Ce gresim cand comunicam?

Este ironic sa observi cum unii adulti isi trateaza prietenii mai bland decat pe proprii copii. Daca un copil varsa bautura, putem auzi: "ce se intampla cu tine? nu poti fi mai atent? treci imediat si curata!".
In schimb, daca un prieten al aceluiasi parinte varsa bautura, auzim: "oh, dar nu e nimic! se curata intr-un moment".

Cele mai intalnite atitudini care inhiba si scad eficienta comunicarii intre parinte si copil si care predispun la aparitia conflictelor:

Amenintarea
"Daca nu vii acasa cu note bune, ai incurcat-o!"
Ce gandeste copilul: "Parintele meu este periculos, cu el nu e de glumit, trebuie sa am grija!".
Consecinta: principala preocupare a copilului va fi sa nu greseasca. Nu va avea curajul sa faca ceva decat daca va fi sigur ca rezultatul este bun. Asa apare frica si minciuna.

Critica
"Nu ti-am zis sa te uiti pe unde calci? De cate ori trebuie sa-ti spun ca nu ai voie acolo? De ce ai facut asta?"
Ce gandeste copilul: "Iar e nervos si-mi tine morala. Astept un pic si se calmeaza".
Consecinta: scade receptivitatea copilului la parerile parintilor. Asa se naste indiferenta.

Etichetarea
"Esti urata! Esti proasta! Esti bleg!".
Ce gandeste copilul: "Mama stie mai multe decat mine".
Consecinta: daca afirmatiile se repeta frecvent, copii vor fi urmariti toata viata de aceasta idee. In subconstientul lor vor fi convinsi ca sunt urati sau prosti.
Apar complexele de inferioritate.

Reprosul
"Daca nu eram eu, tu erai de mult pe drumuri! Daca nu trebuia sa am grija de tine, cate puteam face!".
Ce gandeste copilul: "Ce vrea de la mine? Trebuie sa ma simt vinovat ca exist?".
Consecinta: apare sentimentul de vinovatie.

Ridicarea vocii
"Esti un nesimtit! Obraznicule!"
Ce gandeste copilul: "Crede ca am probleme cu auzul?".
Consecinta: apare dispretul fata de parinte.

Umilirea
"Spune-le si lor ce-ai facut!"
Ce gandeste copilul: "Nu ma respecta deloc, nu merit sa ma faca de rusine la toata lumea".
Consecinta: parintele nu mai este om de incredere deoarece te poate de ras cand nu te astepti. Copilul invata sa scunda adevarul si apare neincrederea.

Garofitza spune:

Asa este. Acestea sunt valabile nu numai pentru noi mamici proaspete de cativa ani. Sunt valabile si pentru (unii) dintre parintii nostrii.

Reprosul
"Daca nu eram eu, tu erai de mult pe drumuri! Daca nu trebuia sa am grija de tine, cate puteam face!".
Ce gandeste copilul: "Ce vrea de la mine? Trebuie sa ma simt vinovat ca exist?".
Consecinta: apare sentimentul de vinovatie.

Iar acest "repros" il aud si astazi(uneori) fie ca imi este adresat mie sau sotului. De parca daca cineva nu ar fii avut copii, nu ar fii trebuit sa aiba o sursa de venituri, sa aiba o farfurie de mancare sau sa aiba un acoperis deasupra capului. A creste un copil este un lucru natural si nu un sacrificiu (parerea mea), daca se adauga intelegere, caldura, protectie, si mai ales DRAGOSTE. Incerc sa invat cat mai mult zi de zi si sa nu repet din greselile facute de cei de dinaintea mea. Si inca continua sa mi se reproseze: "cum il cresti asa il ai, o sa vezi tu mai tarziu, o palma nu a stricat niciodata samd".


Garo

Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

Vistiana spune:

Mai auzi tot timpul si:
-comparatii:tu nu stii sa faci cutare,uite,X stie!
-descurajari:ti-am spus sa nu alergi ca o sa cazi!
-idei negative:daca alergi o sa cazi!,daca te urci acolo iti spargi capul!sau chiar ieri am auzit o bunica spunandu-i fetitei"o sa cazi si te lovesti si mori!"M-am cutremurat.
-copii certati si chiar batuti ca s-au lovit in loc sa fie luati in brate si mangaiati,si multe,multe altele de te doare sufletul sa le vezi si sa le-auzi...
De fapt am intalnit destul de putini parinti care sa stie sa se poarte cu copiii si sa-i inteleaga si si mai putini bunici...
De ce o fi asa?