Am si eu minunea mea!

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Am si eu minunea mea! | Autor: spic de grau

Mi-am spus intotdeauna ca momentul venirii lui David nu putea fi ales mai bine. Dumnezeu mi-a raspuns la rugaciuni si a aranjat lucrurile cum a fost mai bine.

Pierdusem deja 2 sarcini. Cateodata ma intrebam de ce Dumnezeu nu vrea sa-mi dea si mie bucuria de a fi mama. Nu intelegeam de ce mi se intampla mie… Nu era biserica in care sa intru si sa nu ma rog la bunul Dumnezeu si la Fecioara Maria ca sa am si eu un copilas.

Cu sotul hotarasem..sau mai bine spus vorbisem, sa facem o noua incercare dupa ce imi venea dreptul de munca. Ma gandeam sa-mi refac toate analizele si abia apoi sa ne apucam de treaba. Mi-era teama sa trec iar prin dureri si suferinta.

In iunie anul trecut am plecat de urgenta in Romania, la inmormantarea bunicii mele. Profitand de vizita in Romania, am simtit nevoia sa vorbesc cu un preot. Nu o mai facusem de foarte multi ani, nici chiar atunci cand m-am casatorit nu o facusem. Am mers la preotul de la biserica din cartier, si mi-am deschis sufletul in fata lui. I-am spus de temerile mele.., ca simt ca Dumnezeu ma pedepseste pentru ca in ultimul timp simteam ca ma indepartasem de EL. Acel preot mi-a spus sa nu-mi fac griji, ca Dumnezeu sigur imi va trimite un copilas. La 3 zile de la aceasta intamplare eram din nou in Franta, si dupa alte 3 saptamani aflam ca sunt insarcinata. Dumnezeu raspunsese rugaciunilor mele.

Sarcina a decurs cu peripetii. Ma deranja orice miros, nu mai suportam nici mirosul deodorantului, nici after-save-ul sotului… Nu mai spun de starile de voma..ca ajunsesem sa vomit cu sange.. Dar de fiecare data, in tot acest rau ma rugam la Dumnezeu sa imi fie mie rau dar copilasul meu sa fie bine. Atat de mult mi-l doream.

Apoi a inceput sa miste. Ce bucurie !
In saptamana 15 cred, doctorita mi-a spus ca aici se obisnuieste ca fiecare gravida sa faca (nu era obligatoriu), testul ptr trisomia 21. Am discutat cu sotul si ne-am zis ca oricare ar fi decizia lui Dumnezeu noi o vom accepta, ca un avort era imposibil. Era copilasul nostru si nu-l puteam omora. Asa ca nu am facut acest test.

A venit Craciunu, apoi Revelionu.. Am dansat cu bebelusul meu (o faceam foarte des). Sotu mereu radea de cat de mandra ma plimbam eu cu burtica mea peste tot. Ii citeam povesti, ii citeam din Biblie (imi placea sa-i citesc Psalmii lui David, de aici si numele lui : David). Il mangaiam si il puneam pe tati sa-l pupe si ptr mine.

Ar fi trebuit sa nasc pe 18 aprilie. Noi nu cumparasem nimic..era o obsesie de-a mea de a nu cumpara nimic, cel putin nu inainte de a intra in saptamana 37. Tin minte ca mergeam prin magazine si de multe ori puneam in cosul de cumparaturi lucrusoare ptr bebe, si apoi ma intorceam si le puneam la loc in raft.

Duminica dupa amiaza – pe 7 martie au inceput contractiile. Stateam in pat si tot numaram..cateodata erau la 5 minute, catodata la 15… Am sunat la spital, mi-au spus ce pastile sa iau..Noaptea am luat taxiul si am plecat la spital. Mi-au facut o injectie, am stat la ei pana dimineata, si apoi mi-au dat drumu acasa. Aveam de urmat un tratament pana in saptamana 37 cand nu ar mai fi fost nici o problema daca nasteam.
Marti pe 9, tati a venit acasa cu niste body-uri simpatice. Pe de o parte m-am bucurat tare..erau atat de simpatice, atat de mici..Pe de alta parte mi se strangea inima. I-am spus lui David sa nu fie curios sa iasa sa le incerce, si sa astepte macar inca 12 zile.

Ziua de miercuri nu se anunta cu nimic mai deosebita decat restul zilelor. Dimineata m-am trezit si am mancat impreuna cu sotul, apoi m-am asezat inapoi in pat sa mai dorm un pic. M-am trezit pe la 12 ca trebuia sa ajung neaparat la baie. Acolo – am auzit un « pleosc » si cand m-am uitat – era numai sange in toaleta. Speriata am fugit in pat insa pe drum am simtit ceva cald cum mi-o ia pe picioare in jos. Intr-o prima faza nu mi-am dat seama ca mi s-a rupt apa, am crezut ca nu ma mai pot tine si fac pe mine ! Am fugit inapoi… am stat nitel, si cnd sa plec.. suvoiul s-a pornit si mai tare !
« Pana aici ti-a fost ! » mi-am spus in gand si am pus mana pe telefon sa-l sun pe sot. Mi-a spus ca pleaca in momentu ala spre casa, si ca sa sun la spital sa ne astepte. Zis si facut. Am sunat la spital, mi-au spus sa nu ma sperii, si sa vin ca ei ma asteapta. Eram atat de emotionata incat l-am sunat si pe fratele meu in Romania (sa-l mai sperii si pe el), si i-am spus ca eu gata nasc, dar ca nu cumva sa spuna ceva alor nostri. (v-ati gasit sa nu spuna !)
Intre timp eu schimbam de zor prosoapele.. ma uitam la ceas si nu stiam ce sa fac. Mi-am sunat o prietena si i-am spus sa vina cu mine la spital ca eu nu-l mai astept pe Cristi (sotu). Am chemat taxiul.. Tin minte ca mi-era teama ca nu ma va lua la spital daca se prinde ca eu nasc (ca sa nu-i nasc in taxiu), si la fiecare contractie ma strambam pe muteste. Nici sa respir nu aveam curaj.
Am ajuns la spital, am fost dusa intr-o camera unde urma sa nasc, mi s-a facut controlul…aveam dilatatie 1. Mi-au pus aparatele de monitorizare, perfuzia, si mi-au spus sa astept.
Intre timp sotul a ajuns acasa, a facut valiza (ca nici pe aia nu o facusem) si apoi a venit repede la mine. Parca il vad : cu ditamai geamantanu de voiaj, ziceai ca plec in vacanta, si nu la spital sa nasc.
Mi-era o foame de muream. Nu mai mancasem de la 7. Sotu prevazator luase niste iaurtele si am inceput sa mananc rapid. Nu trec 10 minute ca gata – iaurtelu nu mai era in stomacu meu. In 3 ore cat am stat pana mi-au montat peridurala m-am rastit la papuci de vreo 2 ori, iar apoi pana am nascut de inca 6 ori. Stateam si ma gandeam de unde iese cat iese !
Spuneam ca pe la 17.00 mi-au pus peridurala – ajunsesem la dilatatie 3. Ce bine m-am simtit apoi. Si daca tot ma simteam atat de bine, m-am gandit sa fac si o plimbare. Asa ca am chemat asistenta care mi-a montat cablurile de monitorizare la o unitate mobila (ca un radio pe care il aveam atarnat pe umar), si iata-ma pe picioarele mele in descoperirea sectiei (o mai vazusem cand venisem la cursurile ptr nastere, dar acum o vedeam cu ochii pacientei).
Pe la 12 noaptea moasa (alta decat cea care ma internase), imi spune ca de acum ne pregatim sa-l primim pe David. A ridicat patu, a montat suporturile ptr picioare (sotu a intrebat nevinovat : « astea sunt ca sa-si sprijine coatele mai bine ? » ).
Pe la 12.30 cred, am inceput sa imping. Anestezia simteam ca ma lasa, au chemat anestezistul care mi-a bagat o doza suplimentara.. Moasa imi tot spunea cnd sa respir si cnd sa imping (la cursuri ajunsesem doar la lectia « respiratia din travaliu » - lectia cu respiratia din timpul nasterii trebuia sa aiba loc peste o saptamana).
Sotu respira si impingea o data cu mine. La un moment dat ii vad pe asistenta si pe sot ca se uita la monitor speriati (sotul statea mai mult cu ochii pe monitor).. Ritmul cardiac a lui David scadea vazand cu ochii. Mi s-a pus masca de oxigen (care mi se parea ca miroase a cotetz de pasari), si a fst chemat medicul de garda (care din intamplare era chiar medicul meu.
Intai s-a urcat asistenta peste mine si incerca sa-l impinga pe David, spre disperarea mea care ii spuneam ca ma doare stomacu ingrozitor. Vazand ca nu are nici o sansa – a trecut medicu sa ma apese, iar moasa statea sa-l prinda pe bebe.
David cobora nitel, si apoi fugea inapoi in burtica mea. Eu nu mai simteam contractiile din cauza durerilor de stomac (aveam impresia ca va iesi prin spatele meu cu coatele). Ii spuneam intr-una lui Cristi sa-mi spuna cat e pulsul lui bebe..acesta scadea vertiginos. Le-am strigat apoi sa ma lase si sa ma opereze. Doctoru imi spunea intr-una ca e pacat sa ma taie daca tot ajunsesem pana acolo. I-am spus ca nu ma intereseaza si sa ma taie sa-l scoata, sa nu mai astepte sa se intample ceva Doamne fereste.
M-au dus in sala de operatii. Erau atatea aparate. Desi era noapte, erau o groaza de medici si asistente acolo in sala. La un moment dat a intrat si Cristi – imbracat in haine sterile – era albastru ca un strumf . Eu eram legata pe masa (pe o mana aveam perfuzia, pe cealalta tensiometru care imi lua tensiunea la fiecare 5 minute.. Ii vad ca-mi pun cearsafurile sterile pe mine, si incerc sa vad care e starea cu picioarele mele – cand vad ca le pot ridica, si inca bine ! Cum aveam masca de oxigen pe fata si nu puteam sa strig sa le spun sa nu taie ca eu nu sunt anesteziata, incep sa-mi ridic picioarele pe sus ! Anestezisu imi mai face o doza, eu eram super agitata.. in fine – incep sa taie (spre groaza mea care ma asteptam sa simt tot). A fost ok – anestezia si-a facut efectul la timp !
La 3.23 in ziua de 11 Martie, David a vazut lumina zilei. De emotie si stres nici nu am vazut cand l-au scos. Sotul meu a fost cel care mi-a facut semn sa ma uit spre masa: acolo era un ghemotoc mic cu spatele la mine. Pediatra si asistenta de copii erau acolo langa el. Era atat de alb ! Apoi mi l-a adus Cristi la mine. Imi venea sa plang ! Ma uitam mirata la bebelusu din fata mea si nu-mi venea sa cred ca e al meu. Cristi m-a intrebat daca vreau sa ramana langa mine, sau daca poate sa mearga cu David (urma sa ii se faca prima baitza). I-am spus ca eu ma descurc si ca sa nu-l piarda din ochii pe puiul nostru.
Ne-am reintalnit apoi in sala unde am stat 2 ore dupa operatie (eu eram pe targa, David in incubator). Era asa de mic. Dormea dus saracutu – obosise de la cate se intamplasera in ultimele 24 de ore.
La 6 dimineata am ajuns amandoi in salon (eram doar noi doi), unde am ramas 10 zile (pana cand David ar fi implinit cele 37 de saptamani, termen la care nu ar mai fi fost problema sa se nasca). Am stat cu el in camera zi si noapte, era si este un baietel tare cuminte !
Ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ptr minunea pe care mi-a dat-o. Sunt una din cele mai fericite femei din lume ! Si sunt MAMA !

Luminita si DAVID - 11.03.2004

"Il y a des fleurs partout, pour qui veut bien les voir" (Henri Matise)

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

danat spune:

Sa iti traiasca MINUNEA si sa iti aduca multe bucurii!!!
Misto povestirea....

Dana - mama lu' Radu Stefan

Poze la: http://community.webshots.com/user/danateu

oLo spune:

BRAVO!!!

Sa va traiasca Davidutzu si sa va bucuratzi de el!
Si tre sa-l prezintzi si fetelor mele ;)

Mihaela
Anaïs & Emma

spic de grau spune:

Sigur oLo - cu cea mai mare placere!

Multumesc mult de urari, si voua sa va traiasca minunile!

Luminita si DAVID - 11.03.2004

"Il y a des fleurs partout, pour qui veut bien les voir" (Henri Matise)

mitub spune:

Felicitari!

sa iti traiasca david si sa va bucure in fiecare zi!

Cu drag,
Boga

gandacelu spune:

Doamne ajuta, sa creasca mare si cuminte si sa-si iubeasca mamica cea scumpa asa cum si ea il iubeste pe el!

lorelei_19 spune:

Sa va traiasca micutzul David si sa va aduca multe bucurii
O poveste tare emotionanta

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

monet spune:

nerabdator, micutul david, sa vina pe lumea asta:). sa va ajute dumnezeu pe toti. sa va traiasca minunea!

mona si lia (24.04.2004)

poze lia mica www.imagestation.com/album/?id=3434700093&mode=invite&slideshow=1" target="_blank">poze septembrie www.imagestation.com/album/?id=3225170093&mode=invite&slideshow=1" target="_blank">poze octombrie si costum dovlecel www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=31961" target="_blank">povestea nasterii liei

spic de grau spune:

Va multumesc si pupici multi!

Luminita si DAVID - 11.03.2004

"Il y a des fleurs partout, pour qui veut bien les voir" (Henri Matise)

Corina spune:

Luminita,parca ai fi povestit despre cum am nascut eu!!!Cu mici exceptii asa s-a intimplat si cind am nascut-o pe Anna!!
Pupici lui David de la Anna!!!!

Corina si Anna nazdravana!!