Nastere in Long IslandN.Y.

Dragele mele,

de nu stiu cand tot citesc mesajele de pe forum si m-am hotarat intr-un final sa povestesc si eu cum s-a nascut galusca mea. Si a trecut ceva timp acum are sase luni.. Ehehe...

Prin luna a saptea, am plecat din Olanda unde-mi terminam doctoratul spre State unde al meu sot lucra de vreo jumatate de an. Si schimband tara asa in ultima clipa eram tare, tare derutata. In plus fiind cam singurica cateva luni aveam si impresia ca va veni si nasterea dar ceva mai tarziu cand ne vom simti noi as bine pregatiti... si iata ca trece vreo luna, intru in luna a noua si trebuie sa ma duc in fiecare saptamana la medic. Si ma duc o data si doctorul imi spune.. nici un fel de dilatatie. Urma sa ma duc exact peste o saptamana. Dar cum ne hotaram sa ne plimbam prin New York saptamana urmatoare imi schimb intalnirea cu doctorul si ma duc mai repejor. Ma intorc din nou pe toate partile si declara...ca daca vreau eu sa-mi creasca moralul el poate sa-mi zica ca am aproape un centimetru dilatatie...
Ce mai toate pareau sa fie minunate. Vom merge noi de vineri la New York, ne vom plimba incet, vom manca multa inghetata si voi naste eu peste vreo douazeci de zile. Dar uite ca vine vineri si nu stiu ce se iveste la serviciu si al meu sot nu poate pleca. Dar ferm hotarati ne culcam noi vineri seara devreme ca sa fim in forma si sa ne plimbam macar pe malul marii pe la noi. Si nu prea reusesc sa adorm. Intr-un sfarsit reusesc sa atipesc si eu. La putin timp (dupa ceas) simt ceva cald, cald in pat....pernuta pe care o tineam ca sa-mi sprijin burtica prin pat era calda si uda...si mirosea a pui de gaina plouat...Intr-o clipa ma trezesc cu inima bubuindu-mi in urechi...Lichidul meu amniotic, NASC... si am tipat. Speriat viitorul tatic scoate doi ochi somnorosi din perna... cum adica nasti, ai contractii? Ametita de somn incerc sa analizez ce am si nu am...nu, nu am contractii, dar la cat lichid e prin perna si pat ar fi cazul sa fiu luata in serios. Si am fost. Constiincios si emotionat al meu sot scotoceste dupa numarul de urgente al cabinetului de ginecologie. Suna si lasa un mesaj urmand sa fie sunat imediat. Cateva secunde trec, numai bune de analizat importanta momentului. Suna telefonul si o voce relativ ingrijorata ma chestioneaza: care e culoare lichidului? am contractii? Ii raspund eu ca pare sa se confunde cu bejul cearceafului si ioc contractii. Apoi se face o pauza si vocea continua savant... cum ca ieri seara tocmai venisera la dosar rezultatele ultimului test si ca iesisem pozitiva la infectia cu un beta-haemolytic group B Streptococcus si ca sa mergem la spital imediat pentru ca natural au ba trebuie sa nasc in 18 ore ca sa nu se infecteze copilul din cauza streptococului.... Habar nu aveam amandoi despre ce vorbea, dar nu suna bine de loc. In cateva minute eram imbarcati in masina, iar eu stateam semi-intinsa pe bancheta din spate. Si apoi soferul meu drag si scump a condus masina de ziceai ca participam la vreun raliu. Intr-un timp record ajungem pe la unu si jumatate noaptea teferi si ametiti la spitalul universitar din Stony Brook.
Vazand burticuta mea cea rotunda de la receptie ne-au luat in primire si intr-un scaunel pe rotile ajung repejor pe mainile unei asistente. Calma ma ia in primire ma duce intro camera, ma ajuta sa ma imbrac si sa ma asez pe masa de consultatie. Intre timp sotul meu facea impartiri si inmultiri ca sa completeze fisa de inscriere : cate picioare fac 163 de centimetri, cate livre si cate uncii fac kilogramele nevestei.
In scurt timp apare si medicul si incepe sa-mi explice ca trebuie sa-mi administreze intravenos penicilina pentru ca din cauza streptococului puiul risca sa se infecteze pana se naste sau la nastere si sa faca meningita. Si uite asa am simtit eu cum lunec de pe masa. Dintr-odata toate scapau de sub control si ne simteam amandoi din ce in ce mai pierduti. Mi-au pus un cateter (catheter) si m-au transportat intr-o camera de nastere. Era frigut de la aerul conditionat (vara in Long Island te cam sufoci de atata umiditate), eram amandoi obositi si de atata stres nu prea reuseam sa ne zicem nimicuta coerent. Mi-a parut ca m-au uitat pentru niste ore. Legata de un monitor pentru ritmul cardiac al bebitei si pentru eventualele contractii am atipit. Sotul meu a atipit si el... parca totul incepuse tumultos si acum intrasem intr-o oaza. Spre dimineata, pe la cinci am inceput sa am usoare contractii. Cum ce se petrecea pe monitorul meu se vedea si pe un monitor aflat in afara camerei langa infirmiera de pe etaj, infirmiera a venit sa ma vada. Intre timp se schimbase tura si m-am trezit in fata unei fete zambitoare si noi. Turuind repede imi explica ca in curand va veni doctorul sa ma vada, ca totul va merge bine si tot asa. Ea parea singurul fapt pozitiv, doctorul spre socul meu nu era nici unul din cei de la clinica de ginecologie la care fusesem. Era deja sambata si era ziua lor libera si era un alt doctor care le tinea locul. Frumos! In plus fata ii era seaca si lipsita de orice bunavointa in fata accentului meu. Nu mai eram stresata pur si simplu imi era frica. Dintr-odata! Probabil ca ceva din panica mea mi se citea in privire. Asistenta revine si-mi spune ca doctorul e bun, sa nu-mi fac probleme si ca si ea a nascut departe de ai ei. Ca la primul copil tocmai imigrase din Iran si ca se simtea tare prost, dar ca uite toate au fost bine. Avea niste ochi negri si calzi care mi-au mai ridicat moralul. Am priceput ca ea va sta in principiu pe langa mine... si sotul