a insela - intre bine si rau
a insela - intre bine si rau | Autor: Elise
Vad din ce in ce mai des - si aici, si ..."offline" - femei care mentin relatii nefericite doar din nevoia de afectiune si siguranta.
Le e frica sa ramina singure, considera ca nu s-ar descurca, au o nevoie disperata sa le fie cineva alaturi - pur si simplu.
In acelasi timp, sustin ca "nu sint facute" sa insele. Sau ca sint prea morale pt. asta. Sau ca si-ar pierde respectul de sine, etc, etc.
De fapt, intre aceste doua rele, ce e de preferat?
Sa-ti faci un curaj pe care nu-l ai? De unde sa-l iei?!
Pentru ca sint persoane care in mod cert nu il au. N-ar pleca singure decit in cazul in care le-ar calca barbatul in picioare, poate nici atunci.
Sa fii, pentru o perioada, duala?
SI cum impaci asta cu "eu am principii, sint o dna respectabila, vreau sa ma uit dimineata in oglinda si sa nu-mi fie rushine...n-as face asa ceva"?
Sau sa ramai la nesfarsit ancorata de cineva care te face nefericita dar iti ofera siguranta de care ai atita nevoie? Si social esti ok, moral esti ok, financiar la fel, dar viata ta nu merita traita?!
Eu recunosc ca, daca as vrea sa plec, n-as avea nici o problema sa imi pun traista in protap si sa ma duc pe drumul meu, fara suportul nimanui.
Iar, in cazul in care mi-ar dispare cumva curajul sau inconstienta acestui pas, n-as avea nici o problema sa insel pe cineva de care ruptura sufleteasca s-a produs oricum.
Deci inteleg perfect o persoana care isi "muta" incet sentimentele si sperantele spre altcineva, inainte sa se mute si fizic la respectivul. Chiar daca, pentru un timp, asta inseamna sa insele.
Oi fi eu imorala?!
Sau pina la urma avem o singura viata si traim ca sa fim fericiti - si orice compromis e mai bun decit o viata plina de mizerii cotidiene?
Elise & BBLisa
Raspunsuri
notquiteso spune:
Eu am fost intr-o relatie timp de 10 ani. Era primul meu barbat, cel langa care am crescut, m-am maturizat, am devenit femeie. Il iubeam, la un moment dat m-a intrebat cineva daca imi iubesc sotul, si am raspuns fara ezitare" mai mult decat pe mine". Si in secunda doi mi-am dat seama ca era adevarat, insa nu cred ca e normal sa iubesti pe cineva mai mult decat pe tine. Pe cineva care nu ti-e copil, ca atunci e alta poveste.
Mi-am dat seama ca stateam in relatia cu el care era ok din aproape toate punctele de vedere, pt el. Ca sa nu il ranesc. Ce nu era ok? Greu de definit. Ma simteam cumva sufocata. Nu cred ca erau de vina numai anii petrecuti impreuna, mai era ceva.. el era foarte introvertit, eu eram mereu cea care ii punea plasturi pe moral. El credea ca e datoria lui sa ma protejeze, si de-asta prefera sa ma stie acasa decat la job. Nu sa stau inchisa in casa, sa fac ce vreau eu, dar sa nu muncesc.. Poate parea ca mi se urase cu binele, insa cred ca aveam nevoie sa fiu pe picioarele mele, sa devin responsabila pt propria viata.
Am ales sa plec din relatia asta atunci cand l-am vazut prima data pe actualul. Nu era nimic intre noi atunci, insa mi-am dat seama ca daca cineva ma poate face sa simt ceea ce simteam.. inseamna ca ceva e in neregula cu casnicia mea. M-am indragostit la prima vedere, recunosc cu jena. Eu, cinica, rationala, logica, femeia maritata si cu principii mai tzepene decat betonul armat.
Asa ca o perioada de vreo doua luni aproape m-am mutat la niste prieteni. Nu i-am spus nimic. Ce puteam sa ii zic? "honey eu m-am indragostit de un tip cu care nu vreau sa fiu, dar pe care l-am vazut odata si gata.. am cazut lata"
Ne-am despartit ca doi prieteni, in sala de tribunal radeam, faceam glume proaste despre divortati..
Aveam 27 de ani si lumea imi spunea: esti nebuna, cine te mai ia? ce te faci tu acuma, fara barbat? 
Incredibil, nu?
Pai in primul rand mi-am luat un job intr-un domeniu complet nou, am mai dat la o facultate, am facut o pasiune pt pantofii cu toc, si in general am facut cam ce am vrut eu. Fara sa ma intreb daca pot sau nu.
helga spune:
quote:
Originally posted by notquiteso
Ne-am despartit ca doi prieteni, in sala de tribunal radeam, faceam glume proaste despre divortati..
