Adoptia este pentru totdeauna

Va rog sa cititi aceasta povestioara despre cum putem spune copiilor nostri ca au fost adoptati. Astept impresiile voastre



ADOPTIA ESTE PENTRU TOTDEAUNA

Inca de cand Celia era foarte mica parintii ei i-au spus ca era adoptata. I-au zis ca nu a crescut in pantecele mamei sale, ci in pantecele unei doamne numite “mama sa biologica”.
Celia nu a auzit cu adevarat ceea ce ii spuneau ei. Cand parintii sai au zis “Celia, noi te-am adoptat pe tine”, pentru ea aceste cuvinte sunau la fel ca “Celia, noi te-am dus in parc cand erai bebelus”.
Intr-o sambata, Celia si parintii sai stateau intr-un leagan pe veranda. Mama i-a spus: “Am cumparat acest leagan imediat dupa ce te-am adoptat”. In acea zi, Celia a auzit cu adevarat cuvintele mamei. ADOPTAT! De data aceasta a inteles. La fel ca si copilul care locuia mai jos pe aceeasi strada si ea era adoptata!
“Vrei sa spui ca doamna mama biologica a fost mamica mea inaintea ta? Si ca altcineva a fost taticul meu?
Mama a dat din cap afirmativ.
“Adica am o alta mama undeva?”
Tatal a incuviintat din cap. “Ea a fost mama ta la inceput”, a spus el.
Celia a simtit o durere in stomac. “Dar eu nu vreau sa fiu adoptata!”, a spus ea. “Vreau ca tu si mami sa fiti SINGURII mei mami si tati!”
Celia s-a dus in camera sa si s-a intins in pat. Era nedumerita, ca si cum cineva ii facuse o farsa. O mama biologica era o mamica? Ea isi afunda capul in perna.
Celia a ramas in camera ei si si-a privit indelung pestisorul auriu. Faptul ca era adoptata o facea sa se simta singura.
Apoi parintii sai au venit la usa.
“Stim ca esti trista, Celia”, spuse mama. “Dar acum noi suntem mamica si taticul tau. Am apartinut unii altora de cand aveai doar 4 zile. Uite, avem aici cartea ta de cand erai bebelus!”
Mama i-a aratat Celiei poze pe care le mai vazuse, de cand era ea foarte mica.
“Aici e o poza cu tine foarte mica, iar aici esti tu in cada, si aici in fata unei oglinzi; aici erai in caruciorul premergator, aici erai cu bunicul, iar aici te jucai in noroi!”, ii spunea mama. Ea si tata radeau, si a inceput si Celia sa rada. Erau atat de multe fotografii cu ea ca incepeau sa cada dintre pagini.
Atunci Celia s-a simtit un pic mai bine. Nimeni nu a mai pomenit nimic despre adoptie in acea seara, dar cand tati a invelit-o la culcare, i-a spus: “Esti si vei ramane a noastra pentru totdeauna, dovlecel”, si a strans-o in brate mai tare decat de obicei.
Cu toate acestea Celia a ramas treaza mai mult timp in acea noapte. Nu putea sa-si scoata din minte acel cuvant – adoptata. Îîu, nu putea sa fie un cuvant despre ea. A incercat atunci sa pretinda ca nu este adevarat, dar cum statea asa in pat, gandurile o napadeau. Daca nu se nascuse din trupul mamei, atunci al cui copil era ea? Se intreba cine erau parintii ei naturali si de ce nu o tinusera cu ei. Fusese o fetita rea sau urata?
Celia s-a trezit trista si imbufnata. In dimineata aceea a dat de bucluc. Nu si-a strans hainele, desi mama o rugase de doua ori sa faca acest lucru. Acum era pedepsita sa ramana in camera sa.
“Nu-mi place de tine!”, a tipat ea cand a coborat din camera sa. “Nu esti frumoasa ca adevarata mea mami! Ea era o stea de cinema! Iar tati era fotbalist!” Toate acestea erau doar inventii ale Celiei pentru a o rani pe mama sa.
“Stiu ca esti furioasa, dar asta nu-ti da dreptul sa spui lucruri care ranesc”, i-a spus mama cu o voce calma. “Trebuie sa respecti regulile mele si cu asta basta. Eu SUNT mama ta adevarata acum”.
Saptamana urmatoare mama Celiei i-a adus o carte de la biblioteca despre un copil adoptat, dar Celia nu a citit-o.
“Nu este despre mine! Ia-o de aici!” spuse ea.
Dar mama nu a luat-o, iar Celia a aruncat-o sub canapea. Isi dorea acum ca parintii ei sa nu-i fi spus niciodata ca era adoptata.
Cand bona ei, Nancy, a venit din noua la ea, Celia i-a cerut sa-i citeasca din cartea de la biblioteca. Vroia sa stie daca copiii adoptati pot fi trimisi inapoi la mamele lor biologice. Ce-ar fi daca intr-o zi ar fi ciocanit la usa o doamna si ar fi spus: “Buna, eu sunt mamica ta. Este timpul sa te intorci acasa, Stephanie!” ? Si daca nici macar nu stii ca de fapt te cheama Stephanie?

