are nimic dar nu vrea sa stea acasa. M-am instalat eu frumusel acolo dupa care am inceput sa ma plimb prin spital ca nu aveam stare. De cate ori imi veneau in minte tampenii ma gandeam la Craciun,la brad, ascultand colinde cu bobo in brate si mi se lumina sufletul.

Incet, incet, trecura 3 zile faca ca bebe sa dea vre-un semn ca ar vrea sa iasa. Luni dimineata vine nenea doctor si ma chema la un consult sa vada cum stam, ma pune pe masa, si-mi spune senin "maine va rezolv". In momentul ala am inceput sa tremur, nu stiam exact ce inseamna "rezolv", nu-mi venea se cred ca momentul e atat de aproape. Apoi am aflat si cum se va desfasura totul si parca m-am linistit. La 2 noaptea vine moasa si ma trezeste sa-mi puna pastiluta de declansare a travaliului si imi spune sa incerc sa dorm, sa fiu odihnita ca ma asteapta o zii grea. In aceeasi noapte li s-a mai declansat travaliul si la alte mamici dar la alte ore. Ce sa pot dormi? Asteptam sa ma apuce durerile dar ele nu veneu. Vine in final si dimineta iar la mine nici un semn. Asteptam si eu acea "sageta" in burta de care auzisem ca ar fii semnul inceperii travaliului. Incepusem sa intru in panica pentru ca stiam ca odata inceputa provocarea nasterii nu mai exista cale de intoarcere si se intra in cezariana de urgenta. Vine doctorul sa ma vada, ma intreaba daca ma doare ceva, ii spun ca nu si ma cheama sa ma vada pe masa spunandu-mi ca am dilatatie de 3cm si ca in curand vor incepe durerile, si asa a si fost, dupa 2 ore aveam contractii la 30 de minute.Intre timp ma cheama anestezistul pt montarea cateterului in coloana si mi se pune ca numai ca numai la dilatatie de 5-6 cm se va aplica anestezicul. Nu putem nicicum sa stau in pat asa ca ma plimbam pe hol cu ceasul in mina, cronometrand contractiile. Incepeam sa numar randurile de faianta iar cand venea contractia uitam unde ramaneam si o luam de la capat. Din jumate in jumate de ora venea doctorul sa ma intrebe cum ma simt. La ora 13 mi se rupe si apa, semn ca in curand contatiile se vor accentua, dar nu. Dupa 2 ore eu tot contractii rare aveam cu dilatatie de doar 4cm. Intre timp nascuse o mamica la care i se declansase travaliul dupa mine si eu nici macar nu aveam dureri, deja ma si vedeam in cezariana. La ora 18 incep contractiile serioase si ma plang doctorului care vine si imi aplica anestezicul, aveam contractii la 5min. Eeeee.....acum era alta viata, nu mai simteam nimic asa ca m-am pus frumos in pat si statem la povesti cu fetele din salon si cu Danutu meu care nu s-a miscat de langa mine. Lucrurile pareau sa de desfasoare normal dar la un moment travaliul s-a blocat, contractiile ramanand la doar 5 min. In acel moment am vazut pe fata doctorului un semn care mie nu imi dedea siguranta de care aveam nevoie. In acel moment mi s-a pus perfuzie cu ocitocina. Din fericire, imediat dupa aplicarea perfuziei contractiile au fost din ce in ce mai dese, dar efectul anestezicului disparuse asa ca simteam din plin durerile nasterii. Stiam ca momentul este foarte aproape. La ora 7.30, am fost chemata sa merg in sala de nasteri. Incepusem sa sangerez abundent,iar contractiile le simteam la intensitate maxima. Doctorul imi spune sa imping dar eu nu stiam cum si am inceput sa tip asa cum vezi in filme, crezand ca ma ajuta. Dupa ce mi-a explicat cum trebuie sa procedez lucrurile au mers bine, dupa cateva contractii se vedea capul bebelusului, cand... contactiile s-au oprit din nou. Doctorul imi spunea sa imping iar eu nu mai putem. Sangerarea s-a accentuat si atunci am vazut pe fata lui panica. Moasele si asistentele roiau pe langa mine punand in aplicare ordinele doctorului. Atunci in cealalta mana mi s-a pus perfuzie cu glucoza. Eram ca Iisus pe cruce, intr-o mana cu ocitocina, cealalta cu glucoza, fara sa ma pot misca pentru ca ieseau acele din vene. Erau langa mine 6 persoane fiecare cu sarcini bine stabilite. Deja eram disperata, sfarsita, fara vlaga, cand dr imi spune ca trebuie sa-l scoatem pe bebe afara ca deja i s-au rarit bataile inimii. In acel moment nu stiu de unde am scos putere, D-zeu m-a ajutat si am reusit s-o imping, cand.... l-am auzit pe doctor care tipa disperat sa ma opresc... bebe avea cordonul strans in jurul gatului. Nu stiam ce s-a intamplat. Am simtit ca "mi-a plecat burta" dar nu auzeam nimic. Am inceput sa plang, si sa intreb disperata ce-i cu bobo?, de ce nu plange?, ce s-a intamplat?.... si atunci am auzit un clinchet ce clopotel.... cel mai drag sunet auzit vreodata...

