si totusi dragostea ...

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

si totusi dragostea ... | Autor: friday

Buna !
Am citit adineaori pe forum, o intamplare asemanatoare celei ce am trait-o eu . Sa nu ma mai invart in jurul cozii si sa va povestesc:
Acum cativa ani, am trait o poveste de dragoste, pe care am crezut ca o voi traii toata viata. De ce ? A fost prima mea dragoste, primul meu prieten, primul meu iubit, primul meu orice! Traiam cu impresia ca dragostea noastra va fi eterna... ha ha ha Stiti ce? Nimic nu e etern pe acest pamant (desigur, aceasta afirmatie e proprie si personala).
Am fost impreuna aproape 5 ani, timp in care el era centrul universului meu. Ei bine, acest centru al universului, s-a indepartat putin cate putin de mine; sigur, e si vina mea, eu recunosc!
Dar sa va povestesc totul. M-am indragostit de cand l-am vazut prima oara...un tip frumos, rusinos, dar destept...era si el tot incepator in ale iubirii ca si mine. Ne-am iubit vreo trei ani, timp in care eram aproape tot timpul impreuna. Nu locuiam impreuna, pentru ca eram saracuti amandoi iar parintii nu puteau nici ei sa ne ajute cu nimic. Dar a fost extraordinar! Nu regret nici o clipa din acei ani, decat cele in care nu puteam fi impreuna, din motivele care vi le-am spus... Ei bine, in al patrulea an, pe mine m-a apucat "nebunia" de a-mi face mai multi prieteni; pe internet. In acea perioada, am chat-uit si am chat-uit si am cunoscut o gramada de oameni. Ii credeam prietenii mei...mda...prieteni! I-am cunoscut si in realitate,, am inceput sa ies tot mai mult cu noii mei prieteni, pe iubitul mau, neglijandu-l, recunosc. Dupa cateva luni de chat si intalniri cu noii prieteni, mi-am dat seama ca nu cu totii sunt ceea ce spun ca sunt in realitate. Ironic, nu? Mi-am revenit si am revenit la viata mea dinainte, cu un nou loc de munca, care imi acoperea tot timpul, si din cand in cand, cu iubitul meu. Il simteam schimbat, dar nu pricepeam ce s-a intamplat. De ce? pentru ce eu il credeam foarte deschis, ma bazam ca nu vrrea si nu poate sa imi ascunda nimic, pentru ca, ma adora, ca si mine, de altfel. Va intrebati daca el, cand eu eram cuprinsa de febra net-ului stia ceea ce faceam eu? Stia...in mare parte.
La un moment dat, am fost invitati la o nunta, unde, m-am intalnit cu o fata, o cunostinta pe care mi-am facut-o pe net.Stiam ca e o fata linistita, cu prieten. Ei bine, dupa ce am plecat de la aceasta nunta, i-am promis tipei ca ii voi trimite si ei pozelz, pe e-mail si oricum, tinem legatura prin telefon. Stiti ce am facut? Ei bine, in ziua urmatoare, dintr-o gluma stupida, am dat numarul de telefon al tipei, iubitului meu. De ce? Pentru ca eram sigura ca alesul meu nu va incerca sa ia vreodata legatura cu ea...dar,m-am inselat! Am aflat asta putin mai tarziu. Dupa scurt timp, iubitul meu mi-a parut si mai schimbat si am inceput sa ne certam din orice. Nu ne mai intelegeam deloc, nu-l mai intelegeam deloc, tot timpul avea telefonul inchis sau pus pe mut in prezenta mea sau, mai rau, era tot timpul ocupat cand venea vorba despre mine. Ei bine, ca o tipa curioasa ce sunt, am ajuns sa ii verific e-mail-ul ... stiu ca e ceva super privat, dar eram innebunita, nu stiam ce se intampla cu tipul meu dulce si cinstit! I-am gasit vreo doua e-mail-uri in care ii povestea unui prieten al lui cat e de indragostit si cat e de minunata fiinta pe care a cunoscut-o. Nu m-am putut stapani si i-am cerut socoteala... mi-a spus ca e o prostie, o ratacire de moment si sa-l inteleg, asa cum m-a inteles sii el atatea luni. Ei bine, am trecut peste asta, dar relatia dintre noi a devenit tot mai rece , tot mai tensionata. A inceput sa iasa mai mult cu "prietenii", noaptea iar ziua era din ce in ce mai obosit pt mine. Am ajuns la capatul puterilor si i-am spus ca m-am saturat, ca vreau sa ne despartim! Nu am mai vorbit o saptamana, apoi, ne-am impacat...cred ca a fost marea mea greseala. Apoi, mi-a jurat de nenumarate ori ca nu mai tine legatura cu "tipa fenomenala" dar nu-l credeam. Iar au inceput certurile ... Si tot asa ... Dupa revelion , credeam ca ne-am regasit, ca a ttrecut totul si relatia noastra s-a intarit. Dar...nimic nu a mai fost cum ar fi trebuit sa fie. Nu vedeam din ce in ce mai rar, eu lucram din ce in ce mai mult; datorita caestui fapt, el avea din ce in ce mai mult timp liber. Dar nu imi faceam probleme, deoarece avea un hobby care il acapara si eram linistita, in sfarsit! Dar...hmmm...am ramas insarcinata. Cum a reactionat? A fost disperat!!! Si stiti deja ce am facut, nu? M-am gandit ca oricum nu e momentul, nu eram casatoriti, nu voiam sa il oblig sa se casatoreasca cu mine doar pt ca ramasesem insarcinata, si in plus, eram in plina ascensiune la job. Peste ceva timp, am aflat, complet aiurea ca, iubitul meu are alta iubita ... mda ... cam asta e ... am plans ... m-am rgat de el...l-am implorat...dar, pana la urma, am tacut. Am disparut din viata lui; l-am lasat sa fie fericit cu noua iubita iar eu mi-am continuat viata de dinainte, dar fara el.
Apoi, am cunoscut un om minunat, care m-a readus la viata. M-am casatorit cu el, iar acum asteptam copilasul nostru.
Dar stiti ce ? Inca ma iubesc la prima mea iubire, inca ma mai invinovatesc, inca il mai iubesc ...
Oare ati avut rabdare sa-mi cititi "confesiunea"? In fine ... am facut-o si pe asta !

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

moniboni spune:

Daca ar fi sa fiu banala, ti-as spune ca n-a fost sa fie; ca nu trebuia sa ramai cu el si ca cel cu care esti acum e the one pt. tine. Dar n-am sa fiu si am sa-ti cer sa te trezesti, sa realizezi ca ai langa tine un om minunat, asa cum spui tu, si ca bebe ce va sa vie e tot ce conteaza. E frumos ca ai avut experienta primului, ca ii pastrezi un locshor special in suflet. Dar e si mai frumos ca acum esti implinita (din cate inteleg)...
pf..ce matur am ajuns sa gandesc..

mamica de rockerash

friday spune:

Multumesc moniboni pt ca ai avut rabdarea de a-mi citii confesiunea! Iti multumesc si penntru sfat! Incerc de ceva timp sa ma "trezesc" dar...nu pot, si D-zeu stie cat de greu si cat de vinovata ma simt fata de sotul meu!

Alex2 spune:

Eu nu cred ca e iubire ce simti ptr cel din trecut.
Poate nu intelegi motivul ptr care nu s-a mai putut sa fiti impreuna si de asta amintesti si de remuscari. E cert ca nu se mai poate face nimic. Poate iti sunt dragi amintirile legate de ele, si sotul tau este intr-un fel diferit de fosta iubire. Dar daca l-ai ales pe el, te-ai casatorit cu el si asteptati un copil impreuna inseamna ca este ceva frumos intre voi. Si eu cred ca asta este iubire. Amintirile si remuscarile lasa-le intr-un coltisor din suflet.
Cate o particica din ce spui tu acum am discutat de curand la alte subiecte la subforumul "In unul sau in doi mergem mai departe". Esti noua pe forum si pana te adaptezi poti citi si alte subiecte si invata din experientele altora.

Alexandru

Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

viviana spune:

Bine ai venit!
Ai trait o poveste de dragoste frumoasa, asa ca las-o intr-un sertaras al inmii si scoate-o din cand in cand in noptile senine cu stele multe.

Dar nu regreta nimic, si lasa la o parte si parerile de rau pentru ca nu vei mai putea aprecia lucurirle pe care le ai deja si cele ce vor veni.

Stii cum se spune... nu regreta ceea ce ai facut ci ceea ce nu ai facut.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Elise spune:

quote:
Am disparut din viata lui; l-am lasat sa fie fericit cu noua iubita iar eu mi-am continuat viata de dinainte, dar fara el.
Apoi, am cunoscut un om minunat, care m-a readus la viata. M-am casatorit cu el, iar acum asteptam copilasul nostru.
Dar stiti ce ? Inca ma iubesc la prima mea iubire, inca ma mai invinovatesc, inca il mai iubesc ...

te-a readus la viata, dar nu de tot.

Te-ai casatorit cu el stiind ca tu inca il iubesti pe celalalt?
Sau ai avut revelatia asta pe parcurs?

Elise & BBLisa

friday spune:

Va multumesc tuturor pt cuvintele frumoase
Intr-adevar, aveti dreptate cand spuneti ca trenuie sa pun amintirile "intr-un sertaras" si sa le las acolo.
Dar, cred ca atunci le voi putea lasa acolo cand voi intelege "de ce" . De ce s-a intamplat asa, pt ca nu prea cred in cuvintele"asa a fost sa fie". Pentru toate exista un motiv, nu credeti?

friday spune:

Elise: m-am casatorit fiind constienta ca pe "fostul" nu am sa-l uit mlt timp inainte. Recunosc asta, nu am cum sa neg. M-am casatorit cu acest om pentru ca ma adora, pentru ca m-a ajutat sa ies din "ceata si din disperare". Il iubesc in felul meu, dar, sincer, nu am sa-l pot iubi ca si pe primul!; ironic, nu? E omul care mi-a readus zambetul pe buze, care m-a ajutat sa zaresc bunatatea ... si totusi, nu stiu, sunt constienta ca TREBUIE sa ma vindec de primul dar ...mi-e greu!
Acum gandurile mi le acapareaza coplasul care e pe drum . Abia astept sa-l am in brate, sa ii sarut ochisorii!

XIO spune:

Eu cred ca nu iubirea pt. ala exista ci o nevoie de "closeure" (daca am scris bine) .
Cred ca pe tine te framanta mai mult ca din vina ta partial s-a produs despartirea.

Ar trebui sa profiti de viata frumoasa de acum si sa-l dai incolo pe tipul ala . ;)