Cand sufletul iti este rupt in doua...
Cand sufletul iti este rupt in doua... | Autor: Elle_seb
... in doua parti, o parte care-i apartine copilului si cealalta, care-mi apartine mie, ca persoana.
M-am despartit de curand de sot, m-am mutat cu copilul intr-o alta casa. Totul este schimbat: cartierul, apartamentul, un alt parc in care-mi plimb copilul. Stiam ca nu-mi va fi usor, emotional vorbind, insa odata ajunsa in punctul asta, impactul e puternic. Chiar daca ma asteptam la asta.
Imi pun mii si mii de intrebari, majoritatea gravitand in jurul copilului si a ceea ce simte el. Copilul meu nu are inca 3 ani, e destul de mic. Percepe schimbarea, dar nu intelege inca ce si cum... Aseara m-a intrebat de tati si de bunici... si mi s-a rupt sufletul pentru el.
Nu regret despartirea mea de sotz, regret si sufar din cauza despartirii copilului meu de tatal lui. Nu se vor mai vedea seara de seara, ci doar in weekend.
Cum sa fac asa incat copilul meu sa sufere cat mai putin?
Cum sa trec peste sentimentele groaznice de vina care ma incearca acum?
Cum sa-mi reintregesc sufletul?
Cine a mai trecut prin asta, poate sa-mi spuna si mie cum a fost?
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
Raspunsuri
Guestus spune:
Dupa 5 divorturi si alte 2 ce sint acum pe rol la tribunal iti spun e greu prima data..la urmatoarele o sa fie mai usor.
Yo cred ca trebuie sa vezi pozitiv..si nu esti singura femeie ce trece prin asa ceva. Cum ele pot ...poti si tu.
Eliza5 spune:
Elle, daca fiul tau o sa te vada suparata si plansa, o sa perceapa ca se intampla ceva grav.
Eu am divortat cand Alex avea aproape 2 ani. A fost o despartire "usoara", fara reprosuri sau crize. Deocamdata nu il vad pe fiul meu afectat in vreun fel.. Au inceput intr-adevar sa apara intrebari de genul: "unde e tati?". Dar eu ii raspund zambind: "este acasa la el si o sa va vedeti in weekend". Si el imi spune "ok" si isi vede de joaca.
Felul in care va percepe fiul tau despartirea asta depinde doar de tine sa stii.. de puterea ta, de seninatatea ta. Stiu ca e usor in teorie..
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by Guestus
Dupa 5 divorturi si alte 2 ce sint acum pe rol la tribunal iti spun e greu prima data..la urmatoarele o sa fie mai usor.
Yo cred ca trebuie sa vezi pozitiv..si nu esti singura femeie ce trece prin asa ceva. Cum ele pot ...poti si tu.
Ai, mai, Guestus
, o faci sa para atat de usor! Oricum, mi-ai adus un zambet pe buze si-ti multzam pentru asta.
Eliza, fiul meu nu m-a vazut niciodata plansa si nici nu o sa ma vada vreodata. Plang si eu, dar mai rar, si in nici un caz cand sunt cu cineva de fata, cu atat mai mult cand e Sebi de fata. Alex cati ani are acum?
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
Criss75 spune:
Nu sunt in masura sa dau sfaturi, pentru ca tocmai "am inghitit si eu galusca". Teoria e una dar viata reala iti arata cu totul alta. Asadar, teoretic nu ar trebui sa te simti vinovata, insa pe de alta parte cand copilul te intreaba de tatal lui, imi imaginez cat de greu iti este sa-i raspunzi. Si cat de greu trebuie sa iti fie sa-i explici de ce nu mai stat tati cu voi.
Pe de alta parte se spune ca unui copil ii este mai usor sa uite, si incet incet se va obisnui cu idea ca o sa-si vada tatal mai rar.
Eliza5 spune:
Elle, Alex are 2 ani si 5 luni. Ti-am spus, deocamdata nu vad la el nici un semn de suferinta. Si mie mi-a fost groaza la gandul ca din cauza mea copilul meu va suferi de dorul tatalui.
Insa se pare ca ei au mecanisme de adaptare foarte bine dezvoltate... Si de vreme ce eu am fost impacata cu ideea divortului si am incercat sa fac in asa fel incat copilul sa nu simta nici o tensiune sau atmosfera incordata, deocamdata lucrurile sunt OK. Alex isi vede tatal o data pe saptamana, la plecare ii spune "pa tati!" fara plansete.. Se pare ca pur si simplu s-a adaptat..
MissParker spune:
Elle_seb, nu stiu sa-ti dau nici un sfat concret, caci nu m-am confruntat niciodata cu o astfel de situatie.
Voiam doar sa-ti ofer o 
si un 
si sa-ti doresc un Paste fericit 
si sa stii ca esti una din cele mai placute si simpatice fete de pe forum si eu am incredere ca va fi bine in viata ta si a copilului tau, mai ales dupa ce va mai trece putin timp si apele se vor aseza.
One day at a time, pas cu pas!
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
Maadi spune:
"Toate astea s-au strans, nu au trecut, nu am trecut peste. Iar acum nu mai pot, simt ca mor incetul cu incetul in sinea mea... "
Elle,
Vine Pastele si acesta inseamna Invierea, invierea ta la viata, la o noua viata senina alaturi de puiutul tau. Capul sus pentru ca esti puternica. Ai avut curajul sa faci acest pas inainte, deci cu siguranta poti continua.
Iti doresc tot binele din lume, tie si lui Sebi, un Paste fericit si multi pupici!
Sa sti ca si noi putem schimba parcul si vom ajunge si in Tei, unde nu am mai fost demult. Keep in touch ptr. we viitor.
Maadi si Calin (19.07.2003)
brindu spune:
Elle, te inteleg foarte bine, pentru ca am trecut de curind prin aceeasi situatie, si mai trec inca.
Am divortat in noiembrie si am plecat cu copilul in decembrie inainte de sarbatori. Din fericire pentru mine (adica pentru sentimentele mele de vinovatie) copilul meu, care acum are 4 ani nu a fost prea atasat de tatal lui cit am stat impreuna, ba dimpotriva, il respingea ca raspuns la atitudinea tatalui lui fata de el, aceasta atitudine a fost si unul din motivele de divort pentru mine.
Din pacate insa, copilului i se induce de catre tatal lui acest dor, sugerindu-i-se ca nu-i normal cum sta el acum numai cu mami, ca lui tati ii este farte dor de el, asa ca atunci cind e intoarce de la taica-su (merge la el doua week end-uri pe luna), a inceput sa intrebe dar de ce pleaca tati, e intors nitel pe dos pina a doua zi cind uita complet de taica-su. Eu ii raspund ca se duce acasa la el ca e obosit si face nani, ca si noi.
In rest, nu intreaba deloc si nu pare sa-i simta lipsa. Eu nu ma simt foarte vinovata, pentru ca stiu ca atunci cind eram impreuna atitudinea tatalui lui era foarte rece, dar in momentul in care am vrut sa divortez a inceput sa ma acuze ca ma gindesc doar la mine si nu la copil pe care vreau sa-l las fara tata...
Din ceea ce spui tu, situatia nu e la fel la tine, copilul e atasat de tatal lui. Si totusi, faptul ca locuiti separat nu ar trebui sa il impiedice sa-si vada copilul cit vrea de des si sa fie un parinte pentru copilul lui si parerea mea este ca nu ar trebui sa te simti vinovata cita vreme ii oferi tatalui posibilitatea de a il vedea si participa cit de mult doreste in viata copilului.
Eu nu cred ca un copil sufera atit din diferenta de domiciliu cit din diferenta de implicare a parintelui cu care nu sta, din tensiunile dintre parinti etc. Implicarea lui nu o poti tu hotari, dar o poti permite si incuraja astfel incit copilul sa simta ca are doi parinti, chiar daca nu locuiesc in acelasi loc.
Daca si tatal lui doreste. Daca nu, tu nu esti responsabila pentru deciziile altei persoane. El este tatal lui independent de relatia cu tine si modul in care alege sa traiasca aceasta calitate de parinte este responsabilitatea lui, nu a a ta. A ta este sa-l lasi, in limitele in care nu-i face rau copilului.
