O poveste fara titlu...

Ne-am hotarat sa ne petrecem Revelionul 2005-2006 cu prietenii nostri… Ce altceva poate sa fie mai frumos la trecerea dintre ani decat sa fii alaturi de prietenii dragi? Am plecat de la Buzau spre Bucuresti cu gandul la zilele ce urmau sa vina, alaturi de prieteni. Abia asteptam o sueta cu fetele mele dragi, o sedinta de cosmetica, o barfa mica la o cafea fierbinte. N-aveam nici un regret ca mi-am lasat copilul de 2 ani acasa, era in siguranta, rasfatzat pana peste cap de bunici.

Am ajuns, ne-am bucurat ca ne-am revazut, am facut pregatirile pentru petrecerea de Revelion. La miezul noptii am vrut neaparat sa iesim pe strazi, sa vedem artificiile. Era o nebunie. Artificii, aburi de sampanie, blitzuri de la aparatele foto, concertul din Piata Revolutiei, veselie, efervescenta, tipete, strangeri in brate, se numara, 3, 2, 1, La multi ani 2006!!! Cu lacrimi in ochi mi-am strans soztul in brate si mi-am pus o dorinta: sa ne trimita Doamne-Doamne o fetitza… Cred ca era primul revelion cand imi puneam o dorinta la miezul noptii. Se facuse cam un an de cand tot exersam, in speranta ca vom reusi sa concepem si pe bebe2. Minunea de acasa era prea minuntata ca sa ne oprim doar la un copil. Am dat putin apa la soricei, ne-am pupat cu totii, ne-am urat ce-am stiut noi mai frumos, am plecat sa continuam petrecerea, s-a terminat petrecerea, ne-am retras spre paturi calde, primitoare si imbietoare. Imbietoare nu numai la somn.

Zilele minunate alaturi de prieteni s-au terminat, au trecut si sarbatorile, ne-am reintors la rutina zilnica dar linistitoare: casa, servici, copil, casa, servici, copil.

Pe la sfarsitul lunii ianuarie, nu-mi amintesc din ce motiv, iar ne-am pus picioarele pe spinare si am plecat la Bucuresti. Iar intalniri cu prietenii, momente de relaxare. Stateam pe messenger cu una dintre fete asteptand sa treaca timpul si sa vina de la servici, cred ca era intr-o vineri. Si nu stiu ce-mi vine si-i zic: “ia si mie un test de sarcina in drum spre casa”. Nu aveam nici o zi de intarziere a rushilor, urmau sa vina a doua zi cred. Aici fac o paranteza: in toata viata mea de 29 de ani n-am facut decat 3 teste de sarcina. Unul la sarcina cu Luk si doua la a doua sarcina. Deci pur si simplu mi-a venit asa, o pasarica, si i-am zis fetii sa-mi ia testul de sarcina. A venit Simona mea cu testul de sarcina in dinti, cred ca era mai emotionata ca mine biata de ea… Am stat la povesti, am baut un vin, ma tot imbiau sa beau lichide, ca mie nu-mi venea deloc sa fac un pipi. Iote ca au avut succes, caut repede testul de sarcina, o iau pe Simona de mana si-i zic ca asta-i momentul, hai sa fecm testul. De parca ar fi fost copilul meu si-al ei, nu al meu si-al sotului.

Stateam amandoua pe vine, intr-o baie micutza, micutza si eram cand cu ochii pe ceas, cand cu ochii pe test. Din living se auzea galagie, imi faceau galerie cei mai dragi oameni. Evident, a doua liniutza a aparut cat ai zice peste, eu si Simona ne-am uitat una la alta, era clar. Ilinca era pe vine. Paranteza: cand am ramas insarcinata cu Luk, inca de la inceput, am simtit ca o sa fie baiat. Acum stiam eu ca o sa fie o fetitza, ca doar asa stabilisem cu Doamne Doamne, sa-mi dea o fata. Am iesit cu o fatza lunga si-am spus ca avem doua liniutze. Singurul nedumerit era cumnatul meu care habar n-avea ce-s alea 2 II pe un test de sarcina. Dupa ce s-a lamurit si el au inceput felicitarile, lacrimile, gandurile mele ca m-a ascultat Doamne-Doamne in noaptea dintre ani…

