Delimitarea dintre dragoste si rasfat?

Care este distanta dintre acesti 2 termeni?

Imi iubesc copilul atat de mult, incat aproape e o iubire disperata,
mi-e frica tot timpul sa nu i se intample ceva,
mi se pare ca e perfecta, frumoasa, desteapta,
ma trezesc ca stau minute intregi sa-i privesc si miros manutele,
sau sa-i mangai buclele...

O pup si o raspup, ii dau orice vrea ea,
mi-a distrus aproape tot din casa,
am zis ca daca tot plec in Canada, ce mai conteaza,
este atat de buna, in schimb, nu vrea sa distruga, insa e f curioasa...


Nu stiu ce sa fac astfel incat sa-i pastrez toate aceste calitati,
mi-e frica aproape ca dragostea mea sa nu-i dauneze,
in sensul sa nu se rasfete prea tare...

Ce fericire!


, Irina

Andreutza spune:

Ira, asa simt toate mamicile adevarate, sa stii. Si eu patesc la fel ca si tine; ma uit la bb meu si il strang in brate si il pup si ma uit la el si nu-mi pot dezlipi ochii. Este sufletul meu tot si nu concepem viata fara el. Insa, am citit si cred cu tarie ca nu trebuie sa le dai totul copiilor, ca spre binele lor e mai bine sa invete de mici ca in viata exista limite si ca lumea nu se invarteste in jurul buclelor lor aurii. Eu am un bb foarte nazdravan si stricator care la nici 2 ani se urca peste tot si umbla. Este f curios dar stie cand greseste si tot o face cand te-ai intors cu spatele. Mi-e foarte greu sa stabilesc limite si sa le respect pentru ca trebuie sa-l fac sa planga si-l iubesc atat de mult. Vreau sa-ti spun ca eu il cert dar daca il cearta tati mi se rupe sufletul cand il vad cum sta spasit si cum ii tremura buza cand ii vine sa planga.
A fost acum cateva luni un articol in revista "mami" referitor la tipurile de comportamente pe care le inducem copiilor prin modul nostru de purtare vis-a-vis de ei. Foarte interesant!
Nu cred ca ti-am raspuns la intrebare dar am vrut sa stii ca si alti parinti se confrunta cu aceasta problema. Este f greu sa trasezi acea linie imaginara care sa desparta ceea ce faci din dragoste pentru copil de ceea ce ii va dauna mai tarziu. Iubeste-l si arata-i ca-l iubesti dar nu-i da totul, in viata totul se obtine greu, prin munca si toate au o anumita valoare.

Pupici,

anamaria spune:

Poate o sa crezi ca sunt o dura... insa eu nu cred asta!
Insa am incercat sa mentin echilibru in famile, am incercat ca baietelul (baietii, de-acum) meu sa stie pana unde merge rasfatul...
l-am lasat sa umble cu orice - telecomanda, telefoane mobile, intrerupatoare, etc, pana pe la 1,5 ani; am considerat ca pana pe la acea varsta oricum nu prea poate intelege ce si cum, curiozitatea este cea care ii guverneaza simturile si gandurile, si pana la urma este extrem de folositoare. Asa ca nu i-am impus prea multe... se juca cu usa de la cuptor, s-a ars de cateva ori, a inteles singur ca e pericol. Deschidea si inchidea usi si sertare (am mutat vasele de sticla si obiectele taioase, sa nu le poata ajunge). Se ducea cu premergatorul pana la 10 cm de ecranul tv, ca sa ajunga la butoane...
dupa ce a implinit 1 an jumate', gata, ne-am hotarat sa-l invatam cateva reguli de convietuire pasnica... nu pot sa zic c-a fost usor, insa cu muuuulta rabdare, pana la urma a inteles ca telecomanda nu-i de jucarie, la fel nici cratitele sau tacamurile.
cel mai mult am tinut sa doarma linistit la el in camera, si aici a fost intotdeauna cel mai cuminte... citim povestea seara, apoi adoarme singurel, cantand sau povestind ceva pt jucariile de plus... sper sa reusim asta si cu BB cel mic!
sigur ca face si prostinele, si face adesea ceea ce stie sigur ca nu-i voie, il certam si uneori il pedepsim - ma doare inima cand ii ascult suspinele din somn, pt ca nu am citit povestea de culcare... insa fara sa fii ferm si convins de ceea ce spui, daca il lasi sa faca acum ceea ce ieri era interzis, etc, iti pierzi si tu credibilitatea, iar copilul nu mai stie ce sa creada - e sau nu voie???
Asa ca eu cred ca e important sa te hotarasti la cateva chestii la care tii mult, pe care sa-i impui sa le respecte, si mai ales sa nu cedezi in fata insistentelor disperate.


daca dragoste nu e, nimic nu e!

danadarla spune:

Si eu sint o mama care se confrunta cu aceiasi problema: la 18 luni, copiii mei stiu cind sint suparata pe ei, dar ma intreb adesea daca ei cred ca nu ii iubesc daca ii cert sau nu ii las sa faca ce vor. Citesc acum o carte excelenta, poate multi dintre voi ati citit-o deja, "Cele 5 limbaje ale dragostei la virsta copilariei", scrisa de Dr. Ross Campbell si Dr. Gary Chapman (e tradusa si in romaneste). Cred ca parintii care se confrunta cu intrebarea de fata, ar trebui sa stie care este limbajul dragostei copilului sau: atingerea fizica (cu unii copii, poti sa le repeti toata ziua ca ii iubesti, daca nu ii saruti, sa ii imbratisezi, nu sint convinsi); cuvintele de apreciere; timpul rezervat persoanei importante; cadourile si slugirea. Si noi ca si adulti ce incadram intr-una din categoriile astea si cred ca pentru inceput trebuie sa cunoastem copilul si la ce reactioneaza el cel mai bine. Odata ce am stabilit asta, nu cred ca va fi o problema sa ai o legatura strinsa cu el, sa te inteleaga si sa il intelegi mult mai bine. Atunci nu cred ca va fi o problema sa nu stie ca il iubesti la nebunie chiar daca il certi sau ii refuzi ceva.
Din proprie experienta, eu cu tripletii mei, fiecare este diferit si fiecare raspunde la un anumit fel de comportare din partea mea. Nu-mi merge sa folosesc aceiasi metoda pentru toti, din cauza caracterului lor. Unul dintre baieti de ex., numai sa ma uit serioasa la el si incepe sa-i tremure buza si incepe sa plinga asa un plins dureros...Celalat baiat, pot sa stau in cap in fata lui sau pot sa imi tai venele in fata lui (nu ca incercat s-o fac...), nu pricepe sa nu atinga ceva, numai daca ma duc si fizic il iau de acolo si ii dau altceva de facut. A doua oara el stie ca nu are voie, pentru ca sta si se uita la mine in timp ce atinge, sa vada daca ii merge. Cu fetita nu am probleme, ea merge singura la colt cind o trimit.
In concluzie, problema asta cu dragostea vs. rasfatul e mai complexa decit: daca nu il las sa faca ce vrea, inseamna ca nu il iubesc! Dimpotriva, cind ii impui limite, il iubesti si mai mult pentru ca vrei sa faci din el om (problema e ca numai noi stim asta deocamdata, copiii nu inteleg), dar trebuie sa ii arati pe alte cai ca dragostea ta e neconditionata.
Cred ca am scris destul acum ...scuze. Dana.

Ira spune:

Multumesc pentru raspunsuri, au fost f obiective,

Dana, nu ai scris mult, ba dimpotriva,
de fiecare data cand te prind, iti scriu,
...Ce fericire imensa o fi sa ai 3 copii simultan!

danadarla spune:

Scrie-mi , Ira! Ma bucur sa discut despre comorile care le am acasa si un sfat pe gratis e mai mult decit binevenit. Mai ales ca sint la lucru full-time, n-am toata ziua sa discut cu alte mamici. Iar seara e dedicata complet ingerasilor mei - asa ca viata mea sociala e cam in pom acum. De-abia am timp sa mai citesc prin altele !
Dar tot fericita sunt!