Celia s-a asezat pe genunchii lui Nancy si a inceput sa asculte. In carte se spunea ca nimeni nu poate schimba o adoptie. Cand judecatorul spune ca esti adoptat, nu inseamna nici ca esti imprumutat si nici nu te afli doar in vizita. In carte se spunea ca adoptia este pentru totdeauna.
Cand a mers la culcare, Celia a pus cartea sub perna.
Intr-una din zile Celia si mama ei impatureau niste haine. Mama mirosea atat de frumos; doar ce se daduse cu niste parfum numit Josephine. I-a dat voie si Celiei sa se dea cu putin parfum. Celia a intrebat-o: “Mama mea biologica se numea Josephine?”
“Mama ta biologica se numea Susan”, I+a raspuns mama. “Nu am vazut-o niciodata, dar ne-a scris o scrisoare. Era foarte trista cand a trebuit sa renunte la tine”.
In acel moment asta era tot ce isi dorea Celia sa auda. A plecat apoi sa se uite la televizor.
Totul i se invartea in minte. S-a uitat la trei programe diferite dar nu a auzit nimic din ce se spunea acolo. Mama ei biologica a fost trista cand a trebuit sa o dea. Adoptia este pentru totdeauna iar ea nu putea sa-si piarda parintii de acum. Mama ei biologica se numea Susan. SusanSusanSusan.
De Sf. Valentin Celia a desenat o inima care spunea Susan.
“Cum se numeste tatal meu?”, isi intreba Celia tatal intr-o seara.
“Walter.”, ii raspunse tati aratand spre el insusi. “Eu sunt acela!”
Celia rase. Apoi tati o imbratisa. “Te referi la tatal tau biologic, stiu!”
“Nu stim cum se numeste”, spuse mama. “Dar cu siguranta ai un tata biologic, iar Susan il cunoaste”.
“Si unde locuiau ei?”
“Tocmai aceasta este problema”,raspunse tati. “Nu locuiau impreuna si nu erau casatoriti. Deci, nu puteau sa iti ofere un camin”.
“Aceasta este partea trista a povestii tale”, spuse mama.
“Care a fost, insa, fericita pentru noi”, adauga tatal.
“Sa tii minte acest lucru”.
“Unde m-am nascut eu?”
“Intr-un spital din apropiere”, ii raspunse tatal.
Celia nu era sigura daca mai vroia sa mai intrebe ceva. Iesi afara sa se dea in leagan.
Celia era in baie si se gandea la parintii sai biologici. Se gandea la ei in biserica in timp ce toti ceilalti intonau imnuri. Se gandea la ei cand era la scoala.
“Toate mamele isi iubesc copiii?”, o intreba Celia pe invatatoarea ei, d-na Thomas.
“Cred ca mama ta biologica te-a iubit”, ii raspunse d-na Thomas. Parea sa intuiasca la ce se gandea Celia.
“De unde stii?”, intreba Celia.
“Trebuie sa te fi iubit mult daca a decis sa renunte la tine”, ii spuse invatatoarea.
D-na Thomas scoase o fotografie din poseta. “Acesta este copilasul meu”, spuse ea. “Stiu cat de greu trebuie sa fie pentru o mama sa spuna adio unui copil proaspat nascut. Chiar daca mama ta nu a putut sa te pastreze, ea tot si-a dorit ca cineva sa te iubeasca si sa aiba grija de tine. Mama ta biologica a facut acest lucru pentru tine”.
Celia o cunostea de mult pe d-na Thomas. D-na Thomas ii imbratisa pe rand pe copii cand intrau in clasa si ii ajuta sa se incalte iarna fara sa se supere catusi de putin. Vorbea cu toti parintii. D-na Thomas stia multe lucruri despre mame si copii.
Tot drumul spre casa Celia a ramas tacuta. “Stiti ceva?”,spuse ea la cina. “D-na Thomas mi-a spus ca atunci cand esti adoptat inseamna ca parintii tai biologici au avut grija de tine in cel mai bun mod cu putinta. Si ca ei te iubeau.”
“Bineinteles ca te-au iubit!”, spuse tatal.
“Atunci nu era nimic in neregula cu mine?”, intreba Celia.
“Absolut nimic nu era in neregula cu tine”, ii confirma tatal. “Si nici nu ai facut nimic rau. Copiii care sunt adoptati nu fac niciodata ceva rau”.
“Unde eram eu cand m-ai intalnit prima data?”, intreba Celia.
“Erai la spital”, ii raspunse mama. “Aveai doar 4 zile. Acolo ne-am intalnit cu o doamna de la agentia de adoptii”.
“Ne-am indragostit de tine de la prima vedere”, ii spuse tatal.
“Atunci am fost adoptata definitiv?”, intreba Celia.

