Am o dilema! Mare!

Luna1 spune:

Eu nu prea inteleg astea cu "esti pisaloaga". Pai cand m-a luat nu eram pisaloaga? Ah, probabil ca nu eram asa INSISTENTA pentru ca lucrurile mergeau bine, pe fagasul lor normal deci aveam o cale de comunicare, nu trebuia sa lupt sa deschid una.

Eu cand am trecut printr-o oarecare crizuta asemanatoare (practic ne plafonam, veneam acasa, mancam, vorbeam cu copilul, il imbaiam, il culcam apoi eu la PC si el la TV, deci nu interactionam deloc, in sensul ca paream un cuplu perfect insa mie imi era mereu dor de el desi era langa mine) i-am explicat ca am senzatia ca iubirea noastra moare. Mi-a zis ca mi se pare si a avut o atitudine asemanatoare (gen "esti pisaloaga"). I-am spus atunci "ok, am incercat sa trag un semnal de alarma ca EU nu mai sunt fericita in situatia actuala. Am nevoie de afectiune, atentie lucruri de care ai fost in stare insa la care ai renuntat. Am incercat sa-ti comunic asta pentru ca am crezut ca in relatia asta conteaza fericirea amandoura nu doar a ta. Nu poti intelege, atunci e clar ca lucrurile vor degenera si deci eu una nu ma voi simti vinovata caci ti-am atras atentia!"

Totul spus pe calmul cel mai calm. Si gata. Desi recunosc poate criza nu a fost asa mare ca la voi insa sotul meu s-a schimbat automat, a doua seara nu a dat drumul la TV, nici eu la PC, mi-a pus lumanarele, m-a tinut in brate, etc, iar seara in pat mi-a zis ca nu vrea sa devenim cuplu matur care uita de noi si ca vrea sa fim fericiti si indragostiti cat mai mult. Am stabilit ca si regula sa avem macar o seara pe sapt (de obicei sambata) cand luam cina mai tarziu dupa ce culcam copilul doar noi doi, cand nu dam drumul la televizor si cand practic ne respiram unul pe altul. Si astfel ne-am revenit la normal, dormim mereu imbratisati, il surprind uitandu-se la mine admirativ ca un scolar indragostit si mereu imi spune ca eu sunt sufletul relatiei.

Insa eu niciodata nu am jucat jocuri de genul "ia sa vad, ma saruta? Cat de lung? Ma tine in brate?"

Eu cand vad ca lucrurile o iau putin razna ma duc eu si-l sarut! Daca vreau sa ma tina in brate ma duc la el si-i zic "ia-ma in brate" s.a.m.d.

De ce nu incerci asa? Data viitoare cand vine acasa ia-l de gat si saruta-l. Cand se aseaza la Tv du-te si aseaza-te langa el si pune-ti picioarele in poala lui, incolaceste-te, practic FA-L sa te ia in brate.

Esti frumoasa iar un barbat va reactiona mai repede asa decat la banala fraza "hai sa discutam!"



Luna 23 sapt+
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=2623" target="_blank">Adelise Raluca
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=1036" target="_blank">Cosmin

pisimuky spune:

lucamatei,. Te felicit pentru felul in care gandesti ! Intr-adevar, asa este, atunci cand te casatoresti ( si mai faci si copii ) trebuie sa fii constient ca iti asumi o mare responsabilitate. In ziua de azi, din pacate, se gandeste mult prea simplist "Pai, ce daca nu merge relatia cu sotul ?! Divortez !". Da, divortezi, si copiii rezultati din casnicia cu pricina ? Ce se va alege de ei ? Oare nu vor fi frustrati toata viata ca n-au avut o familie adevarata si lucrul acesta nu va avea repercusiuni asupra familiei pe care la randul lor si-o vor intemeia intr-o buna zi ? Eu zic, sa stam stramb si sa judecam drept.A nu se intelege ca sunt adepta teoriei "sa stea impreuna doar pentru copii" insa din ce povesteste Maia, lucrurile mai pot fi indreptate, asa consider eu cel putin - prin comunicare si mai ales rabdare. Maia, parerea mea este ca trebuie sa te analizezi foarte bine pe tine, in primul rand, si sa te intrebi sincer ce iti doresti. Si o sa vezi ca raspunsul il stii doar tu.

Mamica de nazdravan Rares si Mihnea

Good things last forever.

MaiaM spune:

hai sa va dezvolt putin cum e cu pisalogeala asta: doar el suna in timpul zilei, eu nu, pentru a nu stresa omul care este fooooarte ocupat. Cand o face, intreaba doar de copil, seara vine cand ajunge, daca suna sa anunte ca intarzie, " da raportul " ( uneori mai are scapari si ma anunta ), vine acasa , mananca, se joaca putin cu fetita, apoi cade lat la tv, unde vedem in mutenie ce prefera dumnealui ( am respins ideea de tv in dormitor, deci avem doar unul in casa ) Acum face o scoala de pilotaj pentru barci, o ultima pasiune descoperita, care curs se desfasoara timp de 6 week-end-uri, sambata si duminica, pana la ora 15.00. Asa ca, merg singura cu copilul in parc, cumparaturile ma privesc integral, iar cand am "pretentia" de a fi tinuta in brate, cand ma strecor in bratele lui, incerc sa il sarut - devin "pisaloaga", "sufocanta".
E trist cand vad capetele altor barbati intoarse dupa mine,iar privirea singurului om care conteaza pare a fi "prin mine". De mine se atinge rareori, iar cand am initiativa, e prea obosit. De vreo saptamana am reusit sa nu ne mai certam, insa tot singura si frustrata ma simt, nu facem mai nimic impreuna. La curatenie si la calcat am o doamna care vine o data pe saptamana, deci are totul in regula, iar daca as selecta si exclude lucrusoarele lui, nu vreti sa stiti ce scandal ar iesi ( asta referitor la ce ai zis tu, Marius ).
Acum stau la distanta, nu ma ating nici eu de el, ma port politicos, dar oarecum distant, sa vedem ce iese. de 1 mai vom merge la munte cateva zile cu copilul, sunt tare curioasa, ca nu am mai plecat demult undeva impreuna.

buli spune:

eu zic sa mergi pe mina lui Marius (minus faza cu lucrusoarele, daca zici ca nu tu te ocupi de asta)
e o tactica fara gres, daca e aplicata corect
e frustrant, dar incearca sa rezisti fara bratele lui in jurul tau si dupa o vreme va reactiona intr-un fel sau altul

vandal spune:

quote:

---

Originally posted by lucamatei

As vrea sa particip la discutie pentru ca sunt in aceeasi situatie cu sotul meu. Ne-am casatorit cind eu aveam 20 de ani, nu mai locuisem amindoi in acelasi oras,darmite sa fii trait impreuna. Dupa vreo citeva luni de la casatorie, am observat citeva lucruri care desi erau minore nu mi-au placut> nu-mi lua apararea in fata parintilor lui, se masturba desi eu fusesem manechin, etc.Vreau sa va spun ca eu am stat si am nascut dupa 3 ani gemeni pe care amindoi ii adoram. Sotul meu nu este si nu a fost niciodata un barbat atent, este dur cu mine, dar nu violent sau agresiv, rece, distant, se uita la mine ca pring geam, DAR>>>>>>imi adora copiii.

Fetelor, am avut recent posibilitatea unei iubiri foarte pasionale care nu s-a materializat, pentru care mi-as fi lasat familia, am avut marele noroc ca el nu m0a vrut la fel de tare cum l-a vrut eu.
Pe sotul meu il iubescpentru ce este un tata ideal si un aducator de venit perfect, si pentru faptul ca avem impreuna aceleasi amintiri, desi de intensitati diferite.

In fine, stau de la 20 de ani cu un barbat pe care nu cred ca l-am iubit vreodata.Pur si simplu, nu ma pot uita in ochii copiilor mei sa le spun ca vreau sa le stric viata pentru o alegere gresita pe care am facut-o acuma 11 ani. Nu avem acest drept.

Sunt de acord ca viata este scurta si merita sa ne gasim fericirea, dar daca copiii mei sunt fericiti sunt si eu fericita, iar ei asa tare zimbesc cind suntem noi 4. Nu vad cum as putea sa fiu fericita si indargostita de un alt barbat cind copiii mei sunt emotional victimizati de un divort. Pentru ca orice ati spune, exceptind cazuri de abuz emotional si fizic, un divort este o trauma. Cred ca pentru un copil e mai usor sa fie orfan de tata sa zicem decit sa stie ca are un tata care isi iubeste mai mult a doua familie.

Nu avem dreptul sa le stricam copilaria, pentru propriile noastre greseli. Dupa cum zice americanul- Pull yourself together and get happy-Trebuia sa fi cascat ochii inainte sa am copii, nu acuma cind baietii mei ne sorb de amindoi din ochi.

Ramine o singura intrebare
Ce iubesc mai mult pe mine sau familia...
Raspunsul va fi intotdeauna, pentru mine, cel putin , familia...daca se poate dupa 40 de ani, copiii adulti si vaccinati, sa ma despart si sa fiu fericita cu un alt barbat atunci poate...pina atunci, ai intrat in joc , joaca frate!!!!!oana


oana olson

---

mda....postul tau m-a atins cum nu poti sa iti imaginezi...imi cer scuze daca tonul e prea dur...sper ca sotul tau nu citeste acest forum. De ce? Pentru ca sotia mea s-a indragostit (de un alt barbat) la 37-38 de ani (eu aveam 43-44 atunci) si asta e unul din cosmarele mele recurente: ca a ramas cu mine pentr copii.

Vreau si eu sa inteleg : stai cu un om pe care nu il iubesti numai pentru ca are un salariu bun si pentru ca il iubesc copiii? Sint extrem de serios (imi vine sa ma impusc citeodata) numai la gindul ca sotia ar putea sa imi spuna in x ani ca stii acum copii sint bine nu te mai iubesc de mult si ne departim. Mi se pare o bataie de joc ce faci. Te gindesti la sotul tau ca un obiect, te prefaci, ce faci cind ai contact sexual cu el? Cum poti sa o faci cu el daca nu il iubesti? Daca nu poti sau nu vrei sa raspunzi in topic poti sa imi trimiti un mesaj privat. Multumesc.

lucamatei spune:

Draga Vandal,

Sotul meu nu citeste in romineste. Pina acum citiva ani am crezut ca il iubesc si cred ca ceva sentimente au fost. Sotul meu a fost abuzat sexual la virta de 9 ani de un baiat de 17 care a fost impuscat de politie, dupa ce acesta din urma a luat ostatec un alt baietel.
Sotul meu nu agreeaza relatiile sexuale nici macar cind iubeste. Deci aici alte probleme, care trebuiau rezolvate inainte de virsta de 28 de ani ai lui cind ne-am casatorit. Nu stau pentru copii, stau pentru familie, pentru ca noi amindoi, am cladit aceasta familie...si iubesc familia, care bineinteles il include si pe el. Sexul cu el este ceea ce este, distant, el neavind bagajul emotional necesar sa se implice in relatii apropiate cu o alta femeie. Nu stau cu el numai pentru ca este tata bun si imi aduce banii, ci pentru ca il iubesc ca om. Nu imi este mila de el. Dar imi e drag pentru ca il cunoasc foarte bine si pentru ca mi-e partener de viata. Nu am motive viabile de divort.

Ironia este ca acum 50 de ani nu ai fi auzit pe nimeni zicind divortez ca nu il mai iubesc ca barbat. Oamenii se casatoreau, si simplu stateau impreuna se respectau pina la adinci batrineti, fara intrebari existentiale>il mai iubesc sau nu.

Il iubesc pentru ca nu bea, nu ma insala,e generos, imi respecta familia din rominia, n motive. Nu il iubesc pentru ca in esenta, nu ma cunoaste, nu pentru ca nu are vrea, ci pentru ca nu poate, nu ma atinge luni in sir, nu imi gateste niciodata, nu ma vede ca sunt frumoasa. Nu a avut prea multe iubite si nu stie sa aduca o floare, dar se straduieste. La parintii lui nu a vazut ce inseamna sa tratezi bine o femeie. Nu il iubesc pentru ca nu observa daca port scurt sau am o noua camasa de noapte, nu este romantic. Mai este si bariera de limba, pe care desi eu o vorbesc perfect, chiar nu inteleg toate conotatiile minuscule. Eu am crescut intr-o familie certareata, dar calda, foarte calda, el intr-o famile suedeza unde sexul ca subiect era tabu, banii la fel, dragostea...nu se vorbea de ea decit noaptea, sub plapuma.

Poate nu intelegi, dar nu cred ca situatia e similara, cu cea a sotiei tale...O iubesti, o ai...celalat de care s-a indragostit nu o are, ci tu o ai pe ea.Viata e destul de grea fara ca eu sa mai adaug trauma unui divort, care nu cred ca mi-ar aduce mie ce cred ca caut.
Basically, suma a ce facem impreuna e mai mare decit ce am putea face separat...simplu.Cu respect,

oana olson

MaiaM spune:

Dragele, dragii mei, va multumesc pentru parerile voastre din suflet, directe si pentru povestile voastre de viata. La mine greul este ca desi nu sunt fericita de ceva timp, imi iubesc din suflet sotul, imi doresc sa fac o multime de lucruri cu el. Ma intristeaza faptul ca el simt neincetat nevoia sa "respire", sa isi urmeze pasiunile. Nu il aud o data spunand ca ar vrea sa faca ceva anume cu mine si doar cu mine.
Fireste, se gandeste sa ne ducem copilul la mare in vara, se intereseaza de ea, insa nu se implica la modul concret - nu o hraneste, nu o schimba, intr-un an si 4 luni a mers la plimbare cu ea, singur, de vreo 2 ori cred. Iar impreuna trebuie sa trag de el, sa-l "pisalogesc". Acum stau deoparte, parca suntem ceva mai linistiti de vreo saptamana sau 2, nu ne-am mai jignit.
Sunt disperata ca scoate ce e mai rau din mine, ma aduce la limita nervilor, insa a avut cateva iesiri violente, una consumata in februarie, care nu reusesc sa o uit: mi-a proiectat masa de bucatarie in torace. De atunci se controleaza, a fost un episod izolat, insa va exista o data viitoare? Nu stiu, ma gandesc cum ar reactiona daca as gresi concret cu ceva, nu doar cu niste vorbe aruncate reciproc, la nervi si suparare. Altfel, e linistit, insa nu stiu daca pot trai o viata cu un om care nu depune nici un efort emotional, care nu isi lasa emotiile sa transpara. Ma uit in jur si vad cu tristete cte cupluri au probleme, poate mai mari, care se destrama, ma uit si la copilul meu cum se lumineaza la fata cand il vede. Cum va spuneam, acum parem a fi mai bine, parca putin mai linistiti, mai apropiati, dar se rezuma la un sarut fugar la plecare si cam atat. Dragoste am facut dupa 2 saptamani in care nici nu s-a uitat la mine. de fapt asta e problema mea cea mare, ca iubesc a fi atinsa, sarutata, alintata de omul iubit. El pare a nu fi capabil, parca ii e teama ca daca lasa "garda " jos...

Raluk31 spune:

Draga Maia, e foarte trist ce ti se intampla.Sunt sigura ca nu reusesti sa-ti dai seama cat va mai dura situatia asta aparent fara iesire. Judecand obiectiv, eu cred ca are o relatie. Acuma tu ai doua variante. Ori accepti in numele dragostei sa-i fii prietena, fara comentarii, fara reprosuri, fara nimic (..practic imposibil de realizat), asteptand sa-i "treaca", ca reactiile lui violente vin din neputinta si din culpa pe care si-o atribuie singur..El STIE ca greseste. In cazul asta,iti recomand sa vezi un film "La femme de Giles"...Si poate intr-o buna zi o sa-si revina.Ori iti vezi de drum, pur si simplu. Moment in care el se va trezi, pentru ca realitatea il va lovi in fata.

lucamatei spune:

maia,

Deci e violent...atunci se schimba datele problemei...tot inca nu l-as lasa, poate a fost o scapare, daca il iubesti bineinteles ca merita,


oana olson

mihuta spune:

Iti scriu din prisma unui spectator la doua cazuri din familia foarte apropiata : in ambele situatia a fost asemenatoare cu a ta :la inceput, raceala, evitarea contactului nu numai fizic, ci si conversational, atitudine defensiva si incordata, si in ambele cazuri a iesit la iveala ca exista o a treia persoana. Ambele casnicii s-au dus. Una mai repede pentru ca el a fost mai transant, adica a inceput sa evita sa stea pe acasa prea mult, iar cealalta a mai agonizat inca un an doi, dar tot cu acelasi final. Ele s-au zbatut, au luptat, s-au certat, au facut compromisuri, au apelat la famile, si din pacate tot acolo s-a ajuns, din fiecare casnicie ramanand cate un copil. Este ingrozitoare neputinta de a face ceva, de a mai atinge ceva in sufletul omului iubit.

Singura posibilitate ca el sa revina la sentimente mai bune si comportamant in concordanta cu acestea, este ca el sa vrea sa o faca, si fireste sa mai poata. Faptul ca nu a plecat de acasa, asa cum anuntase in Ajunul Craciunului este un lucru pozitiv. Eu cred ca nu are curajul sa renunte la voi, dar in acelasi timp se simte incatusat in aceasta relatie. Dar sincer ma indoiesc ca e in puterea ta sa il faci sa se schimbe. Poti doar sa ii oferi cadrul necesar daca esti dipusa, pentru eventualitatea ca el sa vrea sa imbunatateasca situatia de acasa.

Mult succes si sper sa fie bine pentru tine si familia ta.


10s