Cum sa rezist?!

Nu stiu cum sa incep... Am un copil mic cu care stau toata ziua, de aproape un an nu am parasit cartierul (simt ca innebunesc), nu am cui sa las copilul, mai ales ca inca il alaptez, nu am cum sa-l car inca dupa mine. Si tot de aproape un an nu am dormit nici macar o noapte intreaga, toate in casa le fac singura. Si tocmai cand aveam mai multa nevoie de sotzul meu acesta vine foarte tarziu pentru ca are mult de lucru la serviciu. Toata saptamana astept week-end-ul in speranta ca poate iesim undeva impreuna, ca poate mi se mai preiau si mie din sarcini, insa sotzul doarme, se reface; este total lipsit de energie si initiativa in ce ma priveste, in schimb, daca il solicita mama lui cu ceva, de exemplu, imediat gasescte timp si energie. Imi vad soacra saptamanal, vorbesc cu ea la telefon destul de des, nu mai vreau ca si in week-end sa fac acelasi lucru. Sotzul meu nici nu aude ce spun, simt ca s-a schimbat, nu comunica nici inainte prea mult, acum parca deloc, nu-l intereseaza ce simt, ce vreau, ce cred eu, daca am obosit, daca mai pot, daca am nevoie si de altceva. Este adevarat ca el este cel care castiga in casa, dar nu ma mai pot bucura de bani, simt doar ca stam prea putin impreuna si ca am obosit... Mi-a spus ca il intereseaza foarte mult cariera, insa uita ca trebuie sa se implice in familie si altfel decat financiar. Simt ca nu mai este acelasi om; daca intotdeauna parintii lui au fost pe primul loc, acum si serviciul este inaintea mea.
Uneori ma gandesc daca si-a gasit pe altcineva, insa nu am cum sa verific deocamdata. Daca il intreb sustine ca ma iubeste, insa faptele, privirea, gesturile lui dovedesc altceva. Alteori ma intreb cum ar fi daca mi-ar da un sut in fund si-mi dau seama ca n-am facut nimic pentru propria persoana, pentru a ma desprinde financiar de el, pentru a avea siguranta in caz ca se intampla ceva.
Si cand ma gandesc ca in concediu va veni si mama lui cu noi pentru ca lui i se pare normal, iar daca comentez inseamna in viziunea lui ca am ceva cu ai lui, ma ia damblaua!! Simt ca nu mai pot, in fiecare seara singura, in fiecare zi aceleasi lucruri, in week-end la fel plus un eventual program impus de el. Am incercat sambata sa-i las copilul doua-trei ore ca sa ies undeva, dar nu cred ca-i neaparat o solutie, va invata ca unde doresc eu trebuie sa ies singura. Nu mai stiu ce sa fac, sunt mai mereu trista si ma staduiesc sa zambesc cand vine el acasa.

miriama spune:

Nu te supara, nu vreau sa fiu rautacioasa, dar pe parintii tai nu ii puteti lua cu voi in concediu? Doar ai lui pot merge, pentru ca doar el aduce bani? Intreaba-l daca s-a gandit ca si pe tine te doare sufletul de ai tai parinti ca si pe el de ai lui.
Imi pare rau pentru tine, dar nu te lasa calcata in picioare. Tot respectul pentru parinti, dar dupa casatorie trebuie sa stea la locul lor.

ipearina spune:

Nu vreau sa mearga cu noi in concediu nici macar parintii mei, vreau sa mergem doar noi doi cu copilul pentru ca oricum petrecem prea putin timp ca o familie. Soacra cica merge ca sa ne ajute ea cu copilul, dar doar iluzia ca o sa ne ajute, mai mult o sa ma enerveze ca se baga in toate, numai ce spune ea e bine, numai ce face ea e bine etc.
Cel mai mult ma doare ca sotul meu nu intelege ca am si eu nevoie de o mica evadare din rutina ce tine de aproape un an, ca am nevoie sa-mi incarc si eu bateriile etc.

