Luca...puiul meu grabit(nascut la Ste-Justine )

Am sa va povestesc si eu nasterea puisorului meu Luca


Miercuri, 7 august 2002 mi-a fost cam rau , m-a durut mijlocul, dar, nu era ceva nefiresc dupa cum auzisem, era foarte normal sa doara din cand in cand .
Joi, 8 august am hotarat cu Letitia sa mergem la Lacul Castorilor, la festivalul de dans, si, zis si facut. Inainte de a pleca, nu stiu ce mi-a venit dar am dansat cu Dragos …chiar ma gandeam ca innebuniseram amandoi. Apoi am plecat. Nu stiu, dar ma simteam din ce in ce mai grea, imi era dificil sa merg. Dupa ce ne-am intors de la festival, toata noatea de 8-9 mi-a fost rau, dureri cumplite de mijloc, iar eu m-am gandit ca am racit la rinichi (fiindca-mi fusese frig) si am inceput sa-mi pun sticle cu apa fierbinte la mijloc. Asta ma mai calma. M-am mutat in sufragerie insa degeaba… nu-mi mai gaseam locul. Dupa ce puneam caldura reuseam sa ma calmez si adormeam cate putin dupa care iar… Dimineata,pe 9 august cand m-am trezit, am inceput iar cu apa calda ca sa ma calmeze, si am observat niste scurgeri rozalii in chilotei. Am pus mana pe telefon si am sunat la spital si o infirmiera mi-a zis ca daca nu este sange sa nu-mi fac griji. Bun, mai stau un pic si cand ma duc in baie…deja erau picaturi de sange. L-am sunat pe Dragos la servici si l-am rugat sa vina mai repede acasa. Nici nu mi-a trecut prin cap ca voi merge sa nasc, nici vorba. Pe la ora 14 am plecat amandoi ca sa rezolv ‘problema’. Am ajuns acolo, m-am dus la urgente si m-a trimis direct la sala de nasteri. Ciudat….m-au trecut niste fiori. M-am intampinat o infirmiera dragutza, si calma, care m-a dus intr-o sala de nasteri. Incet mi-a zis sa ma asez pe pat, sa-i spun care e problema si sa-mi ridic tricoul ca sa poata sa-mi puna centurile sa-l monitorizeze pe pui . Mi-a zis ca va veni imediat un medic. Eram deja cam nelinistita. Inainte de a pleca de acasa, am apucat sa-i dau prietenei mele un mail ca mi-e rau si ca trebuie sa plec de urgenta la spital. Minutele s-au scurs repede. Doctorita mi-a facut un consult si mi-a zis ca deja sunt in travaliu si ca sunt dilatata 1,5cm. Eu tot le spuneam ca nu vreau sa nasc, ca nu-i momentul. Pe Dragos l-au luat intr-o sala ca sa-i puna intrebari , iar eu eram singura, suparata si speriata. Da, eram suparata pe bb Luca fiindca trebuia sa stea cumintel acolo in burtica. Doctorita a revenit sa-mi spuna ca, chiar daca contractiile vor inceta , tot voi ramane in spital pentru urmarire. Apoi a batut cineva la usa si supriza…era prietena mea care venise intr-o fuga la spital. Am reusit sa ma calmez. Apoi a aparut si Dragos. Ma durea mijocul din ce in ce mai tare. Mi-au agatat o perfuzie de mana si am plecat cu Letitia prin spital, sa ma plimb pe culoarul de langa camera mea. Peste o jumatate de ora , mi s-a zis ca va veni un alt medic sa ma consulte si ca va trebui sa ma sui in pat sa-mi lege iar centurile alea cu care imi urmareau contractiile si bataile inimii lui Luca. Mi-era groaza sa ma sui in pat fiindca observasem eu ca era mai greu de suportat durerea decat mergand. Mi-a zis ca dupa consult ma va lasa sa merg iar. A venit doctorita, si…in timp ce ma consulta, mi s-a rupt apa…o durere surda, si o imensa cantitate de apa fierbinte a inceput sa-mi curga…. Cumplita senzatie. A inceput sa ma apuce un tremurat pe care nu puteam sa-l controlez. Letittia si Dragos erau langa mine. Infirmiera la fel incerca sa ma linisteasca. Atunci mi-a zis doctorita, cale de intors nu mai exista, bebele vrea sa iasa afara, gata sa incerc sa ma linistesc. Erau aproape doua zile de cand eu nu-l mai simtisem ca alta data. Eram dilatata 2,5cm…si era ora 17.30. Le-am zis ca vreau sa nasc cu epidurala. Au venit cu niste foi la mine pe care le-am semnat si apoi mi-a zis ca anstezistul va veni in 10 minute. Asa a si fost. Imediat a aparut. Anestezista, m-a rugat sa ma ridic, mi-au pus o perna in fata, si m-au rugat sa nu ma misc deloc. Era dificil fiindca contractiile veneau una dupa alta, dar erau neregulate. A fost si nu a fost dureroasa epidurala.Oricum suportabila. Mi-a introdus un ac, si apoi am inceput sa simt o durere ascutita spre dreapata, apoi spre stanga…coborau incet. Am strans-o pe Letitia de mana cat am putut de tare…si s-a terminat. M-au asezat usor pe pat si apoi au venit cu niste gheata la mine sa-mi zica sa le spun daca simt gheata pe masura ce coborau din jos de mijloc. Incepusem sa amortesc…dar ciudat imi simteam picioarele. (Dragos chiar m-a ciupit de picior creazand ca nu simt nimic, dar de unde ca am simtit insa nu durere…era altceva) De dat din pat jos…nici vorba. Eram legata de aparatele alea. Incepeau sa vina contractii din ce in ce mai mari…dar eu DEJA nu le mai simteam…erau numai Dragos si Letitia care-mi spuneau cand sunt , si se tot minunau cat de mari. In camera era aer conditionat. Lor le era frig, in schimb mie mi-era numai bine. Ma acoperisera cu zeci de cearcefuri calde, dar eu tot tremuram, insa involuntar. Efectiv era o stare de stress, frica, emotii….toate la un loc. Dragos cu Letitia incercau sa ma destinda, ma simteam in siguranta cu ei doi. Medicii se tot perindau pe langa mine, si infirmierele la fel. A urmat o perioda, in care mi-era somn, as fi vrut sa dorm, chiar am incercat un pic, dar nu reuseam. Eram suparata. Da, eram suparata pe bebe fiindca s-a grabit sa iasa, desi il rugasem sa stea acolo cumintel. Chiar ii spuneam Letitiei ce sentiment ciudat de suparare pe Luca ma cuprinsese. Vroiam sa ma trezesc din acest vis…insa nu era VIS . A trecut timpul…nici nu stiu cum si cand. Pe la ora 9 seara au venit alte prietene…. Asa m-au obosit. Vorbeau tare…nu-mi convenea nimic. Apoi, dintr-o data am inceput sa simt o durere cumplita la mijloc. Erau contractii, aproape ca nu puteam sa respir de durere. De fapt…se terminase epidurala. Au chemat repede anestezista si a venit si mi-a mai facut o doza…dar contractiile tot le simteam fiindca a durat un pic de timp pana si-a facut efectul. M-au intrebat ce fel de durere simt. Simt o presiune jos ???? I-am zis simt o durere si parca si o presiune dar nu stiam sigur…eram cu pluta….mi-era frica si tremuram intr-una. A venit o doctorita si dupa consult mi-a zis ca eram deja dilatata complet. Era ora 21-21.30…. Mi-a spus ca e timpul sa imping. Infirmiera, foarte stapana pe sine mi-a zis ca eu nu trebuie decat sa ascult si totul va fi ok-ei. Oare ??? ma gandeam eu. Contractiile deja nu le mai simteam. Dintr-o data s-a umplut camera de infirmiere si medici. Toti erau in jurul meu. Am inceput sa imping. Nu simteam durere, doar ca ceva se intampla in burta mea, atat. Inca o data…si inca o data. Nu-mi mai amintesc. Stiu doar ca incepusem sa obosesc. La un moment dat…a fost o pauza, toti vorbeau…nu deschisesem un ochi de frica dar ii auzeam parca ce spun. Mi-au dat o masca cu oxigen si mi-au zis ca este ultima oara cand imping si ca va trebui sa se foloseasca de forceps ca sa-l scoata pe Luca fiindca lui ii scadea pulsul la jumatate in timpul contractiilor.(Ah!…sunetul ala…al forcepsului…nu vreau sa ma mai gandesc) Era urgent sa-l scoata. Atunci…in acel monet m-am gandit ca era ultima sansa sa dau tot ce pot din mine numai ca bebe sa iasa normal nu tras cu forcepsul. Mi-era frica. I-am auzit glasul lui Dragos : ‘hai puiu, tot ce poti, impingi cu toata puterea ta, da??? ‘ Da, am zis…dar nu mai veneau contractiile. Mi-au pus repede o masca cu oxigen si parca prindeam puteri…La un moment dat, dupa o asteptare de cateva minute, mi-au zis, acum va trebui sa impingi fiindca vine o contractie. Si….am impins cat am putut eu de tare….nu mai puteam….era tot ce putusem sa fac…si gata…bebe a iesit. Nu pot spune ce senzatie ciudata de golire. Fara durere….ciudat. mi l-au pus pe burta pe bebe. Mi-am aruncat un ochi, mi-a s-a parut foarte vanat, si nu misca deloc. Apoi Dragos a taiat ombilicul…eu nu am vazut nimic. Eu tot intrebam intr-una : « l-ati scos cu forcepsul sau nu? » toti imi repetau « NU, NU »…dar mie nu-mi venea sa cred. Atunci am rasuflat usurata. L-au luat apoi pe bebe si l-au sters, …am auzit un tipat, apoi altul…si apoi pauza….nu se mai auzea nimic. Am inceput sa plang. Am crezut ca s-a intamplat ceva. Dar m-au linistit ca are ceva probleme respiratorii dar sa stau linistita ca este sub observatie. Ce emotii puternice. Intr-adevar…sunt unice. Mi l-au adus pe Luca infasurat, i-am dat un pupic, si Dragos a plecat cu el si cu un medic pediatru. Mi-au zis ca trebuie sa mearga la incubator, fiindca are nevoie de oxigen. Eram SPERIATA . SCOR APGAR 6-7-8… Apoi eu am ramas in continuare pe masa aia. Mi-au zis sa mai imping o data pentru placenta si apoi au inceput sa ma coasa. Fusesem taiata ca sa poata iesi bebe fara forceps. Nascusem SI eram fericita. Nascusem la ora 10 si 4 minute seara. Am mai stat acolo in sala aia de nasteri cam pana la ora 12 noaptea si apoi m-au mutat pe un pat si m-au dus intr-un salon. Dragos cu Letitia au stau langa mine. Apoi pe la ora 1 sau 2 . nu-mi aimntesc au plecat acasa nu inainte de a trece pe la Luca.
A urmat o noapte grea. Nu am putut sa dorm. Infirmierele erau toate langa mine, mi-au dat calmante fiindca anestezia incepuse sa se treaca. Pe la ora 2 noaptea am cerut sa ma dau jos din pat .
Pe la ora 6 m-am hotarat sa merg sa-l vad pe bebe, eram tare speriata . M-am dat jos din pat. Ma miscam greu dar vroiam neaparat sa-l vad. Parca nu mai puteam respira daca nu-l vad. Am trecut pe langa infirmiere si le-am zis ca vreau sa-l vad pe bebe. Era la soins intensifs. Era chiar in partea opusa a culoarului. M-au intrebat daca nu vreau un scaun rulant. Am zis ca ‘nu ‘ca merg incet. Si am pornit, un pas, apoi altul…dar parca culoarul ala in loc sa se micsoreze, el mai mult se departa. Ma mai tineam de un perete mai faceam un pas…la un moment dat de oboseala si durere credeam ca cedez nervos. Vroiam sa zbor sa-l vad pe micutz…dar nu puteam. A fost cel mai cumplit drum pe care-l aveam de parcurs…. M-au vazut alte in firmiere si mi-au zis ca daca vreau un scaun cu rotile le-am zis ca nu vreau, ca pot sa merg singura. Am ajuns in sfarsit la capatul culoarului la receptie. Am zis ca vreau sa-mi vad bebele. Le-am zis cum il cheama. Avenit o infirmiera cu mine mi-a zis sa intru sa ma spal pe maini si m-a intrebat cum de am venit singura ca de ce m-au lasat sa plec, ca de la ce salon sunt….habar nu aveam de unde plecasem….uitasem sa ma uit pe usa. M-a intrebat cum o cheama pe infirmiera mea…nici asta nu stiam sa-i spun. Am intrat sa ma spal si atunci am CEDAT NERVOS…fiindca dupa ce ca eram la capatul puterilor…eram sfarsita…nu gasisem robinetii sa ma spal…am inceput sa plang.(of…instalatiile astea sofisticate). Si cand am lasat capul in jos am observat doua pedale pe care scria cald si rece….. trebuia sa apas pe ele ca sa curga apa…. Ce sa mai …a fost cumplit. Infirmiera ma astepta afara ca sa ma duca la bebe. Am intrat…mi-au dat lacrimile imediat. Bagat intr-un incubator, cu niste siringi infipte in cap, mititelul dormea cu capul intr-o punga in care i se pompa oxigen…. Asa o mila m-a cuprins….era atat de mic, il priveam si ma simteam vinovata ca l-am facut atat de mic. (2KG 100) Infirmiera mi-a adus un scaun cu rotile si m-am asezat si am inceput sa-l privesc. Mi s-a parut ca semana cu Dragos. Mi-a zis ca pot baga mana la el inauntru ca sa-l mangai, dar mi-era teama sa nu-i fac rau. Am inceput sa-i vobesc :’ puiutzul lui mami’…exact cum ii spuneam cand era in burtica…si , atunci a inceput sa se miste si sa incerce sa deschida ochisorii. Atunci mi-am dat seama ca ma recunoscuse, imi recunoscuse vocea….. am stat…nici eu nu mai stiu cat, lacrimile imi curgeau siroaie..plangeam in hohote, si apoi infimiera mi-a spus ca am stat suficient, ca-mi fac rau atat mie cat si puiutzului si m-a dus in salon cu scaunul rulant fiindca nu mai aveam puteri sa ajung singura. Am mai stat vreo ora si a aparut si Dragos. Eram nelinistita, ingrijorata. Apoi am fost si cu Dragos la bebe. Am vorbit cu medicul. Au zis la inceput ca va sta cat va fi nevoie pana i se rezolva problema respiratorie. Apoi mi s-a zis ca doua saptamani, …si pana la urma a stat doar 9 zile. Micutului ii era din ce in ce mai bine.
Multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca starea lui bebe s-a imbunatatit iar acum il avem acasa cu noi.
Suntem foarte foarte fericiti.

Despre sotul meu : a doua zi cand a venit la spital zice : puiu, uite, am facut niste bataturi in talpa de azi noapte cand impingeam amandoi….hihihi…( si chiar era adevarat)

Cred ca m-am aberat, dar asta am scris-o atunci dupa nastere, iar acum am mai prescurtat-o….scuze !

diana spune:

Totul este bine cind se termina cu bine! Oarecum povestea ta seamana cu a mea.Si puiul meu a avut 2Kg la nastere.(33 saptde sarcina).Tu la cite sapt. ai nascut?
Sa-ti traiasca, sa fie sanatos si sa te bucuri de el!
Te pup
Diana

gabid spune:

Si Simona s-a nascut la 32 de saptamani.Cu o zi inainte m-am plimbat toata ziua,am fost si la tara ,am condus masina si uite ca Simona s-a grabit sa iasa afara.Imi era teama dar totul a fost bine,a avut scor Apgar 9,a tipat si a respirat singura si pe deasupra a avut 2,800kg.Acum are un an si 3 luni.Am avut ceva probleme neuromotorii cu ea dar acum pare sa fie bine.Incanu merge dar cred ca , curand isi va da drumul.
Acum deja vorbeste stalcit si este f.matura pt varsta ei!Doar stii ca bb de 7 luni sunt cei mai destepti!

Te pup,
Gabi.

Codrutza spune:

Diana, am uitat sa spun, eu am nascut la 34 de sapt. Bb a fost micutz fiindca eu in luna a saptea in loc sa iau in greutate am slabit un kg...

Floare de Colt spune:

Codrutza, mi-au dat lacrimile la povestea ta si ma bucur ca totul s-a terminat cu bine.
Sa-ti traiasca comoara si sa-ti bucure sufletul in fiecare clipa.

Va pup cu drag,
Camelia

PS. Am vazut ceva poze de la voi, dar daca ai mai multe, eventual cu toata familia, poti sa-mi trimiti, daca vrei, la adresa c.lazar@tnw.tudelft.nl

Deschide poarta sufletului si vezi in tot ce te inconjura splendoarea lui Dumnezeu

desprecopii spune:

Codrutza draga te rugam sa ne trimiti o poza a familiei tale - am selectat povestea ta pentru Destina - prima pagina.

iti multumim



Pentru parinti... despre copii!

Cristina spune:

Codrutza, am plans citindu-ti povestea. Eu am nascut-o pe Sanziana prin cezariana din pacate (sau din fericire - nici nu stiu ce sa zic). Ai povestit atat de frumos, ca ma vedeam si eu acolo langa tine.
Multa sanatate si noroc va doresc!