"Micutul" Edi

As vrea sa-mi aduc aminte cit mai multe; imi pare rau ca nu am tinut un jurnal, asa cum imi propusesem la inceput. O sa scriu ce-mi aduc aminte, desi unele lucruri, poate mai importante decit altele, le-am uitat…
La serviciu am mers pina cu o saptamina inainte de a naste. Ditamai namila (maica-mea cind m-a vazut cu vreo doua saptamini inainte de a naste a crezut ca o sa am gemeni), luam autobuzul, apoi metroul, apoi schimbam linia de metrou, inca vreo 5 minute de mers pe jos si iata-ma inca o zi la serviciu: "Ah, inca esti aici" - comentariile colegelor. Trebuia sa plec de acasa cu vreo cinspre minute mai devreme decit de obicei, ca la "viteza" mea... Noroc ca scapasem de obiceiul de a-mi savura cafeluta de dimineata (da' am inceput sa iau micul dejun, asa ca tot acolo eram cu timpul)...Cind i-am spus sefei mele "Gata, de saptamina viitoare nu mai vin" a rasuflat usurata: "Ma si vedeam pe post de moasa, bine ca pleci!" (unei colege mai demult i se rupsese apa la serviciu, si de atunci avea o "fobie pentru gravide").
Vineri, in 17 octombrie, sotul a plecat la serviciu, in tura de noapte. Eu cu maica-mea am iesit sa cumparam, printre altele, capsuni, ca aveam pofta de o prajitura cu fructe si bezea, mmm… Ramasesem in concediu de o saptamina, iar ai mei venisera de doua saptamini din Romania, si le promisesem de mult ca le fac delicatesa asta, si o programasem pentru simbata. Cind au venit ai mei noi ne mutaseram in noul apartament de trei zile (in cel dinainte dupa ce am cumparat caruciorul nu mai aveam loc sa ne miscam), totul era vraiste, numai paturile erau asamblate. In ziua cind ne-am mutat mi-am luat liber de la serviciu, aveam si programare la doctor in ziua aia; am terminat cu mutatul la 3 dimineata, nu, eu nu am ridicat nici o mobila, da cine sa stringa covorul? da cine sa impacheteze farfuriile?... Multe lucruri erau deja in cutii, da' tot a mai ramas de strins si in ultima zi. Si dupa ce-mi zice sotul ca e ultimul transpoprt (s-a incapatinat sa care toate lucrurile cu masina noastra, noroc ca aici totul se "dezmembreaza" pina la ultimul surub), hai sa ne culcam, ca peste 3 ceasuri trebuie sa ma trezesc, ca merg la serviciu (el era liber in ziua aia, norocul lui), da' ce sa-mi mai vina somnul... Cu toate astea, dimineata am fost la serviciu... Am zis ca daca nu nasc in ziua aia, precis o sa vina bebe mai tirziu decit ziuia "programata"...
Mai trebuie sa va spun ca pe 16 octombrie era data probabila a nasterii… Si mie imi ardea de facut prajituri…
Dupa cina ne uitam noi la “America’s Funniest Videos”, si ne tineam de burta... In criza isterica de ris am simtit un “poc”, da’ nu prea tare, si m-am dus la toaleta, erau citeva firisoare de singe. Nu m-am impacientat si nici la ai mei nu le-am spus, sa nu-i bag in priza prea devreme.
Noaptea, ca de obicei, drumurile la baie. Pe la 4 dimineata, iarasi. Cind am revenit in pat insa, am simtit ca trebuie sa ma duc din nou si atunci am stiut ca nu mai am scapare: mi se rupsese apa. Dupa vreo ora ma hotarasc sa-i dau telefon sotului, si-mi spune sa stau linistita ca vine acasa, ca de obicei, adica pe la 8. Eu aprob, deh! De ce sa ne grabim, doar ardeleni suntem! Cu toata foiala mea, ai mei dormeau tun, intr-un tirziu se scoala si le spun vestea cea mare.
Asteptam sa vina acasa viitorul tatic, care apuca sa manince, sa faca un dus, ne luam bagajul pregatit din timp, si hai sa nastem!
La spital ajungem in 5 minute de mers cu masina. La receptie ne pune intrebarile de rigoare, apoi suntem indrumati spre Triaj. Surpriza: acolo trebuie sa asteptam pe coridor, ca paturile sunt toate ocupate (Triaj, adica unde doar te examineaza si ori te trimite ori acasa ori te interneaza). Eu eram calma (inca), dar ma intrebam ce ar fi fost daca as fi avut dureri, si aflu raspunsul imediat, pentru ca apar doua femei care aveau contractii, la 2-3 minute, dupa cum auzeam ca spuneau. Saracele se chinuiau in scaunele cu rotile, cu sotii lor alaturi… Ma intrebam daca o sa ma ia inaintea lor, si dupa vreo jumatate de ora pe coridor (noroc ca gasisem un scaun), intru, intr-adevar, prima. Mi-a fost intotdeauna groaza de controalele astea, si doctorita de garda ma linisteste, dupa ce afla ce doctor m-a urmarit in timpul sarcinii, cica ea are mina mult mai mica decit a doctorului meu! O fi mai mica, da’ nici nu se compara, pai la doctorul meu nu simteam nimica, si acum imi venea sa ma urc pe pereti.
Nu ma mai incurc acum in amanunte, ca nici nu-mi mai amintesc prea bine totul, m-au “cazat” si pentru ca nu aveam contractii mi-au injectat Pitocin. Ehei, si de-abia acum incepe distractia! Nu mai stiu dupa cit timp, da’ cit de curajoasa am crezut ca sunt, am inceput sa strig dupa epidurala (pe formularul pe care a trebuit sa-l completez cu citeva luni inainte pentru spital - si caruia in final nu i-am vazut rostul - era o intrebare: cum suportati durerile? si eu scrisesem ca "bine"...). Bietul sot, nu mai stia nici el ce sa faca, dar m-au tot dus cu zaharelul pina a venit in sfirsit anestezistul care tot incerca sa-mi spuna despre efectele anestezicului, insa eu nu mai auzeam nimic, stiam doar ca-mi trebuie! Ei, dar dupa un timp incep sa simt din nou durerile in partea stinga (ca statusem mai mult pe dreapta), parca eram la ciclu, si apoi din ce in ce mai tare, mi-au marit atunci doza, si m-am mai calmat pentru un timp.
Insa abia dupa 11 noaptea avem dilatatia 10, si m-a anuntat asistenta ca e cazul sa incepem sa “lucram” sa-l aducem pe lume pe “micut” (zice asistenta: “am zis <micut> doar sa nu te sperii”… pai stiu, ca mi-a zis doctorul ca probabil o sa aiba in jur de 3,800 kg…). Am avut mare noroc de o asistenta foarte inimoasa, o negresa, o profesionista desavirsita, si cu un suflet minunat. M-a schimbat, m-a mingiiat, m-a tinut de mina, ce mai, jos palaria!
Incep au sa imping, si tot imping asa, vreo 3 ceasuri, pina ma lasara puterile. La inceput impingeam cind imi zicea asistenta, ca nu simteam contractile, apoi chiar dupa ce am inceput sa le simt “micutul” nu voia sa iasa… Asistenta tot ma incuraja, hai ca poti, uite, i se vede parul, viitorului tatic ii dadeau lacrimile de emotie, cind i-a vazut “motul”, insa eu nu mai puteam. La un moment dat zic: eu nu mai pot, eu nu mai imping, faceti ce stiti, scoateti-l cum puteti, eu ma dau batuta… Sa-mi fie rusine! Da’ adevarul e ca eram stoarsa ca o lamiie. Mi se mai da o portie de anestezic, si chiar adorm vreun ceas. Cind ma trezesc, pe la 4 dimineata, tocmai incepea forfota in jurul meu: doctorite, asistente, hai ca am venit sa-l scoatem! Si cu epiziotomie, si cu vacuum, si cu un ultim efort din partea mea, hopa, iese “micutul” Edward, la ora 4:44 in data de 19 octombrie 2003: scor Apgar 9, 4,285 kg, 55 cm.
Acum Edi are aproape 8 luni, si nu ne putem aminti cum a fost viata inainte de a veni el pe lume!
Adriana (mamica), Dorin (taticul) si "micutul" Edward

Emilly spune:

Sa-ti traiasca micutul si sa va bucurati de el.
M-a mirat cum te-au primit in spital, se pare ca erau super aglomerati.
Numai bine!

Ilinca @ mami

Laura _Oprescu spune:

felicitari....mintenas trec si eu prin asta a doua oara...
sa va traiasca puiutul sanatos si voi sa aveti putere sa il cresteti si sa ii faceti si un fratior...
PS cu adevarat ardeleni ati fost la faza asta! eu as fi urlat din prima secunda...cu atat mai mult cu cat erai la prima nastere...stapanire de sine, nu gluma

lorelei_19 spune:

Sa va traiasca micutzul Edi!
Frumoasa poveste, Adriana, tare m-a emotionat!

Salvati un inger:
www.casa-romanilor.ch/teodora.htm

Anina_n spune:

Adriana, sa va traiasca "micutul" Edward ! Multumim pentru povestea nasterii lui ! S-a lasat asteptat, dar a meritat efortul, pana la urma, nu ?
Sanatate si numai bucurii !



Nina & Nina-Cristina (2 ani in ianuarie)
http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina

ruxi spune:

Felicitari! Sa va traiasca "micutul" Edward, sa creasca mare si sanatos!!!


Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 8 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

ane2 spune:

Sa va triasca dolofanu!!!!!!!Sa-i dea dumnezeu noroc si multa multa sanatate!!!!!!

Anita si Rachella -17.o1.2004
http://community.webshots.com/user/sugarbabe134

Babee spune:

Sa va traiasca si sa fie santos!

'Fiecare dintre noi este un inger cu o singura aripa.Si nu putem zbura decat imbratisandu-ne unul pe celalalt.'

http://www.unet.univie.ac.at/~a0209879/botez.html
Iubi si Phillip (6.02.2004)

anda141 spune:

Multumim pentru povestire!!!Sa fie sanatos si sa creasca mare si intelept!!!

Monica si bebe Albert
( 19.ian.2004)
http://community.webshots.com/user/monica1816

sinzi_ana spune:

Felicitari pentru micul mare!!! Sa va traiasca!!!
David si mami
http://community.webshots.com/user/sinzi_ana