“Nu chiar”, raspunse mama. “Adoptiile devin definitive prin decizia unui judecator. Mama ta biologica a completat niste hartii. Si noi am completat niste hartii. In hartiile ei spunea ca nu putea sa fie mamica ta. In hartiile noastre spuneam ca vom fi niste parinti buni pentru tine si ca vroiam sa fii copilul nostru. Asa ca, intr-o zi de iarna, te-am infasurat bine si am mers impreuna la tribunal. Si acolo l-am intalnit pe judecator in roba sa. Eu si tati am venit in fata lui, iar el s-a uitat prin toate hartiile. Apoi a spus: “Promiteti sa iubiti acest copil intotdeauna si sa fiti parintii lui indiferent ce s-ar intampla?’
“Promitem”, am raspuns noi.
“Veti avea grija de ea si o veti educa pana se va face mare?”
“Da”, am spus noi.
“Foarte bine”, spuse judecatorul si a semnat pe loc hartiile.
“Si asa nu mai puteati sa renuntati niciodata la mine?”, intreba Celia.
“Niciodata, niciodata”, ii raspunse mama.
“Vei fi intotdeauna fetita noastra, indiferent ce s-ar intampla, chiar daca iti apar si pete verzi pe corp”, spuse tatal.
“Iar daca intr-o zi vei avea copilul tau, noi vom fi bunicii lui”, adauga mama.
“De la tribunal am mers la o petrecere.”, spuse tatal.
“O petrecere pentru mine?”
“Bineinteles. Doar noi trei si inca un milion de prieteni si rude”, spuse mama. “O petrecere cu tort, inghetata si baloane. O petrecere de bun-venit pentru copilul pe care il asteptam de atata timp.”
Tatal o lua in brate pe Celia.
“Suntem atat de bucurosi ca parintii tai biologici ti-au dat viata, si ca agentia ne-a ajutat sa te gasim, si ca judecatorul a semnat actele. Acum suntem o familie. Insa in fiecare an, in ziua in care te-am adoptat, eu si mami ne aducem aminte de modul deosebit in care tu ai venit la noi. Multi copii sunt adoptati pe lumea aceasta, dar nu exista decat o singura Celia O’Shaunessy.”
“Mi-a venit o idée extraordinara. Ce-ar fi ca in fiecare an, de ziua adoptarii mele, sa facem o petrecere doar noi trei?”
Celia isi imbratisa tatal atat de tare incat urma nasturilor sai de la camasa i se imprima pe obraz. Acum totul era in regula. Nu o mai deranja faptul ca nu se nascuse din mama si tatal ei, asa cum se intampla cu majoritatea copiilor. Era in regula si cu susan si celalalt tata al ei. Avea o zi de nastere si o zi de adoptie. De acum inainte le vor sarbatori pe ambele.
Si vor fi multe prajituri si baloane.

