Crizele de nervi la 3-4 ani

Fetita mea de 3 ani si 8 luni, face uneori din senin, crize de nervi. Tzipa, da cu palma sau cu pumnii in stanga si in dreapta oriunde nimereste, uneori in oameni, alteori in mobile si atunic se loveste dar nu zice nimic.
Am observat ca nu suporta sa se intample ceva importiva vointei ei. Cum lucrurile nu evolueaza asa cum doreste ea, cum nu se mai poate discuta cu ea. Am patit scene din astea si in magazine cand nu am vrut sa-i cumpar ceva sau am vrut sa o iau de la raionul de jucarii. Ma face de rusine in public si de multe ori prefer sa cedez, sa-i fac pe plac ca sa evit scandalul.
As vrea sa stiu daca mai fac si altii scene din astea si daca sunt trecatoare. E o criza a varstei sau trebuie sa ma pregatesc sa-mi faca asa toata copilaria? Va fi si ea vreodata un copil intelegator si rezonabil? Cum sa reactionez eu ca sa aplanez cat se poate dar nici sa-i dau castig de cauza ca sa o incurajez ca pe viitor sa recurga la aceasi metoda de a obtine ce doreste?

alexis2002 spune:

nu te speria.si fetita mea are are 4 ani si 3luni ma facea de tot risu prin magazine si nu numai.cum nu ii cumparam ceva stiam ca trebuie sa o alerg prin supermarket.si ce urlete,se uitau aia de la paza la noi ca la circ.acasa la fel,i se punea pata si incepea sa darime.uneori o mai atingeam la fund,dar facea mai rau.incet ,incet si-a revenit,nu de tot dar inca lucram la asta.acum ii explic frumos vreo 10 min si intr-un final intelege,nu mai face fite la magazin decit f rar.e o perioada trecatoare din fericire.daca imi aduc aminte cum era la 3 ani...eu cred ca toti copiii au astfel de perioade.mi-a dat o data niste palme la magazin de ma ustura fata si imi aduc si acum aminte ce rusine mi-a fost.din fericire a trecut.o sa treaca si la voi.numai bine!

CRIXIA spune:

Eu am raspuns aici,ideea este asemanatoare:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=94585

chiar ma intrebam daca sunt si fetite mai nazbatioase, ca la inceputul subiectului parca baietii erau fruntasi!

Miriluta spune:

Fetita mea are 4 ani si 2 luni si are si ea perioade cand face ''crize'' ca nu facem ce vrea ea sau ca nu ii cumparam ceva. Eu pur si simplu o ingnor cand face asa. Ii spun frumos (uneori mai si tip, recunosc) ca nu se poate si ca daca nu inceteaza, plec si o las acolo. Uneori functioneaza, uneori nu, dar la un moment dat incepe sa isi dea seama ca nu obtine nimic, asa ca inceteaza. Chestia cu oamenii din jur care se uita la tine cu repros cand se tavaleste copilul pe jos, nu prea exista aici (sau cel putin mie nu mi s-a intamplat sa vad). Si pe noi ne lovea cand era furioasa si atunci o trimiteam in time-out si i-am zis ca nu vrem sa mai vorbim cu ea daca ne mai loveste. Nu iti face griji, fetita ta nu este singura care face asa si e mai important sa fii ferma pe pozitii decat sa ii faci capriciile ca sa nu te judece ceilalti. E normal ca un copil sa isi testeze limitele si cu cat inainteaza in varsta cu atat devin mai inventivi. Depinde doar de noi sa nu ne speriem si sa nu ne lasam manipulati

liliac1 spune:

Si fii-mea la 3 ani si 4 luni mai trece prin perioade de-astea, dar cel mai bine functioneaza ignorarea dar si promisiunile, iar o promisiune facuta, trebuie musai onorata. Adica ii zic: "uite, mami, azi nu avem bani sa cumparam cutare lucru, dar cand o sa luam banutii sa-mi amintesti sa vin sa-ti cumpar! Azi trebuie sa cumparam PENTRU TINE...asta, asta si astalalta. Ce preferi??" Aici se cam fasticeste, mai ales ca-i cumpar ceva insignifiant care ar putea sa-i distraga atentia macar pe timpul cumparaturilor.
Cu batutul/busitul de-aiurea...mai aplicam si psihologia inversa. A lovit dulapul...bun..dar si pe dulap il doare si el n-are mamica sa-l mangaie si sa-l ingrijeasca. Da in mine...atunci o intreb daca ei i-ar placea sa o lovesc...Se tavaleste?? Ei, n-are decat!! Singura explicatie care i-o dau este ca abia astept sa ajungem acasa ca sa bagam hainele la spalat ca o domnisoara e privita rau daca este cu hainutele murdare
Iar cand se calmeaza, purtam o discutie ca intre prietene. Chiar asa si incepem dialogul: "vrei sa discutam ca doua prietene??" Si incepem sa cautam motivul "nervilor". De cele mai multe ori imi explica ceva de genul ca a enervat-o o situatie si incerc sa ii spun, la nivelul ei de perceptie, unde si cum a gresit. Totul se termina cu promisiuni cum ca altadata n-o sa mai faca asa ceva ca este urat! Nu se tine de ele, dar macar incerc sa o fac sa constientizeze momentul.
Oricum, avem nevoie de nervi tari!

Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

alexa38 spune:

M-am mai linistit sa aflu ca nu suntem mai rai ca altii. Adevarul e ca si eu am mai vazut scene din astea si nu le-am privit cu ochi buni. Mereu m-am gandit ca parintii aia nu stiu sa-si educe copiii si uite ca am ajuns in aceeasi situatie. Adevarul e ca de rabadare si calm cam duc lipsa dar din dorinta de a nu incuraja iesirile astea de obicei nu-i dau castig de cauza. Cel care se rusineaza mai tare de cei din jur e sotul si el ma pune mereu sa-i fac pe plac doar pentru a incheia scena mai repede.
Ma bucur ca e o faza trecatoare si astept cu speranta si rabdare sa trecem intr-o alta etapa.

Ana68 spune:

Alexa...si eu am una bucata nabadaioasa la casa omului si are 3 ani si 3 luni...Ca face doar cu mine si cu ta-su istericale d-astea...ar mai fi cum ar mai fi.Partea proasta este ca le aplica si la gradinita,cu doamnele ei educatoare si treaba asta ne pica tare rau...Ma bucur mult ca educatoarele ei stiu ce este de facut si raportarea lor vis-a-vis de comportamentul mandrei mele il primesc ca pe o informatie si totodata insotit de sfaturi bune...Chair ieri doamna a format sirul de copii,sa mearga la spalat manutele inainte de masa de pranz,iar la baie fata mea nu a vrut sa spele manutele,drept pentru care s-a tavalit urland pe gresia uda in fata intregii grupe...Doamna ei mi-a povestit evenimentul de fata cu ea,m-am suparat pe copila si i-am zis ca e rusine ce a facut,educatoarea a intrebat-o de ce a facut asa si daca isi da seama ca a grsit....concluzia a fost ca n-o sa mai faca niciodata asa....Chiar crezi?Ma gandesc speriata:oare azi ce voi mai afla?
Sper si eu,din tot sufletul,ca este doar o perioada si ca va trece....
Scria o mamica,ceva mai sus,ca e uimita ca si fetitele au nabadai d-astea....cand topul il ocupa baietii...Ei bine ,vreau sa mentionez ca baiatul meu nu a trecut prin astfel de crize de nervi....Rad cateodata si zic ca am o fata de baiat si un baiat de fata....

Ana-Maria,mami deAlex&Luana si
Ea e TOYO...

MissParker spune:

De pe o alta postare asemanatoare:

quote:

---

Originally posted by LindaZ

Cititi neaparat dr.HAIM GINOTT - INTRE PARINTE SI COPIL, editura Humanitas, 190 000 lei. E un psiholog din Israel emigrat in SUA iar cartea e scrisa in 1960, dar ideile din ea sunt noi si pentru 2006.
Va scriu cateva pasaje mai jos:

Asa incepe: "Nici un parinte nu se trezeste dimineata cu gandul de a-i face viata copilului sau un iad. Nici o mama si nici un tata nu spun "Astazi o sa tip la copilul meu, o sa-l cicalesc si o sa-l umilesc ori de cate ori pot." Dimpotriva, multi parinti hotarasc dimineata "Azi va fi pace. Fara tipete, fara neintelegeri, fara certuri" Dar, in ciuda bunelor lor intentii, razboiul nedorit izbucneste din nou.

