Nu ma mai inteleg cu fiica mea!
Raspunsuri - Pagina 22
Elise spune:
Pai hai sa incerc sa raspund si eu la intrebarile aproape retorice... am fost adolescenta (rebela), si sint si mama, desi bebelisa mea e micutza.
Nu stiu cum voi reactiona cind va fi adolescenta, dar voi incerca sa ma gindesc ca....
quote:
De ce numai eu sunt pusa la zid? Chiar dreptatea e numai de partea fetei? Adica trebuie sa rabd si sa inghit toate obrazniciile si sa o iubesc in continuare ca pe un ingerash? Trebuie sa ranesc dupa ea si apoi sa o iau de la inceput a doua zi pentru ca ea nu are respect pentru munca mea? trebuie sa impart cu ea tot ce am?
Eu cred, chiar cred ca trebuie sa impart cu ea tot ce am. In masura in care lucrurule mele nu i-ar fi contraindicate.
As putea sa ascund niste parfumuri pentru ca e mica si ii fac rau. Dar n-as putea sa le ascund cind ar fi domnisorica si ar vrea si ea un parfum bun, iar cel mai bun ar fi al meu.
In fond, ea e tot ce am mai bun. Nu parfumul.
Care e diferentza intre a-mi ascunde parfumurile si a ascunde prajitura din frigider, pentru ca "nu trebuie sa impart cu ea tot ce am" si nu sint vreo Ioana D'arc?
So...sincer, asta mi se pare egoism.
quote:
Oare noi ca suntem mame trebuie sa fim superwomen? Sa nu gresim, sa nu avem slabiciuni, sa nu obosim, sa nu ne relaxam o ora pe zi dupa munca... Stiu ca au fost multe femei care au trait o viata in sacrificii, chiar mama si bunica mea, dar daca eu nu am stofa de Ioana D'arc sau vreo eroina perfecta si care isi inchina viata unei cauze nobile?
Pai un copil nu e vreo cauza nobila. Este ceva natural, nu un maretz sacrificiu. De ce trebuie sa consideri ca te sacrifici?!
Cind era mic cite nopti intregi dormeai?
Cum ai trecut prin depresie, cum te-ai descurcat cu fiert, schimbat, sterilizat, cum te-ai descurcat cu noptile ei de febra sau cele in care ii cresteau dintii?
Tot un fel de Ioana D'Arc te considerai?
Sau doar acum, pentru o farfurie in plus in chiuveta?
De ce atunci era normal sa faci toate astea, iar acum uiti ca e copilul tau si il trateazi ca pe un adult ostil?!
quote:
De fapt nu ma deranjeaza ca nu face ci felul cum raspunde si lipsa de responsabilitate, viata pe care o duce lipsita de orice obligatie, libera ca pasarea cerului, o ora lectii si gata, trai neneaca! Pai viata nu va fi asa. Oare nu-i fac rau ca o las sa se invete cu traiul asta? Oare nu se va lovi cu capul de pragul de sus si o va gasi nepregatita?
sa o pregatesti de viata nu inseamna sa cresti un copil care calca, spala si gateste. Ci mai ales sa cresti un copil sigur pe el si fericit.
Se va da cu capul de prag daca de pe acum pleaca la drum cu o mare neigurantza si cu o lipsa de afectiune pe care va incerca sa o compenseze repede, intr-un mod mai fericit sau mai putin fericit, dar repede - la asta te-ai gindit?
E pregatita de viata daca nu se iubeste pe ea?
Daca vrea sa moara?
Daca uraste tot ce o inconjoara?
Dar - ce realizare mareatza! - spala vasele!
Pentru genul asta de viata o pregatesti? Asta ii doresti in continuare?
Elise & BBLisa
mihaela_s spune:
Dana, desigur ca si noi mamele suntem oameni, avem momente de slabiciune si mai strigam la copii, sigur ca ne mai calca pe nervi si mai rabufnim, ma recunosc cu oarecare rusine in aceste cuvinte, dar ce mama care are copii trecuti de adolescenta poate spune ca n-a ridicat tonul la copiii ei? Diana imi reproseaza uneori ca strig sau ca o reped chiar daca nu e cazul, mi-a spus chiar ca "tu tot timpul strigi la mine"...desigur ca a exagerat si a recunoscut apoi ca era suparata pe mine ca o repezisem inainte si de asta a spus si ea asa.
Ce vreau eu sa-ti mai spun este ca atunci cand se intampla momente din acestea si ea se supara, o las putina vreme in pace, intre timp imi pun si eu ordine in ganduri si imi calmez nervii care s-au varsat poate nedrept asupra ei si imi cer iertare, ii spun ca imi pare rau pentru ca eram nervoasa din cu totul alte motive si m-am descarcat pe ea. La noi e o regula ca atunci cand unul dintre noi greseste, asta incluzand si copiii si pe noi adultii(pentru ca e foarte drept cum se spune ca ccc copiii imita pe parinti mult mai mult decat pe oricine altcineva) sa-si ceara iertare. Atunci cand Diana greseste cu ceva, e certata, i se spune unde si cu ce a gresit si ce pretentii avem de la ea, apoi e trimisa in camera ei sa se gandeasca. In final, dupa o vreme vine si isi cere iertare, incearca sa nu mai repete greseala dar e greu pentru ea sa nu o mai repete. Uneori imi spun ca nu-i pasa, i-am spus si ei asta, dar am primit raspuns din partea ei ca nu e adevarat, doar ca uita, dar se straduieste. Ok, unele lucruri le-a invatat, la altele inca mai lucram...
Nu trebuie sa fii Ioana d'Arc, dar poti sa devii prietena ei, aratandu-i slabiciunile tale.
miss Parker, foarte frumos ai scris 
Mihaela si fetele mele
lorelaim spune:
Off topic: Ioana D'Arc NU a ajuns sa fie mama... Dumnezeu s-o odihneasca!
On topic: Dragi PARINTI (mame si tati - de o potriva) - decat sa impartiti/sau nu bunurile materiale (parfumuri, pamatufuri, cosmetice, tzoale, papuci) mai bine atzi impartzi ceva cu adevarat NEPPRETZUIT cu pruncii vostri: TIMPUL! Lasatzi calcu si TV-ul si trecetzi la trancanit (NU barfit! ci povestit).
Doamne cum imi amintesc ca venea mama de la servici si saraca se apuca de spalat (ca avea si ea un piticutz pe creier ca tre' sa fim ca scosi din cutie) si eu ma duceam in baie si o intrebam cu ce pot s-o ajut ea ma intreba daca am terminat lectziile si munca indep (ca pe vremea mea se facea tone de de munca indep la mate si la fizica) si daca rasp era da atunci ma intreba ce am mai facut la scoala. Eu ma asezam cuminte pe capacul WC-ului (ea spala de mana in chiuveta) si incepeam sa povestim. Si ne auzea tata si venea razand si ne intreba daca mai avem multe "secrete" sa ne spunem si apoi mai aparea si frate-meu (care este un mare lipicios si nu suporta nicicum sa fie lasat pe din'afara la nici o conversatzie) si ne adunam totzi 4 gramada si mai trancaneam. mama intre timp mai prindea momentul - cand isi amintea ceva - si ne mai dadea cate o "directiva pretzioasa" ce tre' sa facem si noi o zbugheam si faceam cu drag si cu placere pt ca era mama...
Multe ore am petrecut totzi 4 in camera mea care de fapt era bibleoteca fam - mama impletea pe canapea, tata citea pe fotoliu, fratele meu facea lectiile la birou iar eu pe covor (ca asa ma simtzeam bine). Nu era nevoie sa vorbim - eram IMPREUNA si era de-ajuns! Eram fericitzi pt ca puteam sa impartzim acest putzin TIMP (cat parintzii nu erau la servici) unul cu celalalt.
