Cum simtiti trecerea timpului peste voi si copii ?

Sunt asa melancolica la trecerea asta a timpului, ma gandesc cum s-a scurs de cand eram in primul rand eu copil (cu bucuriile si tristetile aferente), insa cand il vad pe Raducu cum creste si se face din ce in ce mai mare si independent incep sa-mi pun intrebari?!!
Imi aduc aminte ce fericire enorma mi-a adus nasterea lui, n-am putut dormi 3 zile, in care am vorbit intr-una cu el! Pas cu pas cresterea lui de la bb la baietel de 2 ani si 2 luni aproape acum, de nesomnul de la inceput, primele grimase de pe fata lui, primul zambet, primul dinte, primul pas, primul cuvant. Si uite ca am ajuns acum sa stie sa spuna te rog cand vrea ceva si "mesi"(multumesc), sa ne pupe apasat si sa ne stanga tare de gat. Cand il intreb daca ma iubeste, o zi imi raspunde ca da, iar a doua zi spune categoric "nu".
Nici nu stii daca timpul iti e dusman sau aliat, ca el ti-a daruit si cele mai mari bucurii si cele mai mari tristeti, dar cred ca bucuria vietii triumfa!
Fiecare are portia lui de timp si se bucura de ea, dar ce ne facem cand ramanem fara?
Astept sa aud povestile voastre pline de toate cele....

sirod spune:

Noi simtim ca timpul fuge cu viteza prea mare...asa ca preferam sa traim prezentul, sa ne bucuram de orice clipa si sa nu ne mai gindim la altceva.