In loc de tort cu frisca

Povestea viteazului Momo-lolo, biruitorul umbrelor

De ce oare toate povestile incep cu "a fost odata"? Pentru ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti?
A fost odata o padure deasa. Si la marginea padurii era un satuc mititel, cu case frumoase risipite pe dealuri, cu flori inalte pe langa garduri, cu oameni, cu animale, cu pasari si pomi... un sat ca oricare altul. Intr-una din casutele de pe coline locuia un taietor de lemne, impreuna cu nevasta sa si cu o puzderie de copii. Nu erau bogati, dar nici saraci nu erau, caci taietorul de lemne si nevasta sa erau oameni harnici iar copiii lor ii ajutau, ficare dupa puterea si priceperea sa. Seara, cand se strangeau cu totii in jurul mesei, rasuna casa de veselie.
O singura intristare aveau. Cel mai mare dintre copii, un baietzandu subtiratec si linistit era... cum sa va spun? Era altfel. Altfel decat toti ceilalti copii din sat sau de-aiurea. Nu incape vorba, era cuminte si harnic, si grijuliu cu fratii sai dar cand avea o clipa de ragaz nu alerga alaturi de ceilalti sa se joace de-a v-ati ascunselea, sau sa caute cuiburi de pasari. Lui ii placea sa ramana singur sa priveasca lumina si umbrele prin frunzis, sa urmareasca mersul norilor pe cer sau, cu ochii mijiti, se uita vrajit la sclipirile de-o clipa din stropii de apa risipiti de un izvor. Asa-si petrecea baiatul tot timpul privind si murmurand, iar daca cineva il intreba la ce se uita, spunea ,aratand spre nori "la o herghelie de cai albi". Alteori zicea ca se uita cum se naste o piatra nestemata intr-un bob de roua. Asa ca oamenii mari ridicau din umeri si-si vedeau de ale lor, iar copii radeau de el ca sta singur si sopteste doar pentru sine si l-au poreclit Momo-lolo. Chiar si fratii sai radeau si-l strigau dupa porecla. Doar mezinul, o mogaldeata, il cauta peste tot si-l dragalea si il iubea ca pe nimeni altul, caci Momo-lolo ii spunea tot felul de povesti iar pe peretele casei, numai cu umbra mainilor sale, ii inchipuia micutului pasari si fluturi, caprioare si catei. Iar fratiorul cel mic il stiga cu atata dulceata "Momo-loloooo!" ca baiatului incepuse sa-i placa porecla data in bataie de joc.
Intr-o seara, dupa ce toti copiii se culcara, taietorul de lemne isi aprinse o lulea, si stand in fata focului ii spuse nevestei sale:
- Ce ne facem, nevasta, cu baiatul asta? A ajuns de rasul tuturor cu nascocirile lui. E drept ca flacaiasul e ascultator, bland si harnic dar ma tem sa nu-l sminteasca si pe praslea cu asemenea povestile.
- Barbate, raspunse femeia. O stii pe sarmana batrana care locuieste dincolo de dealuri, in poiana? Cea care aduna buruieni de leac... oamenii au scornit despre ea ca ar fi vrajitoare, dar eu ma duc acolo uneori sa-i mai duc un blid de mancare sau sa-i cer vreo alifie pentru zgaibele copiilor. Nu am vazut nimic necurat in casa ei. De ceva vreme ma tot roaga sa-l trimit pe baiat sa o ajute in gospodarie caci i-au scazut puterile si nu mai poate sa grijeasca de toate. Mergi maine la ea si spune-i ca ne invoim ca fiul nostru sa o slujeasca si poate ca ea ii va afla si leacul.

A doua zi, de dimineata, mama pregati o desaga cu merinde, isi saruta baiatul, si-i spuse:
-Dragul meu copil. Tu stii ca te iubim atat de mult si mi-e greu sa-ti spun ce am a-ti spune. Oamenii cred ca ai mintile ratacite, caci tu esti altfel decat alti copii iar ei nu te inteleg. Cunosc o lecuitoare care are nevoie de ajutor caci este batrana si foarte sarmana. Vei merge la ea sa o jlujesti iar daca exista leac ratacirilor tale ea il va gasi.
Si dupa ce se imbratisara si isi luara ramas bun, taietorul de lemne il lua cu el pe Momo-lolo si plecara la batrana. Fameia ii primi in pragul casei sale mici, il masura pe baiat din priviri si apoi le spuse:
- Eu sunt, cum ma vedeti, destul de saraca si nu voi avea putinta sa-i dau baiatului simbria ce s-ar cuveni. Insa, daca ma va sluji bine, ii voi face un trei daruri, sa-i fie rasplata muncii sale. Ei, baiete! Ramai la mine?
Momo-lolo se uita lung la bartana si dupa ce se gandi putin ii spuse:
-Raman, dar nu pentru simbrie, nici pentru daruri ci numai ca sa-ti fiu de ajutor, caci esti batrana. Dar cand mi se va face dor de parintii mei si de frati, imi vei ingadui sa plec?
- Nu vrei simbrie? Nici daruri? Frumoasa inima ai copile! Si ca sa ne intelegem de la inceput sa stii ca vei ramane la mine numai trei saptamani incheiate, apoi te vei putea intoarce la toti ai tai. Ia-ti deci ramas bun de la tatal tau, si vino in casa sa-ti arat odaia unde vei sta.
Apoi, intorcandu-se catre tatal baiatului ii spuse:
- Intoarce-te acasa, omule, si nu te teme caci n-am sa-i dau baiatului treburi grele peste puterile sale. Stiu ce tristete te apasa pe suflet. Asculta bine ce-ti spun: ai adus baiatul la mine sa-i gasesc leac de simteala, stiu. Du-te linistit; cand se va intoarce in sat, baiatul va fi respectat si iubit de toata lumea. Asa sa crezi!
Taietorul de lemne auzind asa, se mira grozav. Il imbratisa pe baiat, ii mai dadu cateva sfaturi parintesti si apoi se despartira.
"Trei saptamani vor trece repede", isi spuse in gand Momo-lolo si asa intra in slujba batranei. Adevarat spusese baba, munca nu era grea deloc. Sa adune vreascuri pentru foc, sa o ajute la stransul buruienilor de leac, sa aduca apa proaspata de la izvor, sa dea graunte la pasari. Primea mancare buna si vorbe blande de la stapana lui. Iar dupa ce ispravea treburile putea sa stea in voie sa priveasca luminile si umbrele fara sa-l deranjeze nimeni. Si trecu asa prima saptamana. Batrana il chema la si-i spuse:
-Stiu ca nu pentru simbrie sau daruri ai ramas la mine, ci pentru ca esti curat la suflet. Eu insa ma voi tine de vorba, si-ti voi face un dar. Si, aratandu-i soarele rosietic ce asfintea, il intreba:
-Ce vezi acolo, Momo-lolo?
-Un felinar ce lumineaza tot pamantul, raspunse baiatul.
-Asa sa crezi!
Astfel ii spuse batrana, sa cautand prin camara scoase un felinar vechi si afumat pe care il darui baiatului. Momo-lolo, multumi frumos pentru dar si- il puse in desaga cu care venise de acasa spunandu-si in sinea lui "Baba asta e mai smintita ca mine! Dar las' ca nu e om rau, de ce sa o necajesc refuzandu-i darul?"
In cea de-a doua saptamana, lucrurile se petrecura aidoma; in ultima zi a saptamanii, Momo-lolo merse cu batrana la malul unei ape, sa caute pietre de scaparat. Si la fel ca data trecuta, bartana ii spuse:
-Nu banii sau darurile te-au indemnat sa ramai sa-mi fii de ajutor, ci inima ta buna. E vremea sa-ti dau cel de-al doilea dar. Ce vezi acolo? zise ea aratand lacul.
- O oglinda de clestar, in care se oglindeste toata lumina lumii, spuse baiatul.
- Asa sa crezi!
Si spunand asa, scoase dintr-un cos ce-l avea cu dansa un ciob de oglinda prafuit pe care-l darui baiatului. Acesta multumi gandind ca si intaia data "vai! biata baba... ii e dusa de tot mintea, dar se poarta cu atata blandete ca n-am sa-i refuz darul."

In vremea aceasta, veni in satul de la marginea padurii un negustor de opaitze. Umbla din casa in casa, laudandu-si marfa.
- Opaitze bune si ieftine! Curand vine iarna cand ziua se scurteaza; cu opaitzele mele veti avea lumina in case fara sa mai fiti nevoiti sa aprindeti nesuferitele lumanari care picura sau felinarele care se afuma si trebuiesc tot timpul sterse. Cumparati un opaitz? Le dau ieftin, numai un banut de arama si-atat. Oamenii cumparau, bucurosi caci marfa era cu adevarat ieftina. Toata lumea avea acum macar cate un opaitz, ba cei mai instariti aveau cate doua, sau chiar trei.

Si tot cam in timpul acesta, o boala grea ii lovi pe toti copiii din sat. De cum se lasa afara intunericul, se faceau cu totii palizi stravezii si incepeau sa tremure si sa planga, spunand ca se tem de umbrele de pe pereti. Ba unii chiar cazura la pat, cu fierbinteli rele, care nu treceau cu nici un ceai sau medicament amar. Parintii la randul lor erau bolnavi, nu de-o boala ci de grija copiilor care se simteau tot mai rau, nu puteau nici manca, nici dormi, cat despre alergat nici nu putea fi vorba. Toti copiii sufereau cumplit. Toti, mai putin unul: mezinul taietorului de lemne era intreg si sanatos si vesel. Ba, cand vedea o umbra pe perete isi punea un coif dintr-o palnie, un scut dintr-un capac si inarmat cu vatraiul se razboia cu ea in joaca, fara sa se teama de nimic sau sa dea vre-un semn de boala. Cand cei din jur se intrebau ce-i cu prichindelul asta? Cum de e sanatos cand toti copiii sunt atat de bolnavi, piciul ridica din umeri si spunea vesel "Momo-loloooo!".

Se implineau cele trei saptamani de cand Momo-lolo intrase in slujba batranei. In ultima zi, dupa ce termina treburile ce le avea de facut, baiatul merse la ea si ii spuse:
- Mi-e dor de casa mea, de parintii mei si de frati, mai ales de praslea. As vrea sa plec.
- Inima ta buna si sufletul tau curat te-au facut stai la mina sa-mi fii de ajutor. Eu sunt saraca, dar tu nu vei ramane nerasplatit. Strange-ti desaga si pregateste-te de drum. Vei primi, asa cum ne-am inteles, cel de-al treilea dar.
Cu desaga pe umar baiatul veni sa-si ia ramas bun de la stapana sa care se purtase cu el atat de frumos. Dar cand isi in curte, in locul babei cocosate si cu haine ponosite, gasi o fata frumoasa, cu straie albe si ochii mari.
-Eu sunt, Momo-lolo, nu te teme. Sunt un duh al luminii, o zana cum spun muritorii. Asculta-ma bine. Oamenii cred ca tu esti smintit, caci vorbesti cu lumina, cu umbele cu apa si cu norii de pe cer. Eu ti-am cercetat inima si sufletul, si stiu ca unde e visare nu e sminteala. In satul tau se intampla o mare nenorocire, copii s-au imbolnavit si zac, parintii toti sunt speriati si nu mai stiu incotro sa mearga sa caute alinare. Toti copiii doar fratiorul tau cel mic e intreg si sanatos.
Momo-lolo care nu-si mai putea desprinde privirea de la zana cea frumoasa se sperie si spuse:
-Trebuie sa plec, degraba, inainte sa-l ajunga si pe el boala.
-Nu te teme, caci de el nu se va lipi, tu l-ai invatat visarea si povestile si boala asta nu-l va dobora. Prin sat a trecut un vrajitor rau, imbracat in vanzator de opaitze. Toti oamenii au cumparat de la el. Dar marfa lui e masluita si rea. Cu umbrele cele rele de pe pereti, a furat voiosia copiilor si le-a umplut sufletelele de teama. De asta sufara copiii. Mergi acasa, Apinde felinarul ce ti l-am daruit, lasa lumina lui sa se oglindeasca in ciobul de oglinda si, spargand oglinda, sa dai fiecarui om un ciob sa-l puna in opaitz si vraja va fi rupta, iar umbrele cele rele vor disparea. M-ai slujit cu bunatate si cu credinta. E timpul sa primesti cel de-al treilea dar. Ce vezi acolo? Intreba zana aratandu-i un nor in zare.
-Un cal alb, raspunse baiatul.
-Asa sa crezi!
Si dintr-odata se auzi tropot si aparu un cal frumos gata inseuat si cu hamuri lucitoare. Momo-lolo incaleca si intr-o clipa se trezi in mijlocul satucului. Scoase din desaga felinarul si aprinzandu-l se facu o lumina mare de parca soarele insusi era inchis acolo. Apoi scoase ciobul cel prafuit si lasand lumina sa cada pe el se transforma dintr-odata intro oglinda de clestar. Baiatul o sparse cu putere in mii si mii de cioburi, nu mai mari decat un fir de nisip si, mergand pe la toate casele, puse in opaite o aschie de lumina si copiii se lecuiau pe loc.

Acum e timpul sa te culci. Am sa sting lumina si am sa-ti las aprinsa numai lampita. Sa stii ca e fermecata, si in ea am pus un ciob din oglinda viteazului Momo-lolo, biruitorul umbrelor. Asa sa crezi!

---

fiului meu Dinu, ca sa nu se teama niciodata