Din pacate, atunci cand se confrunta cu proasta purtare a copiilor, parintii nu isi dau seama ca, de obicei, acea purtare e declansata de sentimente puternice. Trebuie sa te adresezi mai intai sentimentelor - abia dupa aceea poate fi imbunatatit comportamentul.
De vreme ce copiii nu stiu sa-si marturiseasca sentimentele, ar fi util daca parintii ar invata sa auda sentimentele de frica, disperare si neajutorare ascunse in crizele de furie. In loc sa reactioneze la comportament, parintii ar raspunde la sentimentele de tulburare ale copiilor si i-a ajuta astfel sa faca fata. Numai atunci cand se simt in ordine copiii pot sa gandeasca limpede si sa actioneze corect - in cazul de fata sa se concentreze, sa fie atenti si capabili sa asculte.

Numai comportamentul poate fi condamnat sau laudat, sentimentele nu pot fi - si nici nu trebuie sa fie. A judeca sentimentele si a cenzura fantezia ar agresa atat libertatea personala, cat si sanatatea mentala.

Amenintarile sunt pentru copii, invitatii de a repeta o fapta nepermisa. Cand ii spunem unui copil "Daca o sa mai faci asta o data ...", el nu aude cuvintele "daca o sa". Aude numai "mai faci asta o data". Cateodata le interpreteaza cam asa: mami se asteapta de la mine sa mai fac asta o data, astfel va fi dezamagita. Asemenea avertismente - oricat de juste li se par adultilor - sunt mai rau decat inutile. Ele asigura repetarea unei fapte dezirabile. Un avertisment reprezinta o provocare pentru autonomia copilului. Daca acesta are un dram de autorespect, trebuie sa greseasca din nou, ca sa-si demonstreze siesi si sa arate celorlalti ca nu-i e frica sa raspunda la o sfidare.

Calea cea mai usoara de a-i face pe copii sa simta ca e ceva in neregula cu ei este sa-i critici. Critica le afecteaza imaginea despre sine. In loc de critici, copiii au nevoie de informatii fara discreditare.
In materie de disciplina orice genereaza furie trebuie evitat. Si orice sporeste increderea in sine si respectul fata de sine si de ceilalti trebuie stimulat. Nici un copil nu isi spune, dupa ce a fost pedepsit: "O sa devin mai bun. O sa fiu mai responsabil si mai cooperant pentru ca vreau sa ii fac pe plac adultului care tocmai m-a pedepsit.

Urmatoarea absurditate foarte raspandita, descrisa de o mama, subliniaza situatia dificila in care ne aflam: "Am devenit constienta de un paradox: adeseori folosesc tactici asemanatoare celor pe care incerc sa le desfiintez la copiii mei. Ridic vocea ca sa pun capat galagiei. Fac apel la forta ca sa intrerup o lupta. Sunt grosolana cu copilul nepoliticos si il ocarasc daca vorbeste urat."

Multi parinti se supara cand asista la lovirea copiilor mai mici de catre cei mari, nedandu-si seama ca, daca le dau o palma copiilor mici, le dau totodata permisiunea celor mari sa procedeze la fel.

Lectia pe care o da bataia: ii invata pe copii metode nedorite de a-si gestiona frustrarea. Le spune, in mod dramatic: "Cand esti furios ori frustrat, nu cauta solutii, loveste. Asa fac parintii tai."

Sper ca v-am facut curioase sa va cumparati cartea. O recomand din tot sufletul, alaturi de Mami, tati, ma auziti?

---

Felicia

http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911

************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

Melaroxy spune:

ma alatur voua! si eu am parte de asemenea iesiri!

mira_m spune:

Felicia, ai cumva cartea, in format electromnic?

Don't talk unless you can improve the silence!
Mami
&minunea mea ( mai 2004)

Gabi_K spune:

-avem si noi crize la 4 ani si 9 luni.
Principalul motiv e neputinta si frustrarea. De ex. intra in casa si se impiedica in covorasul de la intrare. Isi tranteste jacheta pe jos, isi zboara ghetele, urla la noi. Daca o iau in brate, se mai linisteste, dar daca de ex. frate-sau ii raspunde la fel, iese circ de zile mari.

Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)