confesiuni catre parinti
am deschis acest topic fiindca mama si tata au ramas aceiasi buni prieteni chiar daca acum am sotul si casa mea;
pe voi cum va ajuta in momentele delicate cand vreti sa deveniti mamici/tatici si nu se intampla chiar atunci cand va programati? discutati cu ei pe tema asta? primiti reprosuri?
ALICe
Raspunsuri
KoraPop spune:
pe mine ma sustin parintii cu tot ce pot , cu fiecare pas,in proiectul bebe desi acum sunt casatorita si locuiesc la capatul tarii fata de ei vorbim zilnic la telefon si mama e cea mai buna prietena a mea...De Pasti vor veni la noi si sper ca vom petrece sarbatorile fericiti chiar daca voi fi in plin tratament pt. FIV.Cand va fi punctia si ET mama va veni sa fie alaturi de mine...
Kora
CARPE DIEM!
galuscuta spune:
Din pacate eu nu pot sa spun acelasi lucru , eu n-o mai am pe mama de la 14 ani (am 31 peste 5 zile), ne-a parasit pentru totdeauna a doua zi de Pasti .Mi-ar placea mult sa simt si eu c-o am langa mine , de multe ori vorbesc in gand cu ea si cu bunica mea caci si ea s-a dus dupa ea ....imi vine sa plang...as vrea sa le spun cat de rau i-mi pare ca nu am fost o fiica si nepoate mai buna , ca am gresit de multe ori si sa-mi cer iertare pentru toate suferintele care le-am pricinuit prin comportamentul meu si cuvintele care le-am rostit de multe ori cand eram nervoasa....
Acum o am doar pe sora mea care e acasa in Romania si din pacate are si ea probleme...deci singurele persoane cu care pot sa vorbesc despre problemele care le avem (FIV) sunteti voi ...va multumesc ca existati
galuscuta
iulia25 spune:
vin si eu la voi sa va zic cate ceva despre parintii mei si relatia cu ei.de cand ma stiu nu prea am fost prea apropiata de ei,de mama in special-ca am tata vitreg(nu intra in discutie).
acum cand imi doresc asa de mult un bebe si el intarzie sa apara si deja ma macina aceasta problema,nu pot vorbi cu ea.nu-i pot spune despre dorintele mele,temerile mele.nu stiu daca m-ar intelege.si nu stiu daca eu as avea curaj sa discut cu ea astfel de probleme delicate.cred ca mi-ar zice,ca toata lumea,ca sunt tanara si sanatoasa si este timp.dar eu m-am saturat sa tot aud astfel de incurajari.
singurele cu care pot discuta deschis despre acest subiect sunteti voi.voua va pot spune tot ce am pe suflet,fara sa-mi fie teama ca ma veti judeca sau veti crede ca este un moft(unii asa cred).voi stiti cat de greu este sa-ti doresti un copilas al tau,sa-l iubesti inca inainte de a aparea si sa nu reusesti sa-ti implinesti dorinta.
dar revenind la parinti,eu fiind un om care in tot raul vad si un bine,pot spune ca din aceasta relatie mai rece cu mama mea am invatat si ceva bun:cum trebuie sa fiu eu ca sa fiu o mama buna pentru copilul care sa speram ca nu mai intarzie mult.
si ca o completare,atitudinea mamei m-a apropiat f mult de sotul meu.si asta este cel mai important lucru.
stiu ca am deviat mult de la subiect si imi cer scuze.
vine bebe?
tot am zis ca-i prea devreme,dar acum deja-i tarziu
andriushca spune:
eu am doar mama, dar nu sunt foarte apropiata de ea. se pare ca nu prea da importanta problemelor legate de dorinta si neputinta noastra de a avea un copil. nu ma intreaba nicodata nimic. asculta ce ii povestesc sau pare ca asculta si se gandeste la altceva. imi spune din cand in cand ca lor (adica alor mei) "DD le-a binecuvantat casatoria cu un copil (adica eu) din primul an de casnicie". cu alte cuvinte noua nu! ... cam asta e cu "confesiuniule mele catre parinti"...
andreea
ina78 spune:
Eu sint un copil facut la peste 30 ani, in urma rugamintilor, tratamentelor si rugaciunilor.
Asa ca mama a incercat mereu sa ma intelega, sa-mi fie alaturi. In timp mi s-a demonstrat de nenumarate ori ca ea mi-a fot unica si cea mai buna prietena.
Mai sint subiecte delicate pe care ma sfiiesc sa le discut sau amin ... dar ma trage de limba sau se poarta ca un copil curios si sfirsesc prin a spune tot.
O iubesc pe mama atit de mult si chiar ma uit in urma realizez ca i-o pun atit de rar... incerc insa sa i-o demostrez de cite ori am ocazia.
"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara."