Drept la replica!

Va multumesc ca m-ati primit in randul membrilor dumneavoastra si va salut! Ca nou venit, va cer dreptul de a ma prezenta si impartasi intamplari placute si mai putin placute ale vietii mele. Sunt convins ca ma veti asculta si sfatui, asa cum am vazut ca faceti si cu alti membri ai acestui forum. Cer o judecata dreapta si primesc, cu respect, orice sentinta (sau parere) ati avea.

Traiesc in Canada de 10 ani si am ajuns in Toronto datorita sotiei mele, care este si ea membra a acestui forum, *********, nickname: Alyssa. De fapt, nici nu mai stiu daca o pot numi sotia mea, pentru ca, asa cum multi dintre dumneavoastra stiti deja din ultimele ei mesaje, a inaintat actele de divort. Cred ca am dreptul moral de a fi ascultat si sfatuit si eu. Dupa ce veti cunoaste si punctul meu de vedere, veti trage concluziile pe care le veti crede de cuviinta. Ca intotdeauna, exista doua parti implicate intr-o relatie (conflict), fiecare parte avand dreptatea ei, daca o asculti. Ma adresez dumneavoastra, convins ca imi veti da si mie un sfat intelept.

De la o dragoste nebuna, pasiune, intelegere si respect reciproc, am ajuns in nici 10 ani la divort si suferinta, traumatizati, si eu si ea, pentru tot restul vietii. Pana la a ma casatori, am fost sportiv de performanta si am dus un trai decent, atat de decent cat putea fi in Romania pana in 1994. Dupa ce m-am casatorit si am ajuns, sponsorizat de sotia mea, in Toronto, m-am apucat serios de munca. Am muncit uneori si 16 ore pe zi, am vrut ca numele companiei mele sa devina recunoscut si respectat in Toronto, ne-am facut o casa, ne-am cumparat masini, mai mult de orice, ne-am straduit sa facem doi copii, carora nu le-a lipsit niciodata nimic si carora credeam ca le vom face o viata fericita in Canada... vis ce pare sa se fi spulberat. Ca in orice casnicie, am avut momente dificile, dar si momente de fericire. Necazurile au aparut in urma cu cativa ani. Am gresit grav la un moment dat, mi-am cerut iertare si am luat-o de la capat, convinsi ca vom reusi sa facem tot ceea ce ne-am propus. Am fost impins la infidelitate de comportamentul neloial, nerespectuos si adesea agresiv (chiar si in public) al sotiei mele. Am trecut peste toate si ne-am imaginat ca vom uita relele, pastrand numai bunele. Dar asa cum spune un proverb romanesc: „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!”. Mi-a venit randul si mie sa suport consecintele. Accept barbateste ca am gresit si ca mi-am primit pedeapsa. Nu pot insa accepta cu usurinta o vinovatie unica, pentru ca au existat greseli de ambele parti. Nu stiu cati barbati ar suporta sa fie indepartati din patul conjugal sub pretexte mai mult sau mai putin credibile: „mi-au mancat zilele copiii astia, sunt prea obosita, vreau sa dorm, sa ma odihnesc”. Am incercat intotdeauna sa imi inteleg sotia din toate punctele de vedere: biologic, hormonal, uman. Am suplinit-o in obligatiile materne si domestice (spalatul bailor si al casei, hranirea copiilor, aprovizionare), destul de greu de indeplinit dupa ore in sir de munca fizica. Cu un cadou (flori, dulciuri pentru copii si alte mici surprize) incercam sa fac mai frumoasa viata familiei mele. Nu o data am fost respins si agresat verbal si chiar fizic, desconsiderat in intentiile mele initiale. Cum reiese din mesajele postate de Alyssa de cand a devenit membru al acestui forum, este posibil ca la un moment dat in viata sotiei mele sa fi aparut un alt barbat. Au aparut inadvertente in comportamentul ei, scuze penibile pentru fapte dovedite si negate cu strasnicie, toate urmate de un comportament violent si distructiv, pana in ziua in care m-am trezit in puscarie si in putina vreme fara casa, bani si fara dreptul de a-mi mai vedea copiii, conditie impusa prin tribunal. Totul pare sa fi fost pus la cale cu mult timp in urma, cu maiestrie si pricepere, de asa-numitii „prieteni adevarati”, care au incercat sa ma prosteasca in fata, subestimandu-mi inteligenta si capacitatea de intelegere. Au incercat sa ma atraga intr-un mod de viata care nu-mi era propriu, m-au impins spre adictia la o substanta nenorocita si distrugere de sine, m-au exclus de la tot si toate. Dupa 4 luni de „lanturi”, declarat periculos pentru societate, nu mi-a ramas decat sa o iau de la capat, singur si izolat de familia mea, indepartata prin injurii si tratament condescendent de sotia mea. Capetele de acuzare, viol si amenintare cu moartea, ma vor urmari pana la capatul vietii, chiar daca voi dovedi in instanta ca nu ma fac vinovat de nimic. Acesta este si motivul pentru care ma adresez deschis dumneavoastra, nu am nimic de ascuns! In incercarea mea, am fost sustinut totusi de doi oameni, care au crezut in mine neconditionat: Mama, care mi-a stat alaturi de cand ma stiu, si o prietena, care a vazut in mine ceea ce restul lumii parea sa ignore si care ma juta sa imi completez carentele, sa-mi completez educatia si sa ma plasez pe treapta sociala pe care merit sa traiesc, incredere de care nu am beneficiat niciodata din partea sotiei mele. Acesti oameni m-au incurajat sa ma redescopar, sa redevin ce eram inainte de a fi fost potopit de grijile existentei in Canada, m-au ajutat sa imi redefinesc viata, sa ma inscriu la scoala, sa renunt la ceea ce ma distrugea fizic si psihic, sa lupt cu mine insumi si sa-mi dovedesc ca pot redeveni cel care am fost inainte de a intra in impas. Mi-a fost ingrozitor de greu, dar, dupa cum „Orice sut in fund este un pas inainte!”, cred ca aceasta experienta ma va face sa ma ridic la o alta conditie umana. Alungat din casa si amenintat cu politia la fiecare mic conflict de opinie, m-am vazut nevoit sa-mi inchiriez o locuinta, sa-mi deschid noi conturi bancare, sa o iau de la inceput in toate sensurile, de data aceasta echilibrat, pe picioarele mele, fara sa fiu manipulat de nimeni si nimic. Chiar daca in viata sotiei mele sunt alti barbati, eu nu o condamn, dar as vrea sa am libertatea de a decide si eu in viata copiilor mei. Sa nu uitam ca orice om se bucura de prezumtia de nevinovatie pana la sentinta finala. Voi lupta din rasputeri sa arat tuturor celor dispusi sa ma asculte ca, chiar daca am gresit in viata mea, nu pot fi pedepsit pentru lucruri pe care nu le-am facut. Voi incerca sa imi indeplinesc toate obligatiile de parinte (financiare si umane) si nu voi disparea „pe usa din spate”, asa cum poate sunt ispititi unii sa creada ca voi face. Imi doresc din suflet ca Alice sa-si gaseasca linistea sufleteasca, sa ajunga sa ma vada si ea la un moment dat asa cum sunt, as vrea sa renuntam la injurii, sa comunicam deschis, spre binele amandurora. As vrea sa inteleaga ca nu ma poate duce de nas, in nici un caz cu povesti de genul celei pe care mi-a spus-o la iesirea din inchisoare. Pretindea ea ca ar fi fost insarcinata si ca dintr-o sarcina gemelara, ar fi pierdut un fat, celalat ramanand implantat in uter. Justificarile ei, aproape neverosimile medical, m-au facut sa cred atunci ca chiar nu da doua parale pe mine si m-au intristat foarte tare. Un avort, cu care nu am fost de acord, a pus capat acestei situatii confuze. Atunci am realizat, ca sotia mea incetase sa ma respecte ca om, tata al copiilor ei, ca devenisem o masa de manevra intr-o piesa bine regizata. Dupa multe cautari si nopti nedormite, am ajuns sa reconstitui tot ceea ce mi s-a intamplat in ultimii ani. Imi asum toate greselile, dar cred ca incredrea spulberata nu mai poate fi recladita. Faptul ca primesc acum hartiile de separare, imi intareste convingerea ca altcineva mi-a luat locul in viata sotiei mele, cu atat mai mult cu cat nu cu multa vreme in urma, mi-a sugerat sa-mi refac viata, spunandu-mi ca sunt tanar, frumos si talentat si ca nimic nu-mi va sta in cale. Intrebarea pe care v-o adresez este: credeti ca gresesc incercand sa o iau de la capat? Nu credeti ca ar fi fost randul meu sa-i acord o „ultima” sansa, in conditiile in care am fost ridiculizat, indepartat, declarat „drogat” si „paranoic”, minimalizat si umilit public, amenintat si haituit? Credeti ca gresesc lasand-o pe Alice sa-si gaseasca „jumatatea”, sa fie libera langa copiii ei, sa fie si mama si tata, sa se elibereze de „cosmarul” pe care l-a trait alaturi de mine? Ce as mai putea face, cate as mai putea indura? Cum „Dragoste cu sila, nu se poate!”, nu-mi ramane decat sa ma apar de acuzatiile nedrepte ce mi s-au adus; in scurtul timp ce mi-a mai ramas pana la infatisarea in instanta (5 noiembrie 2004), nu-mi ramane decat sa ma vindec si fizic si psihic de toate ranile provocate de acest esec al vietii mele, sa ma ridic si merg mai departe, dovedindu-mi si mie si celorlati ca nu sunt un „loser”. Credeti ca ma veti primi la discutiile de pe forumul dumneavoastra, imi veti da o sansa sa devin membru activ sau ma veti exlude, numai pentru a nu fi fost primul care sa-si spuna povestea?

coral spune:

Imi pare rau ca a trebuit sa treceti amindoi prin acest eveniment cumplit si sper sa iti gasesti echilibrul.
Nu mi se pare corect fata de sotia ta sa ii dai numele pe un forum virtual atit timp cit ea a ales o alta identitate.
Sper de dragul fetitelor sa gasiti o viitoare cale normala de comunicare.

There is a difference between knowing the path and walking the path.

chatonel spune:

hmmm, capul sus si nu te mai injosi .... sotia ta a intentat procesul de divort- dupa cum ai spus, asa ca nu cred ca mai are sens sa dezgropi securea razboiului. Daca ati gresit amindoi sinteti chit si viata merge inainte!!!



Toulouse, la ville rose

anca tanasica spune:

Hmmm....eu una sunt adepta spalarii rufelor cat mai discret si in familie....si oricum o femeie nu trebuie atinsa nici cu o floare!!!!
Parerea mea...!!!...

Anca si bebelina Alexandra (10 nov.2003)
==================================
http://www.vectornoise.com/Alex/index.html
==================================

Freia spune:

sunt de acord cu coral.. nu e corect, drept, frumos, spune-i cum vrei sa faci public numele sotiei tale. Editeaza, daca consideri ca avem dreptate intr-o oarecare masura, raspunsul tau si sterge-i numele...

Imi pare rau de ce ati trait, de evenimentele care v-au despartit, dar cred ca sotia ta ti-a aratat totusi incredere daca ati fost impreuna atatia ani.



Freia si Alexa


http://community.webshots.com/user/freia_ro

Freia spune:

si ca raspuns la intrebarea ta... parerea mea e sa-ti continui viata si sa incerci sa obtii drept de vizitare macar sub supraveghere a copiilor pt o perioada si ai sa vezi ca dupa ce se vor lamuri lucrurile in 5 noiembrie si cu timpul poate si sotia ta iti v-a dreptul sa poti petrece mai mult timp cu copii tai.

va doresc la amandoi sa va dea Dumnezeu lumina si intelpciune

Freia si Alexa

p.s. sa nu intelegi ca sunt de acord cu ceea ce ai facut, tu ai facut primul pas gresit.. am trecut si eu prin asta si nu l=am putut ierta la nesfarsit asa ca am facut ce tebuia sa fac.. am plecat si mi-am luat copilul cu mine.

http://community.webshots.com/user/freia_ro

danat spune:

Sunt curioasa ce vor comenta colegii barbati?!

Acum, fara intentia sau dreptul de a te judeca, pun si eu o simpla intrebare, retorica: nu crezi ca tu esti cel care a gresit primul?! (dupa cum chiar tu povestesti)...vezi ce "avalansa" s-a iscat?....

Imi pare rau ca trebuie sa treceti prin asa ceva, si-mi pare si mai rau de viatza copilasilor vostri care trebuie sa cuprinda astfel de momente.

danat si bb Radu Stefan

http://community.webshots.com/user/danateu

casandra spune:

Tu spui:
"Am fost impins la infidelitate de comportamentul neloial, nerespectuos si adesea agresiv (chiar si in public) al sotiei mele."
Eu din propozitia asta inteleg ca tu ai fost cel neloial si incerci sa ii pui in carca sotiei tale infidelitatea ta, ceea ce nu e tocmai frumos. Daca nu erai multumit de viata alaturi de sotia ta, loial ar fi fost sa discuti cu ea si sa ii spui ce te nemultumeste. Nimeni nu te impinge la infidelitate, tu esti cel care alegi sa fii fidel sau infidel.

---
Nu stiu cati barbati ar suporta sa fie indepartati din patul conjugal sub pretexte mai mult sau mai putin credibile: „mi-au mancat zilele copiii astia, sunt prea obosita, vreau sa dorm, sa ma odihnesc”.
---
Cred ca in fiecare cuplu apar perioade in care unul dintre ei este mai aglomerat, mai obosit. Daca te simteai neglijat, trebuia sa spui, sunt sigur ca ai fi gasit intelegere, doar v-ati luat din dragoste.

-----------
Am suplinit-o in obligatiile materne si domestice (spalatul bailor si al casei, hranirea copiilor, aprovizionare), destul de greu de indeplinit dupa ore in sir de munca fizica.
--------
Ce intelegi tu prin obligatii materne? Te referi cumva la obligatiile parintesti? Atunci nu ai suplinit-o, ci v-ati indeplinit amandoi indatoririle de parinti. Obligatii dopmestice? Locuiati impreuna? Atunci de ce spui ca ai suplinit-o ci nu ca ti-ai indeplinit obligatiile de colocatar?

Am inteles ca ai muncit mult, sotia ta nu a muncit si ea? Daca te-a sponsorizat, inseamna ca avea un oarecare venit, altfel nu putea sa te aduca.

----------
Cum reiese din mesajele postate de Alyssa de cand a devenit membru al acestui forum, este posibil ca la un moment dat in viata sotiei mele sa fi aparut un alt barbat.
----------
Tocmai ca nu reiese asta, ci mesajul tau confirma spusele ei, ca o acuzi aiurea de infidelitate.


--------
Au aparut inadvertente in comportamentul ei, scuze penibile pentru fapte dovedite si negate cu strasnicie, toate urmate de un comportament violent si distructiv, pana in ziua in care m-am trezit in puscarie si in putina vreme fara casa, bani si fara dreptul de a-mi mai vedea copiii, conditie impusa prin tribunal. Totul pare sa fi fost pus la cale cu mult timp in urma, cu maiestrie si pricepere, de asa-numitii „prieteni adevarati”, care au incercat sa ma prosteasca in fata, subestimandu-mi inteligenta si capacitatea de intelegere. Au incercat sa ma atraga intr-un mod de viata care nu-mi era propriu, m-au impins spre adictia la o substanta nenorocita si distrugere de sine, m-au exclus de la tot si toate. Dupa 4 luni de „lanturi”, declarat periculos pentru societate, nu mi-a ramas decat sa o iau de la capat, singur si izolat de familia mea, indepartata prin injurii si tratament condescendent de sotia mea.
-------------
Inteleg ca anturajul te-a impins catre consumul de droguri. E bine ca recunosti ca ai aceasta problema. Trebuie sa te lupti cu ea si sa redevii tu, sa nu te mai droghezi, de dragul copiilor tai. Cum te vor privi ei, daca te lasi sa fii dependent de o substanta? Ce sprijin poti fi tu pentru ei?
Eu zic deocamdata sa o lasi pe sotia ta sa se ocupe de ei si tu incearca in timpul asta sa scapi de nenorocita asta de substanta care ti-a distrus viata.

ancuta06 spune:

Este trist ce s-a intamplat intre voi. Incetati sa mai aruncati vina de la unul la altul, ca nu rezolvati nimic. Daca amandoi regretati cele intamplate, daca va iubiti in continuare, incercati sa o luati de la inceput. Daca nu, despartiti-va in mod civilizat.

Scuzele sotiei tale, mai mult sau mai putin credibile, dupa parerea ta....sunt cat se poate de credibile. Nu stiu de ce barbatii au impresia ca daca o mama nu lucreaza, ci sta sa aiba grija de copii, nu face nimic toata ziua. As vrea sa va amintesc, tie si altor barbati, ca daca tu vi de la servici seara.....esti linistit pana te duci din nou a doua zi. In schimb, o mama nu e niciodata relaxata. Chiar si cand copilul s-a culcat, mama se duce in pat epuizata, si incercand sa doarma in asa fel incat sa auda cand se trezeste copilul, etc.....Cel putin cat e copilul mic. Daca gresesc si sunt subiectiva, rog alte mame sa ma corecteze.

Iar in legatura cu dependenta de droguri....te poti lasa imediat daca ai motivatie si vointa, asta o stiu sigur. Depinde numai de tine.

Va doresc numai bine si succes in continuare.



Ancuta & Martijn, (24.10.2003)


http://community.webshots.com/user/Busch_family

vikinga spune:

"Cum reiese din mesajele postate de Alyssa de cand a devenit membru al acestui forum, este posibil ca la un moment dat in viata sotiei mele sa fi aparut un alt barbat"Din mesajele Alissey pe forum nu reiese deloc ca ar avea o relatie cu alt barbat, din mesajele ei nu reiese decit faptul ca a vrut cu disperare sa-si tina famila unita, ca a vrut sa te ajute sa-ti revii. Ea ne-a cerut sfaturi in aceasta idee nu sfaturi cum sa-si tina un alt barbat.Poate vrei sa o discretitezi in ochii nostri..? Probabil, pentru ca altfel nu inteleg de ce aduci obsesiv in discutie "aventurile" ei. Oricum asta nu conteaza, fiecare e liber sa faca ce vrea, doar ca nu e chiar fair play sa vorbesti asa de ea, sa dai numele real aici, atit timp cit ea a tinut totul cit mai anonim si discret. A cerut numai citeva sfaturi legate de adictie, pentru ca nu avea puterea si experienta sa se lupte singura cu un astfel de fenomen. Din cite am vorbit cu Alyssa am putut intelege ce femeie si mama deosebita e, inteleg de ce o iubesti! Pentru ca nu-i asa, o iubesti? Spui ca nu-ti poti vedea fetele, ca vrei sa-ti faci datoria fata de ele, material si spiritual. Dar de ce Alyssa merge cu fetele cu autobuzul si tu tii 2 masini!? Te-ai gindit la fetele tale oare? Sau din mesajele ei aici pe forum reiese iar cum fetele te-au asteptat sa vii zile si nopti dat tu nu ai dat nici un semn de viata.Astea sunt asa citeva frinturi, sunt multe de spus, dar nu e chiar etic sa ne bagam prea mult atunci cind cineva vrea sa-si "spele rufele in public"Alin iti doresc sa-ti gasesti calea, sa te regasesti pe tine insuti, clarifica-ti gindurile si sper sa gasesti raspunsuri limpezi si reale la framintarile care le ai.Asa cum au spus si fetele, mai bine ai reedita mesajul, sa stergi numele real, atit timp cit Alyssa a considerat asta ca un mod de protectie a familiei ei, chiar daca sunteti in situatia de divort, si tu poti sa-ti protejezi astfel familia.Vikinga& bb Aldo http://community.webshots.com/user/vikinga109

lorelei_19 spune:

Inceteaza sa mai joci rolul victimei! Fii barbat, asuma-ti responsabilitatea pentru faptele tale si mergi inainte. Decat sa te intorci iar-si iar in trecut, mai bine ai privi in viitor. Stii cum se spune: viitorul e o pagina alba care trebuie scrisa incepand de acum. Tu in loc sa scrii ceva, te chinui sa intelegi trecutul. Fa asta peste vreo 10 ani si vei vedea altfel. Nu stiu cine esti, nu te cunosc nici pe tine nici pe sotzia ta, dar nu-mi place cum vorbesti despre ea. Mama copiilor tai nu merita o asemenea atitudine din partea ta, chiar dac-a facut si ea greseli. Sunt de acord ca toti facem greseli, dar oare nu trebuie sa mai si uitam "greshitzilor nostri"? De dragul fetelor, lasa-le in pace, daca poti, ajuta-le, dar nu le murdari cu atatea vorbe, nu merita. Si nimeni nu te stimeaza mai mult dupa vorbele tale, sa stii. Invata sa fii drept, cinstit si iti vei gasi pacea sufleteasca. Multa sanatate.
Lorelei

Salvati un inger:
www.casa-romanilor.ch/teodora.htm