Sincer - nu-mi amintesc sa fii luat parfumul mamei. Era cadou de la tata pt EA - nu pt mine. Mi se pare realmente firesc sa respectzi ce-i al altuia - indiferent ca este mama mea sau fiica mea. Eu nu intzeleg ce-i atata mare scofala ca un copil sa nu poata intzelege ca fiecare pers (indif ca este parte din fam sau un strain) are dreptul de a decide daca vrea sau nu sa-si imparta lucrurile cu altzii. Voi va obligatzii copiii sa-si dea jucariile si hainele altor copii, daca ei nu vor de buna voie sa faca acest lucru? Eu nu! Dar nici nu are dreptul sa ia nimic de la nici un copil fara a cere politicos permisiunea si fara a primi permisiunea. Sunt pur-si-simplu reguli banale de a convietzui pasnic si civilizat.
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
Victoria_mami spune:
Ei, vezi tu, Lorelei, ca si asta e o problema; eu, de ex., nu-i intru in camera, decat poate, o data la luna sau la doua luni, sa vad daca-i curat si sa adun mancarea din camera ei; dar nu pun mana pe lucrurile ei, indiferent daca ea e sau nu acasa; de ex. i-am luat de Craciun placa de intins parul; eu nu am si desi placa e la ea in camera, eu imi intind parul cu peria. De ce? Pentru ca placa e a ea si pentru ca ea vrea privacy. Foarte bine, i-o dam. DAR!!! Cand i s-a spus de un milion de ori sa NU intre in dormitorul nostru si nu pricepe, sa nu-mi sara tzandara??? Cand mi-a intrat in dormitor si mi-a luat bikini si i-am gasit sub salteaua ei cand i-am schimbat patul, sa nu-mi ies din sarite??? Cand stiu ca peria mea de par nu am impartit-o nici cu sora-mea si dimineata in loc sa o gasesc in dulapiorul din baie e de fapt, la ea pe birou plina de par sau cand stiu ca am un tub intreg de spuma de par (pe care o folosesc foarte rar) si chiar am nevoie si tubul e gol... pai sa nu ma enervez??? Si i-am spus ca poate folosi spuma, DAR sa imi spuna daca o termina, sa cumpar alta, sa am cand am nevoie! Dar, bietul copil maltratat e prea mult pentru ea sa spuna: "S-a terminta spuma!" Si tot de un milion de ori i-am spus (eu nu mananc dulciuri foare des, dar cand vreau-vreau! si am grija sa am in casa) ca nu e nevoie sa intrebe daca are voie sa manance ceva, o rog doar sa-mi spuna cand se termina; in loc sa-mi spuna, pune cutia goala de biscuiti sau ciocolata, sau ce-o fi la loc... DA, ma deranjeaza si sincer, ma simt aiurea sa recunosc, dar ma deranjeaza. Si cand am pofta ma duc salivand la cutie si e goala; sigur ca ma enervez; ea cere privacy, dar cand e vorba sa dea exact ceea ce cere, mai greu! Am prins-o si cotrobaind prin dulap. Nu am nimic ascuns prin dulapuri, dar ideea e ca daca ea vrea privacy, ar trebui si sa dea, nu?! I-am explicat de multe ori, dar tot pe-ale ei le face. I-am cerut, am rugat-o de atatea ori sa nu-mi foloseasca aparatul de ras, peria de par sau buretele de baie, i-am spus ca indiferent ce am eu si vrea si ea, sa nu le foloseasca pe ale mele, sa imi spuna si o sa-i cumpar si ei la fel (alta culoare, sa nu le incurcam 
). De cate ori trebuie sa-i explic ca sa priceapa si sa nu fie interpretata atitudinea mea ca lipsa de iubire???