xerxe spune:

Felicitari!
Am discutat cu meme despre un subiect pe tema asta, insa nu prea aveam curajul. Parerea mea este ca un copil adoptat trebuie sa afle de acest lucru imediat ce intelege ce este o adoptie, iar povestea ta este minunata. Daca afla prea tarziu poate sa-si piarda increderea in persoanele pe care le iubeste cel mai mult, pt ca l-au mintit.
A adopta un copil inseamna, intr-un fel, a-ti alege un anumit copil, poti spune vreau fata, vreau baiat, ochii albastrii... deci este imposibil sa nu-l iubeste f f mult pt. ca tu l-ai ales.
Este o explicatie simpla pe care o poti da unui copil care te poate intreaba, dupa ce afla ca e adoptat: "dar tu ma iubesti chiar dc nu sunt copilul tau?"; raspunsul este simplu: "eu te-am ales, te-am cautat special pe tine si nu am renuntat pana nu te-am gasit, cum sa nu te iubesc!"

irina_ina2000 spune:

Stef emotionanta povestirea ta si plina de invatamaninte.Eu una sunt decisa ca atunci cand Alexandru va incepe cu intrebarile de tipul :cum apare un copilas sa-i spun ca el creste o perioada in burtica unei mame dar daca ea nu poate sa aiba grija de el atunci il ia o alta mama care il va creste toata viata si va avea grija de el, il va iubi si va incerca sa-l ajute toata viata.Nu stiu daca pe moment nu va fi traumatizanta aceasta pentru el dar nu as vrea sa vad ca imi vine plangand de la gradinita cand cine stie ce copil ii va spune ca el nu acrescut in burtica mamei lui .Deocamdata nu a inceput tirul intrebarilor dar poate ca ar fi bine sa putem discuta cu noi despre reactiile lor atunci cand vom incepe fiecare dintre noi sa le spunem.Stau de pe acum cu frica in spate in asteptarea reactiei lui dar sunt sigura ca ii voi spune adevarul de la primele lui intrebari si voi incerca sa-l ajut sa treaca si peste asta.Oare nu toate stam si ne intrebam de pe acum cum va fi atunci.
Oricum Stef am stat ceva timp si am meditat la tot ce ai scris.

liliana csaki spune:

Stef, impresionanta si tare frumoasa povestea.
Laura are doar putin peste 5 ani si suntem inca la faza din inceputul povestii. Intelege si nu prea, ce inseamna exact sau mai bine zis e multumita pt. moment cu explicatiile primite. Probabil ca in curand vor veni si alte intrebari. De ce sa nu recunosc, mi-e putin teama, dar cu siguranta ca vom reusi sa depasim momentul.

Pozele noastre

danielac spune:

Da, povestea este nemaipomenita!

intrebare: cati ani avea Celia cand a inteles mai bine ce inseamna adoptata?

Dana si Diana-Maria http://www.babiesonline.com/babies/f/fatamea
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac

stef spune:

Ma bucur din suflet ca v-a placut aceasta poveste care nu este departe de realitate.
Celia cred ca avea 7-9 ani.
Prima mea reactie a fost de surprindere fata de sentimentele mamei biologice. Bineinteles, transmise copilului de parintii adoptivi.
M-am gandit foarte mult la acest lucru. Oare daca procedezi la fel,
copilul tau, cand va fi mare, nu v-a dori sa-si cunoasca mama biologica? Cum credeti ca este mai bine?