Si-au trecut cele 9 luni de sarcina… La primul control la dr (unul din Buzau, nu dr meu a carui pacienta eram de ani de zile) mi s-a spus ca am un chis mare, se vedea ceva ciudat la eco, mi-a recomandat in prima instanta o intrerupere de sarcina, apoi o a doua opinie. Griji, lacrimi, nervi, dezamagire. Tocmai ce incepuse si puiul meu de-o schioapa sa inteleaga ca Doamne-Doamne ne-a trimis un bebe care sta la mami in burtica. Cum ar fi fost sa-l dezamagesc si sa-i spun ca nu mai e bebe acolo? Am plecat val-vartej dupa 2 zile la Bucuresti din nou, la medicul meu de la Spitalul Militar. Aveam inima cat un purice, asteptand pe hol sa intru la eco. Verdictul lui a fost ca e ceva ciudat pe-acolo, un chist, dar hai sa ducem sarcina pana la capat, vedem noi mai tarziu ce-i cu chistul ala. Am crezut ca s-a terminat cu grijile si cu problemele. Da’ de unde… Din sapt 12 de sarcina cred am inceput cu o alta belea: Hipertensiune indusa de sarcina. Tensiune mare, 18-19, disperare, tratament. Sapt. 20 de sarcina: iar tensiune mare, lacrimi, tratament sporit. Sapt. 22 de sarcina ajung la cardiologie din acelasi motiv. Alt tratament. Doamne ajuta sa fie bine pana la capat! Sapt. 32, tensiunea mea iar o ia razna. Sapt. 35, dupa eco, verdictul ca bebe incepe sa nu mai creasca, mai stam o sapt si gata, tre sa-l scoatem pe bebe. Din pacate prin cezariana, ca tensiunea mea mare nu prea se pupa cu nasterea naturala pe care mi-o doream extrem de mult. Prima oara am nascut natural, a fost suficient de usor cat sa-mi doresc sa mai fac asta o data.

Prin luna a cincea, cand sa merg eu la control, medicul meu in concediu. Zic: hai sa ma duc aici, in Buzau, sa-mi fac o eco, sa stau linistita. Si poate primesc si confirmarea intuitilor mele ca bebe e fata. Cand mi-a spus dr ca e fata mi s-a parut asa de normal sa fie asa incat nici nu m-am mai bucurat. Cred ca mai tare s-au bucurat ceilalti din jurul meu…

Si uite asa, intre dozari de anticorpi (Rh negativ eu), verificari de 2 ori pe zi a tensiunii (mi se face rau cand vad un tensiometru in fata ochilor, ce sa mai zic de mama care era responsabila cu verificatul…), servici, ocupat la maxim de copilul Luk, greturi la inceput de sarcina, drumuri la Bucuresti regulate, nopti de insomnii, bufnitat cu fetele pe forum, maini amortite si dureroase, o curatenie generala in ultimile 3 sapt de sarcina, 30 de kg in plus, am ajuns in sapt 36 la ultima eco inainte de marea intalnire cu Ilinca.

Am inceput sa fac bagajele, urma sa nasc in Bucuresti. Luk ne-a vazut impachetand si m-a intrebat: unde plecam, mami? I-am explicat ca el ramane acasa, mami si cu tati merg la Bucuresti sa se intalneasca cu nenea dr, s-o scoata pe Ilica din burtica. Era nelamurit bietul de el, ca Ilinca nu mai era “mica, mica cat o pisicutza”, dupa cum ii explicasem eu in ultima vreme. Ilinca crescuse suficient de mult cat sa poata mami sa i-o aduca acasa, sa aiba si el o surioara ca prietena lui Oana.

