Se intampla astazi in USA...
Raspunsuri - Pagina 10
lorelaim spune:
http://www.canada.com/topics/bodyandhealth/story.html?id=6d8eb1ac-9d3b-4438-90fc-5fab62d39f61&k=96746
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
Andrada spune:
quote:
Originally posted by MissParkerquote:
Originally posted by Andrada
Miss Parker inteleg ce spui. Dar chiar si copiii abuzati, devenind adulti, au sansa sa aleaga sa abuzeze, sa omoare mai departe sau sa repare raul facut deja. Daca n-ar fi asa, ar trebui bagati in spitale psihiatrice toti copiii abuzati intr-un fel ca prezumtivi criminali. In fapt majoritatea lor fac deciziile rationale.
Cho nu mai e o victima (nici nu stiu daca a fost vreodata, si-ar putea imagina abuzul ca sa-si motiveze furia). Cho a avut mai multe sanse decit multi alti copii in situatia lui sa aleaga calea cea buna. Abuzul trecut nu e o scuza pentru abuzul/crima viitoare si nici o cauza in sine.
Eu nu caut scuze, Andrada, vad doar cauzalitatea.
In primul rand, sa fim seriosi, la 23 de ani un tanar nu prea poate fi considerat adult decat dpdv biologic.
In al doilea rand, sigur ca toti copiii abuzati au sansa la maturitate sa aleaga intre a merge la terapie ca sa repare cumva ce li s-a facut sau a da mai departe raul (sub forma de crime, abuz asupra propriilor copii etc.). Eu (ca multi altii) am ales terapia. Asa cum spui si tu, majoritatea fac deciziile rationale. Altii aleg drogurile sau alcoolul sau prostitutia etc. si se autodistrug. Dar exista si unii, putini ce-i drept, care - fara a fi monstri!! - au fost vatamati atat de total, care nu au avut in viata lor pe nimeni care sa le dea un dram de speranta, incat nu mai gasesc drumul de iesire din labirintul mortii interioare si atunci actioneaza din constrangerea oarba de a distruge, constrangere care este consecinta abuzului.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
Daca incepem sa gindim in genetica, traume anterioare, educatie si cultura atunci fiecare act criminal are numai o cauza si numai un rezultat asupra carora individul nu are control.
In realitate un individ nu e definit numai de suma genelor si experientelor anterioare ci de suma alegerilor individuale.
Daca n-ar fi asa fiecare Beslan, 9/11, Oklahoma...etc ar fi vina societatii fie radicala, fundamentalista, or atavica, a evolutiei la nivel DNA si nu a unor indivizi care au ales cu singe rece sa se razbune pe niste copii de scoala primara.
Eu cred ca in anumite sensuri societatea a inceput sa fie invinuita prea mult reducind proportional responsabilitatea individuala. Si mai cred ca niciodata in istorie n-a existat o societate careia sa ii pese atit de mult de cei sarmani si cei amariti si cei bolnavi (in ciuda a ceea ce se presupune despre societatea din ziua de azi). Poate nu indeajuns dar oamenii afla de durere si nu mai intorc spatele (ca in societatile trecute) si sint impresionati si ajuta, voluntariaza si doneaza.
Numai acum citiva zeci de ani in Romania un copil deformat din nastere era spaima si jena unui bloc intreg. Acum lumea afla de spina bifida sau de distrofie musculara si uite cum aleg sa doneze si sa se uite in ochii celor amariti.
In schimb niciodata vreo societate nu a acordat atitea drepturi si scuze criminalilor. Ca au fost tristi, ca au o anumita formatie a creierului, ca au trecut intr-un anumit mediu, intr-o anumita cultura. Atita timp cit fratele geaman cu care imparte toate aceste cauza nu ajunge sa-si omoare semenii, inseamna ca trebuie sa cautam cauza in alta parte. Pedofilii au fost abuzati la rindul lor, fundamentalistii au scuza culturii, depresatii au scuza genelor.
Parerea mea este ca individul a ajuns sa dea vina prea mult pe lucrurile din jurul lui si ca asta il impiedica sa se maturizeze. Poate ca undeva cindva cineva i-a spus si lui Cho ca nu e vina lui ca e trist ci a societatii care il ignora.
Abuzul (daca a existat vreodata, pentru ca se prea poate sa il fii inventat) nu e fost vina lui Cho (si nici a societatii...ci din nou a unei alte fiinte umane), dar ce a facut ulterior da,
A
PS Si tu MissParker esti un exemplu perfect, tocmai pentru ca ai trecut poate si tu cindva prin momentul in care a trebuit sa alegi sa faci ceva cu toate cite ti s-au intimplat si ales...sa fii fericita in ciuda statisticilor:).
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
valentinag spune:
In sediul NASA s-au auzit impuscaturi si o cladire a fost evacuata!La stiri la voi spun ceva?Eu am gasit pe cnn asta:
http://www.cnn.com/
"La vita e bella"
poze
marea inghetata
pink!
MissParker spune:
Mda, e mai usor sa cautam cauze fictive decat sa vrem sa intelegem cu adevarat ce se ascunde in spatele unor asemenea fapte monstruoase, e mai usor sa condamnam decat sa incercam sa prevenim, e mai usor sa dam vina pe factori abstracti decat sa simtim mirosul pestilential al adevarului, e mai usor sa fim revoltati si socati decat sa acceptam ca putem face ceva pentru a preveni asemenea crime, e mai usor sa individualizam "monstrii" decat sa vedem raspunderea colectiva, e mai usor sa ne ascundem in clisee si, nu-i asa, "sa cautam adevarul in alta parte"... dar unde oare ??????
Pentru cei interesati de adevar si dornici sa incerce sa schimbe ceva (mai ales in SUA), iata inca un articol care spune foarte multe:
www.vachss.com/av_dispatches/disp_9006_a.html" target="_blank">http://www.vachss.com/av_dispatches/disp_9006_a.html
Pentru cei care nu stiu engleza, am tradus prima parte:
Victima de azi poate fi agresorul de maine
Andrew Vachss
Parade Magazine, 3 iunie 1990
Andrew Vachss si-a dedicat viata protectiei copiilor abuzati. De-a lungul carierei lui el a fost anchetator pentru Institutul de Sanatate Publica Americana, colaborator al serviciilor sociale, organizator comunal in zone de razboi. A fost directorul unei institutii de securitate maxima pentru detinuti juvenili. Avocat si romancier, si-a petrecut ultimii 15 ani in tribunale pe tot teritoriul SUA avand drept clienti copii - unii dintre ei criminali juvenili - care au fost brutalizati, neglijati in mod criminal si atacati sexual.
Anul acesta (1990) un barbat si o femeie au fost gasiti vinovati de crima. Victima a fost copilul femeii, un baietel pe nume Lattie McGee. In varsta de 4 ani la momentul decesului, Lattie fusese batut, ars, infometat - torturat in moduri pe care Conventia de la Geneva le condamna in cazul prizonierilor de razboi. Previzibil, indignarea publica a luat proportii uriase - cetatenii au dezbatut fierbinte care ar fi reactiile adecvate, iar pedeapsa cu moartea era pe primul loc in multe conversatii.
Este foarte important si ce ar trebui sa faca societatea cu asemenea oameni, dar nu asta e intrebarea arzatoare. Mai exista o intrebare cu o semnificatie mai mare pe care trebuie sa ne-o punem. Raspunsul ei ne ofera un adevar greu de suportat despre cum luptam impotriva crimelor si a nelegiuirilor.
Ce-ar fi fost daca Lattie ar fi supravietuit?
Am cunoscut multi copii care au supravietuit unor astfel de torturi. Adam este unul din ei - un baiat frumusel, blond, politicos si cu o voce de inger. In fiecare sambata se imbraca in costumasul lui imaculat de marinar si se ducea la un supermarket. Se plasa atent langa toalete si astepta rabdator. Mai devreme sau mai tarziu aparea cate o tanara femeie, tinand un baietel mic de mana, cu o privire nesigura in ochi. Adam intuia exact ce se petrecea in mintea acelei femei: baietelul era prea mare pentru a fi luat cu ea la toaleta femeilor si prea mic pentru a fi lasat singur in toaleta barbatilor. Adam se apropia, zambind prietenos: "Tanti, vreti sa ma duc eu cu el inauntru? Si pe fratele meu il iau cu mine". Usurata si recunoscatoare, femeia isi lasa baietelul cu acest baiat politicos si fermecator si astepta afara. Si astepta. In final, cand trecea prea mult timp fie ruga un trecator sa intre dupa fiul ei, fie in anumite situatii intra ea intr-un suflet inauntru. Baietelul ei era gasit pe jos, trantit pe cimentul toaletei, plangand, cu urme de palme pe fata si cu hainele uneori rupte. Singura urma a lui Adam: fereastra deschisa pe care fugise.
Am fost avocatul lui Adam. Si-a recunoscut de bunavoie crimele, fara sa arate vreo urma de sentiment de vinovatie. Cand l-am intrebat de ce facea asa ceva, s-a uitat la mine de parca as fi fost de pe alta planeta. De ce i-ar fi cuiva mila de victimele lui? Nimanui nu-i fusese mila de el.
Ulterior am aflat ca Adam absolvise o perioada temeinica de ucenicie in molestarea sexuala. Casa lui fusese clasa unde se predau "lectiile". Terapeutii care au stat de vorba cu el ne-au explicat ca Adam incerca disperat sa-si invinga propriile sentimente de neputinta - sa invinga asuprirea imitandu-si asupritorii.
Adam mi-a spus ca ii placea ceea ce facea. Il facea sa se simta puternic. Deosebit. La controlul situatiei.
Avea 9 ani.
Pe Barbara am gasit-o lucrand intr-un salon de masaj din Times Square. Fugise de acasa in alt stat. Noptile ei erau pline de sex urat, fara sfarsit, cu siruri intregi de straini fara chip, cu simturile amortite de cocaina si medicamente. Avea 15 ani si ii dadea proxenetului ei brutal tot ce castiga.
I-am spus "Parca stiam despre copii ca fug de acasa ca sa gaseasca o viata mai buna decat ce au lasat in urma..."
"Am gasit o viata mai bune", mi-a raspuns ea.
Marcus a injunghiat un om in inima la coltul unei strazi. "Asa, ca sa vad cum e", mi-a spus in timp ce il vizitam la penitenciar. Nu putea sa-si aminteasca vreo perioada in care sa nu fi fost batut. Sora lui nascuse de curand. Copilul era facut cu tatal ei. Copilul se nascuse dependent de droguri - droguri pe care ea le cumparase de la un alt frate. Chipul lui Marcus nu avea nici o expresie. Psihiatrul ne spusese ca Marcus este mort pe dinauntru. "Am vrut doar sa vad daca pot sa omor un om", mi-a spus Marcus. Avea 14 ani.
Razboiul pe care-l pierdem.
Anii '90 sunt "decada mediului inconjurator", proclama mass-media. Dar nimic nu patrunde zi de zi calitatea mediului uman in SUA precum crima si frica de crime.
Frica de crime este numitorul comun in SUA - nu mai e limitata la zone urbane, nu mai poate fi evitata mutandu-ne in cartiere mai bune. Crima este atat de atotpatrunzatoare si universala si ne inspaimanta intr-atat incat o pozitie "dura" fata de aceasta chestiune este o pretentie minima de la orice politician. Declara razboi unei tari straine si dezacordul iese imediat la suprafata; mareste bugetul militar si va aparea discordia in congres. Dar cine s-ar opune unui razboi declarat crimei asupra copiilor?
Retete de "duritate" apar regulat - in special cand cazuri precum cel al lui Lattie McGee umplu ziarele zile in sir. Toata lumea tipa pentru pedeapsa cu moartea, pentru legi mai dure, celule mai multe, lagare de concentrare pentru delincventii juvenili. Si totusi, asta este un razboi pe care-l pierdem pe toate fronturile. A venit timpul sa luam sub lupa aceasta retorica a "duritatii", folosind singurul criteriu valabil: eficacitatea.
Toate actiunile de combatere a crimei intra intr-una din categoriile de baza de mai jos:
1) Preintampinarea — cel mai simplu exemplu este sa se puna un lacat la o usa, dar asta nu inseamna nimic mai mult decat ridicarea "gradului de dificultate".
2) Capturarea — sa fie prinsi criminalii in flagrant, in timp ce comit crimele. Numai un numar extrem de mic de criminali sunt atat de ghinionisti.
3) Detectarea — identificarea criminalilor odata ce crimele sunt descoperite. Din nou, indicele de crime nerezolvate este mult prea mare.
4) Descurajarea — amplificarea riscurilor intr-o asemenea masura incat unii criminali sa nu mai doreasca sa comita crimele. Pentru ca aceasta strategie sa functioneze, criminalul trebuie sa perceapa nu numai severitatea pedepsei, ci si certitudinea acesteia. Criminalii experimentati calculeaza riscurile, iar psihopatilor nu le pasa de riscuri.
Toate aceste strategii de combatere a crimei sunt valoroase. Nici una nu trebuie abandonata. Multe ar trebui accentuate. Si totusi, toate luate la un loc nu sunt de ajuns. De ce?
Fiindca politica noastra consta in combaterea crimelor individuale cand de fapt ar trebui sa combatem CRIMA.
Criminalii sunt creati, nu nascuti.
Ne cream propriii nostri monstri. Formula este inspaimantator de simpla: se ia abuzul sau neglijarea copiilor, mai ales de catre cei care ar trebui sa-i protejeze pe acei copii, se lasa guvernul si politicienii sa ignore sau sa exacerbeze situatia. Timpul face restul.
Copilul maltratat striga "Ma doare!". Daca nu ascultam, si asta repede, acelasi strigat dupa ajutor va deveni profetic: chemarea in ajutor ramasa fara raspuns va evolua intr-un tipar fatal. Numai un numar mic de copii abuzati mor din cauza torturii la care sunt supusi, dar supravietuitorii sunt recrutii unei armate tot mai mari de criminali. Victima de azi poate fi agresorul de maine.
Sa insemne asta ca fiecare copil abuzat va creste sa devina un monstru? Nu. Dar cand monstrul totusi apare la unii copii, explozia este incalculabila.
Sa ne uitam cu atentie maxima la trecutul criminalului in serie si sansele de a gasi acolo o copilarie plina de abuz sunt coplesitoare. Aceasta este doar o explicatie, nu o justificare. Nu toti copiii abuzati aleg asemenea cai distructive, iar cei care o fac trebuie sa-si asume raspunderea pentru actiunile lor. E mult prea tarziu pentru mult prea multi. Dar daca nu-i putem "reabilita" pe monstri, asta nu inseamna ca trebuie sa asistam cu mainile in san la crearea lor.
Ceva tot am invatat in decursul anilor: criminalii sunt creati, nu nascuti - nu exista nici un cod biogenetic care produce un violator violent, un abuzator de copii sau un criminal in serie. Am mai invatat ca exista factori legati de mediul inconjurator care predispun orice individ la criminalitate violenta - factori schimbatori care pot inclina balanta.
Mediul inconjurator primordial este familia. Iar familia este prima linie de aparare impotriva productiei de criminali periculosi. Sa atribuim climatul criminal actual doar descompunerii generale a familiei este doar partial corect, dar nu exista nici o perioada de-a lungul istoriei noastre in care acel rau si acele crime care nu sperie atat de mult sa nu fi fost prezente.
Exista un mediu inconjurator mai mare, o familie mai mare: societatea noastra. Si totusi, cand vine vorba de combaterea crimei, nu actionam ca o societate. Unele organizatii folosesc retorica anti-crima ca un mijloc de a-si promova propriile interese... cum ar fi organizatiile impotriva alcoolului sau cele pentru controlul armelor. E adevarat, alcoolul si disponibilitatea armelor contribuie amandoua la crimele violente, mai ales cand sunt combinate. Dar combaterea crimei nu e singura justificare a existentei unor asemenea grupuri. La fel, cei care propovaduiesc castrarea pentru criminalii sexuali nu stiu nimic despre adevarata motivatie a unor asemenea creaturi.
Preintampinare - adevarata preintampinare - iata ce ne trebuie. Daca actionam inainte ca floarea fatala sa inmugureasca, putem preveni recolta inspaimantatoare. Adevarul crud este ca cele mai multe abuzuri fata de copii nu pot fi prevenite. Insa ceea ce facem dupa ce aflam ca un copil a fost abuzat va determina viitorul acelui copil - si pe al nostru.
Trebuie sa ne reasezam prioritatile. Cliseele nu ne vor salva. Cunoasterea in sine nu este putere. A sti unde trebuie sa mergi nu este acelasi lucru cu a avea resursele sau angajamentul pentru a ajunge acolo.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
tlaura spune:
Da Felicia, tu ai dreptate in cea ce spui, ca si nenea care a scris articolul, dar parerea mea este ca mai mult de jumatate de vina pentru masacrele in masa care se intampla sunt din cauza politicii tarilor respective asuprea detineri armelor si munitiilor!
Bun, sunt de cord si cu asta; cineva zicea ca vrea sa se apere, bun, dar ca sa te aperi e suficient sa ai o arma de calibru mic si cateva 3,4, 5 cartuse. Dar ca sa ai pe mana un intreg arsenal cu care sa poti macelarii 30 de persoane, asta mi se pare deplasat. Eu cred ca si de aici ar trebui guvernul american sa inceapa stoparea acestor evenimente mai mult decat neplacute!
MissParker spune:
Laura, sunt perfect de acord ca dementa asta cu armele ar trebui sa fie stopata!! Dar oare acest pas ar insemna prevenirea adevarata? Un om care a adunat atata ura in sufletul lui incat nu se mai teme de consecinte poate iesi la atac si cu un cutit de vanatoare, de exemplu, si poate sa omoare oameni (poate nu atat de multi ca atunci cand ar avea o pusca, dar conteaza numarul??). Eu la asta ma refeream.
Chiar zilele trecute am vazut un reportaj impresionant la televizor, care iar mi-a adus aminte de "bombele cu efect intarziat". De data asta era vorba de un baiat care purta in el o astfel de bomba, numai ca la el nu explodase (inca?).
Andreas, 15 ani la momentul emisiunii, fusese dat de mama lui (impreuna cu alti doi frati) in ingrijirea unei familii (ea avand probleme cu violenta sotului si cu alcoolul etc.). Familia respectiva (el profesor, ea asistenta medicala!!!) avea 2 copii proprii. Ei bine, ani de zile cei 3 copii straini au fost inchisi intr-o singura camera si au fost hraniti aproape exclusiv cu 2 felii de paine si un pahar de apa pe zi!!!!!!! In 1999, adevarul a iesit la iveala din cauza ca baietelul cel mai mic a murit. La varsta de 5 ani, cantarea 7 kilograme! Andreas avea 9 ani si cantarea cat un copil de 2 ani!! Nici un vecin, nici o ruda, nici un prieten al familiei respective (care in societate era "familia perfecta") nu a observat nimic (!).
Andreas a fost salvat si dus la caminul de copii. Acolo au inceput sa iasa la iveala sechelele tratamentului suferit atatia ani: era agresiv, fuma in continuu, nu se putea concentra la scoala (nu putea sta locului mai mult de 30'), statea prost cu temele, cu ortografia etc. Avea o inteligenta de baza peste medie, se exprima ca un om matur, insa dpdv social si cultural era un caz mai mult sau mai putin irecuperabil. Spunea ca atunci cand se va face mare va deveni sofer pe ambulanta, va castiga bine, va economisi ca sa-si cumpere o casa si apoi va intemeia o familie, iar copiii lui sa poata spune "la parintii nostri ne este bine".
Maica-sa, in continuare o alcoolica si o fumatoare la greu, il primea in vizita uneori, dar cu prima ocazie cand s-au certat l-a luat la injuraturi si l-a dat afara, spunandu-i ca nu mai vrea sa-l vada niciodata si numindu-l "avorton" (evident, era dupa o noapte de betie).
Cine poate sti ce-o fi fost in sufletul acelui copil? Era singur, trecuse prin cel mai ingrozitor iad pe care si-l poate imagina cineva(un holocaust personal), fusese abandonat, tradat, era abrutizat si autodistructiv... Din fericire gasise oameni de treaba la caminele pe unde statuse, educatoare rabdatoare si tolerante (mai ales fiindca ii stiau povestea), dar oare ce se intampla cu cei care nu au un asemenea noroc?
Acesta este genul de adevaruri care ma ucid pe mine si la asemenea aspecte as vrea sa devenim cu totii mai vigilenti, sa nu mai inchidem ochii (ca vezi Doamne nu e treaba noastra ce se intampla in alte familii), mi-as dori sa nu mai existe asemenea tragedii si sa nu mai fie nevoie sa discutam teorii despre cauzele pt. care unii oameni reusesc sa depaseasca asemenea experiente, in timp ce altii cresc pt. a deveni criminali in serie. Repet, nu scuz nimic, fiecare din noi trebuie sa-si asume raspunderea pentru ceea ce face, insa ar fi ideal sa incercam sa-i ajutam pe copii (chiar daca nu sunt ai nostri) sa nu mai aiba parte de atata suferinta.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
miereamara spune:
quote:
Originally posted by tlaura
Da Felicia, tu ai dreptate in cea ce spui, ca si nenea care a scris articolul, dar parerea mea este ca mai mult de jumatate de vina pentru masacrele in masa care se intampla sunt din cauza politicii tarilor respective asuprea detineri armelor si munitiilor!
Bun, sunt de cord si cu asta; cineva zicea ca vrea sa se apere, bun, dar ca sa te aperi e suficient sa ai o arma de calibru mic si cateva 3,4, 5 cartuse. Dar ca sa ai pe mana un intreg arsenal cu care sa poti macelarii 30 de persoane, asta mi se pare deplasat. Eu cred ca si de aici ar trebui guvernul american sa inceapa stoparea acestor evenimente mai mult decat neplacute
Laura, mama lui Andrei
Poze
Paradoxal, in statele unde vanzarea armelor este ilegala (Maryland,etc) rata criminalitatii este cea mai mare. Cum iti explici asta?
Ramona J spune:
Mie imi place in US, am mai intrat si in conflicte pe chestia asta. Ba chiar traiesc in TX, unde foarte multi sint detinatori de arme.
Totusi, daca ar fi dupa mine nu le-as lasa pe mina civililor. US este tara in care populatia detine cel mai mare numar de arme. Nu cred ca este o coincidenta ca tot in US mor cele mai multe persoane prin impuscare (auzisem ca sint 30000 anual, ceea ce mi se pare enorm). Categoric este o legatura aici.
Eu platesc impozite si vreau sa fiu protejata de politie. Nu-mi doresc sa am arme si as prefera sa nu aiba nici vecinul.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
lorelaim spune:
MissParker/Felicia - mie imi plac f multe dintre postarile tale bine documentate si cu mult suflet.
As dori insa sa te intreb doua lucruri:
1. Ce ai zice daca Cho - criminalul de la VT - NU a fost copil abuzat, ci un simplu bolnav mintal (ca exista si asa ceva din pacate - chiar daca au avut parte de o fam care nu i-a batut, nu le-a vorbit urat)?
2. In legatura cu parintii bilogici ai acestor copii nedoriti - ce masuri se pot lua la concret? Cum se poate, intr-o lume care URLA pe toate drumurile despre DREPTURILE OMULUI sa interzicem acestor fiinte cu aspect umanoid sa mai pro-creeze? Se vor droga, vor bea si vor face din nou copii care din start sunt condamnati la suferinta...
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."