meu. Doctorul va veni doar in control, la momentul final si daca sunt probleme. Foarte bine, oricum nu-mi placea deloc de el. Si incepeam sa adun si motive. Fara sa-mi spuna ceva direct a trimis-o pe asistenta sa-mi spuna ca nu am contractii suficient de puternice si din cauza streptococului va trebui sa nasc mai repede si ca atare imi vor da ceva sa-mi accelereze contractiile. Zis si facut mi-au administrat prin cateter-ul intravenos pitocin (un tip de *oxytocin* artificial). Si pentru ca nu aveam destule precum in cantecelul cu panza de paiajen si elefanteii... am mai venit un firisor! Un cateter intern in uter ca sa masoare mai precis contractiile mele si pulsul bebeului. Sotul meu era perplex. Tot ce vedea era o burtica rotunjoara, o fata pierita de frica si firisoare care ieseau de pe peste tot. De obicei e un mare vorbaret, dar atunci se tot foia pe un scaun langa mine si ma tinea de mana.
Si uite asa de unde aveam contractii usoare la vreo trei minute in scurt timp am capata contractii suprapuse peste contractiile mele... si tare neregulate. Erau unele contractii cu pauze de un minut si jumatate si altele cu pauze de douazeci de secunde intre ele. La ultimele se uita sotul meu pe monitor si zicea ca-i pauza ca eu nu o simteam. Si am rezistat pe baricade sufland ca o locomotiva cu aburi pana am ajuns la 9 centimetri dilatatie. Uitasem de firisoare si ne luptam amandoi cu contractiile. Asistenta venea mai imi aducea gheata si ne zambea spunand ca-i foarte bine. Eram asa ca doi scolari care se chinuiau cu repetatul lectiei. Si ne chinuiam din ce in ce mai tare.... dar pe baricade. Cand ajung la 10 cm dilatatie vine si antipaticul medic si-mi comunica ca nu voi intra direct in faza a doua si anume de impingere...Ne-am uitat amantrei la el ca la nebun. Tipul calm si imperturbabil imi explica ca de copilul e cu capul in jos, dar nu-i cu fata in partea buna si va trebui sa se rasuceasca intai si abia apoi vom discuta despre impins. Inainte de nastere doctorii nu-mi zisesera nimicuta, desi ii intrebasem care-i exact pozitia capului...in jos, in jos dar cum..?! Mi-a venit sa-l strang de gat pe tip. Pana atunci asistenta ma intrebase daca vreau epidurala si eu zicand ca scap mai repede, tot zisesem nu... si eram aproae de capatul puterilor. Sa-i ia naiba ca-i intrebasem... Imi rasuna in cap ce zicea Larousse-ul meu: pozitie occipito-iliaca dreapta posterioara: adica capul in jos, dar mica fontanela e posterioara catre sinusul sacro-iliac drept. Adica capul se va prezenta cu un diametru de vreo 11 cm in medie si angajarea copilului pe canal va fi tardiva, dureroasa cu dureri lombare. Dar parca ziceau ca in general totul decurge bine. Aveam sa descopar in cateva zeci de minutele de francezii numeau popular genul acesta de nastere "prin rinichi". Pur si simplu in curand nu mai simteam deloc contractiile. In schimb aveam o durere continua si infioaratoare de spate. Nu-i mai auzeam pe cei din jurul meu... parca si figurile lor se pierdeau asa incet. Cu ultimele forte am tipat ca vreau, vreau un anestezic! Anestezista a venit repede si incerca sa-mi explice care-i procedura. Nici acum nu stiu ce a zis. Cu chiu cu vai m-au ridicat in fund si dupa ce au asteptat putin in timpul dintre doua contractii m-a gadilat ceva si apoi repede am simtit ca nu mai tremur. Cand i-au dat drumul sotului meu sa reintre in camera eram zambitoare si cu un dozator in mana. Eu decideam de mai vreau au nu anestezic! O Doamne, in cateva minute am fost in stare sa spun ca vreau niste apa. M-am straduit sa-mi dozez foarte putin anestezic. Dar evident ca peridurala a diminuat putin contractiile, asa ca am mai primit niste hormoni. Si uite asa dupa vreo doua ore de beatitudine am reinceput sa-mi simt picioarele. Intre timp asistenta la trimis pe nemancatul meu sot sa manance ceva. El nu voia sa plece, dar tipa a ras si i-a zis ca nu se naste bebe-ul fara el. Cred ca a mancat intr-o viteza ca nici nu am stiut cand a avut timp sa inghita ceva. Cert e ca anestezicul incepea sa se duca si viitorul tatic a revenit. Taman la tanc! Bebe-ul incepea sa coboare si trebuia impins. Initial nu a prea mers treaba. Dar apoi am inceput din ce in ce mai bine sa simt si am impins ... eh si sotul meu mi-a zis: are la par...Capul galustei se vedea! Dar mai ne asteptau cateva hop-uri de trecut. Capul nu iesea complet si doctorul a decis o epiziotomie. Nimic de zis... tac pac si mai imping de doua ori si nemultumit tipul se grabeste si zice... gata sa iasa acum si pana sa ne dam noi cu parerea scoate un vacuum si la urmatoarea impingere galusca a iesit. Doamne cat l-am urat in clipa aceea. Puiutul meu de fetita avea un cap tuguiat de Oblio. Dar a plans si am uitat si de doctor si de toate. Era acolo langa mine mica si umeda o fiinta vie... fetita noastra, Anne-Sarah. Era asa draguta. Era mai mult roz decat rosie si avea niste ochi imensi. Inca o contractie si a aparut si placenta. Apoi au luat gagalicea, au curatat-o putin,
masurat-o, cantarit-o si infasat-o. Si apoi am avut toti trei vreo ora de liniste si emotie. N-am prea vorbit..ne uitam epuizati unul la altul, toti trei. Era asa calma si linistita... se uita la noi cu ochii mari. Fetita noastra!
Apoi au luat-o ca sa-i faca tot soiul de teste si mi-au adus-o cand eram deja in camera mea. Am inceput sa suga....capusorul s-a indreptat in cateva zile... a crescut ca din apa... a traversat si Atlanticul cand avea 4 luni si jumatate, a fost pe aproape cand si-a sustinut mama teza in Olanda... si acum rade, stand in fundut sprijinita de mamica ei.


