comportamentul pasiv-agresiv

Cum reactionam cand sotul are un comportament pasiv-agresiv? Regasesc in ceea ce face o buna parte dintre trasaturile de pe "lista": se crede intotdeauna o victima atunci cand ceva nu merge bine, intotdeauna e altcineva (sau altceva) de vina (de regula -- eu sau copilul, fiind cei mai la incemana), uita si ca atare rataceste o gramada de obiecte (unele importante), amana sa faca ce stie ca e necesar (mai ales daca e solicitat mai intens de catre mine) pana cand devine de-a dreptul critic (sau pana cand fac eu o criza!), evita responsabilitatea motivand lipsa de tinere de minte ("ti-am spus tie unde e, deci eu nu mai trebuie sa stiu"...), se plange tot timpul de orice (asta poate sa fie si din cauza ca e englez...), inconsecventa in comportament (asta ma irita cel mai tare atunci cand e vorba de copii, cu care se comporta dupa toane!), resentimente fata de trecut, nu se poate impaca deloc cu propriile decizii, iar in momentele dificile se intoarce la "ce ar fi fost daca ar fi fost altfel etc."...

Pe de alta parte, e un om extrem de inteligent, dar cand o ia pe panta p-a am senzatia ca devine complet idiot (desi probabil ca in mod inconstient el chiar refuza/nu poate sa inteleaga). E un om plin de umor si extrem de sociabil (dar e mult mai amabil si politicos in public, cu simple cunostinte intamplatoare, decat cu noi acasa!), si mai ales stiu ca ne iubeste foarte mult -- dar e incapabil sa ne ofere atentie si intelegere atunci cand avem nevoie de ea (desi el o solicita intens din partea noastra)...

Eu am incercat sa fiu toleranta si suportiva, sa explic ce ma nemultumeste, dar uneori e ingrozitor de greu, mai ales ca, daca nu mi-e bine, tendinta mea este de a ma inchide in cohilie si de a inceta sa mai comunic... Iar asta il blocheaza si pe el, imi dau seama, dar prea e tot planul emotional lasat numai in seama mea...








Mami de Theodor (27.10.2004) si Bebe din burtica (DPN 5 feb 2007)



Those who can't laugh at themselves leave the job to others

elibui spune:

Iti citez din cartea " Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile" de Francois Lelord si Cristophe Andre.

"Recomandabil:
1. fiti amabil - nu uitati sa va luati un are amabil, ori sa adaugati o faza empatica, care sa-i arate ca ii intelegeti punctule de vedere.
2. cereti-i parerea de cate ori este posibil
3. ajutati-l sa se exprime direct. Comportamentul pasiv-agresivreprezinta un mod indirect de a-si exprima autoritatea. persoana care se comporta in acest fel are sentimentul ca se expune mai putin riscurilor decat daca si-ar exprima fatis dezacordul (si uneori nu se inseala). Dar in multe cazuri, faptul de a o invita sa-si exprime direct dezacordul inlesneste discutarea si rezolvarea (partiala) a conflictului. ... atentionati-l asupra comportamentului sau si atunci nu va putea sustine ca nu o face intentionat.
4. sa-i reamintiti regulile jocului

Nerecomandabil:
1. sa va prefaceti ca nu i-ati remarcat opozitia
2. sa va lasati antrenat in jocul represaliilor reciproce
3. sa-l criticati aidoma unui parinte"

Eli + Alice (04.03.05) si Ana (24.05.06)

MissParker spune:

Doamne, belle_vue, parca ai descris casnicia mea cu primul meu sot!!! TOTUL se potriveste. Eu eram motorul relatiei, eu eram mamica, baby sitter, eu ma ocupam cu dedicatie de echilibrul lui emotional (care era taaaare fragil din cauza copilariei nefericite - eu evident ca nu aveam voie sa-mi traiesc propriile dureri). Era melancolic, ranchiunos (pe atunci il vedeam "sensibil"), nu-si asuma raspunderea pt. nimic, era irascibil si avea toane (printre care eu invatasem sa fac slalom ca sa i le menajez), eu eram intotdeauna pe ultimul plan si trebuia mereu sa dau si sa tot dau, in timp ce el tot primea si niciodata nu era de ajuns. Ma critica, imi submina increderea in propria mea persoana pana m-a aruncat intr-o depresie groaznica si traiam permanent cu teroarea ca nu sunt destul de buna pt. el, in timp ce eu ii ridicam moralul si il incurajam (datorita mie a ajuns de la muncitor in depozit la asistent medical) si tot asa... Doamne, ce bine ca am divortat!!

Despre situatia ta, ce sa spun? Dupa parerea mea reactiile sotului tau nu au nimic cu inteligenta, comportamentul pasiv-agresiv este o consecinta a unei educatii frustrante de care poate ca el a avut parte, iar acum el incearca inconstient sa-si scoata "parleala" dpdv emotional, solicitand iubire totala de la tine, grija permanenta si implicare fara limite. Toate bune daca macar ar functiona!! Insa ceea ce i-a lipsit lui este probabil iubirea propriilor parinti, ori iubirea ta nu poate inlocui aceasta lipsa originara. El insa crede asta (fara a fi constient), de aceea solicita intens totul de la tine, deoarece in sufletul lui exista demult o gaura neagra care cere iubire fara limite si din pacate o asemenea gaura neagra nu se umple niciodata cu iubire-surogat, indiferent cat de mult l-ai iubi tu. Fiindca sunt sigura ca tu il iubesti si uite ca tot pasiv-agresiv se comporta si tot nemultumit este, deci nu ii este de ajuns.

Chiar tu spui ca atunci cand o ia pe panta asta devine de-a dreptul idiot, dar eu as interpreta asa: in asemenea momente i se scurtcircuiteaza inteligenta deoarece aspectul emotional il copleseste, transformandu-l din nou in copilul care nu a fost iubit, de aceea el solicita atat de violent iubire si intelegere si acceptare neconditionata de la tine, precum un copil care da cu pumnii in masa pana cand i se da jucaria preferata.

Tu esti cea mai indreptatita sa apreciezi daca asa stau lucrurile.

Poate i-ar trebui o terapie in care sa realizeze ca nevoia asta disperata de a fi iubit neconditionat provine din copilarie si ca tu, ca partener matur, nu i-o poti indeplini la nivelul la care o cere el inconstient, tu ii poti fi o partenera adulta, egala, dar nu mamica, nu poti avea grija de el ca de un copil, mai ales ca si tu ai nevoile tale emotionale (el cand tine cont de ele??) si in plus mai aveti si doi copii care au nevoie si mai mare de prezenta suverana a ambilor parinti.


Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia