Sapte ani de asteptare...

A inceput frumos, ca orice prima dragoste, cand eu eram doar o copila de numai 17 ani. La numai 2 luni eram gata logoditi si pregatiti pt. o adevarata relatie. Zilele treceau si dragostea pt. el devenea tot mai profunda. Ma bucuram de prilejul cunoasterii... de tot ce putea oferii dragostea in acele momente. Fiecare noua zi aducea un gust deosebit si senzatii de neuitat. Era chiar o mandrie pt. mine sa am un logodnic cu 10 ani mai mare si poate aveam si de ce, m-a invatat extrem de multe lucruri, printre care cum se serveste o masa la restaurant si micile sale secrete... pana la ce inseamna igiena intima pt. o femeie. Poate ca unii dinte voi se intreaba de ce tocmai el sa faca asta? ei bine primeam sfaturi de la o persoana bine instruita, cu un bogat si impresionant bagaj de cunostinte medicale, data fiindu-i profesia de farmacist. Maturitatea si experienta celor 10 ani avans erau se pare in avantajul si interesul curiozitatii mele de a cunoaste tot mai multe.
Nu, nu, ca orice minune nu a tinut mai mult, in cazul meu de 3 luni. Au inceput micile certuri cu toate variantele de reprosuri, dar cine putea castiga daca nu cel mai matur? La numai 4 luni sesizez lipsa inelului de logodna si cauza era o banala cearta. M-am intrebat mereu cu ce fusese mai deosebita cat sa-l detemine sa renunte fara nici o motivatie. Aud si acum raspunsul rugamintilor mele inecate de lacrimi sa revina, sa-l poarte, sa fim ca inainte... "INCA NU E MOMENTUL, LASA-MA SA MA CONVING CA MERITA SA-L MAI PORT", am tenuntat in timp, desi simteam ca o logodna nu presupune existenta unui singur inel.
Primul an al relatiei a fost unul hotarator in viitoarea mea profesie, se apropia vremea sa aleg ceva bun, ceva sa-mi placa. Am petrecut o mare parte din timp alaturi de el la farmacie(era a lui), incepuse sa ma intereseze cat mai mult, citeam prospecte de medicamente, puneam intrebari... asistam la tot ce se petrecea in acel loc, cum se faceau si se primeau comenzi etc. Am decis intr-o zi ca aceasta este si viitorul meu. M-am pus pe invatat monstruoasa chimie, plangeam si iar plangeam, o uram si voiam in acelasi timp. Era o munca ingrozitoare, simteam ca traiesc un cosmar. Dar a trecut, pe masura ce incepeam s-o inteleg parca imi placea, parc-o iubeam - era lumea mea. Din pacate zilele frumoase si benefice pt mine luau sfarsit putin cate putin, tensiunea tot crestea in acel loc unde trebuie sa va mentionez lucra si lucreaza in continuare fosta lui logodnica. Am acceptat si inteles aceasta conjunctura, ma durea cumplit, dar nu aveam putere de decizie. Cateva luni a incercat din rasputeri sa ne desparta apeland la toate metodele posibile, de la cele mai "perverse" pana la cele mai intelepte. N-au contat, relatia decurgea din cand in cand cu succes. Si dupa nici un an, iata ca relatia incepea sa ia aspectul definitiv. Incepea adevaratul cosmar. Imi controla fiecare pas, orice miscare si eu taceam mergeam mai departe. Petreceam si trebuia sa accept cele mai importante zile din an(sarbatorile, onomastici, aniversari) alaturi de a lui "fosta", ori il pierdeam - aceasta ii era regula. Continuam la un moment dat sa lupt cu mine insami, ei parca nu mai existau... o parte din mine urla sfasaiata de durere si cealalta imi spunea ca-l iubeste.
Existau si zile frumoase, cum le numesc eu senine, dar erau putine iar eu deveneam tot mai slaba. Simteam un sprijin enorm in zilele acelea cand mi-era alaturi fie la bacalaureat, fie in sesiunile de examene, treceam mai usor peste emotii, ma simteam eu. Era nerabdator sa ma vada iesind de pe bancile facultatii-singurul sau scop.
Dupa 4 ani, mai mult sau mai putin voit locuiam permanent la el. Am acceptat sperand ca stand alaturi de el ne este catusi mai usor, comunicam altfel, imi doream sa mergem spre mai bine, il doream langa mine, sa-l vad, sa-l simt, sa-l stiu in siguranta. Era ca o minune sa scap de toate acele seri in care asteptam cu sufletul la gura si aproape tremurand pana ce el ajungea acasa si ma suna de noapte buna! Se spune ca abia traind langa cealalta persoana o cunosti cu-adevarat - asa este. Mai bine nu locuiam, mai bine... In fine cred ca banuiti ce-a urmat... tot mai multe certuri, tot mai multe minciuni etc.
Al 7-lea an de relatie, JALNIC relatia ajusunsese in stadiul in care era ascunsa de restul lumii, mi se impuneau reguli ale casei: ora maxima la care pot intra, sa nu raspund niciodata la telefon, daca sun eu atunci sa platesc, sa nu fiu cautata nici de familie ( o ura fara un motiv anume, chiar incerca sa-mi inoculeze ideea ca e mai bine sa stau departe de ei, sa-i sfidez, sa-i urasc ... erau niste nemernici-era familia mea), sa contribui din bursa de student cu ce se putea, plata intretinerii etc. Am adus in discutie o eventuala vacanta impreuna la mare, la munte, oriunde numai sa evadez dupa 6 ani in care nu mai stiam ce inseamna relaxarea, MARE GRESEALA!!! am primit un raspuns usturator: "Mergem cand ai banii tai"! Am regretat, dar nu-mi doream decat 2 zile departe de toti si de toate, sa fiu doar cu el. Simteam ca ma instrainez, era ciudat, il iubeam si nu puteam sa-l pierd. Au aparut cateva oportunitati in profesia lui, il sustineam, il rugam sa accepte si nu numai din dorinta de a-l vedea cat mai sus pe treptele profesiei, cat sa-l stiu departe de acea fiinta care intra tot mai mult in viata lui. Am luptat cat poate o femeie ca sa pastreze un barbat. Orice cuvant, orice discutie despre ea se finaliza cu a ma lovi. Si nu stiu de ce, eu doar imi aparam dragostea si drepturile morale, pe care nu le meritam. Punctul final al rabdarii mele se petrecea, logodnicul meu pleaca la Istambul in interes profesional. Era primul weekend departe de mine, doua nopti de nesomn si teama de a nu se intampla ceva rau. Ma suna dimineata si seara sa ma tina la curent cu noutatile. Simteam in vocea lui ceva ciudat, se petrecea ceva... In ultimul moment al asteptarii am hotarat sa-i fac o surpriza asteptandu-l la aeroport, cine stia ca ca acea surpriza mi-era sortita mie? Imi tremurau picioarele de emotia intalnirii, aveau sa-mi tremure mai mult ... era cu ea, plecase alturi de ea. M-am intors singura cum venisem. Tot eu gresisem ca nu l-am anuntat despre intentia mea. I-am spus ca-l parasesc, era prea mult pt mine si chiar si atunci a continuat sa ma lovesca. Era prima data cand juram ceva si mi-am tinut juramantul!
Hmmm, voi chiar credeati ca o inima care iubeste atat de mult nu este capabila de razbunare? Ba este, am dovedit-o! Am asteptat inca cateva luni sa ma refac, sa prind puterea necesara desprinderii si l-am parasit. In toata aceasta perioada i-am aratat si fata nevazuta a dragostei, acea parte din mine pe care nu o cunostea. Il uram cu toata fiinta mea, il doream departe, si-am disparut. Rugamintile si lacrimile intoarcerii ma ingretosau.
De pe celalt mal ma chema altcineva, abia il cunoscusem, un om deosebit. Soarta l-a adus aici intr-o vizita in Romania, in cel mai potrivit moment. Am dat curs relatiei dupa cateva luni. Luna mai, ziua 10 n-am sa pot uita niciodata aceasta data cand i-am fost mireasa. Poate ca-m facut alegerea cea mai corecta, Dumnezeu stie. Primesc atata dragoste si sper sa pot trimite tot atata inapoi. Cred ca-l iubesc, merita mai mult! Am plecat langa el la numai 3 luni, dar a fost o decizie grea, extrem de grea. Am simtit ca-mi parasesc familia pt a doua oara, prima a fost pt 7 ani, aceasta pt cat? e ceea ce ma intebam in drum spre aeroport la 4 dimineata, cand din rasputeri incercam sa aud sfaturile tatului, mamei si sa raspund coerent. Ma doare ingrozitor departarea. Adorm cu imaginea celor dragi in suflet, e tot ce mi-a ramas, sa sper ca intr-o zi ii pot lua alaturi de mine. Vreau o viata acum, merit sa traiesc si sa ma bucur de ea. Macar aici, atat de departe sa uit ce-a fost, sa-ngrop cei 7 ani.

