Asa a aparut minunea noastra

Cineva intreba pe Forum despre bagajul strict necesar pentru maternitate. Fiecare s-a grabit sa-i raspunda din propria-i experienta. M-am trezit si eu raspunzind si aducindu-mi aminte inca si inca o data cum a fost atunci cind a venit pe lume minunea noastra, Francesca. De multe ori am vrut sa astern pe hirtie povestea nasterii ei, dar citind atitea alte povestiri, care mai de care mai impresionante, m-am gindit ca nu vin cu nimic nou. „S-a mai nascut o fetita!” , ar spune majoritatea. Dar pentru noi s-a nascut o minune...Si iata ca dupa 1 an si 2 luni nu incetam sa ne minunam de ea...
Apoi m-am gindit macar pentru noi sa pun pe hirtie nasterea Francescai. Voi pune aceasta poveste in albumul ei, sa o poata citi atunci cind va fi mare.
Si poate ar mai fi un motiv. As vrea ca aceasta poveste sa fie o incurajare pentru viitoarele mamici. Pentru ca a fost asa de frumos si de usor...
Dar mai bine sa va spun cum a fost:
Francesca era programata sa apara pe 23 iunie 2002. Mie imi parea tare indepartata acea data si imi doream cu ardoare sa apara mai devreme. La ultima ecografie stiam ca are deja 3 kilograme, asa ca ma gindeam ca este ok daca vine mai devreme. Stiam ca e fetita si absolut toata lumea imi spunea ca daca e fetita precis vine mai devreme...
Eram asa de curioasa sa o vad, sa o simt in bratele mele, o visam mult, tare mult (atunci cind ma lasa sa dorm). Am intrat in luna iunie si timpul trecea ingrozitor de greu, mai ales ca ramasesem si acasa de la serviciu. Toata ziua ma indopam cu inghetata de vanilie asortata cu spuma de capsuni...un deliciu (profitam de faptul ca nu luasem decit 11 kg in toata sarcina, desi m-am rasfatat cu cele mai delicioase mincaruri si deserturi posibile).
De vreo 3 nopti simteam un fel de contractii, erau asa de rare si de scazute ca intensitate...dar eu tot le numaram si le cronometram sirguincioasa. Vineri dimineata, pe data de 7 iunie, pe la vreo 5 simt contractii ceva mai puternice (dar absolut nedureroase), sar din pat fericita si sun la maternitate sa le spun cum sta treaba. Tipa de la capatul celalal al firului ma intreaba foarte politicoasa in ce saptamina sint, ii spun ca in 38. Ma asigura ca nu e cazul sa ma alarmez, sa fac o baie calduta si sa ma linistesc ca mai avem de asteptat (stiam de la ultimul control ca eram dilatata de 1 cm). Fac o baia fara prea multa tragere de inima, dar cu multa spuma (de baie)...Si dispare orice urma de contractie. Ies din baie destul de imbufnata si ii fac loc sotului meu care se pregatea de o noua zi de lucru. Eram fericita ca acusi este week-end si macar vom fi doua zile impreuna.
Am urcat si am coborit scari toata ziua, in ideea ca ma voi dilata mai tare si cumva sa grabesc venirea puiului pe lume. In capul meu doar asta era, sa o vad ca e sanatoasa in bratele mele.
La ora 15 savuram nelipsita inghetata de vanilie si spuma de capsuni si jucam un joc pe calculator. Parca incepea sa ma doara in zona pubiana, parca mai aveam citeva contractii, cam una /ora. Ma gindeam ca totul e in imaginatia mea si le ignoram pe toate. De durere nici nu putea fi vorba...Si in nici un caz nu din aceea de sa sari pe pereti, cum tot auzisem...
Cind s-a intors sotul meu de la serviciu, era deja 16,30. Am hortarit sa mergem la cumparaturi, dar nu inainte de a trece pe la spital, sa ma asigur eu ca e totul in regula si sa intru in week-end linistita. Ajungem la spital, le spunem la receptie cum sta treaba. Ne roaga sa asteptam ca cineva va veni sa ne duca pe sectie. Noi deja ne vedeam la McDonalds, parca mi s-a facut brusc o pofta de McChicken (sper ca nu e reclama!).
Ajungem sus pe sectie unde sint luata in primire de o moasa care s-a prezentat Maria. Ma gindesc ca este un nume destul de rar pe aici si ma mai gindesc ca este de bun augur. Cu exagerata blindete ma examineaza (a fost putin dureros, dar nu iesit din comun) si ii vad zimbetul pe toata fata. Ma anunta ca sint dilatata de aproape 4 cm si ca il suna pe doctorul meu sa vada ce hotaraste: rupe ea apa sau mai asteptam. Eram atit de uimita si total nepregatita pentru o asemenea veste. Dar ne bucuram si eu si sotul meu ca se apropia clipa la care am visat atita vreme. Se intoarce Maria si spune: Dragilor, doctorul a spus ca apa trebuie rupta. Dupa aceea te vei dilata cam 1 cm /ora, deci cam in 5-6 ore veti face cunostinta cu bebelasul vostru. Trebuie insa sa va spun ca dupa ora 20 nu mai vine doctorul tau ci vei naste cu doctorul de garda...
Pe Adi il trimitem acasa dupa bagaj (stam la vreo jumătate de ora de spital). El, saracul este innebunit, parca picioarele nu il mai asculta. Ii explic ca bagajul este la marginea patului, ii explic care este plasa pentru sala de nasteri, se uita la mine nedumerit, uitind ca s-a impiedicat de acel bagaj in fiecare zi din ultima luna.
Ruperea membranelor a fost destul de dureroasa, cu un fel de croseta...Brrr, noroc ca nu a durat asa mult aceasta durere. Lichidul amniotic a inceput sa curga riuri, moasa ma mai apasa discret pe burta sa goleasca cit mai mult din el. Era ora 17.10. M-a cuplat la monitor si au inceput contractiile. Ma dilatam vazind cu ochii. La 17.30 il suna moasa pe viitorul tatic si il intreaba unde zaboveste (ea a inteles ca bagajul este in masina, jos in parcare), ca bebe e pe cale sa vina si ea nu mai poate sa puna propta (glumea, desigur). El saracul era prin ceva sate, se abatuse din drum din cauza unui accident si nu mai gasea drumul spre casa. Conducea si vorbea la telefon cu mama mea, cu ai lui, cu moasa.
Eu intre timp am primit o clisma (hm, au fost doar vreo 10 ml de ceva solutie si urmarea nu a fost tocmai placuta) si epidurala asa ca nu simteam mare lucru. Durere aproape deloc. Aproape de ora 18.40 este chemat doctorul meu, eram dilatata complet, lumea incepea sa se agite in jurul meu. Adrian (sotul meu) a sosit si el intre timp si ma tinea dragastos de mina. Ma mai intreba din cind in cind daca ma doare, era vadit incurcat, nu stia ce sa faca, cum sa reactioneze, se invinuia ca uitase acasa si aparatul de fotografiat si camera video. Ii spuneam ca nu are importanta ca ceea ce vom trai ne vom aduce aminte toata viata.
Am primit si comanda sa imping. Dragi cititori, am impins cum a stiut eu mai bine, cu toata fiinta mea, cu toata puterea gindului, cu toti muschii. Doctorul se minuna ce bine merge treaba, iar eu printre gifiituri i-am spus ca am invatat foarte bine teoria (stia ca am terminat Medicina in Ro si mai stia ca citisem tot ce se putea despre sarcina si nastere, de il exasperam cu intrebarile la fiecare vizita). A ris cu pofta si s-a concentrat iarasi pe zona calda a momentului. Impingeam in reprize de cite 3 si dupa astfel de 3 impinsuri si dupa taietura de rigoare am simtit brusc un gol in abdomen. Iesise minunea!!! Cu ochii incetosati ( imi venea sa pling si nu stiu de ce nu am facut-o) il vad pe doctor cum ii intinde lui Adrian foarfeca pentru a taia cordonul ombilical. Adi o ia automat in mina (desi toata sarcina mi-a spus ca el nu va putea sa faca gestul asta) si taie sursa de hrana si oxigen a puiului. Francesca incepe sa tipe, moasa o ia ca pe un portelan fin si o aseaza pe pieptul meu dezgolit. O acopera cu o pinza moale si ne lasa citeva minute sa ne privim minunea in ochi. Ii vorbeam amindoi acestui mic ghemotoc, o alintam si o mingiiam pe frunte si pe capsor. Curiozitatea o indemna sa-si deschida ochisorii mici, desi luminile erau foarte puternice. Cu o vointa extraordinara si-a deschis ochisorii si ne-a privit ingereste. Nu voi uita niciodata acea privire. Moasa imi dezveleste un sin si incearca sa o faca pe Francesca sa apuce sfircul. Puiul reuseste sa ia citeva guri de colostru, dar abandoneaza repede ciudata activitate.
Din pacate, nasterea nu era gata, mai trebuia scoasa placenta si trebui asa fiu cusuta. Asa ca a trebuit sa ma despart pentru o vreme de comoara mea. Au luat-o de au spalat-o sub privirile atente ale taticului superemotionat. Am imbracat-o si au pieptanat-o, dar dupa ce au masura-o si au cintarit-o. 50 cm si 3150 gr. Proaspatul tatic iese pe hol sa anunte vestea cea mare, desi nu aveam voie sa folosim celularul in spital. Primim acordul sa il folosim pentru 3 convorbiri. Restul vor afla prin sms.
Puiul asteapta cuminte in patutul ei, arata exact ca o papusa. Astepta dupa mama sa fie gata si sa mearga impreuna in salon. Ochisorii priveau iscoditori, desi abia incercau sa se adapteze luminii, minutele zbircite se intindeau in gesturi refleze... Imi venea sa o iau si sa dansez cu ea, de fapt faceam treaba asta in gind. Era cel mai frumos sentiment pe care il traisem pina atunci si acest sentiment continua sa-mi inunde inima de un an si ceva incoace. Pentru ca nimic nu este mai minunat decit sa fii parintele unui copil frumos si sanatos. Ca de desteptaciune nu mai trebuie sa spun...
O iubim cu toata fiinta, este un copil vesel si fericit care nu ne-a suparat cu nimic pina acum. Nici macar la nastere. Ati vazut ca am nascut in 2 ore si 10 minute, va doresc la toate asa o nastere usoara cum am avut si eu.
Numai bine si sa ne traiasca puii!

si Francesca 1an2 luni
Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!
http://f1.pg.photos.yahoo.com/adigabi

crista spune:

Frumoasa poveste, iar minunea voastra este o papusa,sa va traiasca si sa va bucurati de ea!

papadie spune:

Sa va traiasca printesa si sa aveti parte de multe bucurii impreuna:-)




"În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

khristin spune:

Sa va bucurati de minunea voastra ca-n prima zi toata viata!!!


Cristina

Lumy spune:

Sa va traiasca Francesca si sa va bucurati de ea!

http://community.webshots.com/user/luminitafeodorov

Lumy

Anina_n spune:

Frumoasa poveste, Gabi ! Frumoasa foc, Francesca voastra !
Cred ca am sa scriu, si eu, povestea nasterii micutei mele, sa o pun in albumul ei, sa o citeasca, cand va fi mare.

Nina & Nina-Cristina (1 an si 7 luni)

GabiG spune:

Fetelor, va multumesc de aprecieri si de urari!
Sa ne traiasca tuturor copilasii si sa aibe o viata fericita, iar noi alaturi de ei!
Va pupam cu drag

si Francesca 1an2 luni
Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!
http://f1.pg.photos.yahoo.com/adigabi

tinatache spune:

tare frumoasa povestioara voastra! sa va traiasca printesita, sa fie sanatoasa si auzim numai de bine!

Cristina, mamica cu burtica

bibi spune:

frumoasa fetita, frumoasa mamica
am citit povestea voastra si cred ca e inutil sa mai spun ca m-a emotionat foarte tare.
dar, spre deosebire de alti cititori eu am trait si un sentiment de invidie si frustrare.
desi am fost foarte atenta in timpul sarcinii si am avut un contact permanent cu medicul meu ginecolog, pe care -l consideram chiar preitenul meu si desi cerusem in nenumarate randuri ca nasterea sa fie cu anestezie epidurala ( sunt foare rea la durere) lucrurile au stat tocmai invers.
adica medicul a venit in ultimele 10 minute, dumnezeu stie cat am stat eu cu dilatatoie maxima asteptandu-l pe el.
anestezie epidurala..ioc.
asa ca nasterea pentru mine a fost o experienta oribil de traumatizanta. cand l-am vazut pe fiul meu nu am simtit nimic, decta un mare , mare gol. poate bucuria ca ma scapat de dureri, nimic mai mult.
din aceasta cauza, traiesc emotia marii intalniri, prin voi, cele care ati avut mai multa put5ere decat mine sau care ati beneficiat de servicii medicale normale, menite sa protejeze in egala masura si mam si fatul.

numai bine!

GabiG spune:

draga BIbi,
imi pare tare rau sa aud asta, este un mare pacat sa-ti fie rapita aceasta bucurie. Din pacate aud multe lucruri urite despre nasterea in Ro. Personalul vorbeste urit, esti tratat de parca ai facut un mare pacat ca aduci pe lume un copilas. Nu vreau sa generalizez, dar stiu cum este pentru ca am avut contact cu lumea medicala si de acolo si si de aici.
Ziua aceasta, a veniri pe lume a copilului tau, ar trebui sa ramina in amintire ca o oaza de lumina, ceva la care sa te intorci de fiecare data cu drag si sa-ti aduca un zimbet pe buze. Eu nici nu eram insarcinata si stiam ca voi alege pentru epidurala, in fond sintem in secolul 21, nu? Imi pare rau ca exista atitia medici de genul asta in Ro, ca pentru ei faptul ca trateaza oameni nu inseamna nimic, sa nu mai vorbim de juramintul lui Hipocrate care pt multi e vorba in vint.
Mai are rost sa va spun ca dimineata veneau 2 asistente in salon sa se ocupe de mine si de puiul meu? Intii faceau patul (pe care oricum il stricam in momentul in care ma puneam inapoi), apoi imi luau temperatura, ma intrebau de sanatate, imi verificau cusatura de la epiziotomie, apoi se ocupau de copilas. O spalau, o imbracau, pieptanat etc, tot ce trebuia. Apoi mi-o puneau la san. Dupa care se servea masa. Luxul de acolo nu mai trebuie sa-l descriu, era exact ca intr-un hotel de 4 stele. M-am simtit minunat si nu as mai fi plecat acasa.
Eu tot sper ca se vor indrepta lucrurile si acolo, cindva...

si Francesca 1an2 luni
Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!
http://f1.pg.photos.yahoo.com/adigabi

descintec spune:

E tare frumoasa fetita ta , Gabi. Si are un nume pe masura, parca special creat pentru femei frumoase. Sa iti traiasca.

D.