nasterea - una dintr minunile lumii

*aceste randuri au fost scrise pentru dragele mele prietene de la sub "mamicile de ianuarie februarie 2007" si de asemenea, pentru toate mamicile care asteapta cu emotie marea lor intalnire cu puiutzii din burtik. De fapt este si dorintza mea expresa de a pastra ..fie si asternuta in cuvinte...cat mai vie povestea nasterii. Vreau ca timpul sa nu stearga nimik din ce am trait.

nasterea - una dintre minunile lumii

La acel moment nimic nu simteam a prevesti ce avea sa urmeze. Mai mult aveam o teorie: Mai bine nu ma gandesc cum ma voi comporta la momentul nasterii punctual, ca s-ar putea sa-mi pun prea multe probleme. Niciodata pe parcursul sarcinii nu m-am uitat la filmuletze, imagini despre nasteri fie ele naturale sau cezariene. Am preferat ca intotdeauna sa gandesc pozitiv si sa consider momentul ca pe o mare intalnire, ca pe un examen la care cu cat stii mai multe cu atat iti dai seama ca esti mai nepregatit ...... In adancul sufletului speram sa ma ia cumva brusc si pe nepusa masa. Am discutat cu medicul posibilitatea ambelor variante si am cazut de acord ca stabilim la fata locului ce este potrivit pentru situatia mea.

Care era una speciala...

context
Fiecare e special in felul lui, pentru mine insa drumul pana la aceste superbe 9 luni (8 si ceva mai exact) a fost presarat cu momente dificile despre care nu este locul aici sa amintesc - spun doar ca in incercarile noastre de a avea un bb, Doamne Doamne ne-a dat puterea sa mergem mai departe si sa trecem cu rabdare, incapatanare si dragoste peste trei sarcini extrauterine (in urma carora am ramas cu o singura trompa) si peste o sarcina intrauterina oprita in evolutie inexplicabil (la inceputul lui 2006).
Ma indreptam spre ideea unei fertilizari in vitro (procedeu complex, costisitor, cu sanse mici de reusita) - eram dispusa sa incerc si asta chiar in conditiile in care cineva mi-ar fi spus ca am sanse 1%.
Speram si credeam cu incapatanare in ce urma sa ni se intample si mai presus de orice imi doream cu disperare sa dau viata unui sufletel.

La numai doua luni de la avortul de la inceputul lui 2006, incercam sa ne facem curaj pentru inceperea procedeului de FIV. Am plecat cateva sapt in vacanta la Paris. Nu mica ne-a fost mirarea ca la intoarcere (vorba lui Mi am plecat 2 ne-am intors 3) testul de sarcina era pozitiv. Evident experientele anterioare nu m-au putut lasa sa ma bucur - desi pozitivat testul asta nu insemna ca sarcina este intrauterina...era posibil sa fie din nou in trompa ... adica rau, tare rau. Trebuia sa astept inca o sapt pana la confirmare echografica. Asta s-a intamplat intr-adevar ... dar credeti ca m-am putut bucura?? Nu mai departe de cateva luni anterior o sarcina mi se oprise in evolutie inexplicabil la 8 sapt fiind nevoita sa fac chiuretaj. Va urmaream odiseea si aveam o spaima teribila de a ma inscrie printre gravidutze.

Am ajuns la 13 sapt la prima echo morfologica, unde am inteles ca lucrurile stau bine, altfel decat pana atunci. Moment de la care am rasuflat usurata si am zis: E vremea sa ne bucuram, sa veselim si sa impartasim si celorlalti din fericirea noastra. Doctorelul care ne-a urmarit sarcina a spus ca dupa un istoric medical ca al meu aceasta sarcina este o minune. Si ii placea sa-mi spuna "cazul lui minune" sau "minunea mea"....ma alinta..
De la acel moment am venit alaturi de voi si de aici incolo faceti si voi parte din povestea mea fericita....cu intalnirile noastre de burtici, cu mesaje unele mai hazlii altele mai serioase...cu voi toate carora le multumesc inca o data pe aceasta cale.
aici inchid paranteza si voi asterne mai departe povestea..

