Povesti dupa idei furate

Am citit intr-o carte depre crescutu' si educatu' copiilor ca la varsta primelor razvratiri, decat sa spui de o mie de ori pe zi "NU!" sau "NU AI VOIE!" sau "TE ROG" mai bine sa ii distragi atentia piticului inventand o poveste legata de subiectul in cauza - cica functioneaza si nici nu te pune pe tine ca parinte intr-o situatie de genul "Te rooooog, mananca... fa-o pentru mama! (sau bunica)".
Daca vi se pare o prostie sau va place ideea va rog sa-mi raspundeti.
Q (Gabriela)

ZĀNA VITAMINELOR
(poveste pentru Dinu cānd va fi la vārsta povestilor... si daca va fi cazul)

A fost odata ca niciodata, īntr-o tara indepartata, un baietas pe care il chema Dondonel. Era un copil vesel si jucaus, avea un rās cristalin si picioruse puternice iar in obrajori era rumen ca un mar copt. Dar, de la o vreme, se cam obraznicise - nu mai asculta de parinti, facea doar ce dorea el si, mai mult decat atat, se facuse si foarte - foarte mofturos la mancare. Cerea tot timpul numai bombonici si alte dulciuri, iar despre māncarica pe care i-o facea mamica lui nici nu vroia sa auda.
Trecura asa cateva zile si saptamani si ceva se intāmpla cu Dondonel: nu mai era chiar atāt de vesel si, parca nu mai avea chef de joaca ca inainte. Si era tot mai mofturos... Parintii erau ingrijorati caci il iubeau foarte mult pe Dondonel dar isi spuneau: Lasa, o sa ii treaca si casa va rasuna din nou de rāsul lui de clopotel.
Dar timpul trecea iar baietelul nu se indreptase, ba parca ii era si mai rau, iar rumeneala din obrajori incepuse sa paleasca. Si era din ce in ce mai mofturos.
Intr-o dimineata cand mamica intra in camera lui sa-l trezeasca, il gasi pe micut stānd abatut pe marginea patului.
- Te-ai trezit deja? se mira mama.
- Da, raspunse copilul. Ma doare burtica.
- Ar trebui sa manānci bine la micul dejun, si poate iti va fi mai bine...
- Nu vreau sa mananc. Vreau bombonici!
Si mai trecura cateva zile.
Dondonel era acum palid si fara nici un chef si incepuse sa slabeasca. Si era atat de mofturos ca parintii nu stiau ce sa ii mai faca. S-au gandit sa cheme doctorul.
Doctorul il consulta pe baiat, il rasuci pe toate partile, il asculta si apoi dadu neputincios din umeri:
- Nu stiu ce boala are Dondonel. Nu pot sa-i gasesc nici un leac.
Dupa ce pleca Doctorul, parintii ramasera foarte suparati si se intrebau:
- Oare ce se intampla cu baietelul nostru? Ce sa facem ca sa fie din nou vesel si jucaus?
Dar copilului ii era tot mai rau si se facuse atat de mofturos incat parintilor le era tare greu sa-l mai asculte cum tipa:
- Vreau bombonici! De ce vreti sa-mi dati mancare? Nu-mi place, vreau bombonici!
Dar, de fapt el nu tipa de-adevaratelea caci vocea lui abia se mai auzea.
Mai trecu un timp. Acum Dondonel era bolnav de-a binelea. Nu mai avea putere nici sa mai coboare din patul lui. Doctorul venea des, il consulta, ii facea cate o injectie si pleca dand trist din cap. Nu stia ce leac sa ii mai prescrie micului mofturos.
Parintii erau foarte suparati, mama plangea mereu si incerca sa-l conviga pe copil sa manance macar un pic de supa.
Dar baiatul nu vroia si soptea cu vocea stinsa:
- Nu vreau supa. Vreau bombonici.
Intr-o zi tatal se intorcea de la servici margand incet, cazut pe ganduri. Intra la magazin sa ii cumpere lui Dondonel cele mai frumoase si gustoase mere. Pe cand alegea merele, ofta trist. Si, deodata, aparu langa el un om foarte batran si, dupa haine, destul de sarac.
Mosul il intrba:
- De ce oftezi cu atata tristete?
- Am si eu necazurile mele, raspunse tatal.
- Ce mere frumoase ai cumparat, mai zise mosul. Nu-mi dai si mie unul?
- Ba da. Le-am luat pentru fiul meu, Dondonel, dar el nu le mananca niciodata. Vrea numai si numai bombonici.
- Pentru ca te vad om bun, spuse batranul in soapta, o sa-ti spun un secret: Duceti-l pe copil in gradina de zarzavaturi si acolo cautati-o pe Zana Vitaminelor...
Atat mai spuse mosul si pleca.
Tata veni acasa si ii povesti mamei intamplarea de la magazin. Luara copilul in brate si plecara in gradina de zarzavat. Dar unde sa o gaseasca ei pe Zana Vitaminelor ca nici nu stiau cum arata. Ar fi putut sa intrebe o gargarita care trecea pe acolo grabita, dar nu stiau graiul gargaritelor. Nici pe al furnicilor sau al fluturilor sau al oricarei alte vietuitoare din gradina.
Incepura sa strige:
- Zana Vitaminelor! Zana Vitaminelor, unde esti?
- Aici sunt! se auzi un glascior de sub o tufa de patrunjel.
Cand se uitara acolo vazura o fiinta mica si dragalasa care semana cu o babuta dar era mica de tot,ca abia o puteau zari.
- Stiu de ce ati venit la mine... Dondonel nu vrea sa manance, nu-i asa? Este adevarat ca eu pot sa-i vindec suferinta dar trebuie sa-mi promita ca va scapa de sub stapanirea Duhului Bombonicilor!
- Duhul Bombonicilor, intrebara parintii?
- Da! El i-a furat copilului pofta de mancare si acum ar vrea sa ii strice si dintisorii. Ei, baietas, ce zici?
Din bratele tatalui sau copilul sopti:
- Dar cum am intrat eu sub stapanirea Duhului?
- Foarte simplu, zise zana. Ai fost neascultator si mofturos. Vezi tu? Duhul nu are nici o putere asupra copiilor cuminti...
- Si cum pot scapa, intreba baiatul?
- In primul rand trebuie sa mananci tot ce iti da mamica ta. In al doilea rand trebuie sa te straduiesti sa fii mai cuminte; atat de cuminte cat poate fi un baietel.
- Si o sa ma fac bine?
- Sigur, spuse zana. Fa ce ti-am spus si ai sa fii iar vesel si puternic!
- Si nu o sa mai mananc niciodata bombonici?
- Oo, ba da, dar numai cate putine si dupa aceea te speli repede pe dintisori sa nu te simta Duhul.

Mama Dinului a auzit toate aceste de la o cucuvea batrana si inteleapta, care aduce povestile din Taramul Fermecat.
A scris-o astazi, 06 aprilie 2003, pentru a le fi de invatatura si folos tuturor...
Mai ales baieteilor mofturosi.

qsar spune:

Merisor, Perisoara si Bananuta
(poveste pentru Dinu cānd va fi la vārsta povestilor... si daca va fi cazul)

Am sa iti spun in seara asta povestea unui baietel cuminte si curajos si a prietenilor sai Merisor, Perisoara si Bananuta.
Este o poveste adevarata, ca toate povestile cu talc, si s-a intamplat mai demult, intr-un oras de departe - atat de departe ca nu poti ajunge cu masina sau cu trenul, ci numai cu vaporul; si chiar si asa tot ar dura trei saptamani drumul pana acolo. In orasul acela indepartat locuia un baietel care se numea Lelutz. Avea ochisorii sclipitori si veseli, parul moale si matasos iar cand radea facea niste gropite dragalase in obrajori. Si, desi nu era prea inalt - caci era doar un baietel mic - era foarte puternic. Toata lumea il iubea pe Lelutz pentru ca era istet, ascultator si vesel.
Ti-am spus ca Lelutz era si cuminte? Da, era foarte cuminte: se spala singurel pe maini, pe fata si pe dinti, se culca devreme si nu isi lasa niciodata jucariile aruncate... Ce mai! Era cel mai cuminte baietel din oras.
Un singur lucru nu ii placea lui Lelutz: sa manance fructe. Nimeni nu intelegea de ce. Nici mama,nici tata nici bunica nu reusisera sa-l convinga.
Intr-o seara, pe cand Lelutz dormea in camera lui, ii aparura in vis trei fiinte mititele si destul de caraghioase: Prima fiinta era un grasun si purta o hainuta ciudata, jumatate rosie jumatate galbuie. Cea de-a doua era desi semana putin ce ce dintai, era tuguiata si straiele ei erau galbene. A treia era lunguiata si un pic incovoiata si avea o hainuta mai groasa galben-verzuie.
Se uitara atent la baiat si deodata, grasunul vorbi cu un glascior subtirel:
- Tu esti Lelutz, baiatul cel mai cuminte din oras?
- Da, raspunse copilul mirat... Voi cine sunteti? Si ce cautati in visul meu?
- Cum, nu ne cunosti, spuse grasunul? Eu sunt Merisor iar ea este sora mea Perisoara?
Auzindu-si numele tuguiata care semana putin cu Merisor facu o plecaciune.
- Si eu sunt Bananuta, se prezenta lunguiata.
- Ce vreti de la mine, intreba Lelutz somnoros?
- Am venit la tine tocmai din Fructistania, spuse Perisoara, sa iti cerem ajutorul.
- Ce e aia Fructistania?
- Tara fructelor il lamuri Merisor, mirat ca baiatul nu stia atata lucru.
- A! Mie nu prea imi plac fructele, de aia nu am auzit de tara asta a voastra. Si ce doriti?
Bananuta isi desfacu putin fermoarul la hainuta cea galben-vezuie caci era cam groasa si in camera baiatului era cald, si apoi vorbi:
- Fructistania , tara fructelor este in mare pericol si Regele nostru Pepeneverde ne-a trimis in lume sa il gasim pe cel care ne poate ajuta.
- Ne-a spus: Mergeti in orasul indepartat, cautati-l pe cel mai cuminte baietel si aduceti-l degraba la mine, continua Merisor explicatia. Numai el ne poate scapa de necazul care s-a abatut asupra noastra. Asa ca am ajuns aici si am intrebat incolo si incoace: "Cine este cel mai cuminte baietel din oras?" Si asa am aftat despre tine. Fa bine, deci, si porneste cu noi spre Fructistania.
- Si cum o sa mergem pana acolo?
- A! asta este cat se poate de simplu, spuse Perisoara exista o formula magica pe care daca o rostesti ajungem intr-o clipa.
Ia spune: Mere acrisoare, pere grase si zemoase, banane parfumate.
Lelutz era putin mirat dar stia ca in vis totul este posibil asa ca rosti formula si intr-o clipa se trezi intr-un palat cu pereti de marmura verde, cu ferestre verzi din cristal... totul era verde in jur. In fata baiatului, pe un tron de jad, statea insusi Pepeneverde - Regele Fructistaniei. Si cum era foarte politicos si educat, copilul facu o plecaciune si spuse:
- Bine te-am gasit, Rege Pepeneverde! Eu sunt Lelutz, cel mai cuminte baietel din orasul indepartat. Solii tai, Merisor, Perisoara si Bananuta mi-au spus ca vrei sa imi vorbesti.
Regele se aseza mai bine in jiltul sau de jad (caci era cam gras si nu statea prea comod), si inclinand din cap ii vorbi micutului:
- Iata de ce te-am chemat, baietas. Tara mea este in pericol. Un vrajitor rau a acoperit cerul Fructistaniei cu un nor negru si gros. Fructele nu mai vad soarele si nu mai stiu cand le este vremea sa se coaca. Numai tu poti rupe vraja.
- Dar eu nu sunt decat un baietel mic!
- Stiu, raspunse Pepeneverde. Dar daca tu vei manca fructe vraja se va risipi.
- Cum asa? Mie nici nu imi plac fructele.
- Trebuie sa incepi chiar de maine, continua Regele facandu-se ca nu aude refuzul copilului. De fiecare data cand vei lua o muscatura dintr-un fruct, o bucata de cer se va insenina si lumina soarelui va patrunde dand de stire fructelor sa se coaca. Dar trebuie sa mananci in fiecare zi pentru ca altfel vrajitorul va incerca sa acopere din nou cerul. Daca nu o vei face, fructele vor disparea pentru totdeauna!
- Chiar si Merisor, Perisoara si Bananuta, intreba baiatul nelinistit, caci solii ii devenisera tare dragi?
- Chiar si ei! Acum du-te, zise Pepeneverde incercand sa-si gaseasca o pozitie mai buna in jilt.
Lelutz se uita spre cei trei soli mititei si le spuse:
- Ramas bun Merisor, Perisoara si Bananuta!
- Mergi cu bine copile, raspunsera ei intr-un glas, si sa nu ne uiti. Acum spune formula magica si du-te inapoi acasa.
Baiatul rosti cuvintele fermecate si intr-o clipa era la el in camera. Se facuse dimineata; mama era aplecata deasupra patutului si il intreba:
- Ai spus ceva, Lelutz?
- Mere acrisoare, pere grase si zemoase, banane parfumate murmura somnoros copilul gandindu-se la noii sai prieteni.

qsar spune:

M-am gandit sa am "pregatite" cateva povesti pentru Dinu va fi destul de mare ca sa le inteleaga. Si nu doar despre mancare... V-as fi recunoscatoare daca imi sugerati subiecte.
Nu mi-am propus sa scriu o carte, dar planul meu este sa printez fiecare poveste ca pe o carticica, pentru un plus de autoritate si "credibilitate": "Vezi? Scrie aici, in carte!"
Pana creste piticul meu am destul timp sa fac si ilustratiile penru carticele - si daca le-as face in fresca si tot as avea timp.


In pregatire:
-Viteazul Momololo - povestea baietelului care a invins umbrele de pe perete
(poveste pentru Dinu, daca ii va fi teama sa doarma singur)

-Nasumflat Urecheverde - povestea unui baietel care nu vroia sa faca baie
(poveste pentru Dinu cānd va fi la vārsta povestilor... si daca va fi cazul)

Q, mama Dinului

qsar spune:

Poveste pentru oamenii mari, (mai ales daca sunt parinti si daca nu au altceva mai bun de facut).
De fapt, nu este chiar o poveste, ci este o amintire de-a mea de cand aveam vreo trei ani, reconstruita cu ajutorul mamei si surorii mele mai mari.

Locuiam la tara, intr-o casa in curtea dispensarului veterinar. In vecini, puzderie de copii. In fiecare zi ieseam sa ne jucam pe drum, dar eu, fiind cea mai mica, stateam mai mult pe margine cu Spanac (un urs de plus verde pe care l-am primit cand am trecut prin Bucuresti si pe care eu mi-l dorisem enorm desi, spune mama, era cea mai urata jucarie din magazinul Victoria). Mama ma mai intreba din cand in cand, pe geamul dispensarului "ce faci tu, Bitza, acolo?" si eu dadeam mereu acelasi raspuns: "ma uit cum se joaca copii." - "si se joaca frumos?" - "da."
Cand stateam in casa as fi vrut sa ma joc cu sora mea "de-a vorbitu'" - credeam ca daca e la scoala imi poate raspunde la cele mai stupide intrebari: "unde se duce mancarimea cand o scarpini?"; "din ouale impistrite (incondeiate) ies pui impistritzi (pestritzi)?"
De la un timp ma facusem ingrozitor de plangacioasa si nimeni nu stia de ce, pentru ca nu aveam nici un motiv evident. Stateam pe marginea drumului si ma uitam la copii si plangeam pana cand ma vedea sora-mea si striga: "mamaa, ia-o pe asta de aici ca iar bazaie!"
Odata, cand venea de pe teren, ma gaseste mama aproape lesinata de plans (sora-mea a incasat o super-papara pentru ca nu a avut grija de mine); nu puteam sa spun decat "pe Ladu il doale lau-lau". Radu isi zdrelise un genunchi, il legase ma-sa cu o batista barbateasca (din aia cu carouri), ii daduse o felie de paine cu magiun si era bine-merci inapoi la joaca.
Bazaielile mele se repetau zilnic si adusesem pe toata lumea la exasperare. De la incidentul cu "Ladu" mama se cam prinsese despre ce este vorba si cum fereastra dispensarului dadea direct spre drum, ma lua cu ea inauntru sa ma uit de acolo "cum se joaca copii" si sa ma tina sub observatie.
Eu ma uitam la joaca gastii ca la un spectacol, total fascinata si comentam "moralista" de pe margine: "Nu e flumos sa dai cu pietle!"; "De ce nu-i dai si lu' Pica biciceta?". Daca se luau la cearta (sau, si mai rau, la bataie) insemna ca spectacolul meu s-a incheiat si eu ma puneam pe plans.
Mi-au cumparat o tona de carti de colorat si, pentru un timp m-am jucat singura, in casa, numai eu si cu Spanac.

Intr-un fel nu s-a schimbat mare lucru. Inca imi mai place sa stau pe marginea drumului si sa ma uit cum se joaca frumos copii. Am crezut ca daca le spun - suficient de tare incat sa ma auda - ca "nu e flumos sa dai cu pietle" ...
Si inca mai pun intrebari stupide despre oua incondeiate si puisori pestritzi.

papadie spune:

Felicitari pt "Povestile Dinului" :-)



Make love,not war!

cl spune:

Draga Q, ma obisnuisem cu tine la "copii". O sa vizitez mai des zona asta datorita tie, trebuie sa recunosc! Asteptam in continuare povestile tale si, te rog mult, gandeste-te serios la o carticica.
si ,
Claudia si Alex

nelia spune:

Si eu m-am gindit sa scriu povesti... mai ales de cind am ramas insarcinata. Dar dupa ce am citit povestile pentru Dinu... m-am razgindit, asa ca nu le voi mai pune pe hirtie, insa voi continua sa i le povestesc... aici probabil ca nu ma intrece nimeni. Pentru un plus de credibilitate („uite, vezi, scrie in carte“...), le printez pe alte tale. Multumim!

Cornelia, mamica Agatei

Emmy spune:

Draga Gabriela,
Minunate povestioarele tale. Prima este o parte din realitatea vietii mele de zi cu zi cu Emma. In afara de faptul ca ea nu vrea bomboane. Duhul Bombonicilor inca nu a pus stapinire pe ea.
Ce bine ar fi sa poata intelege istorioara.
Imi ia 40 de minute dimineata pina maninca un prapadit de outz.
Este exasperant.
Este slabuta de i se vad toate alea prin piele.
La acest subiect sint o mamica taaaare trista.
Pupici si mai scire ca povestioarele tale sint extraordinare!!!

Gabi mama lui Emma

ENYA spune:

Draga Q,
Te rog fi buna si scrie o poveste pe care sa i-o spun baietelului meu ca sa-l determin sa ceara olitza cind face pishi si kaki!Spre rusinea noastra, mai folosim inca pampers...

Multumesc,
Amalia si Vladi

qsar spune:

quote:

---

Originally posted by ENYA

Draga Q,
... scrie o poveste pe care sa i-o spun baietelului meu ca sa-l determin sa ceara olitza ...
Amalia si Vladi

---

Am primit mesajul si iti multumesc pentru subiect.
Mi-a venit o idee dar mai am nevoie de vreo doua-trei zile sa se cristalizeze. Probabil marti sau miercuri o sa postez povestea.

Q (Gabriela)
PS As avea nevoie de cateva "sfaturi practice" de la mamicile carora le-a reusit "manevra" cu olitza.

ENYA spune:

quote:

---

Originally posted by qsar

quote:

---

Originally posted by ENYA

Draga Q,
... scrie o poveste pe care sa i-o spun baietelului meu ca sa-l determin sa ceara olitza ...
Amalia si Vladi

---

Am primit mesajul si iti multumesc pentru subiect.
Mi-a venit o idee dar mai am nevoie de vreo doua-trei zile sa se cristalizeze. Probabil marti sau miercuri o sa postez povestea.

Q (Gabriela)


PS As avea nevoie de cateva "sfaturi practice" de la mamicile carora le-a reusit "manevra" cu olitza.

---

Iuupiii! Abia astept. Da o cautare dupa "Operatiunea...OLITZA", poate te ajuta mesajele de acolo.
Amalia si Vladi