Noi ne-am nascut la "Cuza-Voda" in Iasi...

Era 15 septembrie 2001, aveam 40 saptamani si 5 zile de sarcina si aproape "uitasem" ca trebuie sa nasc, preocupata fiind sa ma uit la TV si la ce se mai intampla in zilele acelea la New York... Intrasem in mileniul al III-lea, cum spuneau ziarele... Sambata, dimineata devreme, am simtit ceva ciudat prin abdomen..."aha" mi-am zis...si am cautat prin revistele "mami" sa gasesc articolele despre travaliu. Citesc (era 4-5 dimineata) si aflu ca exista si un "fals travaliu". Oare in cazul meu despre ce era vorba: falsul sau adevaratul travaliu? Aveam sa ma lamuresc cateva ore mai tarziu, cand deja incepusem sa-mi notez intensitatea contractiilor. Sotul meu a plecat la servici (avea un examen, nu putea lipsi), eu am plecat...in piata. Intoarsa acasa, m-am apucat de copt ardei etc., neuitand sa-mi notez contractiile, care erau suportabile. Pe la ora 13, dupa ce s-a intors sotul meu, am plecat la maternitate.Camera de garda, doctorul de garda (o tipa tanara), care imi face un scurt control si ma trimite la chiosc (!), in curtea spitalului, sa-mi cumpar o lama, ca nu era bun bic-ul cu care venisem de acasa. O.k., ma internez, sotul meu ramane jos, la parter, noi pe atunci nu stiam ca se poate intra lejer intr-o maternitate, la toate etajele, ne " intimidase" portarul de acolo. (Trebuie sa fac o paranteza: voiam cezariana, asa stabilisem cu medicul care m-a urmarit in rimpul sarcinii, care medic insa nu se mai afla in tara, plecase in urma cu 3-4 saptamani. Bineinteles, am mers imediat la alt medic, din aceeasi clinica particulara unde fusesem de la inceputul sarcinii,insa nu stiam ca noul doctor era mare sef se sectie la maternitate...si, va dati sema, se astepta la mult mai mult...)Sar peste cateva etape, ajung la momentele importante din seara aceleiasi zile, cand se hotarasc sa ma opereze, dupa ce se consultasera la telefon cu doctorul de care povesteam in paranteza si care, bineinteles, nu a putut veni... dar si-a dat acordul pentru cezariana. Asa ca m-au operat: o doctorita tanara, doi medici secunzi, tot tineri, o anestezista , doua asistente s.a.m.d. Ai macat ceva astazi? sunt intrebata. Da, dimineata, un ardei copt(era cam ora 21)."Du-te la baie, ajuta-te de degete si incearca sa vomiti tot!" - anestezista. Ascultatoare, ma duc la baie,asa imbracata in camasa rupta a spitalului cum eram, imi bag doua degete in gura...dar...nimic. Mai incerc...tot nimic. In plus, in baie era un frig ca tremuram din tot corpul. Ma intorc si le spun ca nu am reusit sa vomit. Poate au niste pastile care sa ma ajute... Nimic, inapoi in baie si vomita! Am si acum imaginea in minte: aplecata deasupra closetului, cu camasa fluturand pe mine,tusind, innecandu-ma, dar nereusind sa vomit. Cineva (o alta gravida, o asistenta, nu stiu) ma impunge cu degetul in spate si-mi sopteste sa-i spun doctoritei ca am vomitat, altfel imi baga un tub in stomac si e cam nasol...O.K., oricum incepusem sa devin indiferenta, nu mai conta ce se intampla cu mine, numai sa scap odata. Cum am aflat mai tarziu, infirmiera trimisa la parter sa-i spuna sotului meu ca intru in operatie, i-a spus sa plece acasa, ca nu se intampla nimic in noaptea asta, ci maine dimineata... Cand ma suiam pe masa de operatie, unul dintre medici ma intreaba ce mi-au spus la echo, ce sex are copilul. Baiat, am raspuns eu. Bineinteles, au ras, daca nu vor scoate un baiat, ce se va intampla etc. Sa nu credeti ca uitasem de bani, aveam plicurile pregatite in buzunarul halatului, conform "tarifelor in vigoare", dar nu apucasem sa le dau, halatul ramasese in sala de travaliu. Le-am dat a doua zi, la toti, de la medici pana la asistente. M-au anesteziat, am adormit destul de greu, le tot spuneam ca nu simt anestezia, dar m-au linistit, nu ma taie pana nu adorm... In timpul operatiei, asa, deodata, am inceput sa aud tot: auzeam cum vorbesc medicii, clinchetul instrumentelor, simteam ceva vag in burta, dar nici o durere...am adormit la loc...si m-au trezit ei, strigandu-ma pe numele mic (asta mi-a placut), sa-mi arate bebelashul:Tudor era curat, frumos, 3,800 gr si 51 cm si tipa de mama focului. L-am privit printre gene, apoi am inchis ochii si am intrebat "care a fost scorul Apgar?" (iaca ce ma interesa pe mine in momentul acela!!!!). Nici ei nu se asteptau la o asemenea reactie, asa ca au intrebat "Cum?!!" Cu mare efort, am repetat intrebarea. Nota 9, la 5 minute dupa. Era ora 23 cand am ajuns la terapie intensiva si lasata acolo, pe intuneric. M-am trezit la ora 2 noaptea, cu o nevoie intensa de a face pipi, bineinteles. Nu aveam sonda. In jur, cateva paturi cu mame operate in ziua precedenta, usa era lag deschisa, dar nu se auzea nimic. Eu simteam ca explodez, am scos cateva sunete, dar nu a venit nimeni. Gata, imi dau drumul si am terminat, imi spuneam. In cele din urma, aude o mamica care statea chiar langa usa si reuseste ea sa cheme o asistenta, ii explica ce vreau. Asistenta aduce o chestie din aia (plosca?) si pleaca, fara nici un cuvant... Dar, pana la urma, a trecut noaptea, la 7 dimineata a venit sotul meu, m-a ajutat sa urc la etajul 4 sa-l vad pe bebe (am urcat de la etj 1 la 4, ajutata de el si de lift). A venit si doctorul cel mare de care va vorbeam mai sus, inconjurat de o pleiada de medici tineri,si-a cerut scuze ca nu a putut veni noaptea trecuta, nu face nimic,domnule doctor. Toate cele cinci mamici care erau la terapie intensiva atunci se aflau la primul copil si toate erau sigure ca nu le mai trebuie al doilea, le ajunge... Astazi, Tudor este un barbatel de aproape 1,5 ani, sanatos si voinic, si ma gandesc ca, peste vreo 5-6 ani, as incerca si o surioara pentru el... Toate cele bune.

Samurai-lady spune:

Frumoasa poveste.

Cred ca si eu vreau cezariana la al doilea .

Ca.....cu nasterea naturala m-am lamurit.
Doare de te

Pupici flacaului tau.

Samurai-lady si bb Ken.

desprecopii spune:

draga Ioana - te rugam sa ne trimiti o pozica cu familia completa - pentru Destine - prima pagina.

iti multumi,
desprecopii.com

Pentru parinti... despre copii!