marti 9 ianuarie
Asadar, nimic nu avea sa prevesteasca... Ba chiar aveam planuri mari. Vorbisem cu Aventura sa mergem in vizita a doua zi dimineata la Adinush in spital. Chiar facusem cu ea un plan de utza utza pt sapt ce va sa vina (fiecare cu sotziunea din dotare evident)...Aveam programate doua consultatii una la medicul pediatru ce avea sa se ocupe de bb si alta la medicul ginecolog cu care urma sa nasc.
Ba mai mult, nici bagajul nu era impachetat - cumparasem cam toate cele necesare dar nu aveam curajul parca sa-l fac efectiv.
Inainte de culcare gasesc pe tamponel o urma gelatinoasa... ma gandesc ...las am citit ca de aici incolo mai pot trece si trei saptamani pana la nastere. Sotzul cu o fata speriata imi zice: Doar nu nasti!? la care eu raspund: "Nu draga stai linistit, Ti-ai gasit, avem atata treaba maine!" ..si chiar am avut!

miercuri 10 ianuarie 2007 - dimineata, undeva in jurul orei cand incep tramvaiele sa circule.
Ca de obicei in ultimele saptamani noaptea ma trezeam o data sa merg la pi. Si acum s-a intamplat la fel. Diferit era ca ma trecea si treaba mare. No pb..rezolvam cazul si inapoi in pat. La 10 minute dupa, aceeasi senzatie. Repetam procedura si inapoi in pat. Cam la a patra repetare incep sa simt in coloana ca un junghi. Atunci deschid ochii si lumina la baie (pana acum lucurile se petreceau pe intuneric), ma uit in oglinda si-mi zic: E prea devreme - am o multime de treaba maine.
Chestia asta trece cu Nospa. Trezesc sotziunea o trimit la farmacie (pana atunci nu stiam ce este aceea contractie si nu aveam in casa nici macar din precautie). Zboara cu ochii mariti. Vine in cateva minute. Iau doua buline si ma bag in pat. Ii zic sa-si ia pernita sa se mute in alta camera, deoarece nu prea am somn si vreau sa deschid tv ul. Dupa ce ma intreaba de 100 de ori daca am vreun gand au ba... se duce spasit.

Ei bine, nici gand sa ma slabesca senzatia de a merge la buda, asa incat de la un moment dat aproape ca adormisem acolo... pt cine e interesata - senzatia se lasa si cu treaba efectiva, nu era doar pacaleala - ca la inceput ma banuiam ca am mancat ceva care m-a deranjat la intestinul gros.

Pe la ora 6 dim incep sa realizez ca ceva e posibil sa se intample si purced la a-mi impacheta bagajelul. Fac dush, ma fardez, ma aranjez iar pe la 7 trimit un sms doctorului, in care il anuntam scurt: "Cred ca am contractii, ne vedem la spital". Tot la 7 imi trezesc consortul si-i aduc la cunostinta ca s-ar putea ca azi sa avem o zi mare!

Il invit sa-si ia micul dejun si sa ne grabim, caci incepusem sa simt dureri din ce in ce mai puternice - dar suportabile - in coloana.

Evident bani cash nu aveam, asa incat drumul pana la spital (desi de acasa pana acolo in mod obinsuit se fac 10 min) a fost o mica aventura prin trafic - cu varianta ocolitoare pe la un binecuvantat de bancomat.

ora 8h30 - medicul ma ia repede in primire cu discul de calcul al nr de saptamani in sarcina: "Care este data Um? Cam devreme.. era bine daca mai stateam o saptamana. Hai sa vedem despre ce este vorba si daca putem incercam cu gynipral sa mai amanam." Pe masa de consultatie aud deodata pleosc... si doctorul razand... "hai ca m-ai botezat!" Membranele erau fisurate, acolo mi s-a rupt apa. Mi-a spus ca dilatatia este 4, ca voi naste azi. Mi-a propus peridurala, urmand ca peste o ora sa stabilim - in functie de cum evolueaza lucrurile - pe ce varianta vom merge: nastere normala sau cezariana.

Pana la momentul periduralei, am experimentat vreo trei contractii despre care n-am o parere prea buna, lucrurile fiind putin "indulcite" de ce credeti???...de minunata clisma. Am stat pe buda, intr-o toaleta ft curata cu un colac igienic de unica folosinta pus de asistenta, cred ca mai bine de o jumatate de ora...aveam senzatia ca era momentul de o relaxare binemeritata, inainte de atac.

Precizez ca in camera in care stateam (cu pat de travaliu si masa de nastere) era o atmosfera placuta iar conditiile ft civilizate si de bun gust. Afara, printre crapaturile jaluzelei vedeam soarele diminetii. Eram nerabdatoare sa-mi vad puiul.
Asistenta care m-a luat in primire, imi spunea pe nume si ma incuraja cu glumitze mai mult sau mai putzin reusite...totusi am apreciat gestul. Ma felicit ca am fost din start "dragutza" (50ron) caci am primit un sprijin real din partea ei.

ora 9h30 se face o monitorizare a lui bb si o perfuzie cu glucoza (cred). Se prezinta anestezistul care-mi monteaza peridurala.

ora 10h00 prima doza de anestezic si in 10 minute ...totul era promitzator, nu mai simteam nici o durere, iar doamna moasha ma asista grijulie si ma anunta cand incep contractiile indemnandu-ma sa ma screm. Sa nu radeti! Credeti-ma ca asta e cel mai potrivit cuvant pentru actiunea in sine!

Vreau sa va spun ca dupa experienta nasterii am ajuns la concluzia ca ceea ce se intampla cu reactiile tale este aproape de necotrolat... la nastere normala - cel putin pt cele care nasc prima data - sunt lucruri pe care nu le poti controla. Eu habar n-am ce sunete am scos, dar stiu ca cea care a nascut dupa a urlat ca-n gura de sarpe...ma rog stiu cum am facut si eu ...dar nu ca am tinut eu minte ci ca mi-a povestit usor amuzata doamna care a nascut inainte si era in camera alaturata la recuperare...
da promiteti ca nu radeti??? mi-a zis ca scoteam niste sunete ca si cum as fi avut orgasm... ziceti si voi....

ora 11h15 - dilatatie 9-10, este chemat doctorul si sunt invitata pe masa de nastere.
Vad ceva miscari de trupe imprejur, toti se pregatesc si nu aud decat "Vine contractia. Acum Alina - impinge, mai e un pic!" Cred ca de trei ori am impins inainte de expulzie. A fost ca o usurare. Si apoi, cu ochii mari pe micul omuletz - care scancea gingas.... Mi-am zis si eu deloc original, ca nu o fi cel mai frumos copil, dar e puiul meu de cioara (sorry daca e patentul altcuiva). Ma concetram la feelingul pe care-l aveam pentru ca vroiam cu disperare sa-mi intiparesc in simtiri acea clipa. Am vrut sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru faptul ca mi-a dat sa traiesc asa o minune si ca acea mogaldeata a venit pe lume cand a vrut el pentru ca - nu-i asa? - "Nimic nu e intamplator". Ma uitam cum da din piciorutze si ma gandeam ca realmente e o binecuvantare sa stii ca a fost pana atunci al tau si numai al tau - a trait absolut tot ce ai trait si tu in cele 9 luni impreuna. I-am urat bun venit in noua lume si multa multa putere pentru ce va sa vie.
Dupa ce i-au pus ceva de aspirat (cred) pe fata si i-au clampat buricutzul, l-au masurat si mi l-au adus la piept (nasterea s-a petrecut la 37 de sapt air bb avea 3.2 kg si 51cm). Doctorul m-a felicitat: Bravo Alina. Felcitari! Ti-am spus ca esti o minune, iar micutzul este pe masura! Hai sa te pup!" si realmente m-a sarutat pe frunte. Poate ca asa isi incurajeaza toate pacientele, poate ca o face doar uneori..nu conteaza, m-a emotionat gestul lui si reunosc ca a insemnat mult pt mine in acele momente.

Am inteles ca apoi l-au chemat pe tatik (care facuse carari pe holuri) si i-au aratat odrasla felicitandu-l si pe el.
In tot acest timp se derula operatiunea "retush". Pe la ultimele "impunsaturi" incepuse sa treaca efectul anesteziei si am simtit ceva jena.
Am coborat sprijinita de asistenta si am mers pe picioare la sala de recuperare.
Aici a venit sotul ... apropos! chiar sunt bucuroasa ca nu l-am luat cu mine in salon (in Elias daca ai acceptul doc se poate asista, iar doctorul meu nu ar fi avut nimic impotriva).Va spun sincer ca pe masa de nastere nu mai conta chiar nimic, decat sa incerc sa fac ce spunea medicul. E ft importanta o comnicare buna cu el.

11h50 - si mai departe, vorbit la telefon si jalete ..de ce credeti??... ca-mi amortise un picior. Era un efect al anesteziei. Norok cu mami care executa masaj. A fost chiar amuzant caci cam la o ora, a venit medicul in salon si m-a intrebat cum imi e, ce ma doare. Iar eu sincer i-am raspuns:"piciorul!"...evident ca a zambit neratand sa ma anunte ca la picior ...nu a fost treaba lui.

Dupa 2 ore am mers la toaleta singurica iar spre dupaamiza la salon, deasemenea ... pe jos (desi trageau de mine sa ma vare intr-un carutz... n-am vrut nici picata cu ceara)
......

experienta din Elias
Daca spitalul e oki - nu am vazut img cu columbica, dar va spun ca sunt chiar oki..cel putin sala de travaliu si de nasteri, medicii (majoritatea zic eu) la fel, si dotarile pe masura... sectia de neonato e criminala.
In sensul ca daca esti la primul bb sau nu stii si te duci increzatoare sa inveti ce si cum trebuie procedat cu bebicul dpdv al alaptatului, baitei samd... iti iei o mare furie (cum mi-am luat io) sau chiar o mare furie a laptelui ..cum a suferit biata Anis ...
Personal eram avertizata de o prietena neonatoloaga in alt spital, si ma duceam ca leoaica sa vad ce face puiul, pt ca toantele de asist le dadeau formula daca plangeau - iar cand tu te duceai "la program" pt alaptare..el mai papa ioc... Si tu te mirai de ce si care-i pb de nu vine laptic.
Ca sa te puna la pompa sau sa te cheme la alaptat cand plange bb trebuia ori sa faci scandal cum am facut io...ori sa bagi cate 50 - 100 mii in buzunarul vreunei matahale de asist (doamne feri era una de mai bine de o suta de kile care le baga la micutzi bibe in gurtiza... m-a ingrozit ce sa mai..)
Eu personal m-am dat la ele si le-am zis ca le fac o reclamatie de nu se vad si ca aduc si presa sa li se duca vestea. Cred ca de asta cu presa s-au speriat ...ca si-au schimbat atitudinea ulterior.

Dragelor vreau sa va spun ca la iesirea din spital am avut asa un sentiment inedit... Parca veneam din alt film... Erau lucruri pe care parca le uitasem: mi se pareau bizare masinile, tramvaiul, traficul, bucurestii cu oamenii lui... (cu care dealtfel credeam ca's asa de obisnuita). De miercuri pana sambata mintea mea a refuzat sa mai gandeasca altceva decat bb si refacere .... Parca ma intorceam dupa o mie de ani intr-un loc in care incepeam sa redescopar lucruri (noroc ca pe acasa in frigider am gasit mancare inceputa de mine si lasata pe acolo)... eram sigur ACASA - toti trei, cu tati care ducea mandru bebe in cosuletz.

si uite asa au trait fericiti pana la adanci batranetzi...


suspectez ca nasterea a durat mai putin decat mi-a luat mie sa astern cele de mai sus....

le multumesc din suflet tuturor celor care au fost alaturi de mine fie si doar cu un gand bun!


Alinuk si bb Teo
nasterea - una dintre minunile lumii
franturi_de_viata
................................................
Nimic nu-i intamplator!
........................................