Eu sau casnicia mea?
Raspunsuri - Pagina 7
hanna10 spune:
Sigur ca da Coraly. Tocmai de aceea sunt atat de vehementa ca el trebuie sa imi zica ceva clar ori eu plec. Mai ales cu cardul acela de sf valentin primit de la o admiratoare. Sunt foarte multe semne de intrebare si am impresia ca sunt luata de proasta. Am impresia ca el nu vrea sa imi zica sa plec ca sa fie el cel parasit si asta il face sa se simta mai bine. Dar semnele sunt clare!!
coraly spune:
Hanna, el e englez? Stiu ca nu conteaza natia, dar sunt curioasa.
Coraly si Sergiu (3 ian 2005)
poze
hanna10 spune:
Da e englez dar taica-su e din India iar maica-sa din Africa de sud cu bunici si de prin portugalia. Se pare ca a luat ce e mai rau de la toate natiile astea
giulia71 spune:
Hanna, dar daca dupa ce aveti discutia serioasa in week-endul asta si nu ajungeti la un rezultat concret si benefic, tu , ti-ai lua un mic concediu si ati sta o perioada separati?
Bineinteles il anunti ca vre sa faci asta.
Ma gandesc la varianta asta, pentru ca atunci cand esti singur incepi sa vezi mai bine situatia, mai detashat.
Poate reflecta si el mai bine si..atunci vorba aia "se alege", ori impreuna, ori separati!
Zic si eu!
mami de Calin rasfatzat:)
Tania21 spune:
Hanna am urmarit pina acum subiectul tau cu mare atentie, insa nu ma puteam hotari sa-ti scriu ceva.
Am trecut printr-o situatie FOARTE asemanatoare cu a ta, doar ca nu eram casatoriti, legal.
De la inceput era totul superb, munceam impreuna (intr-un birou), locuiam impreuna, nu ne desparteam nici pentru un minut si ne simteam superb asa. Era super iubitor si atent cu mine si nu ne certam niciodata.
Dupa un timp stressul si problemele de la servici am inceput sa le "aducem" acasa si am luat hotarirea sa imi schimb eu job-ul, adik ori stam impreuna, ori muncim impreuna. Normal ca am ales sa ne salvam relatia. Ok, mi-am gasit alt job, insa problemele nu au disparut aici.
Au inceput certuri, in care eu imi pierdeam cumpatul. Simteam ca primesc din ce in ce mai putina atentie din partea lui. Atentie pe care o cautam cu disperare. A aparut si ruptura in comunicarea dintre noi. In descrierea sotului tau parca-mi recunosc prietenul... Cu toate ca eu nu sunt colerica, insa raceala cu care ma trata ma facea sa am atacuri de isterie cum nu am avut niciodata - nu ma mai recunosteam nici eu...
El nu suporta reprosuri, certuri, fie ele cit de mici. Iar cind eram suparata pe el, sau ma nemultumea vre-un gest de-al lui, el devenea ca de gheata, chiar daca era perfect constient ca nu a avut dreptate. Nu "colabora" cu mine niciodata in rezolvarea problemelor dintre noi. Imi zicea mereu ca are nevoie de spatiu, de liniste, nu poate suporta stressul cind vine acasa, ca la servici are destul stress. Deci in ciuda nemultumirilor care se adunau intre noi el era ferm convins ca atunci cind vine acasa eu trebuie sa fiu mereu zimbitoare, sa nu-i pun intrebari deloc si sa nu-mi expun nici o nemultumire. Mereu draguta, calda, iar problemele sufletesti sa mi le rezolv singurica.
Am incercat si asta - imposibil. Am ajuns la faza sa stam in 2 camere diferite, eu sa-i scriu sms ca ma simt singura si abandonata sufleteste, iar el sa-mi raspunda "incearca sa adormi, voi veni in curind linga tine, am nevoie sa-mi revin dupa cearta de ieri, etc etc.". Sufeream enorm. Nu intelegeam de ce nu vrea sa discute cu mine, de ce se inchide si nu-mi spune si mie ce-l macina. Da, intelegeam ca certurile faceau rau relatiei, dar certurile tot din cauza lipsei de comunicare aveau loc!!! Deci chiar daca incercam sa abordez problemele cu mult calm, el stia perfect ca e doar o masca pe care o port in acel moment, ca in suflet de fapt "fierb", din care cauza comportamentul lui nu se schimba. Era rece si evita orice discutii pe tema relatiilor noastre pe motiv ca-l stresau. Iar eu imi ieseam din minti.