Anne-Sarah si mamica sa Andreea

roisin spune:

Foarte frumos, mamico, am citit dintr-o suflare!
Sa va traiasca micuta minune si sa va aduca multe bucurii!

http://community.webshots.com/user/r0isin
http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro

ancuta06 spune:

Felicitari pentru printesa, Andreea. Prin ce de peripetii a trecut mititica.

Iti doresc sa creasca mare si frumoasa, si sa va umple de bucurii.

Ancuta

http://community.webshots.com/user/Busch_family

lorelei_19 spune:

oje, biata de tine, tare ti-a mai fost greu! na, macar m-am linistit ca exista si in alte partzi doctori antipatici, doar nu s-au adunat cu totii in Romania
bine ca s-a terminat totul cu bine si fara complicatii! sa va traiasca printesa si sa va aduca multe multe bucurii! si tzie, mamico, toate urarile de bine si bafta multa la examene! curajoshilor

Lorelei & Family

bebetica spune:

Felicitari pentru curajul tau. Felicitari si pentru ca ai un sot deosebit care a fost alaturi de tine.

Sa va traiasca "galusca" si sa fiti fericiti. !!!!!!

Ioana si Stefan Dimitri
http://babycenter.shutterfly.com/osi.jsp?i=67b0de21b32aaebf6598

AC spune:

Multam fetelor de urari! Sa va creasca frumosi si sanatosi toti bebelusii mici si mari!



Anne-Sarah si mamica sa Andreea

Laura _Oprescu spune:

felictiari ca tare frumos ai povestit...m-ai tinut cu rasuflarea taiata...sanatate si fericire va doresc

Babee spune:

sanatate multa si...nu in ultimul rand felicitari!!!!

'Fiecare dintre noi este un inger cu o singura aripa.Si nu putem zbura decat imbratisandu-ne unul pe celalalt.'
Iubi, mamica cu burtica:)

ruxi spune:

Foarte frumoasa povestirea. Felicitari!


Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 5 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

Lumy spune:

Sa va bucurati de printesa si sa va aduca numai bucurii!

http://community.webshots.com/user/luminitafeodorov

Lumy

jojo spune:

Ce bine-i cind totul se termina cu bine !!!!!!
FELICITARI, si sa va aiba Domnul in paza !!!

Ma bucur ca v-am gasit

http://rose.zero.ad.jp/kii/rio.html