Adria_ spune:

daca esti din sibiu ma ofer sa te ajut intr-un week end

dolly0303 spune:

Nu se poate sa lasati copilul acasa cu soacra si sa mergeti doar voi doi in concediu?Din cate ne spui aveti nevoie de un pic de timp doar ptr voi doi...poate reusiti sa va conectati din nou.

adinag spune:

Draga Ipearina,

stiu cum e sa stai acasa cu un copil si sa simti cu timpul ca innebunesti din lipsa de contact cu alti oameni, de socializare. Si ce am invatat eu este ca a fost vina mea. NIn definitiv nu m-a tinut nimeni in lanturi acasa, eu am gsit diferite motive pentru aceasta alegere. Probabil din nesiguranta mea, fiind primul copii, neavand la momentul respectiv alti prieteni cu copii si deci de unde trage cu ochiul cum e si in ograda vecinului si de unde sa-mi iau un sfat si din dorinta de a face totul cat mai perfect.
Am invatat ca oricum nu poti face totul perfect, oricum tu esti perfecta pentru puuiul tau. Si o mama fericita inseamna un copil fericit si o casnicie fericita.

e rau ca nu comunicati, dar tu zici ca nici inainte nu ati facut-o, deci in definitiv nu s-a schimbat nimic. E clar ca aveti mai putine teme de discutie, in definitiv tu stii de pampers, kk si sortimente de lapte, de papica ptr bb si primele lui silabe si ce-or insemna ele. este greu sa-i transmiti sentimentele tale lui, el lucrand mult si vazand foarte putin din ceea ce traiesti tu, habar n-are despre ce vorbesti. iar el are probabil impresia ca tu n-ai habar de ceea ce traieste el. va miscati in doua lumi diferite.

si de ce nu poti lua copilul cu tine? unde vrei sa mergi? care este varsta exacta a copilului? atata timp cat alaptezi e chiar mai simplu sa-l iei cu tine, zic din experienta.

de ce nu poti lasa copilul cateva ore la parintii tai?

am impresia ca ai in general o problema cu socrii, incearca sa nu proiectezi frustrarile tale asupra lor. poate sotul tau are intentii bune vrand s-o ia pe mama lui cu voi in concediu. tot din experienta iti spun ca e tare frumos sa ai pe cineva cu voi in concediu, sa petreci si cate o seara cu el, fara bb si fara pampersi... numai voi doi! n-ar fi frumos?
si daca chiar nu vrei sa mearga cu voi, spune-i sotului. si daca el chiar ar trage concluzia ca ai ceva cu ai lui, n-ar avea dreptate? ca eu cam asa am inteles din cele spuse de tine. in definitiv, nu trebuie sa-i iubesti, numai sa-i respecti ca pe parintii sotului tau. eu as ramane la adevar...

spui ca sotul tau uita sa se implice in familie si altfel decat financiar. dar tu ii dai posibilitatea? sau esti asa cum am fost eu in primul an: cum striga bb - lasa ca ma duc eu, daca plange - lasa ca-l linistesc eu etc. cred ca nici nu prea-i dadeam ocazia sa se implice asa mult. dar si lui ii tremurau genunchii cum plangea mai mult de 30 secunde... n-am inteles nici care-i problema daca-i lasi lui copilul in weekend ptr cateva ore? parca am inteles ca a fost de acord... si repet: unde-s parintii tai?

iesi cu bb, intalneste-te cu prietene, invita prieteni la tine... nu trebuie sa fii singura! depinde numai de tine!

si te cred ca esti singura, dar nu ajunge sa vrei sa scimbi ceva. trebuie s-o si faci!

capul sus, esti puternica si vei reusi! numai sa stii exact ce-ti doresti!

miriama spune:

ipearina, inteleg prea bine ce simti si ce doresti. Nu era vorba sa iei pe vreun parinte cu voi in concediu, dar am impresia ca doar ai lui conteaza pentru el. Ceea ce nu e drept. Cred ca singura solutie este sa vorbesti cu el, calm, deschis, sa ii spui ce simti, ce vrei si-de ce nu?- sa te impui. Dar...este un mare dar: daca el este foarte atasat de mama lui si ea a contat intotdeauna inaintea ta, cred ca e greu, daca nu chiar imposibil sa il schimbi. Incearca. Iti urez succes. Si inca ceva: te-ai gandit sa iti iei un job? Te-ar ajuta foarte mult sa iesi din rutina.

ali76 spune:

ipearina, sincer iti spun, e momentul sa faci ceva. Adica sa iei masuri in ceea ce te priveste.Nu este corect ca tu sa le faci pe toate si el sa vina acasa doar ca simplu musafir si tu sa nu mai stii incotro sa o apuci.Trebuie sa discuti cu el deschis, sa-i spui despre dorintele tale, depre faptul ca vrei sa-ti petreci timpul impreuna cu el si copilul vostru, nu cu parintii lui. Iar despre faptul ca simti ca numai este ca la inceput, dupa privire, dupa gesturi, nu inseamna neaparat ca are pe cineva,poate ca e implicat foarte tare la serviciu. Ar fi tare bine pentru tine sa iesi cu prietenele tale, chiar si cu cel mic. Fa-ti curaj si stai de vorba deschis cu el despre tot ce te apasa pe tine, pentru ca daca lasi sa treaca timpul, vei ajunge la limita si vei exploda. Si e pacat. Ai grija de tine si bafta!

lau10 spune:

Imi pare rau sa aud de situatia ta.
Vreau doar sa-ti spun ca si eu am fost in aceeasi situatie. Simteam ca inebunesc in casa, facand aceleasi lucruri. Eu mereu am avut un sot care m-a ajutat in toate, foarte saritor, insa nu intelegea (sau nu-i trecea prin cap) ca eu as putea sa fiu intr-o oarecare depresie, ca ma omoara rutina. Numai daca ii spuneam eu realiza asa, si incerca saracul sa mai faca cate ceva sa ma scoata din rutina.
Eu mi-am luat job dupa 6 luni de stat acasa pentru ca nu am mai rezistat (asta e primul pas spre a te implini si pe tine). Sfatul meu este sa nu te gandesti ca copilul are doar un an, daca chiar nu mai poti, fa un aranjament cu soacra ta si ia-ti un job part-time, sa iti faci prieteni si sa te simti bine). Copilu vrea o mama fericita nu una care abia mai poate zambi.
Eu vroiam sa-ti spun altceva. Eu mereu am fost genul de persoana care mereu a asteptat de la altii sa-mi faca viata frumoasa. Mereu am crezut ca eu fiind femeie trebuie sa astept de la sotul meu sa ma alinte, sa ma scoata in lume, sa aiba initiativa in a face toate astea. De ce trebuie eu sa-i spun ce am nevoie, el ar trebui sa ghiceasca ce am eu nevoie, ca deh, e vrajitor!! Total GRESIT!!! Mi-au trebuit 3 ani sa imi dau seama ca degeaba astept de la altii sa-mi faca viata frumoasa, sa ma scoata din aceasta rutina in care intrasem.
Pana acum 2 saptamani!! , de cand am nascut-o pe fiica mea ( de acum 3 ani jumate) am crezut ca sotul meu trebuie sa ma scoata din rutina, si eu sa stau pe canapea sa astept idei si eventual sa mai fiu si bosumflata ca de ce nu ii vine in cap ca eu nu mai vreau aceleasi weekenduri, cu acelasi program, ca vreau si eu sa mai fac altceva. Acum 2 saptamani, dupa o cearta cu sotul meu ( pe alt subiect nu acesta), am stat o saptamana fara sa ne vorbim si m-am gandit la multe. Si mi-am dat seama ca EU trebuie sa actionez sa fac ceva si pentru mine.
Am avut o revelatie, ma simt asa de bine de atunci. M-am inscris la aerobic (in fiecare luni seara sotul meu sta cu fata si eu plec cu o prietena), ma inscriu acum la un curs de gatit (ca sunt eu pasionata de mancarea orientala), fac ore de condus, in weekend, o seara ies cu prietenele mele, sau daca nu, invitam la noi acasa.
Acum te cred, daca sotul tau refuza sa te asculte e mai greu, dar nu e imposibil!! Daca te iubeste asa cum zice, se va da pe brazda. Spune-i ce ai pe inima, cu rabdare si multa intelepciune (fara a tipa sau fara a sta bosumflata), si daca e greu sa il urnesti, invita tu oameni in vizita la voi, oameni cu care iti face placere sa stai, sau ia-ti o prietena si du-te undeva, gaseste-ti un hobby, ia-ti un job part-time. Sunt atatea lucruri pe care poti sa le faci pentru tine!!! Nu astepta de la altii ca nimeni nu te intelege mai bine decat tu insati.
Fa o schimbare in tine, si vei vedea ca si altii se vor schimba. Totul porneste de la noi, atata timp cat sta in puterea noastra.

