Mama mea

Nici nu am stiut cum sa denumesc subiectul.

Mi-a luat foarte mult timp pina sa ma hotarasc sa scriu aceasta problema.Chiar si acum tastez si pling, pentru ca nu prea vad o solutie care sa mai stea in puterile mele.

O rog mult pe Principesa, cit si pe alte fete care considera ca ma pot ajuta intr-un fel, sa o faca pentru ca ma aflu intr-o stare pe care nu o mai pot gestiona.

Problema este:mama mea.Mama mea de care sint foarte legata sufleteste, cu care locuiesc si la ale carei suferinte sint martora de cca. 4 ani de zile.Nu numai martora.

Deci, sa fiu concisa si explicita pentru a putea intelege si voi ceva:In urma cu 5 ani a murit tata, in spital, dupa o suferinta de 2 luni.Eu si mama am fost singurele persoane care am stat la capatiiul lui.Pentru mama a fost un soc sa ii moara partenerul de 42 de ani de convietuire.Legat de acest aspect, mama vizualizeaza permanent scene din spital, suferinta prin care a trecut.Incearca sa uite si nu poate.S-a blocat in acel moment.La 2 luni dupa moartea tatei a fost diagnosticata cu diabet si depresie.De diabet se trateaza, pentru depresie...i s-au dat niste pastile, in fine se parea ca a trecut.

Dupa un an m-am maritat eu.
Dupa alt an a venit nepotelul.Mama, a preluat sarcina sa doarma cu el.Faceam cu rindul, dar 3-4 nopiti pe saptamina ea dormea cu copilul.Pentru ca eu am avut depresie postnatala, infectie urinara care m-a tinut in crize pina pe la 8-9 luni ale copilului si, nu in ultimul rind pentru ca asa a vrut ea.
S-a imbolnavit de gonartroza, de nevralgie Arnold, iar de depresie, una dupa alta.Nu trecea bine una, ca incepea alta.Eu, care sint o fire foarte grijulie mai ales in ceea ce priveste sanatatea celor dragi(mai ales de cind a murit tata), am consumat o mare energie cu ea pe la doctori pe la acupunctura, ce sa ii dau, ce sa ii fac sa ii fie bine.In casa nu mai face decit mincare,in rest am preluat eu toate responsabilitatile.Merge in concediu cu noi, la tratament balnear o data pe an si, cu toate astea nu e bine.
Nu poate scapa de imaginile cu tata in spital, nu doarme noptile, nu mai poate merge pe strada fiindca oboseste.Acum e in tratament psihiatric, cu somnul s-a mai reglat, dar are momente si zile in care oboseste.Electrocardiograma i-a iesit buna, dar eu nu prea am increderea doar in asta. Ce as putea sa mai fac?

Ii e groaza de spitl, sa se interneze.Ne ajuta cit poate, analizele i-au iesit bune, dar cu toate astea nu mai are chef de viata.mama mea este zodia leului, oamnei energici, tonici, optimisti, dar ea nu mai e asa.Eu nu mai pot sa ma vait de o stare de rau, de o durere, ca imediat imi spune ca o doare si pe ea ceva.

Am obosit.Am cheltuit multa energie, multa implicare emotionala cu ea, am mai scris eu citeva subiectele pe forum in legatura cu grijile pe care mi le-am facut de-a lungul timpului cu ea.Va rog, sa nu ma intelegeti gresit, ce sa fac?Parca m-am risipit, am nevoie de energie sa imi cresc baietelul(nu mai zic ca mai vreau unul, dar vazind-o in ce stare e...ma gindesc ca imi va fi mie mai greu), efectiv de 4 ani numai in suferinte o tine.Nu grave, dar suficiente sa ii puna capac psihic.

Ce sa fac? Pe ce cale sa o apuc.Stiu ca are niste demoni in subconstient de care nu poate scapa si acestia o chinuie.Poate si de aceea atita suferinta, nu mai stiu...

Theiuta

poze cu Nicolas

DOR spune:

Of, draga Theiuta, nu stiu cum sa te ajut.
Inteleg cca esti la capatul puterilor, dar ce-ar putea s-o ajute pe mama ta...ma intreb...
Ar trebui , poate , sa n-o impovarezi cu grija copilului, nu stiu daca merge la camin sau gradinita.
Nu ne-ai spus : mama ta nu are nici o prietena, o ruda, altcineva care s-o sustina moral , sa abandoneze gandurile negre?
I-ar face bine s-o asculte, sa povesteasca despre casnicia ei, sotul ei, sa accepte pierderea sotului si sa-l pastreze viu in memoria ei.
Desigur, face tratament, dar e altceva cand te asculta o prietena, o persoana draga , in care ai incredere si te poate consola. Da, sa-si planga de mila , sa se lamenteze, orice , numai sa iasa din starea asta depresiva.
Mult curaj si rabdare iti doresc!

Theiuta spune:

Iti multumesc DOR pentru intentia ta de a ma ajuta.

Da, copilasul meu acum are 3 ani si 4 luni si merge la gradi.Cu el este foarte bine, mamei ii place sa il ia de la gradi, sa mai stea cu el afara cu o conditie: sa se simta bine.


Nu, din pacate nu prea are prietene...cele 2-3 cu care mai vorbeste, nici nu o lasa sa deschida gura(mama e si genul de persoana care nu se plinge asa usor, fetele -leu stiu ce vorbesc)ca incep ele sa se plinga de tot felul de chestii...si i se face lehamite.

Theiuta

poze cu Nicolas

olguttza spune:

Theiuta, acum aproape un an eram in aceeasi situatie disperata ca si tine, in ceea ce o priveste pe mama mea. Datele problemei, similare: tata se stinsese, acasa, ce-i drept, dupa un cancer galopant, in cateva luni. Mama a "cazut", practic, in momentul inmormantarii. Timp de aproape 3 ani am tot sperat sa-si revina, sa treaca pragul asta psihologic, sa aiba vointa de viata. Zadarnic! Dupa un tratament psihiatric de 2 ani, care o transformase intr-o leguma, am decis ca trebuie neaparat facut ceva care s-o readuca la viata. Partea si mai proasta era ca locuia (si locuieste, in continuare) singura, cu pisica ei, la 100 de km de Bucuresti, lucru si mai periculos. Nu mai facea nimic in casa, nu o mai interesa absolut nimic legat de viata ei sau a noastra (2 fete, una maritata, cu copil; cealalta, adica eu, pe punctul de a face pasul asta). Se pierdea pe zi ce trecea, refuza orice fel de ajutor din partea noastra cu extrem de multa vehementa, inclusiv sa se mute la Bucuresti, la una din noi. Nici nu se punea problema de concedii cu noi sau cela similar! La aproape un an dupa moartea tatei, am facut cununia civila. A venit dimineata in Bucuresti, si la 4 dupa-masa a plecat. A plans aproape tot timpul. M-am simtit groaznic de neputincioasa....Ca sa nu mai povestesc de reactiile de la fiecare parastas... A trecut si nunta, dupa inca un an, si mama mea era in, aproximativ, aceeasi stare ca "la inceput".
Anul trecut am constatat ca, practic, ce facea ea era un soi de sinucidere lenta. Si a fost imperios necesar sa luam masuri! Am dus munca de lamurire cu ea cateva saptamani ca sa inceapa niste sedinte de psihoterapie (pe care, initial, le refuzase cu indarjire) si sa schimbe psihiatrul care, practic, de 2 ani, o seda.
Nu pot spune ca acum mama mea este cea pe care o stiam eu de-o viata, dar pot spune, cu mana pe inima, ca nu mai este cea de acum 3 ani. Revenirea este un proces lent, anevoios, care, insa, implica multa vointa din partea ei. Iar lucrul asta se vede si-l apreciem din tot sufletul!
Dupa nici un an de psihoterapie, mama a inceput sa aiba chef sa mai traiasca. Mai ales pentru ea! Desi mai are "caderi", scurte ce-i drept, parca nu mai e depresia aia turbata! Pentru toata schimbarea asta, pentru faptul ca, pe undeva, mi-am redescoperit mama, ii sunt vesnic recunoscatoare Principesei!! Oricum, cuvintele mari sunt de prisos... Ceea ce este important, insa, este ca ti-o recomand din tot sufletul!
Bine-nteles, la asta s-a adaugat si faptul ca a schimbat si psihiatrul; acum are un tratament asa-zis de intretinere, care o face sa aiba mintile limpezi.
Evident, inca n-am reusit s-o convingem sa se mute la noi, pentru ca mi se rupe sufletul s-o stiu singura acolo. Sper, insa, ca bebelushul ce va sa vie s-o "inmoaie" si sa se razgandeasca.
Mama ta trebuie sa caute si sa gaseasca preocupari (de orice gen) care s-o motiveze cumva. De asemenea, trebuie sa caute si sa gaseasca in dansa frustrari si/sau vini inabusite de-o viata, pe care sa si le recunoasca si sa le scoata la lumina. Sunt foarte multe lucruri de spus si, te asigur, numai un om de meserie iti poate explica ceea ce, realmente, se intampla cu mama ta.

Multa putere iti doresc si nervi de otel!

Daca ar fi sa am doua vieti, as trai o singura data.

17+

De la nunta...

Theiuta spune:

Olguttza, multumesc mult pentru raspuns.
Cu cine si unde a facut mama ta psihoterapie?
Acum, i-a schimbat tratamentul psihiatric, dar eu cred ca pentru a-si scoate la iveala "demonii" din subconstient trebuie psihoterapie.

Si cind facea acupunctura se simtea bine.

Olguttza, iti doresc o sarcina usoara si un copilas sanatos si vesel.

Theiuta

poze cu Nicolas

olguttza spune:

Multumesc frumos!

Am scris mai sus despre psihoterapeut: e vorba de Principesa, careia-i raman datoare pe viata!

Daca ar fi sa am doua vieti, as trai o singura data.

17+

De la nunta...

giulia71 spune:

Theiuta, te rog din inima nu rtenunta la lupta si convinge-o pe mama sa mearga la terapie.
Eventual schimba psihiatrul daca medicatia data pana acum nu a avut mare efect.
Si inca un lucru, care mie mi se pare foarte important, nu renuntati la rugaciunile catre Dumnezeu!
Crede-ma , am trecut prin situatii similare si desi ma rugam la Dumnezeu continuu simteam ca Acesta si-a intors definitiv spatele catre mine. Dar in final, m-am convins ca nu era asa, El a fost tot timpul cu mine chiar si atunci cand simteam ca totul se naruie!
Iata-ma acum bine, ducand o viata normala si fireasca!
Nu renunta la lupta, esti tanara si esti puternica!
Ajut-o pe mama sa depaseasca aceste cumplite stari.
Cu siguranta daca se va lasa ajutata va reusi!
Dumnezeu sa va ajute!

mami de Calin rasfatzat:)

goldi spune:

De la sine nu va trece, iar mama ta, evident ca nu mai are puterea sa se refaca singura, lovitura a fost prea puternica si singurattea este mult prea grea.
Singuratate pe care nu ti-o reprosa, orice ai face tu nu vei putea inlociu omul care s-a dus.
Trebuie gasit un psiholog bland, in care ea sa aiba incredere.
Poate nu ar strica si reflexoterapie.

oana_n spune:

Theiuta exact aceeasi situatie o traiesc si eu cu mama mea, m-am saturat de toti psihiatri si de sedativele lor, i-au dat n-spe mii de feluri si mereu speram ca va scapa cu asta, imi spune mereu ca e rau si nu mai poate nici sa mearga pe strada, ma uit neputincioasa si nu mai rezist. Mi-e si teama sa mai vin de la servici acasa sa o gasesc la fel si in acelasi climat. Nu avem inca bebe, ne dorim enorm de mult dar parca mi-e si frica. Ce m-as face cu bebe mic si cu ea in starea asta...chiar nu as mai ajunge la liman.
Ceea ce ma bucura insa e ca de mult m-am gandit sa ii propun psihoterapie ca poate i-ar scoate din subconstient starea asta de rau, si sa depaseasca depresia asta nenorocita. Acum vad ca si voi sustineti asta si mai ales faptul ca da rezultat.Sunt ferm convinsa acum ca asta trebuie sa fac, sa o conving sa mearga la psihoterapie. Imi va fi greu pt ca pt ea...toti sunt la fel si doar o sedeaza, dar cred ca merita sa duc munca de lamurire. Cel mai greu e sa gasesc un psihoterapeut bun in orasul asta....asta va fi marea incercare
pe toate si va multumesc ca existati. Curaj Theiuta...tre sa mergem inainte si sa reusim

Nu-i pasa nimanui cat de mult stii decat dupa ce afla cat de mult iti pasa

Principesa spune:

Olguttza!
Theiuta, nu incetez sa fiu uimita! Oamenii stiu cand ii dor ochii sa mearga la oftalmolog, cand ii dor oasele sa mearga la ortoped, dar cand ii doare sufletul, se incurca treburile si intai se merge oriunde altundeva decat la cel care este instruit pentru asta: un psihoterapeut. Si pentru asta nu e nevoie de nici o internare. Ci doar de putina motivatie



Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

dicirstea spune:

Va multumesc ca ati deschis subictul asta. Poate ma ajutati si pe mine, de fapt pe mama mea. Ea sufera dupa moartea bunicii mele, in acelasi timp fiind terorizata de tatal meu care sufera de alcoolism, bineinteles, fara sa recunoasca. Mama este depresiva si mi se pare ca are si tendinte suicidale, dar refuza tratament de specialitate.Nici nu pot sa deschid subiectul pentru ca e mai rau, are impresia ca o fac nebuna si se sfarseste de plans. Eu sunt gravida si imi face rau si mie, dpa ce voi naste nici atat nu voi putea avea grija de ea, nici poate fi vorba sa ma ajute ea, desi culmea - ar vrea, dar nu ma inteleg cu ea, nici nu isi da seama cand imi face rau, iar eu nu ii pot spune sa nu o deprim mai tare.
Chiar nu stiu cum si ce sa fac!!!