Despartirea de Luk a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata. Mi se rupea sufletul stiind ca n-am sa-l mai vad aproximativ doua saptamani. Va rog sa ma credeti ca si acum mi se umplu ochii de lacrimi cand ma gandesc cat de tare l-am strans in brate cand am plecat… Si cat era el de incantat ca mami o sa vina acasa cu surioara lui, care surioara o sa-i aduca un cadou mare si frumos, un tren cu locomotiva, sina si vagoane.

La control dr mi-a spus clar: bebe nu mai creste, placenta are un grad de imbatrainire peste maxima existenta , gata, se impute treaba, putrezeste casa fetii, deci hai s-o scoatem. Era intr-o joi, pe 24 august. Ok zic. Numa ca am niste probleme: nu pot sa nasc maine ca nu-s epilata , sambata, duminica iar nu, sa nu va stric weekendul si nici luni ca-i ziua mea si nu vreau sa avem amandoua aceeasi zi de nastere. Dintr-un rationament absolut morbid, n-am vrut s-o nasc de ziua mea, am zis in gand ca dupa ce mor eu ea sa nu se poata bucura fata de ziua ei pentru ca era si ziua mamei… Dr zice: bine draga, marti e bine? Ai timp si poti sa nasti? Eu zic da si gata, plec sa-mi savurez ultimile zile de burtica. Plec la prieteni, sa ma rasfetze ei. Ca acasa printre galetzi cu var si vopsea n-avea cine sa ma rasfetze. Ultimile zile au fost un dolce far niente. Epilat, mancare buna si multa, un paharel de ziua mea, o intalnire cu fetele de pe forum…

Am stabilit clar si ce nume avea sa poarte fata: Ilinca Ioana. S-a potrivit sa se nasca in ziua Taierii capului Sf. Ioan Botezatorul. Ca toata sarcina am negociat al doilea nume: ba Maria, ba Smaranda, ba chiar si Ana. Nimic nu-mi convenea…

In ziua cu pricina avea numai gandurii si sentimente contradictorii. Dar cel mai tare mi-era dor de Luk. Aveam sa aflu mai tarziu ca dorul asta poate sa si doara uneori…

Nici macar cezariana in sine n-a fost banala. M-am internat pe la pranz, l-am asteptat pe dr sa vina la ceas de seara, asa cum mi-a promis, am bantuit prin sala de travaliu, prin curtea spitalului, pe holuri, incercam sa-mi amintesc cum a fost in urma cu 3 ani cand l-am nascut pe Luk, in acelasi spital, cu acelasi dr. A venit dr, am mai stat de povesti, m-a chemat in sala de nasteri, In prostia mea m-am dus cu chilotii pe mine, uitasem sa-i dau jos si sa fac un pipi. Toata lumea ma astepta in sala aia frigiroasa si neprimitoare, cand sa ma urc pe masa imi aimntesc de chilotzi si de pipi, fug repede la baie, imi pup sotzul in fuga si sus pe masa. Inainte sa ma urc pe masa am batut palma cu dr sa-mi lege trompele, daca e totul ok cu fata mea. Avea el inima cam indoita, parca nu vroia sa faca asta, dar pana la urma n-a mai scapat de gura mea. Pentru ca n-am putut sa evit cezariana m-am rugat macar sa mi se faca rahianestezie, sa aud repede fata si sa ma conving ca e totul ok. Si de data asta Dumnezeu m-a ascultat, mi s-a facut rahi. Tensiunea mea o luase razna, era 20. A inceput operatia, eram cu ochii doar pe tensiometru, si nu numai eu… In cateva minute am auzit cum Ilinca mea mica-mica cat o pisicutza avea niste plamani puternici, puternici. Nici n-a apucat s-o scoata dr de tot si a si inceput sa urle. Am apucat s-o vad pe fuga, era chiar mica, aveam sa aflu mai tarziu ca asa era. Doar 2 kile 600 si 47 de cm la 36 de sapt si 2 zile. Cand sa ma relaxez ca e totul ok dr m-a intrebat pe ce parte se tot vazuze chistul ala la primele ecografii. Zic: pe stanga. N-am auzit decat un “Mda…”. Deodata parca s-a tensionat atmosfera aia relaxata din sala de nasteri, auzeam ca prin vis: uite pe trompa dreapta o endometrioza. Ia uite ce-i pe stanga… Am tacut malc si-am asteptat sa se termine. Banala mea cezariana a durat aproape 2 ore… La sfarsit, in timp ce ma coseau, mi-am luat inima in dinti si-am intrebat clar ce s-a intamplat. Mi s-a explicat ca pe anexa stanga erau niste chisturi ciudate, pline de sange, ceva ce n-au mai vazut pana acum, ca atare mi-au scos si trompa si ovarul, deci sa asteptam rezultatul la biopsie. M-a luat cu lesin cand am auzit cuvantul asta, degeaba imi tot zicea dr ca tre sa asteptam, ca nu e cazul inca sa ne facem griji… Singurul gand linistitor era ca fata mea e bine, sanatoasa, micutza dar puternica.