Atunci am stiut ca e bine...a fost doar mai puturoasa. Dupa ce a curatat-o,inainte sa o infasoare, mi-a adus-o.... era extraordinara... era fetita mea, care se uita la mine cu ochii mari de un albastru indigo. S-a nascut cu ochii deschisi. Am incercat sa ma ridic s-o pup dar n-am reusit, am prins doar o manuta la care nu mai vream sa-i dau drumul. Am vazut-o, gata... e sanatoasa si intreaga... acum nu ma mai intereseaza nimic... poate sa-mi taie si picioarele cu drujba ca nu mai imi pasa. Si aveam dreptate ... chinul pentru mine nu se terminase. Placenta mea nu a vrut sa iasa doar pe bucati si am fost chiuretata... dar ce mai conta. Dupa ce m-a cusut m-au dat jos si m-au dus in salon. In tot acest timp Dan a fost langa usa, auzind tot si traind impreuna cu mine aceste momente. M-a luat in brate, m-a sarutat si mi-a multumit pentru cadoul pe care i l-am facut. Nu l-am vazut niciodata emotionat ca atunci, cu lacrimi in ochi. Bineinteles ca a vazut si fetita cand a scos-o din sala si i-au trebuit 10 secunde sa reuseasca sa-i faca o poza cu telefonul ca nu reusea sa se opreasca din tremurat. A stat langa mine, pe un scaunel, mangaindu-ma intruna, avea grija sa-mi dea ce-mi trebuie, sa nu-mi lipseasca nimic. Dupa ce s-a terminat si ultimul strop de glucoza din perfuzie, dupa 4 ore de la nastere, la 12 noaptea, a plecat acasa linistit si fericit ca suntem amandoua bine. Sa-i dea D-zeu sanatate la acest doctor minunat ca fara el nu stiu ce s-ar fii intamplat. O ora cat am stat pe masa nu s-a miscat de langa mine. Cand a venit sa-mi scoata cateterul din coloana, m-a mangaiat si m-a pupat parinteste pe frunte si abia atunci am constientizat ca totul s-a terminat cu bine... ca e sfarsitul unei perioade...si inceputul unei alte ere...


E putin cam lunga dar sper sa nu va plictiseacsa, nu am putut renunta la nimic, am povestit cu mare drag si emotie acele momente de maxima traire sufleteasca, momente pe care nu le voi uita niciodata...

MIHA SI IULIA BUBULINA

papadie spune:

sa va traiasca bubulina cea ochioasa!
Felicitari mamiko!



Papadie, mama Mielului turbat si-a delikatului Pescarush

miha2006 spune:

Papadie, multam'... si pt. corectura la titlu... am vazut dupa ce l-am trimis... asa patesti cand nu verifici...

MIHA SI IULIA BUBULINA

Jocelyn spune:

Sa-ti traiasca Iulia si va bucurati de ea!

esty spune:

sa va traiasca minunea de fetita.foarte frumos ai povestit,sa fiti sanatosi cu toti si sa va bucurati de printesuca voastra.ai nascut cu dr.smith?

timmmy

alba spune:

FELICITARI,sa creasca mare si sa fie mereu sanatoasa tun si voioasa foc

Alba,mami de Darian (6 ani) & Cassian (1 anisor)

"Intreaga suferinta din lume apare din dorinta egoista de fericire doar pentru sine.
Intreaga fericire din lume apare din dorinta de a-i face fericiti si pe ceilalti."

miha2006 spune:

quote:

---

Originally posted by esty

sa va traiasca minunea de fetita.foarte frumos ai povestit,sa fiti sanatosi cu toti si sa va bucurati de printesuca voastra.ai nascut cu dr.smith?

timmmy

---

esty spune:

si eu am nascut tot cu el si e intradevar un doctor de milioane.

timmmy

MONAI spune:

Miha, sa-ti traiasca minunea, sper din suflet sa ne cunoastem intr-o zi. Uite ce mica e lumea, am nascut cu acelasi medic deosebit.

Sa auzim numai de bine.
Mona si Sara (16/07/2005)

Scumpii de noi

mamini spune:

sa va traiasca bubulina cea ochioasa!

M

Mi-Ka spune:

miha2006, sa-ti creasca mare printesa, frumoasa, dasteapta -asa ca mumasa- si cu bani multi si sa jucam la cheful de 1 anisor.
Cand veniti la noi sa ne vedeti, ca acum suntem tot acasa? Ca de sucul ala...cred ca la anul, cu carucioare cu tot

Cum le convingem pe hunedorencele noastre-monai si esty- sa intre si la "prieteni dintotdeauna" la o barfa mica?

Mi-ka
www.snugglepie.com/tickers/tdb.php?tid=478145&ignore=1" target="_blank">bebelusul meu