Aveam 27 de ani si lumea imi spunea: esti nebuna, cine te mai ia? ce te faci tu acuma, fara barbat?
Pai in primul rand mi-am luat un job intr-un domeniu complet nou, am mai dat la o facultate, am facut o pasiune pt pantofii cu toc, si in general am facut cam ce am vrut eu. Fara sa ma intreb daca pot sau nu.
Iti respect vointa! Cred ca tot acei care iti spuneau ca esti nebuna te invidiaza ;)
Elise, este o intrebare dificila. Probabil trebuie doar sa fii intr-o asa situatie ca sa intelegi, sa judeci si sa poti lua o decizie.
Eu una, sigur as merge mai departe, cu altcineva, sau singura, nu conteaza, insa nici in ruptul capului nu ramin cu cineva care ma umileste. Suntem femei, suntem puternice, si ne putem descurca foarte bine si de unele singure, ba chiar cred ca ne putem descurca mai bine de unele singure.
Alex2 spune:
Personal nu sunt de acord cu tradarea. Am mai spus, desi am avut viata care am avut-o, nu am inselat niciodata. Consider ca daca nu e bine intr-o relatie, nu te mai tine nimic acolo, de ce sa traiesti o viata dubla? Iar daca nu-mi mai iubesc partenera dar sunt innebunit dupa amanta, nu e in defavoarea mea s-o vad rar si "cu portia"? Insa din discutiile cu mai multe femei, am tras concluzia ca barbatii si femeile privesc diferit ideea de tradare. Am inteles ca din punctul de vedere al unei femei este mai simplu ca partenerul sa o faca cu alta atatat timp cat nu e legat afectiv de ea, in timp ce un barbat iarta mai repede ca o femeie viseaza la altul, atata timp cat respectivul nu o atinge. Ce spui tu, ca "ea" se leaga afectiv de el ca o ancora de salvara pana are curaj, sau si-l face in cele din urma, ca sa plece de tot la el, daca e imoral, eu as devia de la definitia imoralitati (din DEX), e clar ca "imoral" e impotriva principiilor, dar, ale cui principii? Ale barbatilor sau ale femeii? Ale societatii unde e sau nu e interzis adulterul? Pe de alta parte, ca am ajuns aici, "adulter" se refera la casnicie, ori intr-o relatie, fara casnicie, cum stim ca sunt, in care ei chiar stau impreuna (sau nu) si au si copii, cum este aceasta inselare? Caci pana la urma ce e si ce nu e imoral stabilim fiecare dintre noi, ne stabilim principiile, si de asta unele spun "nu sunt facut sa sa insel", ptr ca principiile ei de viata nu o lasa, sau daca ajunge sa o faca nu se mai poate privi in oglinda.
Avem o singura viata, da, si conteaza cum o traim, si depinde de noi. Se spunea la alt subiect ca si cele care din lipsa de curaj stau legate intr-o casnicie care nu le mai aduce decat suferinta si dezgust nu sunt prea departe de prostituatele care se vand ptr bani. Am intrebat ce va tine legati de partener. Sunt unele femei (nu spun ca aici pe forum, ci la general) ptr care singurul motiv ptr care mai stau cu sotul este binele si siguranta materiala. Eu ma gandesc la acelea ca se vand prea ieftin. Ptr ca e vorba de libertatea si dreptul lor la fericire. "Curaj"? De unde sa-l ia? Eu as spune ca decat sa-si faca curaj sa se avante intr-o relatie duala, mai bine si-a face curaj sa-si recapete libertatea si sa apoi sa porneasca intr-o alta relatie. Dar eu am cu totul alta definite la "imoral".
Alexandru
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...
notquiteso spune:
Sunt de acord cu Alex. O relatie "paralela" nu face altceva decat sa raneasca. Si pe urma, din moment ce ai simtit tentatia, inseamna ca ceva e in neregula cu relatia ta actuala. Poti sta cu un om din multe motive, nu despre asta vreau sa discut acum, insa cred ca daca vrei pe altcineva trebuie sa ai curaj sa iti urmezi drumul, chiar daca nu stii unde duce. Eu dupa ce m-am despartit, am iesit cu actualul, si de la o intalnire am ajuns la 6 ani. Nu este barbatul ideal, insa inca il mai iubesc. Imi vine sa ii sparg capul de 5 ori pe zi, insa n-am regretat niciodata pasul facut.
lilianasoare spune:
Cred ca topicul trebuia intitulat: A insela - intre rau si...rau
Prin insasi semnificatia lui, cuvantul are numai conotatii negative - a amagi, a abuza de buna-credinta a cuiva, a induce in eroare etc.