In timpul relatiei si eu de citeva ori am incercat sa plec de la el, primele ori ma oprea, iar o data chiar mi-am facut lucrurile si am plecat la o prietena, insa in aceeasi seara a venit sa ma ia acasa. Intelegeam perfect ca a fugi nu este solutia, insa supararea si suferinta imi acopereau ratiunea si in acele momente nu vedeam alta cale. Aveam mare nevoie sa-mi revin, psihic.
Am inceput sa cedez nervos dupa atitea nopti nedormite si intrebari fara raspuns. La un moment dat, dupa o alta cearta in care eu imi iesisem total din fire, i-am zis sa nu vina acasa in acea zi, pentru ca vroiam sa-mi string lucrurile fara sa-l vad si sa plec. La care el mi-a raspuns foarte calm ca pot sa ramin, caci va pleca el (tocmai trebuia sa ne mutam de la appt cu chirie la altul, cumparat de el recent). Deci logic - eu ramin aici pina se termina chiria (mai ramineau citeva zile), iar el - singurel la appt nou. Fara "stress" (generat de mine), "scandaluri" (la fel) si numai liniste.
Am ramas socata. Credeam ca o sa vina a doua zi sa discutam calm. A venit, ca sa-si ia unele lucruri, si sa plece. Ce mai, credeam ca s-a naruit lumea peste mine. Imi ieseam din minti singura. Dar mi-am revenit. Cu ajutorul parintilor, prietenilor, si celor apropiati, care mi-au zis ca nu se merita sa sufar atit.
Au trecut 3 saptamini. Timp in care nu m-a intrebat nici o data unde stau, ce fac, cum fac. Maica-sa m-a telefonat de citeva ori, dar asta conteaza mai putin.
Ne-am vazut intimplator intr-un local, el s-a apropiat sa ma salute, foarte inocent, si bine-dispus. Eu am reactionat de parca nu l-as cunoaste. Eram cu altcineva - un amic, pe care el nu-l cunostea. Ma purtam firesc, eram vesela, aratam bine, iar el ma urmarea dintr-un colt al localului.
A doua zi mi-a scris citeva mesaje, ca a inteles perfect cum a procedat cu mine. Ca va fi pedepsit crunt pentru fiecare lacrima a mea. Ca nu e posibil sa nu gresesti in viata, dar si sa gresesti e rau... Ca nu-i vine sa creada ca "m-am schimbat" atit de repede (se referea la faptul ca stateam de vorba cu altcineva), si multe vorbe de genul asta. I-am raspuns scurt - nu m-am schimbat deloc, iar viata te va invata si pe tine ce e bine si ce e rau.
Au mai urmat mesaje de la el dar eu nu am raspuns. Au mai trecut citeva zile in care am continuat sa analizez relatia noastra. De fapt, in tot acest timp in care am stat separat analizam mereu. Intelegem ca au fost si bune, si rele. Ca multe scandaluri puteau fi evitate, datorita mie, si datorita lui. Am investit prea mult, emotional. Deci am hotarit sa-i trimit un mail in care i-am pus doar o intrebare - "Acum, ca esti singur, linistit - esti multumit de viata pe care o duci?"
Ca raspuns am primit o scrisoare intreaga in care mi-a expus cum viata sa a pierdut sensul in momentul in care a plecat. Cit de rau ii e fara mine. Cit imi simte lipsa, etc. etc. Normal ca a fost ca un balsam pe suflet pentru mine, insa nu aveam nici un gind sa ne impacam la acel moment. Am facut schimb de multe scrisori in care eu nu faceam altceva decit sa-i spun ce "porc" a fost sa ma lase asa, sa ma trateze cu atita indiferenta. Ca am suferit enorm, insa mi-am revenit si sunt PERFECT fara el acum.
Surpriza a fost ca el sa fie de acord, cu tot ce-i scrisesem. Ca a inteles perfect greseala pe care o comitea mereu - lipsa de comunicare cu mine. Lipsa de atentie si rabdare. Tot ce cerea era sa ne intilnim si sa discutam intre patru ochi.
Am acceptat. Ne-am vazut, am discutat, iarasi imi repeta mereu ca a inteles greseala comisa. Ca ar da orice sa nu-l mai doara inima atia pentru mine si sa mai avem o sansa sa ne refacem relatia. Ce ma interesa cel mai mult era cum de a putut sa ma trateze cu atita indiferenta daca ma iubea intr-atit. Ca raspuns mi-a zis ca era o masca pe care o purta. Ca, fiind barbat era obligat sa tina totul sub control si nu isi putea permite sa faca isterii ca mine, cu toate ca suferea enorm si el. Insa nu-si putea exterioriza nemultumirile ca mine, ci din contra - se inchidea.
Dupa mai multe discutii, intilniri (de fapt am inteles ca ii voi da o a doua sansa, insa vroiam sa-l mai chinui) am acceptat sa ne vedem, intilnim, sa fim din nou un cuplu, insa deja locuim separat. Nu e mare diferenta pentru ca ne sunam/trimitem mesaje mereu, stim unde ne aflam/ce facem. Insa eu am spatiul meu, el pe al lui. Si am tot timpul din lume sa vad daca vorbele lui se vor adeveri... Si daca e intr-adevar interesat sa fim impreuna c un cuplu normal.
Sper sa nu te fi plictisit cu povestea mea. 
Insa am vrut, ca si celelalte fete, sa-ti zic ca mult prea multe cupluri se afla in crize de genul asta. Depinde de noi daca vrem sa trecem peste ele sau nu.
Eu te inteleg perfect acum ca esti foarte indurerata. Si personal, ti-as recomanda sa pleci, pentru o perioada, insa fara sa-i spui ceva. Pleci, si atit. Ii lasi timp sa se gindasca, sa analizeze situatia, singur, si evident - sa-ti simta lipsa. Crede-ma ca daca va dori cu adevarat sa te intoarca, orgoliul nu-l va opri deloc.
Nici nu crede ca te va opri daca ii spui mereu ca pleci. Cel ce vrea sa plece cu adevarat pleaca fara sa anunte sus si tare. Incearca sa o faci. Iti vei reveni si tu, si el.
Ar fi bine sa poti proceda si altfel - cum te-au sfatuit celelalte fete, adica sa stergi totul cu buretele si sa devii vesela, sa mergeti intr-o vacanta pe care o vei organiza TU si sa fie totul super ca innainte. Ar fi solutia ideala pentru EL. Insa eu te inteleg perfect ca acum n-o sa-ti iasa. Eu una nu pot sterge totul atit de usor pentru ca sunt si un pic ranchiunoasa din fire.
Eu iti doresc multa rabdare, iar cel mai important - liniste sufleteasca si intelepciune. Cele mai mari greseli le comitem cind suntem stresate.
violeta69 spune:
Tania si povestea ta este cu hapy end?!
adica o vezi asa?!
Tot ce se intampla,se intampla intotdeauna cu un motiv!
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
---------------------------------------------------
Vio,mamica de viitor "avionar" 
Tania21 spune:
Violeta, pentru moment - da, insa ar fi prea devreme sa-mi fac concluzii de pe acum.
Despartirea ne-a facut bine - asta e sigur. Insa happy end-ul il voi putea estima doar peste o anumita perioada de timp, cind voi fi sigura ca si-a schimbat comportamentul. Instabilitatea lui emotionala m-a cam speriat. De asta mai astept, si in orice caz va tin la curent .
Sper sa se termine totul cu bine si la hanna.
Toate meritam sa fim fericite si iubite
violeta69 spune:
Tania ...yo zic ca o sa fie cu "hapy end" ca esti o femeie puternica si desteapta!
de ce n-oi fi avut si yo minte odata...ma scuteam de atatea suferinte ...asta ca o paranteza...la paranteza
Tot ce se intampla,se intampla intotdeauna cu un motiv!
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
---------------------------------------------------
Vio,mamica de viitor "avionar"
hanna10 spune:
Salutare la toata lumea.
Am avut un weekend destul de linistit - nu am plecat...
Am ajuns vineri acasa si sotul meu facuse curatenie luna in casa, cumparase fructe de mare si era intr-o stare destul voioasa. Eu am fost foarte sceptica pana ieri chiar ca totul se poate schimba IAR poate doar pentru cateva zile. Si acum sunt sceptica si va trebui sa treaba luni de zile sa vad ca sotul meu face reale eforturi sa schimbam relatia in bine.
Am iesit sambata la o plimbare de vreo 5 ore prin hyde park, notting hill - o vreme superba de primavara, ne-am oprit sa bem cafea prin cafenele prafuite asa cum imi plac mie; am mancat mancare germana si am baut bere pe strada. Nu va imaginati ca suntem doi betivani
ca nu e asa dar era intr-o atmosfera in care mergea treaba asta.
Am vorbit mult si foarte deschis inclusiv de cardul primit de valentines si cred 90 la suta ca nu e nimic serios INSA de acum incolo sigur voi tine ochii bine deschisi pentru ca stiu ca e posibil. Acei 10 lasuta ii voi pastra pentru aceste dubii care vor exista mereu.
Nu stiu e va fi dar sper ca totul va iesi bine la final. Va multumesc pt sfaturile voastre si va doresc tot binele din lume. Voi mai reveni cu amanunte pe viitor
Miramar spune:
Ma bucur pt. tine Hanna! Sa dea Domnul sa fie bine si sa va reveniti!