In cautarea lui Moby Dick

In 8 august am avut bilete pe croaziera. Sa vedem balenele in migratia lor. Ne-a luat ceva vreme sa ne convingem ca vrem sa iesim pe intinderea vasta de apa care e oceanul. Apoi sotiorul a tot sunat la agentie, dar nu aveau locuri. Sau uita sa sune si ne trezeam in weekend ca am fi vrut si noi. In fine, pana la urma gasim locuri, totul e perfect. Deh, vreme frumoasa, desi cica e mijlocul iernii.

E placut, un fel de septembrie tarziu-octombrie romanesc, insa fara ploaie. Totul e verde si vad mereu tufe in floare, boboci la plante sau petale ce se scutura. Tot nu imi dau seama in ce anotimp sunt de fapt... Dar e mai mare placerea sa iesi la plimbare. Si apropos de plimbare, asa am decis sa intram si noi in rand cu lumea si sa iesim pe ocean ca sa incercam si noi sa vedem balanele care in migratia lor au trecut pe langa coastele australiene. Insa se pare ca ne-am trezit si noi la spartul targului, ca nici macar sare pe coada nu le-am putut pune, ca deja ele au ajuns in apele inghetate ale sudului. Insa vor incepe sa migreze inapoi candva prin septembrie si atunci sper sa putem profita de situatie, desi plimbarea nu costa putin. Totusi, croaziera a fost placuta, a durat de la 9 dimineata la 3 dupa-amiaza, desi, in mod normal ar fi trebuit sa tina pana la vreo 1; insa cred ca am primit bonus ca nu am vazut balene.

Am pornit-o din portul de ferry-uri. Pe drumul de ferry, dar am iesit din golf si am mers de-a lungul coastei. Astfel am trecut pe langa plajele de pe care mai deunazi priveam spre ocean. Ne minunam de ce avem in fata si ne temeam de ce avem in spate. Vedeam surferii in valuri, imbracati precum niste foci scheletice - nu e de mirare ca bietii rechini sunt indusi in eroare si musca fara sa stie peste ce dau. Dar nu apuc sa imi duc gandul mai departe, ci vad in departare niste inotatoare. Inainte sa apuc sa vad rechinul in toti cei 5 metri ai lui, aud in boxe capitanul care ne spune ca am dat peste o familie de delfini. Foarte jucausi baieteii astia. Ma plec muuult peste balustrada sa vad si eu un botic, o coada, ceva... Si ii vad. Doi, trei, patru. Se iau la intrecere cu ambarcatiunea noastra - stie si capitanul ce sa faca sa ii provoace. Si imi scot mana mult peste balustrada, sa vada delfinii haina mea rosie si sa fie hipotizati. Si ce credeti?!? Intra si ei in jocul meu si se misca de pe o parte pe alta dupa cum imi misc eu bratul. Parca sunt niste copii care se rasfata. Stiu ei ce stiu. Dar se plictisec curand de jocul nostru si se intorc la surferi - pai, da, ca ei sunt IN apa, iar nou PE apa.

Capitanul decide sa iesim acum in larg, desi ne anunta ca avem slabe sanse sa vedem vreo balena - pana cu un weekend in urma le-au tot vazut mereu, dar acum se pare ca si-au incheiat tranzitia pe la noi prin ograda, ma rog, baltoaca. Si ne arata cu emfaza cativa albatrosi. Sunt de-a dreptul impresionanti! Si ma gandesc cu drag la "The Rime of the Ancient Mariner" a lui Coleridge si la albatrosul de acolo. Sper sa nu ajungem in situatia din poem.

Aud un tipat scurt si o mana indreptata spre valuri. Era o mogaldeata care se rasucea pe loc ca un titirez. Si noi dam buzna pe balustrada aferenta si ne zgaim sa vedem ce si de ce e. Pare a fi un pinguin, e micut, pare pui si banuim ca e ratacit. El se zbate sa se indeparteze de noi, dar noi ne tinem scai sa vedem ce face. Nu intelegem ce joc joaca de se suceste pe loc, ca noi am ametit numai uitandu-ne la el. Capitanul, dupa 15 minute de privit se hotaraste sa il luam cu noi, ca altfel va fi desert pentru vreo viatate marina mai mare. Bine ca s-au decis acum si nu peste zece minute, ca simt ca statul asta pe loc, in voia valurilor, imi aminteste ca mi-e de obicei rau in astfel de situatii si ca daca nu plecam rapid o sa ma alatur majoritatii pasagerilor care erau intinsi pe jos in cabina si pun pariu ca se rugau sa ajungem mai repede la mal.

Dupa incercari multe si nereusite de a prinde pinguinul, se hotarasc sa foloseasca o galeata. In fine, l-au luat in cabina si plecam in viteza spre golf tocmai cand incepeam sa ma impac cu gandul ca va trebui sa merg sa imi iau si eu o punga de plastic. Dar mai facem o oprire: la gradina zoologica, de unde au iesit doua femei cu o cusca, paturi, trusa de prim ajutor - toate pentru pinguinul "salvat" de noi. Dupa cateva zile aflam la stiri ca animalutul cu pricina s-a recuperat si s-a intors in habitatul lui natural, insa intr-o colonie cu membrii din aceeasi specie.

A fost o experienta unica. Plimbarea a fost facuta cu un catamaran, o ambarcatiune cu doua flotoare laterale, pe care se puteau inghesui cam 70 de persoane, desi am fost cam vreo 20. Insa, asa cum am sugerat deja, multi au avut rau de mare, printre care si perechea mea draga, eu fiind totusi scutita de asemenea experiente, desi am cam fost la granita dintre cele doua stari. E uimitor cum se poate trece subtil de la o stare de beatitudine la una de rau atroce. Cred ca multi au simtit teroarea oceanului, cand in mijlocul apelor barcuta s-a oprit si s-a lasat in voia valurilor. Nu imi vine sa cred cat de inconstienta am fost sau, mai bine zis, cat de lipsita de cea mai mica urma de instinct de conservare. Spun astea, deoarece eram singura care a adoptat postura lui Kate Winslet cu parul in vant pe vas, cand toata lumea statea cumintica in scaune si se tineau de diversee obiecte fixe. Iar eu eram aruncata de colo-colo pe langa balustradele "de inaintare", vedeam in fata mea, la numai o jumatate de metru valurile calme dar necrutatoare, le priveam si ma simteam super. M-am bucurat si am trait experienta din plin si mi-am dat seama ca, desi mi-e o frica teribila de apele carora nu le vad fundul, oceanul exercita asupra mea o atractie deosebita, ca ma simt bine pe ocean si ca m-am indragostit iremediabil de apele albastru-verzui care ne despart de planeta Pamant. Pentru ca, ma conving pe zi ce trece, ca suntem pe alta planeta si uneori seara, cand privesc la luna maaare, rotunda, clara si foaaaarte aproape, ma astept sa vad Pamantul trecand prin dreptul ei... E o senzatie ciudata, desi stiu ca sunt pe planeta Pamant, parca as fi intr-o lume paralela, un univers alternativ... Cred ca acesta e efectul pe care il are Ozul asupra mea, asupra noastra!

"Where there's a will, there's a way!!!"

lilanda spune:

Si balenele tot nu le-ai vazut, nu???
Tin sa te felicit, insa pentru stapinirea de care ai dat dovada pe ocean ca io stiu cum e!!! Am "plutit" cu cataramnul 90 de minute, vara trecuta, (cit am strabatut distanta dintre Malta si Sicilia) si mi-a fost rau tare...n-am folosit punga, in schimb raul fizic pe care l-am simtit a fost cel mai rau rau din viata mea :-)

pozulici

descintec spune:

tare frumoasa plimbare

D.

Ina Stan spune:

Am tot visat in copilarie sa calatoresc mult cu o corabie, ca de eram de la Dunare, da pana acum la stadiul asta am ramas. Am fost de mai multe ori cu vaporul pe Dunare, dar n-am avut senzatii deosebite, nici rau, nici extaz. Asa ca mi-ai adus, cu povestea asta frumoasa, niste dorinte de mult uitate.

Rodica spune:

adimercedes,
Iti multumesc pentru plimbare,
cititnd, am fost si eu pe ocean cu tine, acum.

adimercedes spune:

Fetele, ma bucur din tot sufletul ca v-a placut plimbarea si ca ati putut veni cu mine macar cu ochii mintii si inima. Asa de mult imi doresc sa impart trairile astea fantastice cu cat mai multa lume, cu prieteni dragi, fie ei aievea sau virtuali. Va pup si astept vesti si de la voi, din perindarile voastre. Si sa nu uitati ca, oricat de nesemnificativa ar fi o traire, voi sunteti cele care ii dati valoare si inteles. Asa ca nu va sfiiti! Si facutul carnii pe gratar in parc are ceva pitoresc...

Adi

"Where there's a will, there's a way!!!"