contraziceri
Raspunsuri - Pagina 2
Luna1 spune:
Vine fiu-miu ieri de la scoala si zice ca florile nu au nevoie de lumina sa creasca, eu zic ca da ,el ca nu and so on...
Pana la urma ma lamuresc ca scaote din context, adica la scoala li s-a spus ca exista si plante care pot creste in zone mai intunecate.
Are 5,7 ani si ma contrzice non stop, am inteles ca e o faza trecatoare, eu am inceput sa-i zic doar "ok, daca tu asa crezi, insa inveti gresit si nu ai sa stii exact cand vei fi intrebat!". De cele mai multe ori functioneaza si apoi asculta informatia data de mine.
Luna 
16 sapt +Cosmin
lucia3 spune:
e aiurea ca nu mai am rabdarea si calmul necesar
Luna1 spune:
quote:
Originally posted by lucia3
e aiurea ca nu mai am rabdarea si calmul necesar
Te cred, nici eu de aceea temele le face cu sotul meu caci eu imi ies din pepeni cand face trei-ul invers, sau saptele, sau t-ul si cand incerc sa-i arat zice ca e ca el.
Insa cand avem rabdare ne prefacem ca eu ii arat sotului cum e de fapt si baga si el la cap. Totul e sa nu-i spun lui.
Luna
16 sapt +Cosmin
lucia3 spune:
e bine cind mai moare si capra vecinului.daca ati inteles ce am vrut sa spun,parca vad lucrurile altfel cind se intimpla si altora.multumesc de incurajari
lorelaim spune:
Desi micuta mea are doar 2 ani si 8 luni... ma bag si eu in discutie... pt ca si mandruta mea VREA mai intotdeauna sa aiba ultimul cuvant si are idei propri si personale.
Asa cum a spus si Donia - o invat sa cerceteze ducandu-se la sursa - adica la carti. Practic mergem impreuna si luam cate o carte unde exista subiectul care o intereseaza pe ea (cartea nu este neaparat pt varsta ei) si ii arat acolo ce si cum.
Am sa dau un exemplu concret: acum cateva zile sarea ca un cangur pe patul mare din dormitor si apoi se lasa sa cada in fund. Cadea pe moale... deci nimic rau pana aici. A inceput sa sara si pe mozaicul din bucatarie si spre marea mea surpriza s-a lasat sa cada pe fund. Nu mai poarta pampers... asa ca nu a avut amortizare! Au! A facut ochii MARI si a inceput sa scartaie. I-am explicat cat de periculos este daca o sa cada si-si rupe coada, etc. La care NU ca ea NU are coada! Logic, nu? Ca daca n-o vede... nu o are. Am luat-o de manuta si am dus-o sa-i arat un atlas cu corpul uman (atlas pe care deja il mai "studiase" ea impreuna cu tati - si ii place enorm). I-am aratat coloana vertebrala, am pus-o sa-mi piepaie mie coloana si s-o simta. Apoi i-am aratat "coada" si i-am explicat ce crunt de dureros este sa fie rupta... si poate chiar sa nu se mai sudeze niciodata. Spre surprinderea mea a inteles.
Cu ajutorul cartilor (mai bine zis pozelor din carti) reusesc sa-i explic f multe iar ea vad ca le intelege.
Intotdeauna apelez la bibleoteca! Daca nu am resursa care sa ma ajute atunci caut pe Internet si ii arat pe ecranul calculatorului dupa care ii desenez eu pe hartie.
Mie explicatiile insotite de elemente vizuale mi se par cel mai usor de inteles - iar daca scrie in carte nu are cum sa mai zica ca nu-i asa...
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
filofteia spune:
Si la noi aceeasi situatie, la care se mai adauga si negocierea. Totul se negociaza, iar daca vede ca nu are sorti de izbanda scade pretentiile, dar nu renunta. Parca suntem permanent in lupta.