_
Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!
lorelaim spune:
Desiree - cu toata sinceritatea iti spun - din punctul meu de vedere nu vad absolut nici un motiv pt care ai iubi-o pe fiica sotului tau... Eu personal nu il iubesc pe fiul sotului meu dar il respect si ma respecta si avem o relatie extraordinar de buna. Da - adevarat este ca are 22 de ani, este la fac, locuieste cu mama lui, cu sotul acesteia si cu sora lui de 12 ani. Ne-am intalnit rar dar ne-am inteles extraordinar de bine. Sincer insa eu nu am cum sa-l iubesc ca pe copilul meu... Este pur-si-simplu un strain fata de mine dar un strain cu f mult bun simt si o atitudine deosebit de calda fata de surioara lui (fetita mea) de 2 ani si 10 luni. Cert este ca fiul sotului meu este un COPIL BUN. Oricat de incredibil ar parea - NU au disparut acesti copii de pe pamant! Deci sperante inca mai sunt!
Deci - eu personal nu vad de ce ar trebui s-o iubesti... Dar cred ca ar trebui sa incerci sa realizezi ca prin casatorie ai acceptat o situatie careia acum trebuie sa-i faci fata... cu greu - dar, daca esti decisa sa ramai in aceasta casatorie si-ti iubesti sotul - atunci va trebui sa faci eforturi sa depasesti starile tale de furie si frustrare. Incaerca nici macar sa nu mai gandesti - daramite sa mai si scri - despre ea ca despre o NESIMTITA, BOSCHETARA, etc. Elimina aceste cuvinte din vocabularul tau si din mintea ta. Autosugestioneaza-te ca trebuie sa gasesti solutii reale la problemele care-ti macina viata. Cu furie nu rezo absolut nimic. Fii rationala, fii calculata, educa-te despre cum trebuie sa lucrezi cu un ado si fii ferma fara furie. Stabileste IMPREUNA CU SOTUL reguli CLARE de comportament pt TOATA LUMEA(adulti si copii) si scrie-le. De-asemenea trebuie stabilite si consecintele (atentie NU pedepse!) in cazul in care aceste reguli sunt incalcate. Roaga-l frumos pe sotul tau sa i le inmaneze fiice lui si, cel mai bine ar fii, dupa ce le citeste si le gandeste un pic, sa le discutati frumos in 3 si sa va spuna daca are obiectii asupra lor si, in acest caz sa reformulati regula respectiva astfel incat toata lumea sa fie multumita. Sotul tau trebuie sa fie cel care "disciplineaza" si face obs - nu tu. Eu nu ma bag absolut de loc in educatia pe care sotul meu i-o da fiului sau. Nici nu discut cati bani ii da si pt ce. Sunt lucruri care sotul meu mi le spune si daca-mi cere parerea i-o spun, daca nu tac si-mi vad de treaba. Daca discutam despre fiica noastar - este complet altceva - este copilul nostru si amandoi avem responsabilitatea de a ne implica.
Cand ai timp du-te la bibleo si imprumuta cartea: "How to Talk So Teens Will Listen and Listen So Teens Will Talk" de Adele Faber si Elaine Mazlish. Are f multe sfaturi de bun simt care se merita citite si urmate.
