Setea de cuvinte

V-a obsedat vreodata un cuvant...fie ca nu-l intelegeati, fie ca ati fi vrut sa aflati de unde a aparut?

Haideti sa ne potolim setea de cuvinte...
Sa incepem cu:

LER Stiu ca a trecut Craciunul, dar...
Din Formula AS:

Un refren vrajit:

„Lerui ler”

Nu exista in colindele noastre un refren mai frumos, mai unduios si mai plin de vraja decat „lerui ler”. De cele mai multe ori, este insotit de florile dalbe, intr-o alaturare tulburatoare, plina de mister. Dar ce inseamna „lerui ler”? Astazi nimeni nu mai stie. Este atat de veche aceasta incantatie, incat negura timpului s-a asternut peste intelesurile ei. Totusi, faptul ca cel mai adesea apare impreuna cu dalbele flori de mar ne poate ajuta sa-i intelegem istoria si sensul.
Flori dalbe, in plina iarna

Este surprinzator ca in plina iarna sunt invocate florile, tot asa cum e de mirare ca datini precum plugusorul si sorcova vorbesc de arat si semanat. Dar etnologii ne dezleaga misterul: se stie ca majoritatea popoarelor vechii Europe sarbatoreau Anul Nou la inceputul primaverii, in martie. Dupa Iulius Cezar, inceputul de an s-a mutat pe 1 ianuarie, creandu-se un decalaj intre anul civil si cel agrar. Pe teritoriul tarii noastre, in vechime, cu siguranta Anul Nou era considerat inceputul anului agricol, adica echinoctiul de primavara. Acest eveniment reprezenta un punct critic in miscarea soarelui, momentul in care ziua, in batalia sa cu noaptea, ajungea egala cu aceasta si incepea sa creasca. In aceasta zi a anului erau situate in trecut atat plugusorul, cat si sorcova si o parte din colindele laice. Dupa mutarea inceputului de an in iarna, sarbatorile care celebrau venirea primaverii si a noului an au ajuns sa se amestece, pe de o parte, cu stravechile sarbatori prilejuite de solstitiul de iarna, cand era sarbatorita victoria luminii asupra intunericului, prin procesiuni cu masti animaliere si prin sacrificiul porcului, iar pe de alta, cu mai noile sarbatori crestine. De aici, complexitatea extraordinara a sarbatorilor de iarna romanesti si, in special, a colindei. Intre colindele laice de primavara, mutate in iarna, se numara si cele care, la origine, aveau refrenul „florile dalbe”. Exista si cazuri de preluare a refrenului si, adesea, de modificare a lui pentru a-l aduce in acord cu textul religios (Ler doamne, Marului Doamne etc.). Dar din totalul colindelor romanesti, doar un sfert sunt religioase, restul fiind precrestine.
La colindat, cu un ram de mar inflorit

Din marturiile unor informatori si chiar din unele texte de colinda reiese ca ramura de mar inflorita facea parte din recuzita colindatorului, asa cum facea parte din recuzita copiilor ce umblau cu sorcova. Atingerea casei, a usii sau a gazdei cu ramura inflorita de mar, simbol al belsugului, era un moment-cheie in procesiune, care garanta un nou an imbelsugat. De asemenea, invocarea florilor dalbe era esentiala, caci forta magica a cuvantului este cea care influenteaza. Cand sarbatorile au fost mutate din primavara in miezul iernii, s-a recurs la inflorirea fortata a unor ramuri de mar: ramurile se rupeau din pom de Santandrei si se puneau in apa, la caldura. Dupa o luna, la sfarsitul lui decembrie, infloreau. Cu timpul, s-a renuntat si la aceasta practica. Astazi, sorcova este alcatuita din crengi uscate si impodobite, iar colindele, care odinioara nu puteau fi concepute decat in prezenta magica a florilor albe, fie sunt insotite de manunchiuri de busuioc, cu care se ating casa si gazda, fie se folosesc crengi de alun (de asemenea, cu proprietati magice), de brad etc., fie s-a renuntat la orice recuzita.
Desi florile de mar au disparut de mult din traditia colindatului, refrenul s-a pastrat nestirbit. Sensul sau este clar, dar legatura cu restul textului s-a pierdut. Pastrarea, „inghetarea” acestui refren se explica prin caracterul magic pe care aceasta invocatie o avea. De altfel, intregul text al unei colinde a suferit, de-a lungul timpului, foarte usoare modificari, in comparatie cu alte genuri populare, tocmai din cauza fortei magice a cuvantului, pe de o parte, iar pe de alta, datorita caracterului colectiv pe care il imbraca acest ritual. Impotrivirea la schimbare era cu atat mai mare, cu cat era mai mare numarul de colindatori, caci orice interpretare personala era imediat respinsa de ceilalti: fiecare nota din melodie si fiecare cuvant din text trebuiau respectate cu strasnicie.
Un mister nedezlegat

Aceleasi observatii sunt valabile si cu privire la refrenul „lerui ler”. Probabil ca intr-o vreme a fost inteles de cei ce colindau, probabil avea o semnificatie foarte adanca, de vreme ce este atat de frecvent, si era incarcat de magie si forta, de vreme ce s-a pastrat pana astazi, in ciuda faptului ca nimeni nu-i mai pricepe sensul. Nenumarati lingvisti, istorici, folcloristi au incercat sa dezlege misterul acestui refren si sa descopere originea sa. Rezultatul a fost de fiecare data neconvingator: de la nume de imparati romani (Aurelian, Valerius sau Galerius), la nume de divinitati si de regi apuseni medievali, si pana la crestinescul cult „aleluia”, acest nucleu magic al unui arhaic rit de trecere a cunoscut cele mai bizare interpretari. Cel mai mare succes a avut-o ideea provenientei lui „lerui ler” din „aleluia”, in ciuda faptului ca acest refren este propriu colindelor laice, precrestine, in care Biserica nu s-a putut strecura decat superficial, prin simple inlocuiri de nume. Cum aceste colinde sunt foarte vechi, cu siguranta precrestine si preromane, putem incerca sa ne imaginam care a fost procesul prin care aceste cuvinte s-au transmis, pe cale orala. Probabil textul prin care se invocau fortele primaverii si ale belsugului a fost creat intr-o limba ce se vorbea pe teritoriul actual al tarii noastre, cu mult inainte de venirea romanilor. Acest text a fost respectat cu strictete generatii la rand, si mai ales refrenul, care nu putea fi modificat sub nici o forma, caci constituia invocatia propriu-zisa. Odata cu modificarile intervenite in limba, datorita contactelor cu limba unor nou-veniti cuceritori, acest text a ajuns sa fie inteles din ce in ce mai putin. Desigur ca transformarile s-au petrecut lent, prin intermediul unei lungi faze, in care vorbitorii vorbeau ambele limbi, dar isi cantau cantecele magice in vechea limba. Probabil aceste productii populare au fost ultimele in care au patruns cuvinte si structuri din noua limba si au fost, incet, incet, traduse. Totusi, refrenul, care concentra toata vraja acestor texte, avea efect tocmai prin rostirea sa, prin sunetele din care era alcatuit, iar daca acesta era modificat, schimbat, tradus, isi pierdea forta magica de influentare a destinului.
Belsug, lumina si bucurie

Sa presupunem ca acest refren - „lerui ler” - este extrem de arhaic, un rest dintr-o limba ce se vorbea candva pe aceste meleaguri, o ramasita care s-a pastrat pana azi, deoarece modificarea sa era strict interzisa. Astfel de refrene magice, foarte arhaice, devenite de neinteles, exista in numeroase traditii. Cele mai multe texte de vraji, farmece, incantatii, bolboroseli ale vracilor si chiar textele unor jocuri si ghicitori de copii pot ascunde astfel de stravechi vorbe, devenite de nepriceput. Cum aceste invocatii se faceau la echinoctiul de primavara, pentru un an agricol imbelsugat, si cum florile albe, foarte probabil de mar, simbol al puritatii si al belsugului, erau cele care garantau toata puterea magica din cuvant si o materializau, putem presupune ca refrenul „lerui ler” reprezinta un aspect stravechi al refrenului actual „florile dalbe”. Sau, mai limpede, „florile dalbe” ar putea fi o traducere a refrenului „lerui ler”, folosita in paralel, intr-un fel de repetitie, din momentul in care vechiul refren nu mai era priceput, dar nici nu putea fi inlaturat, caci odata cu el se inlatura si vraja. De aici numarul mare de alaturari ale celor doua refrene in acelasi colind si absenta altor combinatii: rareori, „florile dalbe” se combina cu alt refren, la fel si „lerui ler”. Dar sa vedem cum ne poate ajuta lingvistica in lamurirea acestei probleme. Cuvantul „ler”, „lel” si alte variante ale sale desemnau tocmai floarea alba, intr-o serie de limbi stravechi. In latina „lilium” inseamna „crin” si era imprumutat dintr-o limba veche, mediteraneana, pe care romanii au gasit-o in peninsula italica la venirea lor. In greaca, exista un cuvant asemanator, „leirion” care desemneaza atat crinul, cat si narcisa, ambele flori albe. In sarda, exista un cuvant similar, care inseamna „floare alba, margareta, crin”. Si exemplele pot continua, cu cuvinte din basca, hitita, copta etc. In toate aceste limbi exista un cuvant care desemneaza floarea alba, dar nu intotdeauna este vorba de aceeasi floare, ci exista variatii in functie de zona climatica. In aria mediteraneana, floarea alba era prin excelenta crinul, adorat si in civilizatia minoica. La noi, crinul nu a fost si nu este o planta locala. Este foarte posibil ca floarea alba sa fi fost in primul rand floarea de mar, despre care, fireste, nu se putea vorbi decat la plural. Marul a fost intotdeauna un pom specific spatiului geografic romanesc si apare ca alternativa a bradului in rolul de arbore cosmic. Mai mult, merele, cel mai adesea de aur, sunt frecvent intalnite in basmele si miturile romanesti.
Desi s-a considerat mereu ca „lerui ler” este o formula pe deplin intunecata, totusi, dictionarele consemneaza un alt cuvant „ler” insemnand „floarea varstei”, pe care il pun in legatura cu refrenul din colinde: i-a trecut leru - „a imbatranit”, „i-a trecut vremea lui ler”, adica a „colindatului”, prin urmare a tineretii si a dragostei. Dar „leruitul” este atestat in unele regiuni si cu sensul de cantec ceremonial de inmormantare, care se canta in preziua inmormantarii, doar la mortii tineri, adica la cei care mor „in floarea varstei”. Deci, lerul este floare alba, floarea pura, simbolul primaverii si al tineretii.
Frumusetea tainica a acestui refren, care ne-a vrajit copilaria si ne bucura an de an, isi are radacinile in sufletul adanc al stramosilor nostri, de acum multe sute de ani. Belsug, lumina, bucurie, meri in floare:
„Florile pe care le-am cules azi-noapte/ Vor rodi in brazda sufletelor toate/ Merele de aur, merele visate/ De colindatorii veacurilor toate,/ Dalbe si iar dalbe, flori adevarate...”.





Hai sa umblam la sipetul cu cuvinte vechi....

ANDRUSHKA spune:

Aveti idee cum sa scot diacriticile dintr-un text.. ca nici nu se poate citi cand il postez....

Pana una -alta, pun linkurile:
http://www.dacii.ro/modules.php?name=News&file=print&sid=164

http://www.romfest.org/rost/aug2005/zeul.shtml

Trebuie tinut seama si de faptul ca unele din propunerile acestea lingvistice nu sunt certe; mai ales cele de pe primul site sunt cam patimase, mai ales ca lingvistii respectivi au in 'agenda' demonstarrea faptului ca limba daca este cea care a influentat toate limbile din jur si nu invers. Dar, mi s-au parut interesante si unele un bun punct de plecare si de explorare. Sper sa va placa.

ANDRUSHKA spune:

Continuam... (eu ma pornesc greu, dar si cand ma pornesc....)
De pe un alt forum, la discutii despre cuvinte comune in romana si sanscrita:
1-ambarya (to bring together,to collect)-a aduna, acolecta.De aici a rezultat cuvintul hambar.
2-kodra,kodrava (grain eaten by the poor)-griul saracilor.De aici provine expresia "un codru de paine".
3-avi (sheep)-oi
4-avi-sthala (sheep-place)-staul de oi
5-palava (husk)-pleava(de cereale)
6-bhukti (food)-mincare,bucate
7-bhukta (eaten,the act of eating)-mincat,imbucat
8-sava (the juice or honey of flowers)-seva floriloe,mierea florilor
9-lotra (plunder)-prada,jaf.
De aici a rezultat cuvintul lotru cu sensul de hot.
10-ud-(wet)-ud,imbibat cu apa
11-pluta (floating,swimming)-plutitor,pluta,care pluteste pe apa, care inoata
12-puti (putrid,ill-smelling)-putred,care pute,urit mirositor

Altele:

1-vidhava (widow)-femeie vaduva
2-nap'at (granddaughter)-nepoata
3-nap'atka (grandson)-nepot
4-lalana (womwn,wife)-femeie,sotie.
Si astazi in satele romanesti se foloseste cuvintul lele ca formula de respect pentru o femeie mai in virsta, si cuvintul lelita pentru o femeie mai tinara.
5-pitar (father)-tata,sau in traducere libera cel care aduce pita (paine) in casa.
6-tata (father)-tata,ca formula de adresare sau pentru a chema tatal
7-yatha (in such a manner,as follows)-in felul urmator,iata cum.
Cred ca sintem singurii in Europa care folosim cuvintul"iata".
8-sarman (seeking refuge,needing shelter)-cel care cauta refugiu,cel care are nevoie de ajutor;adica un om sarman si vai de capul lui.
9-vraj (to attain supreme bliss)-a obtine suprema fericire,beatitudine,extaz;adica a fi vrajit,prins,intzarcuit
10-vraja (cow pen)-tarc (tzarc) de animale
Sa se observe legatura dintre cuvintele vrajit si tzarc de animale care nu se regaseste decit in sanscrita si romana.
11-has (to laugh,smile,mock,deride)-a ride,zimbi, aface haz (uneori de necaz), al ua in bataie de joc,a lua in deridere.
12-lubh,lubhita (to desire,attract)-a dori, a atrage, a ademeni
De aici si-au tras radacina cuvintele iubit,iubire...dar si lieben(germana),lyubiu (rusa), love (engleza)

Daca acceptati ideea ca civilizatia Hittita a fost o civilizatie pre-indo-europeana si care s-a dezvoltat cu aproximativ 4000 de ani ani in urma,cum va explicati faptul ca multe cuvinte ale acestei limbi se regasesc in romana, in persana veche sau cea contemporana (cunoscuta si sub numele de Farsi), si bineinteles in sanscrita ,dar culmea ca multe dintre ele nu le regasim nici in limbile slave, nici in cele germanice si nici in cele romanice
Exemplific doar citeva;
1-pahsit (to protect)-a pazi
2-owi (sheep)-oi
3-ker-wo-s (stag)-cerb
4-ker (horn)-coarne
5-alpa (white)-alb
6-gurta (enclosed space,yard)-spatiu inchis, curte
7-hulana(wool)-lina(de oi)
8-tati (father)-tata
9-malai (grind)-macinat,malai
DEX -ul ne zice ca:margean si cioban provin din limba turca iar cuvintul gospodar provine din limbile slave.
NIMIC MAI FALS.
Turcii care veneau din inima Asiei,dintr-o zona geografica fara iesire la mare sau ocean nu puteau sa aiba un cuvint propriu pentru margean (coral).
Acest cuvint provine din limba persana ,el se foloseste si azi in Iran si mai mullt este si nume propriu feminin-MARGEAN.
Odata cu ocuparea Iranului si a spatiului adiacent de catre arabi s-au produs o serie de schimbari profunde atit in viata spirituala (prin islamizarea fortata a locuitorilor mai mult sau mai putin arieni) cit si prin invadarea limbii AVESTA de catre cuvintele arabe. Este bine stiut faptul ca alfabetul arab nu are litera "p".
In acest context litera "p" existenta in cuvintele avestane a fost transformata fie in "b" ,fie in "f".In limba persana veche oile se numeau'GUSPAND".Dupa invazia araba acest cuvint s-a transformat in "gusfand". Cuvintul"dar", "dare" inseamna cel care are,cel care poseda.Deci cuvintul gospodar inseamna posesor de oi.Trebuie spus ca posesorii de oi au fost foarte bine vazuti de toti regii persani pentru ca ei asigurau carnea si produsele lactate pentru armata,lina si pieile necesare confectionarii imbaracamintii si incaltamintei si populau zonele cele mai dificile,acolo unde soldatii de rind nu puteu face fata.
In limba persana exista cuvintul cioban cu exact acelasi sens.
Cuvintul "ban" inseamna cel care este responsabil pentru, cel care are in grija.
Exemplu:
-bagh-ban= cel ce pazeste livada
-negah-ban=cel ce pazeste o proprietate
-ciub-ban=cel care pazeste cu batul de lemn in mina
-ciub=lemn
-darvaze-ban=portar(pentru o cladire sau pentru echipa de fotbal)
In romania avem regiunea Banat sau marela ban(al Craiovei de ex)
Dupa cum se vede radacina acestui cuvint este in persana si nu in limba turca.
Printre cuvintele comune dinte limba romana si cea persana enumar doar citeva;
boccea,ciorap,coliba,cazma,chibrit,cioban,ciomag,ciolac,catran,cash,dushman,fiti
l,habar,hambar,iuresh,iavash,lighean,margean,mahala,maidan,musafir,mushteriu,mag
iun,menghina,neghina, pastor,satir(pentru carne),saivan (pentru oi),sidef,sacagiu,tarhon,topor,tain,viran,..
Iranul are o regiune care se numeste Zarand.
Oare nu va spune nimic acest nume?
-zar=aur
Tara Zarandului din Romania-pamintul purtator de aur

PS. Nu vreau sa-mi insusesc aceste observatii si idei.Pentru ca nu pot da numele forumului unde au fost postate, spun numai ca userul exery33 e cel care si-a batut capul cu despicarea firului in 4...Thnx