Ieri spre exemplu m-a intrebat ce sunt alea unde... cele de radio. Incep eu sa-i explic, dar dupa trei vorbe ma intrerupe ca el stie. Dupa cateva vorbe de contrazicere, ii spun: "Bun spune tu ce crezi ca stii" si bineinteles ca a zis o gogrita... "Nu este asa cum crezi" ii spun eu. Spre surprinderea mea copilul lasa garda jos "Bine atunci explica-mi cum este"... Si asa am ajuns sa-i pot explica.
Si pe mine ma obosesc contrazicerile astea, dar n-am ce face.
lucia3 spune:
vi s-a intimplat sa aveti o poveste din 3 carti diferite?sau una spusa de tine ,una vazuta la televizor si una dintr-o carte?atunci sa vezi..,,stai,stai ca nu-i asa,,
betiana spune:
In general, copiii vor sa va demonstreze ca sunt informati si destepti.Numai ca la 5 ani, cand intinde coarda, copilul va testeaza limitele.Oare cat o sa reziste mama la sacaielile mele ? Daca cedati, si spuneti ca este ca el, copilul o sa va joace pe degete si o sa simta ca poate sa va conduca destinele.Intotdeauna cand copilul refuza sa va asculte si sa dea atentie explicatiilor voastre, fara sa va enervati, argumentati-i de ce nu este ca el.Orice problema se poate rezolva cu sintagma "dupa parerea mea... iar daca nu crezi, vom apela la ajutorul unor persoane competente (educatoarea,profesorul)" Succes !
lorelaim spune:
lucia3 - eu i-am explicat micutei mele ca povestile (cele cu zane, printese, printi, spiridusi) sunt creatia mintii omului. Ele NU au personaje reale (ai vazut tu cumva un spiridus? 
... nuuuu... este IMAGINATIE!) si autorii au dreptul sa creeze/re-creeze tot felul de versiuni ale aceleiasi povesti chiar folosind aceleasi personaje... Pt un copil mic poate fii un pic confuz... dar cert este ca a inteles ca imaginatia omului este responsabila pt diferitele versiuni ale aceleiasi povesti... Am pus-o chiar si pe ea sa "creeze" o continuare a Cenuseresei si bineinteles ca de fiecare data schimba cate ceva... Asa ca acum ea are dreptul sa creeze versiuni propri... nu numai autorii de carti si filme!
De multe ori sunt in pana de povestioare scurte (mai ales cand mananca) si atunci inventez: o mamica furnicuta are doi copilasi care sunt foarte nazdravani, etc, etc.. iar maine povestim despre Arici-Gongonici (chiar ea a tinut sa-l redenumeasca din Pogonici in Gongonici) cand era copilas si dorea tare mult sa mearga la scoala, etc, etc...
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
simali spune:
Vladut are un ursulet, Paulica, de la varsta de un an. Acum, dupa ce a implinit 6 ani am tot sperat ca Paulica nu o sa mai joace un rol atat de important in viata lui.
Dar acum i-a inventat si genealogia. Paulica vide de pe o insula, undeva in apropiere de Polul Nord, numita Ursulita. Pe aceasta insula traiesc ursulistii. Mai traieste acolo un animal, Taparul, micut cam cat un hamster, dar cu tepi. Sub tepi are grasime, ca s-i tina cald. Ursulistii vaneaza uneori Tapari. Etc, etc.
I-am spus ca e o poveste foarte frumoasa si i-am propus sa facem noi o carte cu povestea respectiva. Eu sa scriu paginile si sa desenez imaginile iar el s-o coloreze. Sa fie ceva gen Cartea lui Vladut despre Paulica. Am crezut ca o sa fie entuziasmat. Dar nu, a inceput sa se isterizeze ca asta nu este o poveste, este adevarul. Ba e o poveste. El ca ba nu...
Acuma eu stiu ca el face distinctia intre adevar si fictiune. Dar face totul ca sa ma enerveze ? Sau pentru ca vrea el sa fie adevarat ? Sa-i spun ca daca nu recunoaste ca e o poveste se cheama minciuna ? Parca mi se pare cam dur. Dar nici nu vreau sa inventeze povesti si sa se contrazica cu mine ca sunt adevrate.
alice