Povestea nasterii lui Andrei

Haideti ca mi-am facut curaj sa va povestesc cum a decurs nasterea lui Andrei pe data de 2 iunie 2003. Da, imi trebuie putin curaj pentru ca a fost totusi cea mai dureroasa experienta din viata mea pana acum. Insa n-as fi avut puterea sa suport toate durerile daca n-as fi stiut ce minune ma asteapta.
Deci, totul a inceput dimineata la ora 6 cand, bineinteles, am simtit ca mi s-a rupt apa. Mi-am dat seama imediat ce se intampla mai ales ca citisem de atatea ori povestile altor mamici, ca sa fiu sigura ca nimic nu ma ia pe nepregatite. Am sunat-o pe dr. mea - Andrei Aneta- spitalul Elias - si mi-a spus ca la ora 8 sa fiu la spital ca ma asteapta ca sa ma interneze. L-am trezit si pe sotul meu, care era la fel de calm ca si mine, si la ora 8 eram la Elias.
Trebuie sa spun mai intai ca de prin luna a cincea, am inceput sa am probleme cu contractiile, care erau mult prea dese si puternice ca sa fie Braxton Hicks. Tocmai de aceea, dr. mi-a prescris Duvadilan si No Spa, si mi-a spus sa-mi iau concediu mai devreme, ceea ce am si facut. Din luna a 7-a mi-am luat concediu si am stat in pat, dar am facut si miscare cat am putut. Pe langa pastilele astea am luat si Partu Sisten, niste pastile nemtesti impotriva contractiilor cu care m-am simtit foarte bine.
La spital mi s-a facut clisma, by the way, n-ar trebui sa fiti asa speriate de ea pentru ca e o nimica toata, nu merita sa va stresati pentru asta chiar deloc, iar dupa asta dr. m-a urcat pe masa ca sa vada daca am dilatatie tinand cont ca mi se rupsese apa de 3 ore. Insa, surpriza mare, colul meu era ca s-o citez pe dr. mea "beton", complet inchis si lung pe deasupra. In momentul ala ne-am dat seama cu totii ca avea sa fie o zi taaaaare lunga. Cum nici contractii regulate nu aveam Dr. Andrei a hotarat sa mi se puna perfuzie pentru accelerarea lor urmand sa vedem cum evolueaza lucrurile. Am stat 2 ore cu perfuzia, timp in care aveam contractii regulate si puternice, dar nu ma pot plange, nu mi s-au parut asa dureroase. In timpul lor respiram adanc, foarte adanc pe gura si treceau mai usor. Dupa doua ore cu perfuzie m-a urcat din nou pe masa si a constatat cu stupoare ca nu ma dilatasem deloc. Aveam dilatatie 1cm. Din momentul ala a hotarat ca trebuie sa ajute cumva colul sa se dilate, adica sa traga de el, nu ma intrebati cum facea asta, stiu doar ca durea al naibii de tare. Dar am zis sa nu ma plang sa nu incep sa tip ca mai am mult de tras si trebuie sa-mi pastrez fortele. Dupa asta iar am stat 2 ore cu perfuzie, si iar m-a urcat pe masa, si iar tragea de col, treaba asta a facut-o pana cand am ajuns la dilatatie 9 cm. In tot timpul asta ma gandeam ca s-ar putea sa ajung la cezariana si nu eram sufleteste pregatita pentru asta.
Pe la ora 12 a inceput sa-mi faca si ampicilina pentru ca aveam deja 6 ore de membrane rupte si exista pericolul unei infectii care sa ne afecteze si pe mine si pe bebe. Ampicilina asta mi-au facut-o din 8 in 8 ore pana cand am iesit din spital, adica 4 zile.
Aveam si perfuzie cu glucoza, datorita careia mi-a pierit repede foamea cu care intrasem in spital. Imi spusesera deja ca n-am voie sa mananc nimic decat sa beau apa. Mi s-a facut si mialgin intramuscular si scobutil complex, parca asa se chema, care mi-au mai luat din dureri si chiar m-au facut sa atipesc intre contractii.
Dar cand am ajuns la dilatatie 9, asta era pe la 19.30, cred, atunci pot sa spun ca au inceput adevaratele dureri pentru mine. La putin timp dupa asta am avut senzatia ca trebuie sa imping, ceea ce era si mai dureros. Si am inceput sa imping, m-au urcat pe masa de nasteri si dupa 3 push-uri care au durut cat cele 14 ore de travaliu la un loc, a vazut si Andrei lumina zilei. A avut cordonul in jurul gatului, lucru pe care nu mi l-au spus acolo pe masa, dar l-am vazut cand se ocupau de el dr. neonatolog si inca o asistenta, ca era vanat. I-au pompat oxigen si l-au frecat si in cateva secunde a scos primul tipat si din acel moment m-am linistit. Cand l-am vazut acolo pe masa m-am gandit ca e tare frumos si m-au incercat multe sentimente pe care mi-e greu sa le descriu acum. A fost primul contact visual cu mogaldeata pe care am asteptat s-o vad 9 luni de zile.
A iesit si placenta si dupa aia m-au cusut, m-a durut al naibii, cu tot cu anestezic. Dupa ce au terminat de cusut si dupa ce am vazut ca totul se terminase cu bine, m-a apucat un plans cu sughituri, in plansul ala stransesem eu toata durerea din ziua aia si toate tipetele pe care le tinusem in mine. Asa m-am descarcat eu.
Dupa asta m-au mutat in alta camera pentru lauze unde am stat 2 ore si unde am si adormit putin. Acolo au venit sotul meu si cumnata mea sa ma vada. N-as fi vrut sa ma vada plangand dar nu ma puteam abtine. Mai tarziu m-au mutat intr-o camera de doua paturi in care am stat cu o mamica care nascuse cu patru ore inaintea mea si care fusese colega mea de suferinta, deoarece am stat in paturi alaturate si in timpul travaliului si incercam sa ne incurajam una pe alta. Ea a nascut cu dr. Parvu, si am avut astfel ocazia sa-i observ si lui comporamentul cu pacientii, pentru care exista un singur cuvand : ireprosabil.
Acum Andrei creste si e foarte cuminte, zic eu, tinand cont ca ma lasa sa scriu povestea asta luuuuunga. La nastere a avut 3,250 kg, iar la externare 3,150 kg. Asteptam vizita pediatrului si sa-l cantarim la o luna sa vedem cat a luat in greutate.

Acum sa va impartasesc impresiile din spital. Nu stiu daca sunt multe fete pe forum care vor naste la Elias, si nu stiu cu de doctori. Majoritatea, am observat, au ales Polizu.
Experienta mea la Elias a fost una foarte placuta. Toata lumea, de la infirmiera care mi-a facut clisma, pana la Dr. Andrei, s-a purtat ireprosabil. Ne vorbeau frumos, ne mangaiau pe cap daca vedeau ca ne doare prea tare, ne intrebau daca vrem ceva, daca ne e sete, ne turnau apa in pahare, gesturi marunte la prima vedere, care au contat foarte mult in acele momente. Toate astea au facut ca lucrurile despre care gandeam ca vor fi stanjenitoare in spital, sa nu fie deloc asa ci absolut normale.
Trebuie sa va mai spun ca pana la ora 9.30 seara cand a venit dr. mea la mine pentru ultima oara in ziua aceea pentru a vedea cum ma simt si daca totul e in regula, n-am dat nici un ban nimanui, nici macar un leu. La 9.30 i-am dat doctoritei banii pe care ii pregatisem pentru ea, atat cam am considerat eu, pentru ca n-am discutat nicioadata despre asta cu ea, si tot atunci i-am dat si moasei. A doua zi am avut grija si de dr. neonatolog (Constantinescu) si cam atat.
Dr. Andrei a fost si s-a comportat asa cum speram eu ca o va face, a stat cu mine tot timpul, mi-a monitorizat contractiile, s-a ingrijit cat a putut de bine de mine si de copil.
Mancarea n-a fost o problema in spital, era foarte buna, doar ca n-avea sare. Veneau si ne-o serveau in camera.
O experienta placuta am avut si cu asistentele de la copii, care erau cat se poate de cooperante si ni-i aduceau pe micuti sa-i alaptam chiar daca nu prea aveam noi cu ce in primele zile, dar o faceau pentru a se instala lactatia. La 2 zile dupa ce-am nascut mi se umflasera sanii atat de rau incat nu ma mai recunosteam, plus ca aveam niste dureri groaznice, pe care le-am potolit cu gheata si cu minunata pompita de muls pe care o aveau la neonatologie care a facut minuni pentru mine. Andrei nu putea suge cat lapte aveam eu pentru ca lui ii ajungeau doar 80 ml la o masa, pe care ii lua de la un singur san in 5 minute. Dupa ce foloseam pompa, pastrau laptele in sticlute sterile si i-l dadeau pe timpul noptii. Asta a fost furia laptelui care a trecut in cateva zile.
Dr. mea a venit in fiecare zi sa ma vada, imi facea toaleta ca sa se asigure ca nu fac vreo infectie. Iar ca regula in spital toaleta ni se facea dimineata si seara, plus dupa fiecare scaun. Eu, personal, am mai dat bani la asistenta care venea sa-mi faca injectia cu ampicilina spunandu-i in gluma sa se poarte finut cu funduletul meu ca deja facusem vanatai de la atatea injectii si la o asistenta f. draguta care ne facea toaleta.
In spital am avut ocazia sa aud tot felul de povesti despre Mateescu, sef de sectie la maternitate, si despre alti doctori al caror nume l-am uitat, povesti care pot fi mai mult sau mai putin adevarate, tinand cont ca acolo era un fel de telefon fara fir si multe lucruri se pot intelege gresit.

Cam asta a fost povestea noastra. Sper ca nu v-am speriat prea tare, pe voi, cele care veti naste in curand, dar asta este… ne dorim atat de mult un copil dar pentru asta trebuie sa si suferim putin si MERITA.

Roxette

dede spune:

Roxette, ! Andrei, multa sanatate !

DeDe

lilach spune:

Cred ca este prima data ca aud cuvinte bune despre spitalele din tara.
Sper ca in curind sa fie toate asa.
Sanatate multa si sa va traiasca


ella& laura,andrei,andra

emoison spune:

Multa sanatate Roxette si sa-ti creasca mare



Elena