Pentru mine, care imi conduc viata dupa principii si valori iudeo-crestine, inselatul nu va aduce niciodata ceva bun si constructiv: in primul rand te minti si te inseli pe tine insati. Este o chestiune de onestitate fata de propria persoana si fata de partener. Nimeni nu te obliga sa traiesti o viata intreaga in minciuna (de-aia exista divortul), dar nici o aventura, trecatoare sau nu, nu va schimba situatia. Dimpotriva. Dar, repet, tine de valorile si convingerile fiecaruia.
Cei care au modele de urmat in familie sunt cei mai bogati mostenitori
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by lilianasoare
Cred ca topicul trebuia intitulat: A insela - intre rau si...rau
Prin insasi semnificatia lui, cuvantul are numai conotatii negative - a amagi, a abuza de buna-credinta a cuiva, a induce in eroare etc.
Pentru mine, care imi conduc viata dupa principii si valori iudeo-crestine, inselatul nu va aduce niciodata ceva bun si constructiv: in primul rand te minti si te inseli pe tine insati. Este o chestiune de onestitate fata de propria persoana si fata de partener. Nimeni nu te obliga sa traiesti o viata intreaga in minciuna (de-aia exista divortul), dar nici o aventura, trecatoare sau nu, nu va schimba situatia. Dimpotriva. Dar, repet, tine de valorile si convingerile fiecaruia.
Cei care au modele de urmat in familie sunt cei mai bogati mostenitori
Dar oare atunci cand partenerul iti inseala toate asteptarile, cand la inceputul relatiei iti promite cate-n luna si in stele, faceti planuri pentru viitor - dupa care uita de tot, neglijeaza tot ceea ce pentru tine inseamna familie, stabilitate, respect... cum e? Nu este si asta un mod de a trada? De a minti? De a abuza de increderea partenerului?
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
lilianasoare spune:
Bineinteles ca este. Inselatul nu se refera doar la coordonata fizica a cuplului. E foarte grav si atunci cand interesele partenerilor nu mai coincid. Prin urmare, in functie de gravitatea fenomenului si de capacitatea de comunicare, trebuie actionat in consecinta (adica spre binele celor doi, indiferent ce presupune asta). Parerea mea
Cei care au modele de urmat in familie sunt cei mai bogati mostenitori
Rufus spune:
Cred ca, teoretic, o fapta imorala nu are scuza, indiferent ca vine ca raspuns la alta fapta similara sau la o suferinta.
Practc, toti gresim, apoi ne cautam motive pentru a ne reabilita, macar in ochii proprii.
Diferenta intre oameni este ca unii chiar nu pot trai cu povara unei fapte condamnabile. O fi bine? O fi rau?
Compromisul in spiritul vietii unice este o arma cu doua taisuri.
poze multe cu noi
Ana a implinit un an 20062007
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by Rufus
Cred ca, teoretic, o fapta imorala nu are scuza, indiferent ca vine ca raspuns la alta fapta similara sau la o suferinta.
Practc, toti gresim, apoi ne cautam motive pentru a ne reabilita, macar in ochii proprii.
Diferenta intre oameni este ca unii chiar nu pot trai cu povara unei fapte condamnabile. O fi bine? O fi rau?
Compromisul in spiritul vietii unice este o arma cu doua taisuri.
poze multe cu noi
"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde
Asa este. Teoretic. Numai ca viata presupune examene practice. Si nuante, multe nuante.
Ce inseamna fapte condamnabile? Personal nu as putea trai cu vina ca am facut deliberat si voit rau cuiva. Scotand din contextul legislativ faptele condamnabile de justitie, din punctul meu de vedere avortul este un fapt condamnabil, crimele indiferent de pretextul si mobilul lor, agresivitatea, violenta sunt fapte reprobabile, parintii care-si abandoneaza copiii, copiii care-si maltrateaza si isi bat parintii, tot ceea ce presupune agresiune si violenta la adresa unei alte persoane, privarea de libertate, abuzurile de toate felurile fata de copii si nu numai.
Si da, compromisul in spiritul vietii unice este o arma cu doua taisuri, dar oare viata noastra in sine nu este alcatuita dintr-o insiruire de compromisuri?
Daca as insela persoana pe care as iubi-o da, nu as putea trai cu constiinta incarcata, as simti nevoia sa-i spun. Daca nu l-as iubi si as alege sa-l insel din varii motive, asumate sau nu, n-as simti nici o vina fata de persoana inselata.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
Miramar spune:
Notquiteso - iti respect alegerile si curajul...insa exista situatii si situatii. In viata exista si apar tentatii la tot pasul. Si in acelasi timp o relatie oricat de buna ar fi ea si plina de sentimente are suisuri si coborasuri si in timp pe de o parte se intareste pe de alta parte se erodeaza. Daca tentatia apare la momentul nepotrivit atunci se pune problema daca, cum si de ce faci sau nu faci fata? Despre asta este vorba.