Sper ca m-am facut inteleasa si iti urez mult succes

mihuta spune:

O sugestie : ia-o invers. Sun-o pe soacra sau mai bine vorbeste cu ea cand va vedeti. Plange-te un pic de situatie, spune-i ca esti ingrijorata pentru voi, ca simti ca el nu mai e aproape de tine si ti-e frica sa nu fi aparut altcineva. Spune-i ca ai senzatia ca nu mai vrea sa faca nimic impreuna (doar cu tine) si da-i ca exemplu chestia cu vacanta. Spune-i ca apreciezi faptul ca vine cu voi sa va ajute cu copilul dar ca tie ti-e teama ca o face doar ca sa nu stea singur cu voi.Daca vorbesti frumos, nu il acuzi si vorbesti despre ce simti tu ( ca apreciezi munca lui si faptul ca aduce bani in casa, dar ca ti-e frica sa nu va departati prea mult, sa nu iti ramana bebelusul fara tata, etc) nu despre ce reprosuri ai lui sa-i faci, poate gasesti un aliat de nadejde in ea.

Mai ales ca spui ca el pune mare pret pe parerea ei.

5s

ipearina spune:

Va multumesc foarte mult pentru sfaturi, le-am citit pe toate cu atentie, am avut ce invata din fiecare. Aveti dreptate, nu prea l-am implicat. Nu l-am trezit noaptea pentru ca eu alaptez si pentru ca am considerat ca sotzul trebuie sa se odihneasca, doar merge la serviciu etc. Apoi am inceput sa-i explic ca si eu am un serviciu numit "bebe" si ca n-am liber nici in week-end. Degeaba. Nu tip de felul meu, ii explic totul cu calm si mai ales cu argumente, insa sotzul meu considera ca aduce banul in casa si atat, restul e treaba mea. De multe ori ma sperie doza lui de egoism; sint zile in care vede ca abia ma tin pe picioare si nu ma intreaba daca am nevoie de ajutor, iar daca nu mai pot si-i cer ajutorul mi-l acorda uneori, dar nu inainte de a se stramba si de a bombani.
Cat despre soacra... prefer sa nu-i cer ajutorul... si oricum lucreaza, are un serviciu solicitant, nu sintem nici macar in aceeasi localitate; ea s-a oferit sa-l creasca pe bebe, dar cand va fi la gradinita, ori pana atunci e cale lunga, dupa ce ma chinui eu cu el, nu cred ca-l dau de langa noi ca sa bat drumul in week-end pana la socrii ca sa-l vad. Si oricum este genul care dicteaza, in concediu nu mi-ar tihni cu ea, o cunosc destul de bine. De multe ori m-a jignit, desi apoi m-a bombardat cu cadouri, ne-a si ajutat cand a fost cazul, are si plusuri si minusuri; ar fi atatea de spus. Soacra nu-i o solutie. Plus ca de cand am nascut m-a sufocat cu vizitele si telefoanele, chiar de am avut chef sau nu s-o vad a venit peste mine; si nu ca sa ma ajute, ci ca sa-si vada nepotul o jumatate de ora si atat;asa ca sunt satula de soacra, in concediu vreau sa fim doar noi trei. Greseala mea e ca i-am spus de fiecare data sotului ce m-a enervat la mama lui, a parut pe moment ca-mi da dreptate, apoi s-au intors impotriva mea. Era mai intelept sa ripostez in fata ei acolo unde era cazul si sa tin in mine, desi ea m-a parat si la sotz si la neamuri daca cumva am avut o incercare lesinata de a riposta. Iar ca sa discut serios cu ea... nu stiu sigur daca ma va intelege, nu si-a crescut singura copiii ca sa vada cum e si mai e si de principiul ca barbatul trebuie menajat...
Cat despre mama..... mama este foarte bolnava, nu are cum sa ma ajute, nu e nici ea in aceeasi localitate cu noi.
Serviciu am, acum sunt in concediu de cresterea copilului, dar am un serviciu prost platit de la care iau cam cat o indemnizatie, un serviciu de la care nu am nici o satisfactie si de care m-am saturat. M-am gandit sa mai stau acasa vreo cateva luni, sa-mi impun sa rezist, apoi sa caut o bona si un serviciu mai bun (as fi chemat si soacra sa stea cu bebe in lipsa mea, e clar ca e mai buna decat o bona, dar si ea lucreaza). Iar in aceste cateva luni sa-mi gasesc preocupari si "pt sufletul meu". E adevarat ca daca nu fac eu ceva pt mine, nu face nimeni. Probabil ca am crezut ca daca eu sunt atenta la dorintele si nevoile sotzului, asa va fi si el vizavi de mine, desi cand i-am spus ca o data pe saptamana sau la doua saptamani am nevoie de o seara numai a mea in care sa fac si altceva decat bebe, i s-a parut ciudat...