De exemplu, in cazul meu, eu cred ca spunindu-i copilului asta nu e casa ta, tu ar trebui sa stai cu mami si cu tati, lui tati ii e dor de tine etc. - nu-i face bine copilului, ci rau, inducindu-i ideea ca este intr-o situatie anormala, ca el, tatal lui nu-i de acord cu ce face mama lui si ca el, copilul ii face rau tatalui...
Atunci cind am incercat sa-i explic ca nu-i face bine copilului, mi-a spus ca eu am pus copilul in situatia asta si eu sa ma descurc...Daca mai continua insa, am sa-i spun ca-i restrictionez accesul doar in prezenta mea, pentru ca pina acum copilul nu era afectat, dar cu atita manipulare a inceput sa fie, adica sa se simta vinovat..
Nu stiu cum as putea sa te ajut mai mult, astea sunt lucrurile cu care ma ajut pe mine, in orice caz, parerea mea este ca sentimentele de vinovatie sunt amplificate si nesiguranta pe care o simti din cauza schimbarii. Se spune ca mutatul este un factor de stres major, iar despartirea la fel, asa ca acum tot ce poti face este sa incerci sa-ti gasesti resurse sa depasesti acest stres, fara sa te mai uiti inapoi. Si inca ceva, eu nu cred in ruptul capului ca un copil poate fi fericit si creste echilibrat daca mediul in care creste nu e armonios per total si parintii se inteleg per total. Cred ca-i mai bine ca parintii sa se desparta raminind insa parinti pentru copilul lor. Ca din pacate asta nu se prea intimpla, nu inseamna ca unul din parinti ii asigura copilului un viitor mai bun"sacrificandu-se" pentru ca nu se sacrifica doar pe el ci si echilibrul interior al copilului care traieste o situatie falsa, mai mult sau mai putin conflictuala dupa caz.
Brindusa si Mihail
gologanii spune:
Esti tanara, trebuie sa te gandesti putin si la tine!
Copilul e micut, ia totul in joaca, tu insa ai ales sa fie asa si cu siguranta ai luat decizia potrivita!Tie trebuie sa muncesti sa-ti fie bine!
Suntem cu toate alaturi de voi!
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by Eliza5
Elle, Alex are 2 ani si 5 luni. Ti-am spus, deocamdata nu vad la el nici un semn de suferinta. Si mie mi-a fost groaza la gandul ca din cauza mea copilul meu va suferi de dorul tatalui.
Insa se pare ca ei au mecanisme de adaptare foarte bine dezvoltate... Si de vreme ce eu am fost impacata cu ideea divortului si am incercat sa fac in asa fel incat copilul sa nu simta nici o tensiune sau atmosfera incordata, deocamdata lucrurile sunt OK. Alex isi vede tatal o data pe saptamana, la plecare ii spune "pa tati!" fara plansete.. Se pare ca pur si simplu s-a adaptat..
Eliza si Alex (15 nov. 2004)
Eliza, sa-ti traiasca baietelul, e cu 6 luni mai mic decat al meu. Fi-miu e foarte atasat de mine, cand stateam la socri, la 6-7 seara, cand ajungeam eu acasa de la serviciu, nu mai statea cu nimeni, nici cu ma-sa mare, nici cu ta-su, numai cu mine, pana si pampersul cu kk trebuia tot mami sa-l duca, daca punea ma-sa mare mana pe el facea scandal si zicea "Mami sa-l duca!".
Ce m-a dat pe mine peste cap a fost ieri dimineata, cand a trebuit sa plec la serviciu. Fiind in casa noua, lucruri inca nearanjate in totalitate, eu i-am sus ca mami pleaca la "sebici" si el ramane cu mamaie (mama mea), s-a pus pe un planset jalnic, cum rar il aud de mi s-a facut inima cat un purice. Am iesit din casa si am stat la usa pana l-am auzit ca s-a linistit. Si toata ziua am fost intoarsa pe dos. In dimineata asta am plecat mai devreme, nu m-a vazut plecand. Cand am vorbit cu mama la telefon mi-a spus ca e bine, ca mananca, ca se joaca, ca rade, ca jumuleste catzelul... lucruri normale. Si mi-a mai venit un pic inima la loc.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!