Acum partea cea mai frumoasa abia incepe. Vom avea un bebe peste cca 8 luni. Cu Dumnezeu inainte!
Va imbratisez pe toti! Cu drag
Ana-Maria




Ana Burtch

Lauraa spune:

Bine ai venit la draga Ana. Frumoasa povestea ta, si trista... Sper sa ti se vindece ranile din trecut. Imi pare rau ca ai suferit 7 ani, e mult... nu merita...

Laura www.desprecopii.com/forum/gravida.gif" border="0"> (18 saptamani)

Alyssa spune:

Felicitari pentru bebe pe care il asteptati! insa fii atenta. Ai spus despre sotul tau "cred ca-l iubesc" Pentru mine asta ar fi un stegulet rosu de atentie. Si faptul ca te gindesti ca el a venit "intr-o vizita in Romania, in cel mai potrivit moment". Potrivit pentru cine? Alt stegulet rosu! "macar aici, atit de departe sa uit ce-a fost, sa ingrop cei 7 ani" Trebuia sa uiti de ce-a fost inainte sa te casatoresti, sa aduni si sa scazi socotelile tale, sa tragi linie si sa pornesti inainte in viata cu o noua persoana dupa ce "ingropi". Incearca sa iti pui sentimentele in ordine si sa te indrepti spre viitor fara amintiri!

ALice

mihuletu spune:

Eu cred ca esti o fiinta puternica daca ai putut pasi peste 7 ani in care ai renuntat, din dragoste, la atat de multe lucruri si sentimente ca orgoliul(si altele) ... Si daca tot ai reusit sa pasesti peste, continua sa pasesti in viata atat de diferita pe care ai luat-o de la capat. Fara regrete, ca nu ai ce sa regreti. Decat poate timpul pierdut in asteptare. Amintirea sa-ti ramana ca invatatura ca, asa cum spune Nichita Stanescu, sunt atatea greseli nou-noute de facut, ca e pacat de Dumnezeu sa repeti una veche.
Multa fericire in noua ta familie, atat de daruit cat si de primit, ca resurse ai spus ca exista.
Bine ai venit in marea familie Despre Copii si sarcina usoara.

www.sara.haihui.ro

maryam spune:

Nimeni n-a reusit decat poate in hipnoza sa traiasca din sau in trecut si pe deasupra sa o duca si bine, iar prezentul dureaza doar atat, o secunda,asa ca fara discutie , tot ceea ce conteaza e viitorul...numai bine .

"ZAMBESTE, MAINE VA FI MAI RAU"
maryam

anapharm spune:

Buna din nou,
Multumesc pentru timpul acordat citirii povestirii mele si multumesc din suflet urarilor de bun venit si caldelor primiri in sanul vostru. Aici in mijlocul vostru ma simt mai aproape de intelegerea omeneasca si constat cu bucurie ca exista multi oameni sinceri si binevoitori.
Sunteti atat de dragute, primiti sartarile mele Lauraa, Allysa, Mihuletu si Maryam.
Am afirmat despre sotul meu Cred ca-l iubesc, asa este ai mare drepate Allysa si am pus acel "Cred" in fata nu din motive de indoiala, ci doar pt. ca mi-a trebuit o vreme de analiza a sentimentelor si nu de multa vreme am ajuns la aceasta certa concluzie DA CRED CA-L IUBESC! Nu-mi sta in fire sa spun ca sunt sigura, nu putem fii siguri totdeauna, uneori chiar si propria persoana ne inseala. De ce m-as juca cu aceste cuvinte? inseamna prea mult pt mine si atunci le iau in serios si-aleg acest moment sa le rostesc.
L-am cunoscut in cel mai potrivit moment, da pt ca simteam nevoia unei noi relatii. Cum am spus am dat curs abia dupa cateva luni, in care a trebuit evident sa-l cunosc mai in-deaproape.
Iar cand o persoana sta in inima ta vreme de 7 ani, ti-e greu sa uiti, ti-e teama de un nou esec. Amintirile frumoase sau urate continua sa mocneasca in sufletele noastre, se uita cu timpul cand altele noi le vor inlocui. Era mai bine sa astept pana ce uitam si ingropam totul? Practic imposibil...riscam sa raman nemaritata(asta ca sa mai radem putin). Am asteptat doar vindecarea partiala a ranilor; cat dureaza o vindecare totala? este o perioada pe care n-o putem estima.
Va sarut dulce si va imbratisez calduros de bun gasit!!! Cu drag Ana-Maria

Ana Burtch

Eryka spune:

Ana Maria bine ai venit printre noi.Ma bucur si te felicit ca ai reusit intr-o oarecare masura sa treci peste cei 7 ani din viatza ta ,eu zic ca a fost o decizie foarte buna ,sincer nu se merita sa stai langa asa un om ,un barbat caruia nu ia pasat de tine cat timp te-a avut langa el .Iti doresc sa fii fericita alaturi de barbatul cu cae te-ai casatorit si de viitorul bebe ce va venii.Mult succes in continuare.

Eryka & sufletzelul din burtica --->17 saptamani

Cristina spune:

Draga Ana,

Bine ai venit in familia noastra!
Eu nu stiu cat l-ai iubit pe fostul tau logodnic, nu stiu cat il iubesti pe sotul tau dar...sunt absolut convinsa ca tot prinosul de dragoste din inima ta il vei revarsa asupra copilului tau. Ai sa vezi ca este o experienta unica si acest bebelus te va face sa uiti cei 7 ani de chin, durerea din sufletul tau, tot ceea ce a fost rau.
Iti doresc din suflet sa ai parte de multa dragoste de aici inainte. Si mai ales de multa pace in sufletul tau.

cl spune:

Ana, bine ai venit! Esti o femeie foarte puternica! Si cred ca l-ai iubit enorm pe fostul tau logodnic, daca ai putut sta 7 ani chinuitori langa el. Ai fost dobarata, dar te-ai ridicat si ai putut merge mai departe. Acum incepe cu adevarat viata ta! Sunt sigura ca o sa-ti gasesti fericirea si linistea. Felicitari pentru puiutul tau si sa va dea Domnul numai fericire!
Claudia

lorelei_19 spune:

Ana, m-a impresionat foarte tare povestea ta. Imi pare rau c-ai suferit atata, dar cred ca in sfarsit ti-a sosit timpul sa fii fericita. Uita trecutul, ingroapa-l definitiv, zambeste soarelui si bucura-te de viata. Curand vei fi mama, pregateste-te de asta si nu lasa trecutul sa-ti intunece viata. Viitorul, citeam candva, e ca o pagina alba care asteapta sa fie scrisa. N-o umple cu hieroglifele trecutului, care ti-ar tulbura mintea si inima. Fii libera si bucura-te de minunata ta familie. Si mai ales, fii fericita! Dumnezeu sa va ocroteasca!

Lorelei & Family

Violeta spune:

Iti doresc multa putere pentru a vindeca ranile din suflet!... Nu-i usor!...
Iti doresc sarcina usoara si sa nasti un bebe sanatos si voinic!
Apropie-te iarasi de parinti, chiar daca sunt departe. Vorbiti cat mai des cu putinta. Ei sunt o comoara de mare pret!
Ai grija de tine si de iubirea daruita de sotul tau!
Sarbatori fericite!