mamica dulce spune:

intr.adevar,linia asta imaginara este foarte greu de trasat..si eu ma uit ca la un soare la puiul meu,il ador si tot am senzatia cateodata ca parca nu il iubesc destul de mult,ca nu.i arat suficient..
dar toata ziua stau cu el in brate,ne pupam si ne alintam(asta pana se enerveaza si ma pocneste...toata ziua il miros,e cel mai frumos parfum din lume,il pieptan,il alint,il gadil,ii sarut fiecare bucatica,il iau in brate atat de strans,il privesc dormind,ii cant,ne jucam,vorbesc cu el tot timpul..cateodata,asa fara motiv ma reped la el si il iau in brate strans de tot si ii zic tu esti copilul meu,puiul meu, esti viata mea.
sunt foarte rabdatoare cu el,nu.l cert ca face mizerie,ca pune mana numai unde nu trebuie si ca tranteste tot(spre deosebire de taica.su care se crizeaza).ii explic frumos,il iau din locul ala si.i distrag atentia cu altceva(acum nu prea mai merge faza,ca tot acolo se intoarce cand ma uit in alta parte)
ceea ce ma face insa irascibila instantaneu e cand ma trage de par..de cateva ori i.am dat o palmutza la fund sau peste manuta,cand ma zgaria tare si apoi mai ca n.am plans cerandu.mi iertare ,mai ales ca n.a vrut sa ma mai pupe o jumatate de ora,oricat m.am rugat de el...ce mai sunt mai copil ca eldar il ador,e tot sufletul meu,bucuria si lumina mea de zi cu zi.
si el stie asta si profitaca e un mare jmekeras...foarte rasfatat si alintat..si la urma-urmei de ce nu??eu sunt convinsa ca il pot invata bunele maniere,ca trebuie sa lupte ,un copil/om echilibrat ..tot ce.si doreste o mama pt puiul ei..si asta chiar daca il alint(si ma rog la Dumnezeu mereu sa.mi dea intelepciune destula),si copilul iti da atat dragoste(afectiune) pe cata ii dai si tu lui..daca faci instructie cu el,..te asculta,te respecta dar poate cand va fi mare n-o sa fie atat de apropiat,de iubitor,de relaxat,sa-i fii cel mai bun prieten din lume..si eu cred ca asta e mai important ca orice altceva.
Si daca nu-l alint acum..cand sa o fac? cand o sa.mi spuna..mami..nu e cool sa ma saruti!

anca si Marc-1 an si 3 luni

http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=mamica%20dulce

tutus spune:

Habar n-am unde e acea delimitare, dar cred ca depinde de la caz la caz. Dragostea ... nu demult citeam ca copiii cred ca altfel trebuie manifestata iubirea, altfel decat cum credem noi. Noi vrem pupici si imbratisari de la pitici si tot asa ne aratam noi dragostea fata de ei, dar chestiile astea nu neaparat ii plac copilului. El ca sa-si arate afectiunea, iti ofera jucaria lui sau lingurita cu mancare sau cine stie ce alt obiect care e aproape de sufletelul lui (paturica, suzeta, ...). Citeam ca nu e bine sa-i "ingropam" pe copii in saruturi, ci mai degraba sa le dam "jucariile" noastre lor. Poate din cauza asta le place copiilor sa umble la dulapul cu cratite, la mixere, telefoane, telecomezi, ... si nu se joaca cu jucariile lor, chestie care noua nu ne prea place. Stiu ca e greu sa nu-l pupacesc sau sa-l miros toata ziua, dar trebuie sa tinem cont si de chestiile care le fac lor placere, sa incercam sa intelegem notiunea lor de iubire, de dragoste. Nu spun ca gandacelul meu nu e rasfatat (da, si eu is parinte cu tenta de sclav), nu spun ca nu-l mai smotocesc (pupacesc si gadil si miros) pana sughite, dar incerc sa-mi controlez iesirile astea, la fel cum incerc sa nu zbier la el (aici reusesc cu mai mult succes) ca apoi ma doare sufletul si fac chestii pe care in mod normal le consider "cantat in struna".
Bine spunea "mamica dulce", sa ne dea Dumnezeu intelepciune mai ales cand e vorba de cresterea copiilor.

"Ma-ma" cu bebe la bord de 29.1 de sapt.