Intrebari pentru single (1)
Raspunsuri - Pagina 2
biankirina spune:
am uitat sa las id
bia28_crivat
otilia_a spune:
Am intrat in a 3-a luna de sarcina... Dl tata nu se simte pregatit. Mi-e clar ca voi creste un copil singura, dar o avalansa de intrebari se abat pe capul meu; cea mai dura dintre ele ar fi: Ma va condamna copilul meu cand va fi mare ca nu am facut "totul" pt ca tatal lui/ei sa ii fie alaturi?
Penelope spune:
Cred ca intro lume in care toate lucrurire se petrec cu atata repeziciune este greu sa descoperi si sa fii descoperit, toti ne grabim sa nu pierdem copilaria copiilor nostri sa nu ne pierdem tineretea si nu mai avem timp sa descoprim calitatile oamenilor, de asemenea toti "suflam si in iaurt" si ne lasam cu greu descoperiti, Oare cum trebuie sa gasim calea
Gabi_K spune:
quote:
Originally posted by otilia_a
Am intrat in a 3-a luna de sarcina... Dl tata nu se simte pregatit. Mi-e clar ca voi creste un copil singura, dar o avalansa de intrebari se abat pe capul meu; cea mai dura dintre ele ar fi: Ma va condamna copilul meu cand va fi mare ca nu am facut "totul" pt ca tatal lui/ei sa ii fie alaturi?
Otilia
Otilia nu-ti fa griji, daca il convingi sa ramana cu voi si el nu se simte in stare, vor fi certuri mai tot itmpul intre voi, si atunci copilul iti va reprosa si chestii mai dure decat atat.
Al meu la 8 ani imi reprosa de ce nu divortez, nu vad ca nu ne iubeste? si vorbea de propriul lui tata!!! Ba mai mult, spunea sa-i caut un tata care nu bea si il iubeste
Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
poze
Totul despre alaptat!
nicoll_mada spune:
Buna!Otilia si eu tocmai ce am iesit dintr-o relatie in care tatal la final mi-a zis ca el nu era pregatit pt atatea responsabilitati...Mai bine singura decat cu cineva pe care sa-l inveti la infinit,poate,sa fie responsabil...Nu e usor,dar satisfactia linistii,a faptului ca nu ai certuri,discutii la care sa asiste copilul e mare...
Cat despre o relatie,sincer in acest moment nici nu pot gandi.La inceputul relatiei noastre sotul meu imi spunea ca nu-mi trebuie mult ca sa fiu fericita...adica iubire,caldura,un tinut in brate sincer...intr-un cuvant afctiune.Ceva de genul asta zicea si Espiritu.Si chiar am suferit din lipsa lor.
Va pup si un nou an mai bun!
nicoll_mada 
Codruta Andreea ( 29.07.2005 ) si 
Alexandra Stefania ( 12.07.2007 }
http://community.webshots.com/user/nicoll_mada
MMN
cris_08 spune:
Buna si "LA MULTI ANI!" tuturor
Am citit intrebarea initiala si mi-a dat de gandit...nu mi-am pus pana acum problema cum ar trebui sa fie inceputul unei relatii ca aceasta sa aibe sanse de reusita. In primul rand suntem niste adulti care au avut parte de suferinta la un moment dat, au ramas rani nevindecate, si care au si grija unor copii; cam astea ar fi datele de la care pornim..
Eu sunt tot o mama singura, am un baiat adolescent, iar tatal si fostul meu sot, a hotarat in urma cu trei ani ca "vrea altceva", adica sa se simta iarasi tanar iar asta nu se putea intampla alaturi de noi. Din pacate o poveste destul de la moda in ziua de azi. Intre timp au fost necesare unele schimbari in viata noastra, incepand cu locuinta, serviciul, scoala si, bineinteles obiceiurile de zi cu zi. Astea toate condimentate cu furie, frustrare, ura..toata gama de sentimente negative si distructive care fac parte din "pachet". Nu prea am avut timp sa ma gandesc la singuratate, mai ales ca mult timp il petrec cu baiatul meu, care, nu este un copil tocmai comod, mai ales la varsta adolescentei...dar lucrurile se aseaza incet, incet, si am inceput sa simt ca lipseste ceva. Imi doresc sa aiba cineva grija si de mine, o vorba calda uneori, o mana intinsa, o incurajare sincera.... In sfarsit, atata vreme cat nu mai ai posibilitatea sa frecventezi baruri, cluburi, sa mergi des in excursii unde ai putea intalni pe cineva potrivit, nu ai prea multe sanse. Mai raman prietenii, anturajul, care s-ar stradui poate sa-ti recomande pe cineva, dar daca nu-i sa fie...nu-i!
Imi cer scuze daca nu am spus nimic nou pana acum, dar inerc sa pun un pic de ordine in gandurile mele, si, de ce nu, sa incropesc un plan!
Un inceput minunat de relatie ar fi poate intr-un concediu sau o excursie unde s-ar cunoaste si parintii si copii si s-ar placea, dar mai rar asa "potriveala".
Inaine de a incheia, vreau sa mai scriu ca imi place acest forum, imi plac cei care scriu aici si imi plac subiectele. Cine stie, daca nu gasim chiar rezolvarea problemelor, macar putin sprijin si intelegere. Oricum initiativa este binevenita.
Sa ne regasim curand!
zarala spune:
buna
uita-ti din ce trebuie sa ies acum - la aproape maxim 20 de zile inainte de a naste
nu sunt in masura sa dau sfaturi nimanui - nici lui otili_a, nici lui nicoll_mada, sau biankirina.....dar poate invatam ceva una de la alta - poate reusim sa nu mai suferim ( cel putin eu asta simt: suferinta, si nu am nici un medicament pentru asta )
inca nu ne-am separat, insa ma simt singura, parca nici nu mai exista pe lumea asta - e atat de distant sid e plecat tot timpul..incat...eh
Trimis la: - 25/01/2008 : 15:58:27
--------------------------------------------------------------------------------
sincer am stat mult pe ganduri inainte de a scrie aici - mi-era cumva rusine...hm !
cu ce as putea sa incep? da stiu ! cu o relatie super intre doi tineri de 21 de ani, care pleaca dintr-un oras, se muta-n bucuresti impreuna, isi iau job-uri, se muta dintr-un loc in altul cu chirie, trec peste toate impedimentele financiare(care nu au fost foarte multe pt ca parintii nostri au fost tot timpul alaturi de noi), se distreaza, se iubesc..se discuta de planuri de viitor, de casatorie, de copii, de orice detaliu de viitor, de viitoarea baie din viitoare casa si etc
ea, ramane insarcinata - intamplare.chiar intamplare fericita, tinand cont ca primise un verdict de la 3 medici ca este infertila.reactia doctorului la vederea testului si a ecografiei "ah felicitari - asta da miracol, ce bine !"
ea.....dezorientata, speriata (nu ca in filmele americane cand ea vede doua liniute si simte ca este cea mai fericita femeie de pe pamant) cand vede acele doua liniute, se duce la el....el considera ca e prea tanar si ca ar fi bine mai intai .citez..."sa ne cumparam o casa, apoi la anul ne casatorim si apoi facem si copil"..se naruie ideea de viitor intr-o secunda, planuri discutate ani de zile se arunca la gunoi instant
nu pronunta cuvantul avort, dar face in asa fel incat ea sa inteleaga
se discuta sincer, si ea ii spune ca il iubeste si ca-si doreste un viitor de asemenea si ca este in stare sa creasca un copil, ca ii este frica sa riste sa faca avort stiind situatia in care este
"nu te va judeca nimeni daca alegi sa pleci, nu te voi arata cu degetul pe strada si vei avea toate drepturile sa vezi copilul, sau sa nu-l vezi daca nu ai chef< stii ca imi pot permite sa cresc un copil, si stii ca familia mea ma va sustine"..........desi tatal ei, un om tot timpul puternic, plangea ca un copil la telefon cand fiica lui l-a sunat , i-a spus ca va fi bunic si ca logodnicul ei nu-l doreste - viitorul bunic nu intelegea cu ce a gresit fiica lui, de ce sa i se intample asta
.......dupa saptamani in care ea plange zilnic deoarece el ajunge seara acasa de la servici si o streseaza in fiecare seara sa avorteze .....pana la epuizare , pana incepe sa planga, pana o face sa plece din casa in pijama si adidasi.......sa umble pe strazi de nebuna pana adoarme el, iar apoi sa poata reveni in casa linistita sa se culce - a doua zi trebuie sa fie la servici
.....la 10 saptamani de sarcina, ea este anuntata ca are cancer - cancer de col uterin
analize, peste analize, nu-si anunta parintii - pentru a nu-i ingrijora ( si bine a facut ), ii spune lui, reactia lui "hm!eh stai asa ca nu-i capat de lume, stai sa vedem si alte analize, hai lasa "
.....dar ea nu a lasat, a facut tot ce era de facut ( s-a gandit ca si sarcina si cancer nu se pot inteleg amandoua deodata)
dupa multe analize si colposcopii si doctori buni - verdictul "nu ai cancer, du-te linistita si fa-ti copilul, insa revin-o dupa ce nasti...papanicolau tot nu a iesit bine"
ea, fericita ii spune lui vestea, el .......nici o reactie - sincer nici o reactie
ea isi da seama intr-un tarziu, sau mai bine zis admite intr-un sfarsit ca nu este nici iubita si nici dorita de el
e sincera si ii spune asta si totodata ca vrea sa se desparta " nu are sens sa continuam am 24 de ani sunt tanara si avem tot viitorul in fata ..chiar daca va fi separat - nu vreau sa ajungem sa ne inselam si sa ne mintim - te rog lasa-ma sa plec , lasa-ma linistita sa-mi vad de sarcina si de viata mea, iar tu de a ta"
el ramane mut
ea isi face bagajele, se pregatea sa plece a doua zi cum iesea de la servici
ajunge acasa si isi vede toate bagajele desfacute, discursul lui: " stii imi pare rau, te iubesc, si chair vreau un viitor cu tine si un copil, bine nu acum recunosc, vroiam mai itnai sa ne facem o casa si apoi sa ne casatorim si apoi copilul.....dar daca asa a fost sa fie - hai sa ne intelegem , sa fim cum eram pana acum "
discurs simplu si nimic spectaculos, insa ea atat de proasta si de vulnerabila si de obosita si plansa - sare ca idioata in bratele lui !
lucrurile incep sa intre cat de cat pe fagasul lor - dar nimic ca inainte - ea il sustine si-l ajuta sa deschide o noua afacere, sa cumpere o casa, sa o mobileze
altfel spus, cei doi intr-un an de zile - chiar mai putin, ajung sa isi cumpere (si cu ajutorul parintilor din ambele parti) o noua masina, o casa, sa deschida o afacere, prospera chiar, si asteapta si un bebe mic 35 + ...o va chema Mara, ea viseaza la ea de cand i-a spus doctorul "felicitari", stia ca va fi fetita, asa a sperat
el cam dejamagit ca nu e baiat
se muta impreuna in noua casa, certurile se aplaneaza, insa el devine distant si cred ca poti numara pe degete si nu-ti trebuiesc multe, imbratisarile sau saruturile dintre ei
ea incearca sa nu planga, parintii ii spun ca "asa e la inceput ca pana isi vede copilul, ca sa aibe rabdare cu el" etc.........tampenii !!!
......stiu adevarul, nu-i nevoie sa mi-l spuneti, nu de asta am scris aici ( cam mult, ce-i drept..v-am plictisit), stiu ca din partea lui nu exista nici un sentiment pentru mine, poate nici pentru copil - astept sa vad reactia lui cand va vedea copilul ( stiti cum se zice ca speranta moare ultima...)
am scris aici...povestea..... sa trec un prag pentru mine - pragul de a recunoaste ca am gresit, ca am dat gres, ca am esuat in viata
am sperat intr-o relatie, intr-un om care mi-a vandut vise, care mi-a dat voie sa visez la "noi", si care m-a facut sa-l iubesc sincer
nu inteleg de ce mi s-a intamplat asta, am fost corecta, nu l-am mintit, mi-am vazut de locul si de banca mea.....sunt o femeie moderna si las orice modestie la o parte...sunt chiar frumoasa !
stiu principiul "gospodina in casa, doamna in societate, c.r.v.a in pat", asta cica...... pentru a merge relatia....L-AM APLICAT....sincer va zic ca l-am aplicat...nu a mers !
trebuie sa plec...din viata lui... si acum e prea tarziu .....copilul meu vine in februarie....trebuie sa fac fata unei operatii, sa-mi revin, sa-mi alaptez copilul, sa nu fac depresie, nu-mi permit sa fac depresie, nu-mi permit sa mai plang, nu-mi permit sa mai visez, nu-mi permit sa povestesc prietenilor, imi e rusine, nu-mi permit sa le zic parintilor, vor suferi
oare , acum ce-mi permit?
.......am esuat
Roxie spune:
Zarala, nu ai esuat. Esti o invingatoare, ti-ai urmat visele si nu ti-ai calcat pe principii. Ti-ai acordat tie insati cea mai importanta dintre toate sansele din lume: de a avea un copil. Capul sus si numai ganduri bune de la noi!
Roxie, bubulutza Denisa 
(23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)
gabi_fer spune:
"Esecul tau" eu il vad un mare SUCCES. Cancerul nu-i cancer, infertilitatea nu-i infertilitate = cea mai mare REALIZARE.
Gabi si Alexandru-Ionut
19.04.2006
http://www.flickr.com/gp/21142377@N06/24fZYR
http://community.webshots.com/user/gabi_fer
"Invata-mi mintea sa priceapa ce inima nu vrea sa intelega..."
sterge spune:
otilia, cu riscul de a spune ceva poate neplacut, nu stiu ce vaface fata ta, dar eu nu mi-am iertat tatal nici acum. ne vedem regulat, suntem in relatii bune, dar de fiecare data cand se ajunge la un prag critic de afectivitate, ii reamintesc cum am crescut.
depinde de ce ii veti spune, depinde de fapt de adevarul in sine.
am o prietena pe care sotul o batea de o snopea, nu o palma in 25 de ani la furie, ci faze de dat cu capul de pereti, ceva sinistru ...
ea l-a parasit. niciodata insa nu i-a spus fetei de ce, pustoaica are acum 15 ani, incepe sa vireze emotional spre tata iar prietena mea spune ca daca asta ii aduce pace fetei, de ce sa i-o strice ea cu mizerii ? la ce ajuta ?
asadar, vezi ... optici difertie, situatii diferite.