De-acasa,la portile Levantului si mai departe...

Subiectul ti-e dedicat,draga Iris,cu speranta ca vom gasi pe cineva care sa fi strabatut Drumul Matasii pana la capat.




Dimineata de aprilie,emotii mari,racoarea primaverii inca necoapta bine ne trezeste brusc...ne grabim spre gara.Ahmad,vesel ca pleaca acasa,ne zambeste de pe(!) peron...Sa va fac cunostinta:Ahmad e prietenul nostru de familie,un baiat cu un suflet de aur si de o finete cum rar intalnesti.Datorita lui,am avut parte sa cunoastem o lume mirifica,lumea in care el a avut privilegiul sa se nasca.
In sfarsit,pornim...trenul alearga spre Bucuresti,grabit si el sa nu piarda legatura cu Istanbulul.Ajungem in timp util,cum ne-a asigurat de fapt si domnisoara de la Agentie.
Pe la 2 dupa-amiaza plecam spre batranul Byzantium.Intr-o ora iesim din Romania.Traversam in graba parte din Bulgaria,ajungem in vama turceasca pe la 2 dimineata.Primul impact cu turcii a fost cam neplacut ca ne-au facut sa coboram din tren pt control .Pe la pranz ne trezim in gara la Sirkeci.Turci batrani se ofera sa ne care bagajele si sa ne gasesca cazare.
Alegem un hotel pe partea asiatica cu vedere spre Cornul de Aur.Erau mai curate si mai aproape de gara Hayderpasa,de unde aveam sa ne continuam calatoria peste doua zile.
Spre seara,iesim pe faleza,facem o plimbare lunga cu ferryboat-ul...un apus de soare pe Bosfor si-apoi explozia de lumina a unui oras care parca nu doarme niciodata...Mancam peste la gratar preparat intr-un "restaurant-barca".E delicios.
A doua zi pornim vioi,incercand sa cuprindem cat mai multe:Moscheea
Albastra(moscheea sultanului Ahmet,strajuita de cele sase minarete,cu
siluetele lor elegante si mozaicurile din ceramica albastra...cu adevarat o perla arhitecturala) ,Palatul si muzeul Topkapi(tezaurul si haremul-si el tot un fel de tezaur)...facem o pauza de masa,stropiti din plin pe maini cu apa de flori,pornim mai departe...Hipodromul si negrsit,Bazarul...unde orice tranzactie se incheie dupa luuungi tratative,neaparat cu un pahar de ceai negru si f. amar.Incheiem ziua sfarsiti,nu inainte de a ne relaxa la o baie turceasca...o experienta extrem de... revigoranta.
Mai prindem un rasarit de soare pe doua mari deodata si mai reusim sa vedem Palatul Dolmanbahce(ultima resedinta a lui Ataturk,ale carui amprente le gasesti de altfel peste tot,intr-o repetitie destul de obositoare pentru niste romani ca noi care,nu de multa vreme au scapat de imagini repetate obsesiv).Mai apucam sa urcam in turnul Galatii,unde admiram orasul...Doamne cat e de mare!
Ne despartim de Istanbul ca de un vechi prieten caruia n-am apucat sa-i dam onorurile cuvenite,cu dorinta deja incoltita-n suflet ca trebuie sa revenim...candva.
Drumul spre Siria,prima dintre portile Levantului pe care aveam s-o
"deschidem" peste aproape doua zile,s-a dovedit extrem de relaxant.Desi,cand am vazut vagonul cu care trebuia sa calatorim,mai ca-mi venea sa ma razgandesc...asa parea de "necajit".
Ne-a deschis insotitorul de vagon-abu Khalid-un baiat pe care l-am placut din prima,cu un zambet cald care-i inunda fata ne-a poftit sa urcam in tren,ne-a dus bagajele la cuseta noastra...foarte curata si,desigur parfumata.
In tot vagonul eram noi,o familie de danezi si o alta familie -el din Alep,ea turcoaica,venisera in vizita la ai ei si-acum se-ntorceau acasa.
Am fost tinuti in puf de abu Khalid:ceaiuri,fistic,narghilea,cafele cu aroma de hel,istoria religiilor,seminte,sociologie,caramele si iar ceaiuri...Aproape n-am simtit cand am ajuns in Siria...Vama, ca un mic canton forestier,vamesii deosebit de amabili,dupa ce-au vazut ca suntem in ordine ne-au urat bine ati venit(ahlan-was-ahlan,cuvinte pe care-aveam sa le aud repetate de mii de ori in urmatoarele vreo 40 de zile).
In Alep am ajuns seara.Noi aveam sa ramanem in oras,alaturi de noii nostri prieteni danezi,iar Ahmad avea sa-si continue calatoria spre Damasc.Urma sa ne intalnim peste vreo 10 zile,in Damasc.(urmeaza...din pacate nu pot scrie tot odata din lipsa de timp)