Incapatanarea
Incapatanarea | Autor: Ira
Buna.
Incapatanarea la copii reprezinta anumite insecuritati, timiditati lipsa de incredere in propriile valori ? Sau e numai o tehnica de abordare comportamentala genetica ?
Cum se trateaza ea (in cazul in care e cumva vindecabila) ?
Mi se pare de-a dreptul hilar stilul anumitor fiinte (mai ales a copiilor) de-a realiza si de-a accepta "calea cea dreapta", insa numai in urma ostinarilor, discutiilor vide, goale, si eventual a scandalurilor. Oare cerem prea multa maturitate de la copii ? Oare dragostea noastra infinita nu le e suficienta, sau nu e perceputa ca atare ?
Exista copiii care sunt de acord cu adultii din prima - macar cateodata, si in unele aspecte ? Care empatizeaza cu ei ? La ce varsta ?
Raspunsuri
pisimuky spune:
Nu stiu daca se transmite genetic si nici daca se poate vindeca incapatzanarea, insa Rares al meu e incapatanat ca un catar da' eu zic ca seamana cu ma-sa.
Fiul meu are si momente cand e de acord cu noi, parintii dar destul de rar; trebuie sa stii cum sa-l iei ; oricum la varsta lui ( 2 ani si jumatate )am inteles ca fenomenul e oarecum "normal" si se manifesta ca atare : negativism, incapatzanare si altele...Dar de ce intrebi ? Ai copilasi incapatzanati si tu ?
Mamica de 
nazdravan Rares si 
Mihnea
Good things last forever.
CriPOD spune:
Parerea mea, (de cunoscatoare 
) nu incerca sa vindeci incapatanatul daca nu vrei frustrari. Ai avea mult mai mult succes daca lucrezi la ceea ce e cu adevarat in controlul tau: tactul si rabdarea ta in a interactiona cu incapatanatul.
E chestie de personalitate, poate e si genetic (cred), si nu trece. Unele pareri spun ca n-ar fi trasaturi 100% negative... 
www.webshots.com/user/_mQQm_" target="_blank">m
m & DJ
Victoria_mami spune:
Macar un copil incapatanat poti sa-l" obligi" sau sa-l "cumperi" cu diverse ( o cioco, un film, praji, sau mai stiu eu ce...) dar ce te faci cu adultii incapatanati???!!!
_
Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!
ariel_7000 spune:
cineva zicea asta:
"Parintii au crezut intotdeauna despre copii ca sunt proprietatea lor si ca acestia trebuie sa le fie intrutotul asemanatori, sa ii copieze intocmai. O copie este insa lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza asa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie sa iti ajuti copiii sa creasca, astfel incit sa te depaseasca. Trebuie sa ii ajuti sa nu te imite. Adevarata indatorire a parintilor este aceea de a-si ajuta copiii sa nu ii imite. Copiii sunt tentati, prin insasi firea lor, sa imite, si pe cine ar putea imita? Parintii sunt cei mai apropiati. Pina acum parintii au apreciat foarte mult faptul ca propriii lor copii le seamana. Tatal se simte mindru ca fiul sau ii seamana. Iar viata copilului este pierduta, el nu este dorit asa cum este el de fapt. Datorita acestei conceptii gresite, de a fi mindru de copiii care te imita, am creat o societate in care toata lumea imita."
Save the Earth- it's the only planet with Chocolate!
Ira spune:
Multumesc de sfaturi tuturor.
Ariel, eu nu prea vad legatura dintre incapatanare si dorinta unor parinti de a-si clona propria personalitate prin copiii lor. Poate imi explici asta mai in detaliu.
In viata exista multe reguli care trebuie luate si acceptate ca atare, cu atat mai mult cu cat de multe ori ele, nerespectate, ne pun fericirea, bunastarea, securitatea sau chiar viata in pericol.
Un copil trebuie sa accepte din prima, dupa mine, ca pe rosu la semafor nu se trece strada indiferent de conditii, de timpul probabil, sau de graba/nerabdarea care ne stapaneste sufletul. Incapatanarea in acest context nu-si are locul, dupa mine. Nu intra aici in discutie aspecte absurde cu impunere de gusturi, reguli inutile, restrictii inventate.
Da, eu am un copil destul de incapatanat care desi e cuminte si respecta cea mai mare parte din regulile societatii, de multe ori tine sa-si impuna punctul de vedere numai pt. a fi contra si a iesi in evidenta printr-o parere diferita. Din cauza asta am considerat ca aceasta incapatanare poate arata anumite insecuritati si timiditati excesive. Poate gresesc.
ariel_7000 spune:
ira, scuze....am postat la un subiect gresit, din cauza ca si citeam si lucram
....intentionam sa postez la cel despre "parinti perfecti"...oops. imi cer scuze...
Save the Earth- it's the only planet with Chocolate!
Donia spune:
S-a mai discutat nu de mult despre copiii care contrazic. Eu cred ca e o etapa normala, incep sa aiba pareri proprii, sa chestioneze ceea ce le spunem si prin asta autoritatea noastra.
Ira, e doar inceputul, urmeaza o perioada de contraziceri. Nu sunt insecuritati, ci dorinta de a-si gasi locul in familie, in ierarhie, daca vrei, cred ca aspira la un statut egal cu noi. Si e cazul sa inteleaga ca desi ii respectam ca si cum ar fi adulti, totusi nu sunt adulti si ei la randul lor trebuie sa respecte regulile pe care le facem noi, pentru a-i tine in siguranta.
Noi avem discutii indelungate despre datoria parintilor fata de copii, ca de aia sunt familiile facute asa cum sunt, pentru ca parintii trebuie sa se ingrijeasca de siguranta copiilor si pentru asta avem reguli care nu se negociaza... ohoho ce mai discutam! Ca si bunicii la fel au facut cu noi, ca uite cutare ce accident a avut (nu horror, totusi) si ca e mai bine sa previi...bla, bla, bla... dar functioneaza, insa de multe ori nu din prima, oricat am vrea. Adica da, ea are intentii bune, insa uita unele reguli si atunci trebuie repetate si ras-repetate.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
Ira spune:
quote:
ca uite cutare ce accident a avut
Asa cum, vrand sa dau un exemplu elocvent la teoriile mele plate despre pericolele reprezentate de curentul electric, am povestit eu cu pasiune astazi cum bunica mea a fost electrocutata punand degetele in priza. Cum a sarit ea 3 metri in spate si s-a oprit de perete. Cum si-a revenit ea dupa cateva minute petrecute in moarte clinica. Cum a sosit ambulanta, vecinii, preotul si la sfarsit si bunicul, ca o floare. E adevarat, va jur, dar probabil c-am povestit prea cu pasiune ca ce mi-au auzit urechile dupa aia...
- Wow mama que c'est kool, moi aussi je veux essayer !
Ce sa mai raspunzi frate la una ca asta ? Cateodata imi vine sa-mi dau demisia de parinte, da' n-am cui, pe cuvant
.
Donia spune:
quote:
Originally posted by Iraquote:
ca uite cutare ce accident a avut
Asa cum, vrand sa dau un exemplu elocvent la teoriile mele plate despre pericolele reprezentate de curentul electric, am povestit eu cu pasiune astazi cum bunica mea a fost electrocutata punand degetele in priza. Cum a sarit ea 3 metri in spate si s-a oprit de perete. Cum si-a revenit ea dupa cateva minute petrecute in moarte clinica. Cum a sosit ambulanta, vecinii, preotul si la sfarsit si bunicul, ca o floare. E adevarat, va jur, dar probabil c-am povestit prea cu pasiune ca ce mi-au auzit urechile dupa aia...
- Wow mama que c'est kool, moi aussi je veux essayer !
Ce sa mai raspunzi frate la una ca asta ? Cateodata imi vine sa-mi dau demisia de parinte, da' n-am cui, pe cuvant
Pai chiar suna ca o poveste frumoasa, o aventura cu happy end... o si vad pe bunica in colanti negri... ceva gen Catwoman... Trebuie gasit ceva mult mai tragic
. Copiii din ziua de azi!Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
simali spune:
quote:
Incapatanarea la copii reprezinta anumite insecuritati, timiditati lipsa de incredere in propriile valori ? Sau e numai o tehnica de abordare comportamentala genetica ?
quote:
Tare as dori sa cunosc si eu raspunsul la intrebarea asta... Poate stie cineva ?
Si baiatul meu e incapatanat uneori. Si e foarte greu sa-l mai convingi de ceva cand "se pune pe invers". Stiu un pusti de 8 ani nu foarte inteligent, dar extrem de docil. Daca are de facut o tema sta acolo la masa si 3 ore ca s-o faca. Nu o face bine dar incearca.
Baiatul meu are 6 ani. La el foarte multe lucruri sunt cu "nu vreau". Atunci cand "vrea" te uimeste viteza cu care face ceea ce trebuie. Dar cand nu vrea poti sa juri ca e batut in cap sau ca nu aude ce zici.
Cred ca totusi e genetic...
Mie mi se pare mult mai usor sa o scoti la capat cu un pusti mai putin inteligent dar docil decat cu unul istet dar incapatant ca un catar. Eu pana acum l-am lasat in pace cand a inceput cu "nu vreau". Adica am tinut mortis sa faca ca mine numai in chestiunile strict legate de viata de zi cu zi (nu poti sa nu vrei sa te speli pe dinti, sa te duci la culcare la ora potrivita, sa te duci la gradinita, sa te speli pe maini inainte de masa, etc.). Dar treaba ta daca nu vrei sa schiezi cu noi impreuna, sa mergi pe bici cu 2 roti, sa colorezi, sa inveti sa tai cu foarfeca, etc. Nu stiu daca fac bine. Vad ca ramane in urma fata de alti copii din cauza incapatanarii si ma oftic putin. Nici lui nu-i place pentru ca e o fire foarte competitiva. Si e nemultumit de el insusi.
M-a intrebat mai de mult "DE CE NU AM SCHIAT CU MIRCEA (baietelul unor prieteni) DE CE NU AM VRUT ?". Mi s-a rupt inima pentru ca parea ca vrea sa lupte impotriva acestei probleme cu vrutul dar nu tine de el...
Si ma mai framanta o intrebare: oare copiii incapatanati isi doresc sa fie lasat sa faca asa cum vor ei sau de fapt in adancul sufletului si-ar dori ca parintii sa le raspunda "ba vrei" si sa-i oblige sa faca ceea ce trebuie. Au ei o usoara doza de masochism? Te provoaca sa-i obligi si obligatul asta le face placere? Pentru ca daca nu-l oblig si face cum vrea el dupa aceea ii pare rau ca nu a vrut...
alice