Spuneti-mi cum pot sa il fac sa ii placa la gradi?

Iata ca a inceput gradinita. Un calvar, se pare, desi am sperat ca anul acesta sa avem succes. Baietelul meu are 3 ani si 10 luni. Am incercat si anul trecut sa il duc la gradinita, dar a trebuit sa il retrag. Acolo nu facea altceva decat sa planga si sa doarma (program lung, pana la 17:30). La recomandarea medicilor si a educatoarelor, l-am retras. Mi s-a spus ca are un sindrom posttraumatic, trauma fiind produsa in principiu de despartirea mea si a tatalui lui. De fapt au fost trairile mele, stres, lacrimi, nervi, disperare, etc pe care el le-a perceput atunci (septembrie 2003-ianuarie2004) si care si-au spus cuvantul abia peste cca 4-5 luni... Am ascultat, l-am retras, a stat cu mine, cu parintii mei si cu fratele meu si sotia lui undeva in afara Bucurestiului la curte si si-a revenit. Eu am facut naveta intre casa mea si casa parintilor mei, ca sa fiu cu el, eu lucrand, normal, in Bucuresti. Am incercat astfel, stand acolo cu el sa il fac sa aiva aproape doi barbati, tatal meu si fratele meu, deoarece fostul sot, tatal lui adica, nu l-a mai vazut de un an (pur si simplu nu se intereseaza de copilul lui), iar micutul chiar are nevoie de un model masculin. Acum chiar e alt copil. Daca inainte nu vorbea, nu se juca, nu se integra in grupurile de copii, nu socializa in nici un fel, acum este de cele mai multe ori lider de grup. M-am bucurat, am zis ca va fi OK la gradinita de data asta. Insa... nu e asa. Ieri, a fost cum a fost, a mers de bunavoie la gradinita, ne-am despartit fara lacrimi, am aflat ca a plans la pranz, cand a vazut ca alti copii sunt luati de parinti/bunici si pe el nu il ia nimeni. Am vorbit cu el despre "serviciul" lui, despre faptul ca mami trebuie sa se duca la servici pt ca altfel seful nu ii da bani ca sa luam jucarii, ii duc cate ceva in fiecare zi, dar azi ...a trebuit sa alerg dupa el prin gradinita sa il dau educatoarei si sa pot pleca. Doamne, in ce urlete, saracutul nici lacrimi nu mai avea, erau niste manifestari nervoase... Ma mustra constiinta, nu vreau sa sufere, nu vreau sa planga, daca plange el, plang si eu, insa sunt constienta de faptul ca nu se poate altfel. Nu are cine sa ma ajute, eu si copilul meu stam in Bucuresti, parintii mai impreuna cu fratele meu si sotia lui stau in afara Bucurestiului. Nu vreau decat sa ii fac suferinta mai usoara, sau, si mai bine, sa fac mersul la gradinita sa fie o bucurie. Va rog, daca v-ati confruntat cu o astfel de situatie, ajutati-ma cu un sfat. Va multumesc din suflet.

KUKI spune:

Si eu l-am dat pe al meu la camin de mititel. Nici nu implinise 3 ani cand l-am dus prima data. Si tot asa, il lasam plangan de se auzea pana in strada. Plangea el, plangem si eu. Pana la serviciu, mi se inodau lacrimile in barba. Am avut noroc ca la aceeasi gradinita si-au inscris baietelul si prietenii nostri de familie. Copii se cunosteau deja, se jucasera de multe ori impreuna si asa nu se mai simteau singuri acolo. Se aveau unul pe altul, ii lasau sa doarma impreuna. Incet, incet s-a acomodat si a inceput sa-i placa, dar de mare ajutor i-a fost prietenul lui de acasa. Eu zic fie sa incerci sa il iei cateva zile mai devreme si apoi incet, dupa ce se mai imprieteneste cu copii sa il lasi din ce in ce mai mult. Sau sa te imprietenesti cu o alta mamica de acolo. Sa iesiti seara cu copii in parc, sa se joace impreuna si in afara gradinitei si in felul asta sa fie pentru el o bucurie sa se duca la gradi sa se intalneasca cu prietenul lui. Ar fi bine daca i-ai duce de acasa ceva drag lui. Stiu eu...o pernita cu care doarme el sau un ursulet, jucaria preferata, ceva de genul asta.
Stiu ca te doare sufletul sa il lasi plangand acolo, dar o sa gasesti tu o solutie si ai sa vezi ca pana la urma o sa ii placa si o sa se duca cu placere. Mai depinde si de educatoare cum se poarta cu el. Sa nu il certe cand plange. Sensibilizeaza-le si tu cu ceva...stii tu, ca la noi asa trebuie !

