Va mai certati cu sotul de fata cu copilul???

Am si eu o problema.

Nici eu, nici sotul nu suntem certareti. Din contra, as putea spune ca de regula nu ridinam tonul si suntem persoane calme. Acest lucru provine si din educatia noastra, sa spun asa.

Insa, ca oricare doua persoane care-si impart spatiul, mai avem si noi opinii diferite. Nu este mare lucru, poate vorbim mai repede decat de obicei, poate este si vocea mai ridicata.

Fetita se sperie insa si ne reproseaza. Apoi, nu putem sa-i facem vreo observatie, de exemplu sa-si stranga jucariile din sufragerie, fiindca incepe sa planga.

Mie mi-ar placea sa nu fie atat de sensibila, insa si noi suntem destul de sensibili si poate ne mosteneste.

Si totusi, in alte familii, chiar mereu se discuta cand copilul doarme sau cand nu e in casa?

Suntem parinti rai????
Vineri, spre exemplu, faceam bagajul sa plecam la munte. Sotul, sa nu spun ca nu face nimic, aranja de vreo ora niste prostii de care oricum nu aveam nevoie. Eu si cu pregareala mancarii, si cu hainele, si cu calcatul. I-am spus asta, fara sa tip, dar nici cu lugu-lugu ca eram si obosita si suparata, si fetita a inceput sa planga.

Ce sa fac? Cum sa comunic cu sotul? Karlei ii explic ca si ei, copiii, la gradinita mai se enerveaza. Ca ei tipa si nu noi etc.

Ce sa fac????

Mihaela, mama Karlei

Cristina_C spune:

Cred ca este inevitabil sa nu ai din cand in cand cu partenerul o discutie in contradictoriu. Si, cum copilul erte mai mereu prin apropiere, asista si el.
Da, ai o fetita sensibila care isi doreste ca mama si tata sa nu fie suparati unul pe altul. Cand se intampla asta se sperie, pentru ca are un sentiment de nesiguranta. Dar nu sunteti parinti rai deloc, doar nu va certati, va insultati sau va bateti in fata ei. Asta ar fi intr-adevar traumatizant, asa ca stai linistita, cred ca tuturor ni se intampla. Spune-i fetitei ca v-ati suparat putin unul pe altul dar ca v-ati impacat, asa cum si voi doua mai aveti mici neintelegeri si faceti repede pace.

mikim spune:

Dar oare si alti copii se comporta asa?

Nu vreau sa o ranesc cu nimic, insa ma gandesc ca viata nu-i chiar asa de roza si ca ar fi bine daca nu ar mai speria-o chestii din astea.

Mihaela, mama Karlei

carmenpit77 spune:

Mikim eu cred ca toti copiii sunt sensibili la reactiile negative ale parintilor. E normal ca ei vor sa-si vada parintii tot timpul surazatori si asta indiferent dc sunt copii sau doar bebelusi. Dc il pupi pe sotul tau in fata ei nu se bucura? A mea rade cu gurita pana la urechi.

Gabi_K spune:

a mea micutza din pacate a asistat la multe certuri. De fapt tati urla, eu imi vedeam de treaba, nu-l bagam in seama. Insa acum o duc la psiholog (am divortat de cateva luni) fiindca avem probleme cu ea. Nu vorbeste inca foarte bine, nu e sociabila, inca mai face pe ea.
Deci evita certurile in fata ei. Discutiile simple nu, nu-i pb daca vede ca nu sunteti mereu de aceeasi parere, dar sa nu va ridicati tonul. Invatati sa va certati soptind:) ori puneti deoparte motivele de cearta si ori uitati de ele, ori le scoateti la iveala cand copilul nu e de fata cu voi:)

Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)

mikim spune:

quote:

---

Originally posted by carmenpit77

Mikim eu cred ca toti copiii sunt sensibili la reactiile negative ale parintilor. E normal ca ei vor sa-si vada parintii tot timpul surazatori si asta indiferent dc sunt copii sau doar bebelusi. Dc il pupi pe sotul tau in fata ei nu se bucura? A mea rade cu gurita pana la urechi.

---

Daca il pup se bucura si ea. Ii place sa ne vada ca ne iubim. Dar de multe ori nu prea merita pupici... Si vad ca sotul cam profita de faptul ca nu pot spune multe in prezenta ei...

Mihaela, mama Karlei

MissParker spune:

Cu riscul sa-mi atrag rosii, sfatul meu este sa fiti autentici in fata copilului, sa nu incepeti sa va prefaceti in fata ei ca totul ar fi lapte si miere si ca adultii nu se contrazic sau nu se cearta niciodata, fiindca ar fi o minciuna! Viata nu este asa si in fond odata si-odata va trebui sa invete si ea sa gestioneze mici conflicte si sa se convinga pe propria piele ca oamenii nu trebuie sa fie intotdeauna 100% pe aceeasi lungime de unda si ca se iubesc si se inteleg si-asa. Altfel poti s-o pui sub clopotul de sticla, fiindca nu o vei putea proteja permanent prezentandu-i o alta imagine a vietii decat cea reala.

Eu am crescut intr-o atmosfera septica in ce priveste conflictele, ai mei parinti erau nefericiti impreuna dar erau, vai, foarte preocupati sa ma fereasca pe mine de certurile lor; nu se certau niciodata in prezenta mea, dar in schimb cand mama ma batea, fiindca era ea nervoasa, nu o mai interesa sa ma menajeze - dar in fine, asta e alta mancare de peste.

Ce vreau sa spun este ca brusc, la 17 ani, m-am trezit ca mama imi spune ca ea vrea sa divorteze, ca nu a fost de fapt niciodata fericita cu tata, ca nu l-a iubit si ca a fost fortata sa se marite cu el si ca din cauza mea a suportat totul si ca eu n-am stiut niciodata cat a suferit ea... bla-bla-bla...

Lasand la o parte socul emotional pe care l-am suferit atunci (parca s-a prabusit lumea peste mine), abia la terapie acum 2 ani am realizat ca minciuna in care traisem timp de 17-18 ani m-a afectat si intr-un plan mai profund: nu am invatat la timp sa deosebesc adevarul de minciuna, credeam mereu ceea ce mi se spunea, niciodata nu am fost incurajata sa-mi exprim sentimentele in mod autentic, mereu eram fortata sa zambesc cand eram trista, fiindca mama mea nu suporta o imagine care sa nu dea bine in societate, pe scurt viata cu familia mea fusese 90% o farsa de prost gust. Si crede-ma, nici un copil nu-si doreste asa ceva. Sigur, cazul meu e oarecum extrem, dar poate tocmai de aceea ti-ar putea servi de exemplu.

Fiti asa cum simtiti, oameni buni, nu va cenzurati ca sa prezentati in exterior imaginea unei familii perfecte sau a unui cuplu ideal, fetita oricum ar simti la nivel inconstient daca nu sunteti autentici, iar asta o va afecta pe termen lung mult mai mult decat o mica cearta sau o ridicare de ton banala. Important este sa vada ca dispozitia de baza intre voi este pozitiva si relatia e armonioasa, apoi va invata ea sa ignore micile frecusuri inerente vietii de cuplu.

Gandeste-te asa: daca ea nu va vede pe voi niciodata discutand mai aprins sau in contradictoriu, creste cu ideea asta preconceputa ca o relatie buna este una unde musai totul trebuie sa fie 100% perfect (ea nestiind ca voi veti prefera sa va purtati discutiile intre patru ochi), iar la 19-20 de ani va cauta numai un astfel de barbat, cu care sa se inteleaga 100% perfect. Oare il va gasi vreodata????

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

liliac1 spune:

Da si noi am trecut prin etape de-astea, numai ca certurile la noi sunt cam asa: eu tachinez, incep sa explic mai alert ce anume ma deranjeaza, iar tonul este sarcastic, iar copilul a "invatat" ca tati a gresit cu ceva si eu sunt suparata pe el, asa ca nu da o prea mare importanta evenimentului; el daca este nervos, ridica tonul si absolut firesc ca are un timbru baritonal, iar copilul a constientizat starea in sine ca pe-o nervozitate. Adica stie ca tati e nervos si gata. Nu stiu cum am reusit sa ajungem in aceasta etapa, cert e ca odata si copilul nostru plangea cand ne auzea ca ridicam tonul. In acele momente, doar ii explicam ca n-are nimeni nimic cu ea, ci pur si simplu si mami si tati mai gresesc si cineva trebuie sa ne atentioneze intr-un fel sau altul.


Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

lucia3 spune:

cred ca nu este familie in care sa nu fi asistat copilul la vreo cearta a parintilor
eu am o intrebare si in acelasi timp un sfat:voi stati unul linga altul(toti trei),mai mult timp?nu ma refer la uitatul la tv
la noi a mers chestia cu ,,hai sa ne iubim'',cind fetita a fost mai mica si acum nu avem probleme

alias spune:

Eu cred ca depinde de copil.

Al meu am crezut ca e "tare" sau cel putin asa voiam sa cred.Cand eu tip la taica-su ii vine sa vomite!!!

Am patit-o de citeva ori si m-am speriat atai de rau incat mi s-a luat de certuri in casa.Incerc pe cat pot sa nu ma isterizez.



O primavara fumoasa tuturor!

Alias

flaviutza spune:

ah..si eu mai ridic tonul...din pacate(pt mine nu am cu cine ma certa, taurul meu de sot nu se sinchiseste ca eu ma dau de ceasul mortii ca nu mi-a luat dero sau alte chestii din astea) di daca, din intamplare mai aude si fi-mea, reactia e cel putin ciudata. tipa mai tare ca mine, de fapt ma cearta si ridica amenintator degetul...

el nu tipa de felul lui...ma rog nici eu doar ridic tonul ,mai ales cand sunt suparata....

o data s-a intamplat sa ridice el tonul si ne-am speriat amandoua. fata ma sucea pe toate partile ca nu vrea sa se imbrace cu ce voiam eu si mi-a scapat o palma la fundul ei...moment in care iubitul sot a ridicat si el in aer palma si a urlat"daca mai dai, iti dau si eu una..." asta da reactie din partea unuia care nu bate nici...mustele cu paleta!

in orice caz...am ramas masca si eu si fata si atunci a fost singura data cand s-a pus copilul pe urlat.

ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/