Atat operatia in sine cat si recuperarea si statul in spital au fost traumatizante pentru mine. A treia zi dupa operatie am facut o hemoragie pe dren cumplita, am bagat in sperieti un spital intreg. Am stat juma de zi in incertitudine, nu se stia daca ma mai opereaza inca o data sau nu. Am reusit “performanta” de a avea 12 medici intr-o zi la vizita de dimineata obisnuita. Dr meu s-a purtat exemplar. Mi-a fost alaturi, m-a sustinut, nu s-a luat dupa gurile rele care insistau sa ma opereze din nou. Nu mai intru in amanunte, ca as mai scrie vreo 2 pagini despre statul in spital…

Am facut si-un pui de depresie cu gandul la puiul meu de acasa, parca n-o puteam iubi pe Ilinca suficient de tare pentru ca o invinovateam oarecum ca-s despartita de Luk. Atunci am aflat ca dorul chiar poate sa doara... La nici unul din copii sentimentele materne nu m-au navalit imediar ce-am nascut, au venit cu timpul. Si nu ma sfiesc sa recunosc asta.

Ziua in care am plecat acasa a fost cea mai fericita zi… Nu pentru ca urma sa scap de-un spital deprimant, ci pentru ca urma sa-mi revad odorul cel mare. Revederea a fost lacrimogena de partea mea, si nedumerita oarecum din partea lui Luk. Lacrimogena e putin spus, am plans de-a sarit camasa de pe mine , nu alta. L-am gasit schimbat, mi se parea foarte mare si mai matur… Nu puteam sa-mi desprind privirea de la el, nu puteam sa-i dau drumul din brate, nu puteam sa ma opresc din plans cand il vedeam cum se tine dupa mine si-mi spunea sa nu mai pleam niciodata fara el… Uite, zau ca plang si acum cand ma gandesc la momentul revederii… A primit-o nesperat de bine pe Ilinca, s-a bucurat de ea, dar mai ales de cadoul de la ea, un tren pe sine, cu locomotiva si gara. Trenul a fost distrus in cateva zile , dar dragostea lui pentru surioara lui va fi mereu aceeasi…

Prima luna a trecut usor, 10 zile le-am petrecut in spital, restul le-am petrecut bucurandu-ma de minunile mele… Dar bucuria nu putea fi maxima pentru ca asteptam rezultatul ala nenorocit la biopsie. Am trait cateva zile de cosmar pentru ca mi se tot spunea la telefon ca nu e gata azi, sa sun maine. Maine nu era gata, sa sun poimaine. Poimaine am sunat si nu era gata, sa sun raspoimaine. Intr-un final am aflat: nu exista nici urma de celule maligne, dar inca nu se stie exact ce a fost, trebuia refacuta biopsia, era ceva ciudat acolo… M-am bucurat nespus ca cele mai negre ganduri ale mele nu s-au adeverit. Iar cand am primit rezultatul final am fost muta de uimire: formatiunile alea de pe trompa si ovar fusesera o sarcina extaruterina veche, care se eliminase partial, erau reziduri de placenta acolo. Eram afara la plimbare cand m-a sunat soztul sa-mi spuna exact ce scria pe rezultat. N-am putut decat sa ma opresc pe-o banca, mi-am aprins o tigara si m-am intrebat: cum am facut eu copilul asta??? O trompa era cu endometrioza, cealalta era cu sarcina aia extrauterina veche… E de un dar de la Doamne Doamne…

S-am incalecat pe-o sa si va spusei povestea noastra… Am sa v-o spun intr-o buna zi si pe cea a lui Luk…


Ileana
poze,poze si iar poze...
Luca (2 octombrie 2003) si Ilinca (29 august 2006)

alexa si mami spune:

ileana, minunata poveste
sa va traiasca cele 2 minuni, sa fiti sanatosi si norocosi!
un copil e o minune de la DD fara indoiala, iar noi tre' sa fim fericiti ca suntem parinti, posesori ai acestor minuni


www.tickercentral.com/view/64zu/3.png" target="_blank">alexa



www.tickercentral.com/view/64zu/4.png" target="_blank">

Ajutati-l pe Dan sa mearga din nou!

Mickyyy spune:

ileana, sa-ti traiasca Ilinca si sa va aduca numai bucurii . Asteptam si povestea lui Luca !


Mickyyy si cele 2 fete cucuiete: Malina Ioana (www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34545" target="_blank">31.03.2004) Daria Maria (www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58164" target="_blank">22.06.2005)

inni spune:

Mi-a placut cum ai povestit.
Astept sa bocesc si la povestea lui Luk

Sa fiti fericiti impreuna si sa traiti multi..multi ani.

Poze
Poze Ami
www.totsites.com/tot/ami" target="_blank">Prima poveste de iarna a puiutului nostru

Inni... mamica de Ami (29.08.2006)

adameasca spune:

Multumim de urari! Si voua va doresc numai bine si copii sanatosi!

Am sa spun si povestea lui Luk cand mi-o veni iar cheful scriitoricesc.

Ileana
poze,poze si iar poze...
Luca (2 octombrie 2003) si Ilinca (29 august 2006)

anangel_lexi spune:

Ileana, superba povestea Ilincai! mi-au dat lacrimile! Ai fost toata sarcina o optimista si o curajoasa in ciuda tuturor problemelor, si pentru asta nu pot decat sa spun :jos palaria si tot respectul meu!
Pupici multi de la mine si bebe Maria si cine stie, poate ne mai intalnim candva de ziua ta la o terasa!

de Maria Cornelia (20.09.2006)
Poze diverse, Varsta Mariei,Mariuta mamaruta
www.totsites.com/tot/mariacornelia" target="_blank">Am si paginuta

nichi spune:

Ileana sa-ti dea DD.sanatate tie si copiilor tai,povestea ta m-a emotionat pana la lacrimi,a fost intradevar o minune!

alice2004 spune:

Ileana, !!
Sa va traiasca cei doi copii minunati, sa creasca mari si sanatosi si sa fiti fericiti impreuna !

Alice si Andrei
Poze 2004 2005 2006www.dropshots.com/alice2004" target="_blank"> Filmulete

eloise spune:

Ce frumos ai povestit Ileana! E minunat cum in fiecare istorioara a venirii pe lume a unui copil e un strop de coincidenta, un pic de mirare, un pic de certitudine, muuuulta speranta si intotdeauna atingerea miraculoasa a lui Dumnezeu.
Sa-ti fie sanatosi si norocosi cei doi copilasi si sa fiti mereu o familie unita si frumoasa cum sunteti acum!

Andra si Vladutz (14.10.2006)
Poze cu Vladutz
Cum a venit pe lume Vladutz
Varsta lui Vladutz
EU

ankutza_81 spune:

Intr-adevar o minune de la D-zeu.Sa va traiasca ,sa va bucurati de amandoi si sa fiti sanatosi.Ai fost intr-adevar o curajoasa!Astept si povestea lui Luka.Am plans...

roxanae spune:

Ileana frumoasa poveste si tare frumos scrisa.Felicitari pt. Ilinca -este cu adevarat un dar de la Dumnezeu.

Roxana de Diana(8.05.2002) & Rebecca (18.09.2006)