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
marimar spune:
quote:
Originally posted by Desiree2002
Ei, vezi tu, Lorelei, ca si asta e o problema; eu, de ex., nu-i intru in camera, decat poate, o data la luna sau la doua luni, sa vad daca-i curat si sa adun mancarea din camera ei; dar nu pun mana pe lucrurile ei, indiferent daca ea e sau nu acasa; de ex. i-am luat de Craciun placa de intins parul; eu nu am si desi placa e la ea in camera, eu imi intind parul cu peria. De ce? Pentru ca placa e a ea si pentru ca ea vrea privacy. Foarte bine, i-o dam. DAR!!! Cand i s-a spus de un milion de ori sa NU intre in dormitorul nostru si nu pricepe, sa nu-mi sara tzandara??? Cand mi-a intrat in dormitor si mi-a luat bikini si i-am gasit sub salteaua ei cand i-am schimbat patul, sa nu-mi ies din sarite??? Cand stiu ca peria mea de par nu am impartit-o nici cu sora-mea si dimineata in loc sa o gasesc in dulapiorul din baie e de fapt, la ea pe birou plina de par sau cand stiu ca am un tub intreg de spuma de par (pe care o folosesc foarte rar) si chiar am nevoie si tubul e gol... pai sa nu ma enervez??? Si i-am spus ca poate folosi spuma, DAR sa imi spuna daca o termina, sa cumpar alta, sa am cand am nevoie! Dar, bietul copil maltratat e prea mult pentru ea sa spuna: "S-a terminta spuma!" Si tot de un milion de ori i-am spus (eu nu mananc dulciuri foare des, dar cand vreau-vreau! si am grija sa am in casa) ca nu e nevoie sa intrebe daca are voie sa manance ceva, o rog doar sa-mi spuna cand se termina; in loc sa-mi spuna, pune cutia goala de biscuiti sau ciocolata, sau ce-o fi la loc... DA, ma deranjeaza si sincer, ma simt aiurea sa recunosc, dar ma deranjeaza. Si cand am pofta ma duc salivand la cutie si e goala; sigur ca ma enervez; ea cere privacy, dar cand e vorba sa dea exact ceea ce cere, mai greu! Am prins-o si cotrobaind prin dulap. Nu am nimic ascuns prin dulapuri, dar ideea e ca daca ea vrea privacy, ar trebui si sa dea, nu?! I-am explicat de multe ori, dar tot pe-ale ei le face. I-am cerut, am rugat-o de atatea ori sa nu-mi foloseasca aparatul de ras, peria de par sau buretele de baie, i-am spus ca indiferent ce am eu si vrea si ea, sa nu le foloseasca pe ale mele, sa imi spuna si o sa-i cumpar si ei la fel (alta culoare, sa nu le incurcam
_
Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!
Scuza-ma dar astea mi se par maruntisuri din care nu merita sa te enervezi. Canalizeaza-ti energia pe ceva mai constructiv si nu pe maruntisuri. Fata ta la virsta asta, ca orice adolescenta normala, nu face aceste lucruri din rea vointa sau ca sa te enerveze pe tine, le face pt ca nu i se par importante sau pt ca uita, din nepasare poate.
Cauta-ti un loc pt lucrurile tale si eventual inchide-le intr-un dulap, cu cheia , daca ai se pare asa de important ca ea sa nu le atinga ( peria de par...etc)
Sa ai citeva reguli doar, pe care le consideri ESENTIALE si sa o inveti sa le respecte.Daca nu le respecta sa stie ca urmeaza consecinte, pentru ca orice regula incalcata are consecinte. Sa fie alegerea ei dar atunci sa isi asume consecintele.
DAR, important e sa comunici cu ea, sa discuti, sa o intelegi si sa te faci inteleasa.
-------
Life's a journey, enjoy the trip !
Victoria_mami spune:
Lorelei, doar ptr. o mica clarificare: eu nu am facut-o niciodata boschetara, pentru ca eu iau termenul ca atare, adica ptr. mine boschetar inseamna un homeless care traieste in boscheti!
Marimar, or fi ele neinsemnate, dar cand sunt tot timpul, devin frustrante! Si cum sa imi incui lucrurile cu cheia in casa mea??? Doar ea nu mai are 5 ani sa nu stie ca nu are voie... are 15 ani si astept de la ea acelasi respect pe care i-l arat si eu. Si aici vorbesc strict de lucruri; ale ei sunt ale ei, ale mele sunt ale mele; revenind la placa de par: de Anul Nou m-am dus la coafor si am platit sa imi intinda parul, desi placa ei era in camera ei; dar ii respect intimitatea si lucrurile.
Lorelei, eu nu spun ca o iubesc ca pe copilul meu; asa ceva nu cred ca e posibil; poate daca eram prin preajma inca de cand era f mica... nu stiu! dar o iubesc! Si diferenta dintre noi, o stii si tu; adica, diferenta de situatie; una e sa il vezi pe baiatul de 22 de ani al sotului tau de 2-3 ori pe an, si alta e fie la tine 2 saptamani/luna... Cred ca e o maaaaaaare diferenta.
_
Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!
Lemoni spune:
Desiree chiar ca am ras putin la una din postarile tale.Cutia goala pusa la loc in dulap ,haaaaaaaaaaaaa cred ca e o chestie a lor si ai mei copii fac la fel, ma enervez si eu ca tine pe moment le explic ca trebuie pusa la gunoi dar parca vorbesc singura , asa ca o iau si o arunc si numai imi fac sange rau degeaba.Noroc ca sunt ai mei si nu sunt copii vitregi ca altfel le ziceam ceva de mama lor.
coraly spune:
Nici eu nu am spalat vase, nu am facut curatenie cand eram acasa la mama. Normal ca mai faceam asa din cand in cand, dar nu intra in atributiile mele si nu mi-a facut niciodata scandal pe motivul asta. Nu mi-a cerut asta, m-a lasat sa copilaresc si sa-mi fie bine. Singura mea grija era sa vin acasa sa-mi fac temele si gata. In rest citeam, ascultam muzica, povesteam cu prietene. Cred ca sunt un adult extrem de echilibrat si am fost pregatita de viata. Daca viata e grea mai tarziu cand va deveni la randul ei femeie si mama, de ce sa nu o lasi sa se bucure de copilarie macar acum? Asta e o atitudine egoista din partea ta.
Ii dau dreptate lui Elise, cum o pregatesti pt viata cand ea isi doreste sa moara sau sa plece de acasa ca sa scape de voi? Ce adult echilibrat cresti in felul asta?
Coraly si Sergiu (3 ian 2005)
poze
MissParker spune:
Natasa, mihaela_s, conchita, elise, lorelaim,
Draga Dana, imi pare rau, dar ceea ce ai tu de oferit fetei tale se numeste "iubire conditionata". Asta e drumul care duce spre iad.
Pentru a ajunge un adult echilibrat, sigur pe el, in armonie cu el insusi si nu in ultimul rand responsabil, un copil trebuie sa creasca avand sentimentul ca parintii lui il iubesc asa cum e el si pentru ca este el (copilul lor!), si nu pe motive de rezultate scolare, de disciplina, de supunere, de indeplinire a dorintelor inconstiente ale mamei care vrea sa gaseasca in copilul ei ceea ce nu a gasit in ea insasi la varsta respectiva etc.
Lasand la o parte toate fleacurile, mesajul pe care il primesc copiii astia este urmatorul: "Fii asa cum te vreau eu, altfel nu te iubesc!". La asta se reduce totul, indiferent cate sute si mii de exemple veti mai da voi, fie cu gunoi, cu carti, cu perii, cu fire de par, cu parfumuri sau cu ... capace.
Mi se rupe inima fiindca imi amintesc ce am primit eu de la mama mea: critica, cearta, de multe ori batai, tot timpul mutre si atitudine de martira prin care imi refuza iubirea, in timp ce eu - care eram un copil, pentru numele lui Dumnezeu! - nu stiam cum sa fac si ce sa mai fac pentru a-i fi pe plac, dar pentru a nu ma pierde nici pe mine insami sub tavalugul pretentiilor ei.
Si stiti care a fost tragedia cea mai mare? Ca in tot razboiul asta am pierdut amandoua: nici ea nu a reusit sa ma "dreseze" asa cum ma voia ea, nici eu nu am reusit vreodata s-o fac sa ma iubeasca, indiferent cate rezultate bune am obtinut si cat de "perfect" am reusit in viata... Ce e mai trist este ca eu realizez acum (spre deosebire de ea) ca nu ar fi putut sa ma iubeasca nici daca as fi fost asa cum ma voia ea, fiindca de fapt eu nu eram decat un surogat pentru toate neimplinirile ei personale, pentru toate frustrarile si nefericirea din interiorul ei, iar dezamagirea si durerea ei aparusera in realitate nu din cauza comportamentului meu, ci din cauza ca ea simtea ca eu nu eram medicamentul universal pe care-l sperase ea pentru sufletul ei. 
Dana, iti doresc ca tu si fiica ta sa nu aveti parte de asa ceva. Depinde numai de tine.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate