Nasterea Anei - 4 ani si 8 luni

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Nasterea Anei - 4 ani si 8 luni | Autor: isabela

Povestea nasterii ficei mele, incepe cu un an inainte de conceptia ei. In urma unor ecografii se descopera ca am pe ovarul drept un chist de marimea unei portocale. Medicul imi recomanda tratament cu anticonceptionale, dar dupa trei luni se constata ca dimensiunile chistului au ramas neschimbate, asa ca am luat hotararea sa ma operez. Aveam 28 ani, nu ramasesem insarcinata niciodata, si imi doream tare mult un copil. Trezita din anestezie mi se spune ca, odata cu chistul a fost si inlaturat si ovarul,pentru ca nu a mai putut fi salvat. In acel moment medicul mi-a spus ca nu este nici o problema, ca este adevarat ca sansele de a ramane insarcinata se diminueaza ,dar, totusi exista. Recomandarea este sa evit o sarcina in urmatoarele sase luni. Toate acestea se intamplau in mai. La sfarsitul lunii noiembrie, desi ciclul imi intarzia, nu m-am gandit la o sarcina. Am facut repede un test de sarcina si....Da, eram insarcinata. Nu-mi venea sa cred, si pana la prima ecografie pe care am facut-o eram la fel de neincrezatoare.
Au urmat primele greturi, vome, somnolenta, si din pacate mult, foarte mult stres. De cateva ori am fost pe punctul de a pierde sarcina, dar cred ca acolo sus cineva m-a iubit, a avut grija de mine si de copila mea. Nu am stiut sexul copilului, pentru ca intotdeauna la ecografii domnisoara ne arata funduletul. Am mers pe ideea unei nasteri normale, dar nu s-a putut.
Am depasit cu 5 zile termenul, iar eu nu mai simteam miscarile copilului, de altfel extrem de activ toata sarcina. In fine, merg la control si medicul imi spune ca daca in urmatoarele zile nu se va petrece nimic, atunci sa merg sa-mi induca nasterea. Zis si facut. Ma prezit dimineata la filtru, si dupa toaleta de rigoare, merg pe sectie.Mi se dau niste pastilute pe care trebuia sa le iau din jumatate in jumatate de ora. Era ora 8 dimineata. Pana la ora 14 nu am reusit sa ma dilat. Doctorul imi rupe membranele, si dupa o jumatate de ora decide perfuzia cu oxitocina. De aici , incepe chinul.Durerile erau groaznice, dar dilatatia nu a ajuns decat la 4. Medicul a devenit ingrijorat, pentru ca si bebe era in suferinta. Deja ,la ruperea membranelor, lichidul era verde. Dupa 3 ore de dureri cumplite, se hotareste:cezariana. Am fost dusa urgent in sala de operatii, iar ultimul lucru pe care mi-l amintesc este ca nu-mi doream decat sa vina mai repede anestezistul, ca sa nu mai simt nimic. Ana s-a nascut la ora 17:45, cu cordonul ombilical infasurat in jurul gatului, inghitind mult lichid amniotic. Scorul Apgar , la nastere a fost 7. M-am trezit din anestezie la ora 21:00, cand mi s-a spus ca am o fetita. I-am intrebat daca nu glumesc.Toata lumea imi spunea ca voi avea un baiat.Matusa mea, asitenta fiind, m-a asistat pe toata perioada aceasta, m-a asigurat ca am o fetita, care era bine, dar care inca era tinuta la incubator. Tatal ei a vazut-o imediat dupa nastere, si desi isi dorea un baiat, era tare mandru ca fiica-sa seamana cu el.
Dar stiti ce a fost ciudat? Nu am dorit sa o vad. Si acum ,desi au trecut aproape cinci ani, ma gandesc ce o fi fost in mintea mea.
Oricum din cauza sarcinii si a greutatii luate in plus am avut probleme cu vechea operatie, pentru ca un muschi s-a desprins( se numeste parca eventratie) si a trebuit rezolvata si aceasta problema.
Mi-au adus copilul abia a treia zi. Mi-era teama.Nu stiam ce sa fac cu ea.Nu aveam lapte, ea plagea de foame.
Dupa o saptamana de spital a urmat externarea, dar cand am ajuns acasa si m-am vazut singura cu un copil m-a apucat pe mine plansul.
Apoi, incet,incet am invatat sa ma descurc. Stateam si ma uitam la ea cum doarme, cum surade, cum s-a rostogolit pe burtica si nu se mai putea intoarce.Am invatat sa-i recunosc plansul.Stiam cum plage daca ii este foame, sau daca o deranjeaza ceva.
L-am pierdut pe tatal ei, cand ea avea 2 1/2 luni. A fost greu, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat sa trec cu bine peste aceea perioada si peste problemele ce s-au ivit, dar nu aveam timp sa stau sa ma gandesc la cat de greu imi era sa cresc un copil singura.
Sa spun ca ea este minunea vietii mele? Soarele din viata mea? Ar fi inutil. Pentru fiecare din noi copilul reprezinta acest lucru.
Regret doar ca nu mai am si un al doilea copil, desi, atunci, la nastere, nu mi-ar mai trebuit un alt copil.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Corina spune:

Draga Isabela,fetita mea se numeste Anna si are 7 luni si jumatate.Povestea nasterii fetitei tale este aproape identica cu a Annei.
Imi pare rau pentru sotul tau,se spune ca Dumnezeu îi cheama la el pe cei pe care îi iubeste prea mult.

Quand il sent l'heure venue, le guerrier de la lumière abandonne
tout et
part pour l'aventure dont il a tant rêvé .
( Paolo Coelho)

Theodora spune:

Draga mea,
Povestea ta,desi scurta si concisa,m-a emotionat profund!!!
I-mi pare rau de sotul tau!
Si eu,la 18 ani,am avut aceeasi operatie ca si tine si mi-a fost inlaturat ovarul sting,trompa stinga mutilata...deci practic am ramas pe jumate...Azi am doi baietei gemeni si STIU CA NIMIC NU E IMPOSIBIL!!!

Theodora, Alexandros, Yannis(1 AN pe 03.Aprilie.2003)
Duble the joy,duble the love,twins are a blessing,from above...