Iulia

miris_ spune:

Kuki, iti multumesc pentru incurajare. Am sa merg inainte, sperand ca vine si ziua in care se va duce cu drag la gradi. Problema e ca a inceput sa se scoale noaptea si plange ca el nu vrea la gradinita, si mai rau e ca a inceput sa faca pisu in pat. Are prietenii din parc in aceeasi grupa cu el, are si paturica de care e nedespartit (cand se culca sta cu paturica lui in brate si isi suge degetul pana adoarme). Cand il iau, e fericit ca a mancat singur, ca a primit bulinuta verde de campion pt ca a papat tot... Sper sa fim pe drumul cel bun, chiar daca acum inca nu vrea sa se duca si mergem in plansete pana acolo. Bine-nteles ca le-am sensibilizat pe educatoare din prima zi, de pe 1 septembrie, pt ca...e mai bine asa. Dumnezeu sa ne ajute, sa fie bine! Iti urez multa bafta si sanatate multa si tie si puiului tau.

clauditzadennis spune:

Poti incerca si cu un stimulent. Eu am incercat varianta cu Dennis si a mers. Intreba-l ce-si doreste el mult de tot si spune-i ca daca n-o sa mai planga o sa-i cumperi. Lui Dennis ii plac masinile ale caror usi se deschid. Am negociat cu el, i-am cumparat masinuta in a 3a zi de gradinita si dupa o saptamana nu a mai plans deloc. Succese!

miris_ spune:

Claudia, iti multumesc, citind cele scrise de tine mi-a venit o idee.
Eu vroiam sa ii fac cea mai mare surpriza de ziua lui, cand am sa ii iau un catelus-bichon, dar am sa ii spun ca mami se duce la servici ca sa avem bani sa luam acel catelus pe care si-l doreste el. Cred ca asa o sa mearga cu drag la gradinita, stiind ca in sfarsit ii pot indeplini dorinta. Nu ii zisesem nimic despre faptul ca a fatat catelusa, ca o sa avem catelusul, pt ca vroiam sa fie surpriza, dar poate e mai bine asa, sa stie dinainte.
Fetelor, va pup si va multumesc mult pentru sfaturi.

Cristina

KUKI spune:

Si eu zic ca e buna ideea, dar sa nu cumva sa planga si mai tare ca vrea sa stea acasa cu catelul, sa nu-l lase singur. Mai bine incerci cu o masinuta, ursulet, ceva care sa poate fi luat cu el la gradinita.
Daca ai sti cu ce drag imi amintesc acum de zilele cand plangea la gradinita de nu mai stiam cum sa-l impac...Timpul trece asa repede...Acum e mai inalt ca mine, cosuri pe fata si vocea groasa. Dar tot puiul meu este.

Iulia

miris_ spune:

Pai...cam asa este, ar putea sa vrea sa stea cu Bili acasa (l-a botezat pe catel cu muuult timp inainte), am sa incerc intai cu altceva.
Iar referitor la copiii care cresc... intotdeauna o sa ii consideram pui...
Eu una inca ma simt copil in prezenta parintilor mei, ce sa mai zic de ei, pt care o sa raman un copil toata viata.
Cred ca asa simt toti parintii.

Cristina